CSJ. Decizia nr. 4409/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4409/2003
Dosar nr. 4506/2003
Şedinţa publică din 10 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea Militară de Apel, prin încheierea din 8 octombrie 2003, dată în Camera de Consiliu, în complet compus dintr-un singur judecător, a admis propunerea Ministerului Public, Parchetul Naţional Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei şi a prelungit măsura arestării preventive a inculpaţilor A.A. şi G.C. cu câte 25 de zile, începând de la 16 octombrie 2003, iar a inculpaţilor B.P., D.A.C., H.M., L.S.G., N.I., P.I., S.V. şi S.Ş. cu câte 30 zile, începând de la 11 octombrie 2003, până la 9 noiembrie 2003, pentru toţi inculpaţii.
S-a reţinut că, inculpaţii, unii civili, alţii agenţi sau inspectori de poliţie, au fost arestaţi provizoriu de procuror şi apoi arestaţi preventiv de instanţă, pentru bănuiala de a fi săvârşit infracţiuni de furt calificat, luare de mită şi asociere în vederea săvârşirii unor infracţiuni. Faţă de probele administrate în cauză s-a apreciat că sunt realizate cerinţele art. 1491, art. 143 şi art. 148 lit. h) C. proc. pen., pentru a se dispune prelungirea arestării preventive a inculpaţilor în cursul urmăririi penale, întrucât există indicii temeinice şi chiar probe că au fost săvârşite fapte penale grave, pedepsele pentru aceste fapte fiind închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a celor în cauză ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. S-a conchis, că este de necontestat, că nu au dispărut temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri.
Este de menţionat că, mai înainte de soluţionarea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, s-a pus în discuţie, ca o chestiune prealabilă, dacă o astfel de cerere, formulată în cursul urmăririi penale, se soluţionează în complet compus din doi judecători, sau în complet compus dintr-un singur judecător. Prin încheierea pronunţată în soluţionarea acestei probleme, prima instanţă a statuat, în mod judicios, că propunerea de prelungire a duratei arestării preventive a inculpaţilor aflaţi în faza de urmărire penală se soluţionează în camera de consiliu, de un judecător, chiar dacă printre infracţiunile ce fac obiectul cercetării sunt şi infracţiuni de corupţie, prevăzute de Legea nr. 78/2000.
Împotriva încheierii prin care s-a prelungit măsura arestării preventive au declarat recurs inculpaţii, susţinând că instanţa militară nu este competentă să se pronunţe asupra prelungirii arestării preventive, întrucât niciunul din inculpaţi nu are calitatea de militar, iar faţă de gradul profesional al poliţiştilor în cauză, competenţa după calitatea persoanei aparţine Tribunalului Bucureşti. S-a mai susţinut că inculpaţii nu prezintă un pericol concret, pentru ordinea publică, astfel că ei pot fi cercetaţi în stare de libertate.
Recursurile inculpaţilor sunt nefondate.
1. Referitor la compunerea completului de judecată care a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaţilor, sunt de arătat următoarele:
Din analiza art. 159 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, nu rezultă, expres, dacă soluţionarea propunerii de prelungire a duratei arestării preventive se face de către un judecător sau de doi judecători. Se statuează însă, în aliniatul 2, că: ”Propunerea de prelungire a arestării se soluţionează în camera de consiliu”. Pe de altă parte, dispoziţia prevăzută în art. 155 alin. (2) C. proc. pen., potrivit căreia ”..prelungirea duratei arestării inculpatului, poate fi dispusă de instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond..” nu poate fi interpretată ca o stabilire a componenţei completului de judecată, ci se referă, exclusiv, la instanţa competentă să soluţioneze cererea procurorului, prin care propune prelungirea duratei arestării preventive.
În sfârşit, se arată că, potrivit art. 146 alin. (6) şi art. 1491 alin. (6) C. proc. pen., propunerea de arestare preventivă a învinuitului sau inculpatului „se soluţionează în camera de consiliu de un singur judecător”, ceea ce într-o interpretare logică şi sistematică a textelor menţionate impune concluzia că nu există regim distinct între principiile de soluţionare a propunerii de luare a măsurii preventive şi, respectiv, de soluţionare a propunerii de prelungire a duratei măsurii preventive.
