CSJ. Decizia nr. 4744/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4744/2003
Dosar nr. 4734/2003
Şedinţa publică din 24 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 13 octombrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a luat în examinare cauza penală privind pe inculpaţii B.S., B.Şt.L., B.R., U.I. şi S.C.H., având ca obiect săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 255 C. pen. şi art. 7 din Legea nr. 78/2000.
Reprezentantul parchetului a solicitat, printre altele, prelungirea duratei arestării preventive, întrucât sunt îndeplinite dispoziţiile art. 160c C. proc. pen., apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se menţin şi impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor, în raport de natura şi gravitatea infracţiunii, modalitatea de săvârşire şi impactul asupra ordinii publice.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 14 octombrie 2003, când prin încheiere, a admis cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, desfiinţând prelungirea duratei arestării preventive a inculpaţilor B.Şt.L., B.R., U.I. şi S.C. cu câte 30 zile, de la 28 octombrie 2003 până la 26 noiembrie 2003, inclusiv.
A respins cererea inculpatului B.S. pentru revocarea măsurii arestării preventive.
A respins cererea inculpaţilor B.Şt.L., B.R., U.I. şi S.C. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligaţia de a nu părăsi localitatea.
A fixat termen de fond la 10 noiembrie 2003, cu citarea inculpaţilor.
Instanţa a reţinut că inculpaţii au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv (prin Rechizitoriul din 11 iulie 2002 întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia Parchetelor Militare) pentru infracţiunea prevăzută de art. 255 C. pen. şi art. 7 din Legea nr. 78/2000.
Măsura arestării a fost luată prin ordonanţa şi mandatul din 15 iunie 2002, pe o durată de 30 de zile, faţă de inculpatul S.C.H.; din 18 iunie 2002 faţă de inculpatul B.Şt.L.; din 15 iunie 2002 faţă de inculpatul B.R.; din 15 iunie 2002 faţă de inculpatul U.I., măsură prelungită succesiv de instanţă.
Împotriva încheierii din 14 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat recurs inculpaţii, susţinând, atât personal, cât şi prin apărători, că este nelegală întrucât, fiind o prelungire a arestării în cursul judecăţii, erau aplicabile prevederile art. 160c C. proc. pen., potrivit cărora instanţa putea dispune prelungirea privării de libertate numai în cazul în care ar fi apărut „elemente noi". Însă, de vreme ce urmărirea penală a fost finalizată şi au fost trimişi în judecată, nu mai pot zădărnici aflarea adevărului şi nici nu mai prezintă vreun pericol pentru ordinea publică, în raport şi de starea de sănătate a unora dintre inculpaţi.
S-a susţinut că nici nu s-a dovedit pericolul pentru ordinea publică, încheierile anterioare fiind date cu încălcarea dispoziţiilor procedurale.
Recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate.
Din examinarea încheierii recurate şi a actelor dosarului rezultă că instanţa de fond a aplicat corespunzător noile prevederi legale referitoare la verificarea regularităţii arestării inculpatului la primirea dosarului, înainte de prima zi de înfăţişare, conform art. 3001 C. proc. pen. şi constatând că se menţin temeiurile prevăzute de art. 148 lit. h) din acelaşi cod, a prelungit arestarea până la prima zi de înfăţişare.
Susţinerea că s-au încălcat prevederile art. 160c C. proc. pen., în sensul că, neinvocându-se elemente noi faţă de cele existente în faza de urmărire penală, nu se mai putea prelungi arestarea preventivă, nu este întemeiată.
Sub acest aspect, temeiurile de arestare, în speţă art. 148 lit. h) C. proc. pen., trebuiesc corelate şi cu alte prevederi legale care reglementează desfăşurarea procesului penal, respectiv cele care vizează scopul acestuia şi al măsurilor preventive.
În acest sens, potrivit art. 1 C. pen., legea penală apără împotriva infracţiunilor, printre alte valori supreme, şi întreaga ordine de drept, iar potrivit art. 136 C. proc. pen., măsurile preventive asigură buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Potrivit art. 155 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, arestarea inculpatului dispusă de instanţă poate fi prelungită în cursul urmăririi penale în caz de necesitate şi numai dacă au intervenit elemente noi care să justifice privarea de libertate sau dacă cele ce au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate, iar potrivit art. IX din aceeaşi lege, mandatul de arestare preventivă emis de procurori până la intrarea în vigoare a prezentei legi îşi produce în continuare efectele şi după această dată.
Aşa încât, prevederile art. 160c C. proc. pen., pentru faza de judecată trebuiesc interpretate şi aplicate, în corelaţie cu prevederile legale sus-menţionate şi care au semnificaţia că dacă temeiurile din cursul urmăririi penale se menţin şi în faza judecăţii, ele îşi produc efectele deopotrivă.
De altfel, nici nu s-ar putea, legal, susţine că scopul măsurilor preventive ar fi altul în faza judecăţii decât cel din cursul urmăririi penale, de vreme ce textul art. 136 C. proc. pen., nu face vreo distincţie.
Pe de altă parte, având în vedere calitatea de poliţişti a majorităţii inculpaţilor, respectiv de om de afaceri cu triplă cetăţenie, a inculpatului S.C., cât şi complexitatea şi gravitatea normelor de drept încălcate, pericolul pentru ordinea publică apare cu atât mai evident.
Faţă de aceste considerente, urmează a se respinge recursurile declarate de inculpaţi, ca nefondate, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpaţii B.Şt.L., B.R., U.I. şi S.C.H. împotriva încheierii din 14 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosar nr. 3419/2002, ca nefondate.
Obligă recurentul inculpat B.Şt.L. la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurenţii inculpaţi B.R., U.I. şi S.C.H. la câte 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4726/2003. Penal. Contestaţie în anulare. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4748/2003. Penal. Recuzare. Recurs → |
|---|
