ICCJ. Decizia nr. 5093/2003. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5093/2003
Dosar nr. 3374/2003
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 199 din 6 mai 2003 a Tribunalului Dâmboviţa, a fost respinsă cererea formulată de condamnatul M.N., pentru întreruperea executării pedepsei, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
M.N. a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 112/1998 a Tribunalului Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
S-a mai reţinut că motivul invocat de condamnat, întemeiat pe art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., nu justifică întreruperea executării pedepsei, întrucât ancheta socială efectuată în cauză infirmă susţinerea petentului, în sensul că executarea în continuare a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru familia sa.
S-a mai reţinut că mama condamnatului (la care se face referire în cererea introductivă) este în vârstă de 73 de ani, locuieşte într-un imobil proprietatea sa situat în comuna Tărtăşeşti, jud. Dâmboviţa şi realizează venituri modeste pentru întreţinerea sa, situaţie care nu reprezintă o împrejurare specială din cauza căreia executarea imediată a pedepsei închisorii de către condamnat să aibe consecinţe grave pentru acesta sau familia sa.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 319 din 27 iunie 2003, a respins apelul formulat de condamnat, apreciind, ca şi instanţa de fond, că starea familiei petiţionarului nu poate fi îmbunătăţită prin întreruperea executării pedepsei, dată fiind perioada relativ scurtă de timp, de numai 3 luni, pe care se poate lua o asemenea măsură.
Împotriva acestei decizii condamnatul a declarat recurs, reiterând motivele invocate în apel, şi anume că este necesară întreruperea executării pedepsei pentru rezolvarea unor probleme familiale.
Recursul este fondat, însă pentru motivele care se vor arăta în continuare.
Aşa cum rezultă din practicaua deciziei penale recurate, condamnatul-apelant M.N., aflat în stare de arest, a lipsit la data soluţionării cauzei.
Potrivit art. 6 C. proc. pen., dreptul de apărare este garantat în tot cursul procesului penal, iar art. 402 alin. ultim din acelaşi cod (care se referă la măsurile ce trebuie luate pentru judecarea cererii de revizuire) aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 200 din Legea nr. 281/2003, prevede că persoana arestată este adusă la judecată.
Instanţa de apel a încălcat aceste texte şi a judecat cauza în lipsa petiţionarului, încălcându-i dreptul la apărare, motiv pentru care se impune casarea deciziei şi trimiterea spre rejudecare aceleiaşi instanţe, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod, onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de condamnatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 319 din 27 iunie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti.
Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a condamnatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5092/2003. Penal. întrerupere executare... | ICCJ. Decizia nr. 5094/2003. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