Prin urmare, atât propunerea de arestare preventivă, cât şi aceea de prelungire a măsurii arestării preventive se judecă în camera de consiliu de un singur judecător, chiar dacă urmărirea penală vizează şi infracţiuni de corupţie, din cele la care se referă Legea nr. 78/2000. Aceasta întrucât, legea în cauză prevede complete specializate, formate din doi judecători însă numai „pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute” în legea respectivă.
În aceste condiţii este corectă, concluzia instanţei de fond în sensul Legii nr. 281/2003 care, prin modificările aduse Codului de procedură penală, a instituit principiul potrivit căruia, în faza nepublică a procesului penal măsurile cu caracter preventiv se dispun de un singur judecător în camera de consiliu, ceea ce ar fi în concordanţă şi cu principiul instituit prin Legea nr. 92/1992 de Organizare judecătorească, prin care s-a statuat compunerea instanţei dintr-un singur judecător cu ocazia soluţionării în fond a cauzelor penale.
Singura derogare de la principiul judecătorului unic este cuprinsă în Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie care, în art. 29, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003, a prevăzut constituirea unor complete specializate formate din doi judecători numai pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor, prevăzute în legea respectivă.
Desigur, aceasta este o normă specială de procedură, derogatorie de la norma generală şi îşi găseşte aplicabilitate, numai în faza procesuală a judecării cauzelor în primă instanţă şi numai dacă printre faptele cu care instanţa a fost sesizată sunt şi din cele prevăzute de Legea nr. 78/2000.
2. Excepţia de necompetenţă materială după calitatea persoanei a mai fost discutată anterior, cât şi în prezenta cauză, instanţa de fond respingând-o ca neîntemeiată. Astfel, s-a constatat în mod judicios, că deşi urmărirea penală a fost finalizată într-un dosar, privind mai mulţi inculpaţi, printre care şi trei jandarmi, ceea ce atrage competenţa materială a instanţei militare, iar în alte dosare urmărirea penală este în curs de desfăşurare, există indivizibilitate în cauză, în sensul prevăzut de art. 33 lit. a) C. proc. pen. Astfel, inculpaţii în dosarul de faţă sunt cercetaţi, pentru că în perioada 2002-2003, au făcut parte dintr-o grupare infracţională în care, pe lângă militari jandarmi, sunt implicaţi civili, agenţi şi cadre cu grad profesional ridicat din poliţie, grupare care a desfăşurat, potrivit susţinerilor organelor de urmărire penală, o activitate continuă de sustragere de produse petroliere din conductele P. Din acest considerent, competenţa după calitatea persoanei aparţine instanţei militare, chiar dacă au fost formate dosare diferite, care se găsesc în faze diferite ale procesului penal, esenţială în stabilirea competenţei după calitatea persoanei fiind indivizibilitatea cauzei.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat, existenţa pericolului public fiind corect stabilită, atât din gravitatea faptelor pentru care sunt cercetaţi inculpaţii, dar şi din calitatea pe care au deţinut-o, majoritatea lor fiind poliţişti, cât şi faţă de modul organizat în care au acţionat.
În consecinţă, recursurile inculpaţilor vor fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., aceştia urmând să fie obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu, pentru inculpatul L.S.G. se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.A., S.Ş., S.V., B.P., N.I., D.A.C., H.M., P.I., G.C. şi L.S.G., împotriva încheierii din 8 octombrie 2003 a Curţii Militare de Apel, pronunţată în dosarul nr. 9/2003.
Obligă pe recurenţii inculpaţi A.A., S.Ş., S.V., B.P., N.I., D.A.C., H.M., P.I. şi G.C. la plata sumei de câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul L.S.G. la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4408/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 441/2003. Penal. Contestaţie la executare.... → |
|---|
