CSJ. Decizia nr. 4473/2003. Penal. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4473/2003
Dosar nr. 992/2003
Şedinţa publică din 14 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Suceava, prin sentinţa penală nr. 196 din 7 noiembrie 2001 a condamnat pe inculpatul B.F.G. la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen.
A obligat pe inculpat să restituie părţii vătămate un lănţişor din aur cu cruciuliţă, în greutate de 7 grame sau contravaloarea în lei.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 800.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 250.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele: În ziua de 8 iulie 1999, în timp ce partea vătămată B.V.Şt., minor în vârstă de 15 ani, se afla la scăldat împreună cu alţi tineri, pe malul râului Suceava, pe raza localităţii Frătăuţii Noi, judeţul Suceava, inculpatul B.F.G. a încercat prin ameninţare, să o deposedeze de bicicletă.
Partea vătămată s-a opus, iar la intervenţia martorului I.A.V., care i-a cerut să o lase în pace, întrucât este cu el, inculpatul a renunţat.
După câteva ore, în timp ce partea vătămată se retrăgea cu bicicleta de la râu, ajunsă pe podul din şosea a fost din nou acostată de către inculpat care, prin violenţă a condus-o circa 30 m, a tras-o în şanţ şi i-a smuls lănţişorul din aur cu cruciuliţă, în greutate de 7 grame, de la gât, după care a dispărut.
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, negând chiar faptul de a fi fost la râu la data indicată.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel inculpatul solicitând achitarea, întrucât nu a săvârşit faptele imputate.
Prin Decizia penală nr. 40 din 11 februarie 2002, Curtea de Apel Suceava a respins apelul, ca nefondat, reţinând că din ansamblul probatoriului administrat în cauză, rezultă săvârşirea celor două infracţiuni şi că acestea au fost comise de către inculpat, încadrarea juridică a faptelor este corespunzătoare, iar pedepsele stabilite au fost just individualizate.
În termenul legal, inculpatul a formulat recurs, solicitând personal, în scris, şi oral prin apărător, să se constate că nu este el autorul infracţiunilor pentru care a fost condamnat, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, prin Decizia penală nr. 3709 din 11 septembrie 2002 a respins recursul, ca nefondat, reţinând că probatoriul administrat în cauză demonstrează că inculpatul este autorul infracţiunilor săvârşite la data de 8 iulie 1999, încadrarea juridică dată acestor fapte este legală, iar individualizarea pedepselor aplicate inculpatului este judicioasă, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Prin cererea înregistrată sub nr. 3788 din 7 februarie 2003, inculpatul B.F.G. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 3709 din 11 septembrie 2002 a secţiei penale a Curţii Supreme de Justiţie, arătând că la data de 11 septembrie 2002 când s-a judecat recursul s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta la proces şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare, deoarece la data respectivă era arestat.
Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, prin Decizia penală nr. 2646 din 3 iunie 2003 a admis contestaţia în anulare formulată de inculpatul B.F.G., reţinând că într-adevăr, la data soluţionării recursului de către instanţa supremă, acesta se afla în stare de arest, fiind încarcerat la data de 1 aprilie 2002 şi cum potrivit art. 314 alin. (2) C. proc. pen., judecata nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului când acesta se află în stare de deţinere, aducerea inculpatului arestat la judecată fiind obligatorie, iar încălcarea acestor dispoziţii referitoare la prezenţa obligatorie a inculpatului sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, a desfiinţat Decizia penală atacată şi a fixat termen pentru rejudecarea recursului declarat de inculpatul B.F.G. împotriva deciziei penale nr. 40 din 11 februarie 2002 a Curţii de Apel Suceava.
La termenul din 14 octombrie 2003, fixat pentru soluţionarea recursului, inculpatul, personal, şi prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi în principal, achitarea sa, întrucât nu este el autorul faptelor, iar în subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei de executat, pe care o consideră prea aspră.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti şi anume, declaraţia părţii vătămate, coroborată cu declaraţiile martorilor B.V., B.L.O., F.G., S.I. şi I.A.V., a reţinut şi conturat fără dubiu starea de fapt şi vinovăţia inculpatului în comiterea faptelor pentru care a fost condamnat şi cărora instanţa le-a dat încadrarea juridică legală.
Astfel, identificarea inculpatului a fost făcută de către partea vătămată B.V.Şt., conform procesului verbal de recunoaştere din grup.
De asemenea, declaraţia părţii vătămate prin care detaliază împrejurările săvârşirii faptelor se coroborează cu declaraţia martorului I.A.V., consătean al inculpatului, care precizează că el este cel care a intervenit şi l-a împiedicat pe inculpat să ia bicicleta de la B.V.Şt. şi că, a aflat că tot el i-a sustras părţii vătămate lanţul de la gât.
Modificarea conţinutului declaraţiei de către acest martor în faţa instanţei, în sensul că nu l-a văzut pe inculpat la locul săvârşirii faptelor, a fost, la rândul ei retractată de către martor prin declaraţia dată în faţa notarului public P.A. din municipiul Suceava, prin care menţine cele arătate în cursul urmăririi penale, explicând retractarea în faţa instanţei de judecată a declaraţiei date iniţial la urmărirea penală, prin temerea ce i-a fost inspirată de inculpat şi de persoanele care îl însoţeau la judecată.
Pe de altă parte, susţinerile succesive şi diferite ale inculpatului relative la modul în care şi-a petrecut ziua de 8 iulie 1999, la urmărirea penală afirmând că nu-şi aminteşte unde a fost şi ce a făcut, pentru ca la instanţa de judecată să declare că a stat la domiciliu, iar mai apoi, propunând un martor care a susţinut că în perioada 7 – 9 iulie 1999 a fost cu inculpatul în judeţul Iaşi cu un transport de cherestea, necoroborându-se cu alte probe din dosar, în mod corect au fost înlăturate de către instanţe, nefiind de natură să susţină apărările inculpatului.
Privind pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile aflate în concurs, se reţine că la individualizarea lor au fost avute în vedere pericolul social concret, împrejurările în care acestea au fost comise, respectiv asupra unui minor, în loc public, consecinţele lor, dar şi persoana inculpatului, fără antecedente penale, care a adoptat însă o poziţie procesuală nesinceră, nerecunoscând comiterea faptelor, fiind aplicată, în condiţiile legii, şi pedeapsa de executat de 5 ani închisoare.
Ca atare, şi sub acest aspect, recursul declarat de inculpat este nefondat, reducerea pedepsei, aplicate la minimul special prevăzut de lege, nu se justifică în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ca fiind de natură a realiza şi scopul prevenţiei generale şi speciale, astfel cum stipulează art. 52 C. pen.
În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat, se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză, iar conform art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include şi onorariul pentru apărarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F.G. împotriva deciziei penale nr. 40 din 11 februarie 2002 a Curţii de Apel Suceava.
Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4471/2003. Penal. Legea nr.31/1990. Recurs în... | CSJ. Decizia nr. 4483/2003. Penal. Lg.143/2000. Recurs → |
|---|
