ICCJ. Decizia nr. 44/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.44
Dosar nr.5348 /2003
Şedinţa publică din 7 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.902 din 14 octombrie 2003 Tribunalul Bucureşti, secţia a II – a penală a condamnat pe inculpatul Ş.D.M. la 5 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 500 din 4 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti definitivă
prin decizia penală nr. 5259 din 5 decembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, în final inculpatul având de executat 6 ani şi 6 luni închisoare.
S-au aplicat art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă s-a constatat că partea vătămată A. O. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit prin restituire.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 30 iunie 2003 inculpatul aflându-se pe Aleea Băiuţ, când a văzut-o pe partea vătămată A. O. care se deplasa pe aceeaşi stradă însoţită de mama sa A.C., având la gât un telefon mobil pe care a hotărât să-l sustragă.
Pentru realizarea scopului propus inculpatul s-a apropiat prin spate de partea vătămată, a prins-o cu o mână de umărul drept, iar cu mâna cealaltă i-a smuls de la gât telefonul mobil, după care a părăsit rapid locul faptei.
Partea vătămată a pornit imediat în urmărirea inculpatului iar ţipetele ei au atras atenţia persoanelor aflate în zonă şi a lucrătorilor de poliţie care se aflau în zonă.
Cu ajutorul martorului I.F. şi a organelor de poliţie, partea vătămată a reuşit să-l prindă şi să-l imobilizeze pe inculpat, asupra căruia la percheziţia corporală a fost găsit telefonul sustras.
Prin decizia penală nr. 671 din 7 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I –a penală a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei.
Împotriva deciziei inculpatul a declarat recurs, motivul invocat fiind greşita individualizare a pedepsei prin nereţinerea în favoarea sa, a unor circumstanţe atenuante.
Recursul declarat nu este fondat.
Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), text de lege care prevede criteriile generale de individualizare a pedepsei, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite de persoana infractorului, şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Articolul 52 C. pen. prevede că scopul pedepsei este acela de a fi o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, menite a preveni săvârşirea de noi infracţiuni.
În aceiaşi ordine de idei, art. 74 C. pen. enumeră, cu caracter exemplificativ, împrejurările care pot fi considerate circumstanţe atenuante.
Raportând cauzei aceste prevederi legale, se reţine că existenţa uneia sau a mai multor împrejurări din cele enumerate în art.74 C. pen. nu justifică, prin ea însăşi considerarea lor ca circumstanţe atenuante şi, pe cale de consecinţă, reducerea pedepsei.
Recunoaşterea unor împrejurări ca circumstanţe atenuante poate avea loc numai prin raportarea lor la gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, la urmările ei, la ansamblul condiţiilor în care a fost săvârşită precum şi elementele ce-l caracterizează pe inculpat.
În cauză, în raport cu gradul de pericol social al faptei săvârşite de inculpat care în plină stradă, în jurul orei 16,30 a tâlhărit pe partea vătămată, smulgându-i de la gât telefonul mobil în valoare de 17.000.000 lei, se apreciază că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 74 C. pen.
Pedeapsa aplicată, de 5 ani şi 6 luni închisoare şi un an pedeapsă a cărei executare fusese suspendată condiţionat, rezultă şi caracteristicile persoanei inculpatului, recidivist.
Această pedeapsă, individualizată cu respectarea criteriilor legale enunţate, corespunde şi scopului astfel cum este prevăzut de art.52 C. pen.
Întrucât critica din recurs este neîntemeiată, iar din examinarea dosarului nu se constată existenţa vreunui caz de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art.38515 pct.1 lit.b din acelaşi Cod, urmează a respinge recursul ca nefondat cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 1 iunie 2001 la 21 septembrie 2001 şi de la 30 iunie 2003 la 7 ianuarie 2004, şi se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.D.M. împotriva deciziei penale nr.671 din 7 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 1 iunie 2001 la 21 septembrie 2001 şi de la 30 iunie 2003 la 7 ianuarie 2004.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 7 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 3460/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 443/2003. Penal → |
|---|
