CSJ. Decizia nr. 4821/2003. Penal. Recuzare. Recuzare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4821/2003
Dosar nr. 4795/2003
Şedinţa publică din 29 octombrie 2003
Asupra cauzei de faţă;
Din actele dosarului, constată următoarele:
S.C. din Bucureşti şi T.E. din Călineşti – Argeş, pentru infracţiunile de tulburare de posesie şi furt, prevăzute de art. 220 şi art. 208 C. pen.
La 18 septembrie 2003, reclamanta recuză „toate instanţele de judecată din judeţul Argeş", motiv pentru care Judecătoria Topoloveni, prin încheierea din aceeaşi zi, trimite cauza la Tribunalul Argeş, unde partea vătămată reiterează cererea de recuzare.
Tribunalul Argeş, prin sentinţa penală nr. 329 din 7 octombrie 2003 declină soluţionarea cererii de recuzare, în favoarea Curţii Supreme de Justiţie „instanţă ierarhic superioară celei mai înalte instanţe în grad din judeţul Argeş".
Această „declinare de competenţă" este greşită.
Potrivit art. 51 şi art. 52 C. proc. pen., cererea de recuzare a judecătorilor de la Tribunalul Argeş trebuie soluţionată de Curtea de Apel Argeş.
Numai dacă, în faţa Curţii de Apel Argeş, partea vătămată va recuza pe toţi judecătorii de la această instanţă, cauza va putea fi trimisă Curţii Supreme de Justiţie.
Aşa fiind, sentinţa Tribunalului Argeş va fi casată, iar cauza va fi trimisă Curţii de Apel Piteşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Casează sentinţa penală nr. 329 din 7 octombrie 2003 a Tribunalului Argeş privind pe S.C.
Trimite cauza la Curtea de Apel Piteşti pentru judecarea cererii de recuzare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 4819/2003. Penal. Contestaţie la executare.... | CSJ. Decizia nr. 4855/2003. Penal. Revizuire. Recurs → |
---|