ICCJ. Decizia nr. 5155/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5155/2003
Dosar nr.2380/2003
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa nr. 996 din 31 octombrie 2002, a condamnat pe inculpatul I.L. la 6 ani de închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 lit. a), d) şi e), cu aplicarea art. 71 C. pen.
Inculpatul a fost menţinut în stare de arest, iar din durata pedepsei i s-a dedus detenţia preventivă.
El a fost obligat la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare statului şi la 100 milioane lei despăgubiri părţii civile C.P.A.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că, la 4 decembrie 1998, împreună cu B.A.A., condamnat în aceeaşi cauză, şi cu o altă persoană, rămasă neidentificată, inculpatul a sustras, prin violenţă, autoturismul numitului C.A.P., căruia i-a cauzat leziuni vindecabile în 14-16 zile tratament medical.
Parchetul de pe lângă aceeaşi instanţă şi inculpatul au declarat apel.
Parchetul critică sentinţa, motivând că:
a) inculpatului I.L. îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 137/1997, referitor la pedeapsa de 6 luni de închisoare, pronunţată prin sentinţa penală nr. 211 din 21 aprilie 1996 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti;
b) aceluiaşi inculpat i s-a dedus greşit detenţia preventivă;
c) pedepsele sunt greşit individualizate.
Inculpatul a criticat sentinţa, susţinând că nu a participat la săvârşirea acestei infracţiuni, încât în mod eronat a fost condamnat.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 111 din 28 februarie 2003, a admis apelul parchetului, a casat în parte sentinţa, iar în baza art. 10 din Legea nre.137/1997, a revocat graţierea pedepsei de 6 luni de închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 211 din 21 februarie 1996 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, urmând ca inculpatul I.L. să execute 6 ani şi 6 luni de închisoare.
Inculpatului I.L. i s-a dedus, în continuare, detenţia prevenţiei.
Apelul inculpatului I.L. a fost respins, ca nefondat, apelantul fiind obligat la 500.000 lei cheltuieli judiciare către statului.
Parchetul de pe lângă aceeaşi instanţă şi inculpatul I.L. declară recurs.
Procurorul susţine că:
a) în mod greşit instanţa de apel a aplicat art. 10 din Legea nr. 137/1997;
b) pedepsele aplicate inculpaţilor nu corespund gradului, accentuat, de pericol social al faptelor şi al făptuitorilor.
La rândul său, inculpatul I.L. susţine că în mod eronat a fost condamnat câtă vreme n-a participat la săvârşirea infracţiunii.
Recursurile sunt întemeiate numai cu privire la greşita aplicare a art. 10 din Legea nr. 137/1997 de către instanţa de apel.
În adevăr, potrivit art. 372 C. proc. pen., instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel.
Curtea de Apel Bucureşti a greşit, creând inculpatului I.L. o situaţie mai grea în propria-i cale de atac. Această greşeală va fi corectată, prin admiterea recursurilor, casarea hotărârii atacate şi înlăturarea aplicării art. 10 din Legea nr. 137/1997.
Probele existente converg spre concluzia că inculpatul I.L., împreună cu inculpatul B.A.A. au sustras autoturismul lui P.A.C., ale cărui declaraţii sunt constante, în acest sens. Cu prilejul acestei sustrageri, inculpaţii au cauzat lui P.A.C. leziuni vindecabile în 14-16 zile tratament medical, cum atestă actul medico-legal de la dosar.
Partea vătămată i-a recunoscut, fără ezitare, pe inculpaţi, ca fiind cei ce l-au agresat şi deposedat de autoturism.
Întrebaţi fiind când şi cum s-au cunoscut, inculpaţii au dat declaraţii contradictorii: „într-o sală de biliard", declară B.A.; „pe stradă", susţine I.L.; „Ne-am mai întâlnit de 3-4 ori", susţine I.L., susţinere infirmată de B.A.A.
„Am fost acasă la B.A.A., împreună cu tatăl său, taximetrist", mai declară I.L., susţinere infirmată de B.A.A.: „tatăl meu nu este taximetrist".
Inculpaţii au fost recunoscuţi, fără ezitare, de partea vătămată, ca fiind cei ce l-au agresat, declară martorul I.M.
În momentul în care au fost depistaţi de poliţie, inculpaţii se aflau într-un autoturism de asemenea furat.
Ca atare, instanţele au reţinut corect situaţia de fapt, pe care au calificat-o corespunzător şi au dozat just pedepsele aplicate. Nu sunt temeiuri că aceste pedepse ar trebui majorate.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursurile parchetului şi al inculpatului I.L. vor fi admise, cu consecinţa casării în parte a hotărârii atacate, aşa cum s-a arătat mai sus.
Celelalte dispoziţii ale hotărârii vor fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul I.L. împotriva deciziei penale nr. 111 din 28 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează hotărârea atacată în ceea ce-l priveşte pe inculpatul I.L., referitor la aplicarea art. 10 din Legea nr. 137/1997.
Înlătură aplicarea art. 10 din Legea nr. 137/1997, cu privire la revocarea graţierii pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 211 din 21 februarie 1996 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 6 ani închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.A.A., perioada arestării preventive de la 22 ianuarie 1999 la 12 noiembrie 2003.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5154/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 5157/2003. Penal → |
|---|
