CSJ. Decizia nr. 4471/2003. Penal. Legea nr.31/1990. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4471/2003
Dosar nr.1324/2003
Şedinţa publică din 14 octombrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1.310 din 4 octombrie 2001, Judecătoria Cluj – Napoca a condamnat pe inculpatul C.C.L. la un an închisoare, pentru infracţiunea de folosire, cu rea – credinţă, a bunurilor şi creditului societăţii în scop contrar intereselor acesteia, prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
Pe latură civilă, în baza art. 14 şi a art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească un miliard de lei despăgubiri, cu dobândă legală, părţii civile S.C. R.I.E. S.R.L. Cluj – Napoca.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut că, la 4 iunie 1997, în calitate de administrator al S.C. R.I.E. S.R.L. Cluj – Napoca inculpatul a preluat o datorie a S.C. C. S.R.L. Cluj – Napoca, prin emiterea unui bilet la ordin în valoare de un miliard de lei, garantând restituirea creditului prin instituirea unei ipoteci asupra imobilului proprietate a S.C. R.I.E. S.R.L. Cluj – Napoca, aceasta fără consimţământul asociatului său, R.R.
Apelul declarat de inculpat a fost admis prin Decizia penală nr. 24 din 18 ianuarie 2002 a Tribunalului Cluj, s-a desfiinţat sentinţa şi inculpatul a fost condamnat, prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. a) C. pen., la un milion lei amendă.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi inculpatul, acestea fiind admise prin Decizia penală nr. 232 din 9 aprilie 2002 a Curţii de Apel Cluj, hotărâre prin care s-a înlăturat aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. şi s-a redus pedeapsa amenzii aplicată inculpatului, la 100.000 lei, aşa cum erau limitele de sancţionare în vigoare la data săvârşirii faptei (4 iunie 1997).
Împotriva hotărârilor pronunţate în apel şi recurs, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare considerându-le a fi fost pronunţate cu încălcarea legii prin netemeinicia pedepsei aplicată, aceea a amenzii.
Recursul în anulare declarat este fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Art. 72 C. pen., text de lege care prevede criteriile generale de individualizare, stipulează că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Rezultă, deci, că aceste criterii, trebuie avute în vedere, în mod unitar, în procesul de individualizare a pedepsei.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Astfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul naturii ei şi duratei, gravităţii faptei, pericolului social pe care îl prezintă persoana infractorului şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii penale.
Privită prin prisma acestor considerente rezultate din interpretarea textelor de lege menţionate, pedeapsa amenzii, aplicată inculpatului în căile de atac, apel şi recurs, se reţine că nu a fost individualizată prin considerarea, unitară, a criteriilor generale.
Simpla apreciere, că atitudinea sinceră a inculpatului în cursul fazelor procesului penal este de natură a-i atenua răspunderea penală, nu este corectă.
Valoarea mare a prejudiciului, un miliard de lei pentru anul 1997, şi faptul că acesta nu a fost recuperat, precum şi persoana inculpatului, cu antecedente penale rezultând din săvârşirea, anterior, a unei infracţiuni de acelaşi gen, constituie temei pentru reţinerea legalităţii şi temeiniciei pedepsei aplicată de instanţa care a judecat fondul.
Ca atare, recursul în anulare fiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 4141 C. proc. pen., cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. a) şi d) din acelaşi cod, va fi admis şi se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei penale nr. 24 din 18 ianuarie 2002 a Tribunalului Cluj şi deciziei penale nr. 232 din 9 aprilie 2002 a Curţii de Apel Cluj, privind pe inculpatul C.C.L.
Casează deciziile atacate, în sensul că respinge recursul şi respectiv, apelul, declarate de inculpatul C.C.L. împotriva deciziei penale nr. 24 din 18 ianuarie 2002 a Tribunalului Cluj şi sentinţei penale nr. 1310 din 4 octombrie 2001 a Judecătoriei Cluj Napoca.
Menţine hotărârea primei instanţe.
Onorariul în sumă de 300.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4470/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 4473/2003. Penal. Contestaţie în anulare.... → |
|---|
