CSJ. Decizia nr. 4759/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4759/2003
Dosar nr.3133/2003
Şedinţa publică din 24 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 65 din 24 aprilie 2003, pronunţată de Tribunalul Neamţ a fost condamnat inculpatul S.V. la pedeapsa de 9 ani închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, faptă prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 3 decembrie 2002 la zi.
Sub aspectul laturii civile s-a luat act că partea vătămată S.A. nu s-a constituit parte civilă, iar în temeiul art. 188 din Legea nr. 3/1978 a fost obligat inculpatul să plătească Spitalului orăşenesc Tg. Neamţ suma de 8.021.990 lei cheltuieli de spitalizare, cu dobânda legală aferentă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul este căsătorit din anul 1985 cu partea vătămată S.A., căsătorie din care au rezultat 11 copii, toţi minori, cu vârste cuprinse între 1 şi 17 ani. Relaţiile inculpatului cu soţia sa, s-au deteriorat în timp datorită faptului că acesta a început să consume băuturi alcoolice, iar pe fondul stării de ebrietate devenea violent.
La data de 17 noiembrie 2000, fiind în stare de ebrietate, inculpatul şi-a lovit grav soţia, provocându-i o fractură de mandibulă, pentru a cărei vindecare au fost necesare 50-55 zile îngrijiri medicale.
În luna august 2001, pe acelaşi fond al consumului de alcool, a provocat din nou scandal, ocazie cu care şi-a lovit soţia şi copii.
Întrucât nu mai suporta violenţele repetate ale inculpatului, partea vătămată împreună cu cei 11 copii au părăsit domiciliul conjugal şi s-a refugiat la locuinţa părinţilor săi din satul Tolici, jud. Neamţ. După separarea soţilor S., inculpatul a făcut mai multe demersuri pentru a o convinge pe soţia sa să reia convieţuirea, însă a fost respins.
Iritat de refuzul soţiei sale de împăcare, inculpatul s-a deplasat la data de 1 decembrie 2002, la soţia sa şi în dreptul locuinţei unei mătuşi a făptuitorului a observat-o pe partea vătămată şi a atacat-o cu un cuţit, aplicându-i mai multe lovituri în zona toraco-lombară, abdominală şi în regiunea capului, cea mai puternică lovitură de cuţit fiindu-i aplicată în spate, provocându-i o plagă toracică penetrantă. Datorită intensităţii loviturii, lama cuţitului s-a rupt şi a rămas în corpul victimei.
După comiterea infracţiunii, inculpatul a fugit şi s-a ascuns în pădure.
S-a mai reţinut că victima a fost internată de urgenţă în spital, cu multiple plăgi tăiate, cranio-faciale, toracice (penetrante) abdominale cu secţiune de jejun şi peritonită localizată, leziuni ce au necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale pentru vindecare şi care i-au pus viaţa în primejdie, viaţa fiindu-i salvată datorită intervenţiei chirurgicale de urgenţă.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza actelor medico-legale, declaraţiilor părţii vătămate, proceselor verbale indicate de organele de cercetare penală, depoziţiile martorilor T.E., S.M. şi S.A.M., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului care a recunoscut infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 243 din 17 iunie 2003, a admis apelul formulat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa formulată şi a reţinut că încadrarea corectă a faptei este art. 20, raportat la art. 174 lit. c) şi i) C. pen. şi nu art. 174 – art. 175 lit. c) şi i) C. pen., text care apare atât în minuta sentinţei, cât şi în dispozitivul acesteia.
Împotriva deciziei menţionate inculpatul a declarat recurs prin care a criticat-o pentru netemeinicie, solicitând reducerea pedepsei aplicate.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de fond, la dozarea pedepsei, a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar instanţa de control judiciar a verificat hotărârea pronunţată, printre altele, şi sub aspectul temeiniciei, constatând că s-a ţinut seama atât de pericolul social concret al faptei comise, cât şi de datele ce caracterizează persoana făptuitorului.
Pericolul social al infracţiunii este subliniat de ferocitatea atacului, inculpatul aplicând multiple lovituri cu cuţitul în toate zonele vitale ale corpului (cap, torace, abdomen), cuţitul rămânând înfipt în toracele victimei, precum şi de consecinţele acutei agresiuni, victima fiind salvată numai în urma unei intervenţii chirurgicale de urgenţă.
Referitor la profilul moral al inculpatului, din probele aflate la dosar rezultă că acesta este un alcoolic învederat, şi-a agresat soţia şi copii în mod repetat, iar după comiterea tentativei de omor a fugit şi nu a acordat vreun ajutor victimei deşi şi-a văzut soţia căzută la pământ şi plină de sânge.
Toate aceste elemente de circumstanţiere ale faptei şi făptuitorului au fost analizate de instanţa de fond şi verificate de instanţa de control judiciar, pedeapsa aplicată, orientată spre limita inferioară a textului sancţionator, fiind bine dozată, motiv pentru care recursul declarat va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va computa perioada arestării preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.V. împotriva deciziei penale nr. 243 din 17 iunie 2003 a Curţii de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 3 decembrie 2002 la 24 octombrie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 4754/2003. Penal. Amânare executare pedeapsa.... | CSJ. Decizia nr. 4760/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
---|