ICCJ. Decizia nr. 512/2003. Penal. Art.206 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.512
Dosar nr.3314/2003
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1443 din 18 iulie 2001, Judecătoria Constanţa a condamnat pe inculpatul T.C.I. la 2.000.000 lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie, prevăzută de art. 206 cu aplicarea art. 74 lit. a)şi art. 76 lit. d) C. pen.
Totodată, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 20 milioane lei cu titlu de daune morale părţii civile B.M.
Tribunalul Constanţa a admis recursul declarat de inculpat şi rejudecând cauza, a redus pedeapsa la 300.000 lei amendă şi 10 milioane lei daune morale.
Împotriva acestor hotărâri, procurorul general a declarat recurs în anulare în temeiul prevederilor art. 409 şi 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza 1 C. proc. pen., întrucât fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de calomnie.
Recursul în anulare este fondat.
S-a reţinut că inculpatul a publicat în nr. 3234 din 2 martie 2001 al cotidianului „Cuget Liber" un articol cu titlul „Pile, sforării şi prime la promovările din Finanţe – Falsuri grosolane cu state de funcţiuni fictive", în care a folosit expresii cu tentă calomnioasă la adresa părţii vătămate B.M., sugerând că, nejustificat de performanţele profesionale ale acesteia, este sprijinită de anumite persoane influente, ale căror nume nu au fost menţionate, să promoveze în funcţii de conducere la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa.
Tribunalul Constanţa a admis recursul declarat de inculpat şi, rejudecând cauza, a redus pedeapsa la 300.000 lei amendă şi daunele morale las 10.000.000 lei.
Potrivit art .206 C. pen., constituie infracţiunea de calomnie fapta persoanei care în public, afirmă sau impută, prin orice mijloace, fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărate, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public.
Sub aspect subiectiv, infracţiunea de calomnie presupune intenţia, atât în modalitatea directă, cât şi indirectă. Aceasta înseamnă că făptuitorul trebuia să-şi fi data seama că prin acţiunea sa se aduce atingere onoarei sau reputaţiei sau să fi acceptat producerea acestui rezultat.
Când o asemenea voinţă nu există, nu vor fi întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 206 C. pen.
În speţă, instanţele au reţinut că inculpatul a acţionat, în contextul profesiunii sale de ziarist, în vederea informării cititorilor cu privire la împrejurări sau situaţii care prezintă interes pentru opinia publică, însă i se impută că nu a verificat informaţiile obţinute de la Ministerul Finanţelor, care au stat la baza articolului incriminat. Aşadar, absenţa acestei verificări a fost identificată de către instanţele de judecată cu acceptarea de către inculpat a riscului de la prejudicia partea civilă, respectiv cu intenţie indirectă.
Este de menţionat că, pe lângă faptul că inculpatul şi-a bazat articolul pe informaţii obţinute de la o sursă din Ministerul de Finanţe, a şi publicat înscrisurile în care se materializau acestea, depunându-le şi în instanţă.
Conţinutul acestora demonstrează însă realitatea susţinerilor inculpatului, respectiv că partea civilă figura ca şef al serviciului de control financiar, aspect ce nu corespundea realităţii şi care a fost recunoscut de partea civilă.
De altfel, partea civilă a solicitat organului competent precizări şi verificări în legătură cu acest aspect, însă i s-a comunicat faptul că se vor efectua cercetări, dar nu i se permite ca rezultatul acestora să fie folosit în instanţă.
În acest context, este evident că o eventuală verificare făcută şi de inculpat ar fi avut acelaşi rezultat.
În condiţiile în care actul pe care inculpatul şi-a întemeiat afirmaţiile există şi nu a fost contestat de organul emitent, fiind doar obiectul unor verificări ale acestuia, nu i se poate imputa acestuia vreo lipsă de diligenţă care să echivaleze cu o intenţie indirectă de calomniere a părţii civile.
Chiar admiţând caracterul litigios, incert al actului susmenţionat, nu i se poate cere inculpatului clarificarea acestuia, asemenea obligaţii nerevenind ziariştilor. De altfel, cu privire la acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că publicul are dreptul să primească, prin intermediul presei, informaţii asupra unui subiect, chiar dacă faptele în cauză şi problemele ridicate sunt litigioase, atunci când este vorba de interesul public (Hotărârea din 26 aprilie 1979 a Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit).
Inculpatul, urmărind un interes public – funcţionarea unui organ financiar local al statului – a supus atenţiei opiniei publice unele aspecte controversate, cu intenţia de a cotribui, într-un mod specific profesiei sale, la lămurirea acestora.
El a acţionat, aşadar, cu bună-credinţă, în exercitarea dreptului la liberă exprimare, circumstanţiat presei, de a informa publicul în probleme de interes general.
Exercitând prerogativele pe care legea (art.10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art.30 din Constituţie) le recunoaşte dreptului său subiectiv, inculpatul nu poate fi considerat că a acţionat ilicit, chiar dacă prin exerciţiul normal al dreptului său au fost aduse anumite restrângeri ori prejudicii dreptului subiectiv al altei persoane, conform principiului „qui suo iure utitur neminem laedit".
Aşadar, în cadrul exerciţiului normal al dreptului, cel ce se foloseşte de dreptul său subiectiv nu poate fi socotit că prejudicază pe cineva, neexistând vinovăţia penală şi civilă şi neputând fi antrenată, în consecinţă, răspunderea penală şi civilă delictuală.
În consecinţă, se impune achitarea inculpatului pentru infracţiunea de calomnie, în baza art.11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv respingerea acţiunii civile în conformitate cu art. 346 alin. (2) din acelaşi cod, buna-credinţă cu care s-a acţionat neputându-se înscrie culpei civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Admiterecursul în anularedeclarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţieîmpotriva sentinţei penale nr.1443din 18 iulie 2001 a Judecătoriei Constanţa şi deciziei penale nr.628 din 24 octombrie 2001 a Tribunalului Constanţa, privind pe inculpatul T.C.I.
Casează hotărârea sus-menţionată şi rejudecând cauza:
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C.proc.pen. achită pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie, prevăzută de art. 206 C.pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. b) C.pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. (2) C.pen., respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă B.M.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5109/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 513/2003. Penal. Legea nr.56/1992. Recurs în... → |
|---|
