ICCJ. Decizia nr. 5109/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5109/2003
Dosar nr. 3388/2003
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 36/ P din 14 iulie 2003, Curtea de Apel Constanţa, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei, din infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpatul C.S., la 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 256 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la inculpat, suma de 4.500 dolari SUA şi a fost obligat să o plătească către stat.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Până la data de 1 septembrie 2001, inculpatul a lucrat la Inspectoratul Poliţiei de Frontieră Constanţa, din anul 1999 el având gradul de locotenent.
În vara anului 1999, inculpatul l-a cunoscut pe A.C., acestuia el spunându-i că este ofiţer de poliţie şi, ca atare, are cunoştinţe şi prieteni la poliţiile din Bucureşti, Constanţa, Ialomiţa, Arad, precum şi la R.A.R. şi la puncte vamale, deci, poate interveni pentru înmatricularea autoturismelor „cu probleme", la acea dată ei schimbându-şi între ei cărţi de vizită pe care erau înscrise numerele de apel ale telefoanelor lor mobile.
Ca atare, în luna aprilie 2000, A.C. l-a invitat pe inculpat să se deplaseze la Bucureşti pentru a-l ajuta pe P.G. să înmatriculeze autoturismul achiziţionat din Timişoara şi pentru care nu erau documente legale valabile, acesta fiind furat din Austria.
În prezenţa celor doi aflaţi la sediul SC G.I.I.E. SRL, firmă administrată de P.G., inculpatul a pretins suma de 4.500 dolari SUA, el susţinând că va interveni la R.A.R., la poliţie şi la puncte vamale pentru a procura o repatriere necesară înmatriculării vehiculului, P.G. dându-i 2.000 dolari SUA şi actele autoturismului redactate în limba germană.
La începutul lunii iunie a anului 2000, inculpatul s-a deplasat din nou la Bucureşti şi i-a mai cerut lui P.G. restul de 2.500 dolari SUA, asigurându-l, totodată că va rezolva înmatricularea vehiculului, din prima sumă el susţinând că a dat poliţiştilor şi funcţionarilor de la R.A.R., aceştia însă mai dorind bani. Pentru a-şi întări susţinerile, inculpatul i-a prezentat un set de numere de înmatriculare provizorie de la Poliţia Rutieră a judeţului Ialomiţa.
Până în luna septembrie 2001, P.G., repetat, i-a cerut inculpatului să rezolve situaţia înmatriculării şi chiar i-a spus că va da în vileag fapta, acestea determinându-l pe C.S. să-i propună un schimb de vehicule, sens în care, în compania unui cunoscut de-al său i-a adus la domiciliu un autoturism Jeep, furat şi dat în urmărire la Poliţia sectorului 3 Bucureşti, proprietar fiind C.G.
Împotriva sentinţei, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs, cazurile de casare invocate fiind dispoziţiile art. 3859 pct. 1, 2, 171, 17 şi 14 C. proc. pen., respectiv, nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, instanţa nu a fost sesizată legal, prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică şi s-a aplicat o pedeapsă greşit individualizată, în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursul declarat de inculpat nu este fondat pentru considerentele următoare:
După intrarea în vigoare, la 24 august 2002, a Legii nr. 360/2002 privind statutul Poliţistului, potrivit căreia poliţistul nu mai are calitatea de militar, ci aceea de funcţionar public civil, infracţiunile săvârşite de poliţişti înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, sunt de competenţa instanţelor civile, după distincţiile prevăzute în art. 64 alin. (2) al legii. Ca atare, cauzele în curs de urmărire penală şi de judecată trebuie preluate, începând cu data menţionată, de organele de urmărire penală şi de instanţele civile competente potrivit legii.
Această interpretare se impune ţinând seama că în condiţiile concursului între legea de procedură penală având caracter de lege generală, care este C. proc. pen., şi Legea nr. 360/2002, care este, în materie, o lege specială, cea din urmă are prioritate şi este, totodată, de strictă interpretare şi de imediată aplicare, ceea ce exclude incidenţa prevederilor art. 40 C. proc. pen.
Invocarea prevederilor art. 40 C. proc. pen., în motivarea menţinerii competenţei instanţelor militare şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002 este lipsită de pertinenţă, prin această lege specială intervenind o modificare majoră de reglementare juridică în materia competenţei, deci art. 40 C. proc. pen., nu mai este aplicabil în cauză.
De asemenea, competenţa după calitatea persoanei a instanţei penale este determinată, în raport cu gradul profesional al poliţistului.
În cauză, în acord cu dispoziţiile procedurale menţionate, urmărirea penală şi sesizarea instanţei competente, s-au făcut legal.
Privind încadrarea juridică a faptei, probele administrate au relevat că inculpatul, poliţist, a cerut şi a primit de la P.G., deţinător al unui autoturism fără documente legale necesare înmatriculării lui în România, suma de 4.500 dolari SUA, pentru a interveni pe lângă personalul cu atribuţii în acest scop, tocmai în vederea realizării solicitării. Apărarea inculpatului, că suma în discuţie i-a fost înmânată pentru a realiza dispozitivul EUR 2, nu are suport în probele administrate. Activitatea infracţională a inculpatului, chiar cu consecinţa nefinalizării demersurilor întreprinse, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., infracţiunea realizându-se în momentul în care făptuitorul s-a prevalat de influenţa asupra celor care aveau atribuţii de natură să permită rezolvarea favorabilă a pretenţiilor celui care i-a solicitat intervenţia. Este incontestabil că „relaţiile" inculpatului la poliţie, R.A.R., organe vamale, aveau posibilitatea să contribuie la satisfacerea cererii de înmatriculare a autoturismului „cu probleme".
În ce priveşte motivul de recurs vizând greşita individualizare a pedepsei, se reţine că instanţa, în concordanţă cu criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), orientându-se la 3 ani închisoare, a considerat pericolul social grav al faptei, aceasta aducând atingere normelor legale specifice autorităţilor de interes public, împrejurărilor în care s-a săvârşit, respectiv prin interpunerea făptuitorului ca autoritate, care poate întreprinde orice fapt care să eludeze îndeplinirea, de către autovehicul, a cerinţelor înmatriculării, dar şi persoana inculpatului, nesincer pe parcursul desfăşurării procesului penal şi fără antecedente penale.
Executarea pedepsei în regim de privare de libertate, corespunde şi scopului pedepsei, acela al prevenţiei generale şi speciale, prevăzut de art. 52 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat nefiind fondat, va fi respins.
Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva sentinţei penale nr. 36/ P din 14 iulie 2003 a Curţii de Apel Constanţa.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 10 martie 2003, la 11 noiembrie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 noiembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 5101/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 512/2003. Penal. Art.206 c.pen. Recurs în... → |
|---|
