CSJ. Decizia nr. 4874/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4874/2003
Dosar nr. 3211/2003
Şedinţa publică din 30 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 139 din 18 aprilie 2003, Tribunalul Mureş a condamnat pe inculpatul B.D. la 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi e) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., a art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive, de la 2 noiembrie 2002, la zi.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare, aşa cum rezultă din dispozitivul sentinţei.
În esenţă, s-au reţinut următoarele:
La data de 1 noiembrie 2002, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unor neînţelegeri, victima susţinând că inculpatul trebuie să plătească unor muncitori suma de 2.500.000 lei, inculpatul i-a aplicat victimei P.M. o lovitură cu un briceag, în zona gâtului, cauzându-i acesteia decesul.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia penală nr. 110/A din 2 iulie 2003, a respins, ca tardiv, apelul inculpatului B.D.
Recursul declarat de inculpat împotriva deciziei instanţei de apel este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că soluţia Curţii de Apel Târgu Mureş, care a respins apelul inculpatului ca tardiv, este legală şi temeinică.
Din dovada de primire şi procesul verbal de predare, rezultă că sentinţa penală nr. 139/2003 i-a fost comunicată inculpatului la 23 aprilie 2003, iar el a declarat apel la 6 mai 2003, deci după expirarea termenului prevăzut de art. 363 C. proc. pen.
Aşa fiind, soluţia de respingere ca tardiv a apelului, pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş este legală şi, prin urmare, recursul declarat de inculpat împotriva acestei decizii, va fi respins ca nefondat, cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 110 din 2 iulie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive de la 2 noiembrie 2002 la 30 octombrie 2003.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 4866/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4881/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... → |
---|