ICCJ. Decizia nr. 513/2003. Penal. Legea nr.56/1992. Recurs în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 513

Dosar nr.5332/2003

Şedinţa publică din28 ianuarie 2004

Asupra recursului în anulare de faţă;

Din actele dosarului, constată următoarele:

Judecătoria Târgu Jiu, prin sentinţa penală nr.1597 din 1 mai 2001, a condamnat pe inculpatul G.T. la 6 luni de închisoare, cu suspendarea condiţionată, a executării pedepsei, pentru infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de art. 72 lit. b) din Legea nr. 56/1992, cu aplicarea art. 74-76 şi81 C. pen.

S-a reţinut că, la 2 februarie 2000, împreună cu alte două persoane, inculpatul a trecut, fraudulos, frontiera de stat din Bulgaria în Grecia.

Tribunalul Gorj, prin Decizia penală nr. 877/A din 8 octombrie 2001, a admis apelul procurorului, a majorat pedeapsa la un an de închisoare şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Procurorul general al parchetului de pe lângă instanţa supremă, în baza art. 409 şi 410 C. proc. pen., declarând recurs în anulare celor două hotărâri, date cu încălcarea legii.

Recursul în anulare este întemeiat.

În adevăr, Legea nr. 56/1992 privind frontiera de stat a României reglementează doar regimul frontierei de stat a ţării noastre.

Legiuitorul nu a incriminat şi fapta cetăţeanului român care trecea, ilegal, frontiera unui stat străin.

Este adevărat că, prin OUG nr. 112 din 3 august 2001, a fost incriminată şi trecerea ilegală a frontierei unui stat străin, dar această reglementare îşi produce efecte numai pentru viitor.

Aşa fiind, în baza art. 4141 C. proc. pen., recursul în anulare va fi respins, conform dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admiterecursul în anularedeclarat deprocurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr.1597 din 2 mai 2001 al Judecătoriei Târgu Jiu şi deciziei penale nr.877/A din8 octombrie 2001 a Tribunalului Gorj, privind pe inculpatul Grancea Toma.

Casează hotărârile sus-menţionate şi rejudecând cauza:

În baza art.11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C.proc.pen., achită pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 68 lit.b din Legea nr. 56/1992.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi28 ianuarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 513/2003. Penal. Legea nr.56/1992. Recurs în anulare