CSJ. Decizia nr. 4937/2003. Penal. Conflict competenţă. Stabilirea competenţei
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4937/2003
Dosar nr. 4426/2003
Şedinţa publică din 31 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată sub nr. 11067/2002 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, partea vătămată C.M. a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpaţilor B.A., şef departamentul Ştiri TV Neptun - Constanţa, J.M., crainică TV Neptun - Constanţa şi A.M., director general al postului TV Neptun - Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 205 C. pen. şi art. 206 C. pen., motivat de faptul că în seara de 18 iunie 2002, la principala emisiune de ştiri difuzată pe Postul de televiziune Neptun - Constanţa, de la orele 18,00, crainica J.M. a prezentat, în mod eronat, modalitatea de dobândire şi eliberare a unui imobil de către partea vătămată, în calitate de proprietar, făcând mai multe afirmaţii neadevărate, care au dus la lezarea în mod grav a imaginii sale publice, onoarei şi reputaţiei sale.
Partea vătămată C.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 4.000.000.000 lei despăgubiri civile cu titlu de daune morale şi materiale.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 1496 din 23 septembrie 2002, în baza art. 42, raportat la art. 30 lit. a) C. proc. pen., a declinat competenţa de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
S-a motivat că locul săvârşirii faptei sesizată este în Municipiul Constanţa, unde a fost difuzată emisiunea pe Postul de televiziune Neptun - Constanţa, prin aducerea la cunoştinţa publicului a afirmaţiilor pretins calomnioase şi s-ar fi putut produce rezultatul infracţional constând în atingerea adusă onoarei şi demnităţii părţii vătămate.
Judecătoria Constanţa prin sentinţa penală nr. 1489 din 24 iunie 2003, şi-a declinat competenţa de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi sesizarea Curţii Supreme de Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
S-a motivat că în cazul sesizării simultane a mai multor organe judiciare din cele prevăzute de art. 30 alin. (1) C. proc. pen., operează aşa numita preferinţă legală, prioritatea stabilindu-se în ordinea enumerării reperelor stabilite în articolul menţionat, iar în cazul în care a fost sesizat un singur organ dintre cele prevăzute de art. 30 alin. (1) C. proc. pen., acesta este competent să soluţioneze cauza, în speţă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, partea vătămată locuind în Bucureşti.
Examinându-se acest conflict negativ de competenţă, potrivit art. 43 C. proc. pen., Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei penale, în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Se constată că atât locul săvârşirii infracţiunilor reclamate, cu care a fost investită instanţa, cât şi domiciliile făptuitorilor, se află în raza Judecătoriei Constanţa, fiind deci, îndeplinite cerinţele art. 30 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. pen., care au prioritate faţă de prevederile art. 30 lit. d), referitoare la locul unde locuieşte partea vătămată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe petiţionara parte vătămată C.M. şi inculpaţii B.A., J.M. şi A.M., în favoarea Judecătoriei Constanţa, căreia îi trimite dosarul.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 4927/2003. Penal. întrerupere executare... | ICCJ. Decizia nr. 4941/2003. Penal → |
---|