ICCJ. Decizia nr. 5087/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.5087/2003

Dosar nr. 5206/2003

Şedinţa publică din 7 noiembrie 2003

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 188 din 30 septembrie 2002 Tribunalul Sibiu, în baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (3) lit. f), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul S.C. la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. S-a aplicat art. 71 C. pen.

Inculpatul a fost obligat să plătească C.N.F.S. C.F.R., Regionala C.F.R. Braşov, suma de 8.994.997 lei despăgubiri.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat în folosul statului 2 chei fixe, un ciocan, un târnăcop şi o daltă, aflate în custodia P.T.F. Copşa Mică.

A fost obligat inculpatul să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare din care 300.000 lei onorar de avocat din oficiu.

Pentru a pronunţa această sentinţă penală, tribunalul a reţinut, în esenţă, că în data de 5 martie 2002, ajutat de fiii săi C. şi D., în vârstă de 14 şi, respectiv, 12 ani, învinuitul S.C. a strâns fier vechi din rampa de gunoi a oraşului Copşa Mică, judeţul Sibiu.

Cu aproximaţie, în jurul orelor 11,00, după ce şi-a trimis fiul cel mare în municipiul Mediaş ca să valorifice fierul colectat, învinuitul s-a deplasat la kilometrul 346 al căii ferate, între oraşul Copşa Mică şi municipiul Mediaş, unde cu ajutorul instrumentelor pe care le avea asupra sa (târnăcop, ciocan, daltă, chei fixe, etc.) şi asistat de fiul său în vârstă de 12 ani, a demontat un pichet de legătură cabluri S.C.B., cu instalaţia de susţinere, dispozitiv pe care şi l-a însuşit pe nedrept.

La puţin timp de la demontare, în drum spre casă, învinuitul a fost surprins de personalul C.F.R., având asupra sa bunurile furate şi instrumentarul utilizat în demontarea pichetului.

Proprietarul instalaţiei furate de învinuit precizează că pichetul de legătură cabluri S.C.B. era o instalaţie de rezervă ce servea la intervenţia operativă şi înlocuirea instalaţiei de semnalizare şi siguranţă a căii ferate, care se afla în funcţiune şi că prin sustragerea ei nu a fost pusă în pericol siguranţa circulaţiei.

Apelul declarat de inculpatul S.N. împotriva acestei sentinţe, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin Decizia nr. 327/A/2002.

Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs, inculpatul S.C., criticând-o pentru netemeinicie, prin faptul că pedeapsa aplicată este prea mare.

Inculpatul recurent a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi reducerea pedepsei.

Recursul nu este fondat.

Pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului este legal şi temeinic, individualizată, conform criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind sub minimul special de 4 ani, prevăzut de art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., text, care incriminează fapta comisă de inculpat.

Reducerea pedepsei, sub minimul special, este corespunzătoare cu gravitatea infracţiunii, nefiind posibilă o altă reducere, încât, recursul declarat de inculpat va trebui privit ca nefondat şi respins, ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menţinând, astfel, hotărârea atacată.

Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariilor de avocaţi, pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva deciziei penale nr. 327/ A din 19 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, ca nefondat.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 noiembrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5087/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs