ICCJ. Decizia nr. 5090/2003. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.5090/2003

Dosar nr.2257/2003

Şedinţa publică din 7 noiembrie 2003

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 136 din 13 februarie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul F.G., pentru pedeapsa de 13 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 74 din 25 aprilie 1997 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt că, prin cererea introdusă la 7 noiembrie 2002, pe rolul secţiei I penală a Tribunalului Bucureşti, sub nr. 5755/2002, condamnatul F.G. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 13 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 74 din 25 aprilie 1997 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., pentru rezolvarea unor probleme familiale.

În cauză s-a dispus efectuarea unei anchete sociale, din conţinutul căreia nu a rezultat existenţa unor împrejurări speciale pentru care executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat şi familia sa, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul F.G., solicitând întreruperea executării pedepsei pentru rezolvarea unor probleme familiale.

Prin Decizia penală nr. 259/ A din 6 mai 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins apelul declarat de condamnat, ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul F.G., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor şi pe fond întreruperea executării pedepsei pentru a efectua reparaţii la imobilul în care locuieşte familia sa.

Recursul declarat nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.

Din referatul de anchetă socială efectuată de Primăria Cernica, judeţul Ilfov şi ataşată la dosar nu rezultă existenţa unor împrejurări speciale, în sensul prevăzut de textele de lege sus-menţionate pentru a se putea dispune întreruperea executării pedepsei condamnatului, aşa cum în mod corect au reţinut atât prima instanţă cât şi instanţa de apel.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de condamnatul F.G. să fie respins, ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat urmează să fie obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de condamnatul F.G. împotriva deciziei penale nr. 259/ A din 6 mai2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondat.

Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 noiembrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5090/2003. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs