CSJ. Decizia nr. 517/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE
SECTIA PENALA
Decizia nr.517/2003
Dosar nr.4596/2002
Sedinţa publică din 4 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpata S.E.P. împotriva deciziei penale nr.568/A din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II –a penală.
S-a prezentat recurenta inculpată, aflată în stare de arestat, asistată de avocat G. N., apărător ales.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatei a susţinut oral motivele de recursdepuse în scris la dosarul cauzei şi a solicitat în esenţă admiterea recursului, casareahotărârilor pronunţate şi în principal, în temeiul dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c din Codul de procedură penală achitarea inculpatei, întrucât nu ea este autoarea infracţiunii.
In subsidiar, s-a cerut reducerea pedepsei.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului declarat, ca nefondat, pentru ambele critici formulate, întrucât hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice atât în ceea ce priveşte vinovăţia stabilită şi încadrarea juridică dată faptei, cât şi referitor la pedeapsa aplicată.
Inculpata, în ultimul cuvânt acordat, a arătatcă îşi însuşeşte apărările formulate de apărătorul său.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prinsentinţapenalănr.656din1iulie 2002 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a II-a penală, inculpata S.E.P.a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, bCod penal pentru săvârşirea infracţiunii detrafic de influenţă prevăzută de art.257 alin.1 cuaplicarea art.41 alin.2 şi art.37 lit.b Cod penal.
S-a făcut aplicarea art.71 şi 64 Cod penal.
S-a menţinut starea de arest şi s-adedus din pedeapsa aplicată perioada executatăde la 23 mai 2002, la zi.
Conform art.257 alin.2 raportat la art.118lit.d Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 13.900.000 lei obţinută prin săvârşirea infracţiunii.
S-a dispus obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 3 milioane lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţade fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpata S.E.P. a lăsat-o să creadă pe martora M.A. că îi poate obţine o repartiţie pentru o locuinţă în Bucureşti, întrucât are influenţă asupraunor funcţionari din cadrul serviciului locativ al Primăriei Municipiului Bucureşti.
In acest scop, inculpata a pretins şi primit, în mod repetat, în perioada august – decembrie 1998, suma de13.900.000 lei.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea şi declaraţiiledenunţătoarei M.A., declaraţiilemartorilor P.V. şi Z.G.T., chitanţa sub semnătură privată întocmită de inculpată, declaraţiile acesteia.
Inculpata nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, susţinând că suma de bani primităface obiectul unui contract de împrumut.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr.568 din 11 septembrie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpată, dispunând deducerea arestului preventiv la zi şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpata, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate şi, pe fond, achitareasa în temeiul dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.aCod procedură penală raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală.
In subsidiar, s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Temeiuljuridicalrecursuluiîlconstituiedispoziţiile art.3859 pct.17 şi 14 Cod procedură penală.
Examinând recursul, Curtea constată căacesta nu este fondat.
Instanţelede judecată au reţinut în mod corect situaţia de fapt pe baza unor probe care demonstrează în mod concludent săvârşirea de către inculpatarecurentă S.E.P. a infracţiuniide trafic de influenţă.
Declaraţiile denunţătoareişi cele ale martorilor care au împrumutat-o cu sume de bani pentru a fi remise inculpatei învederea cumpărării influenţei acesteia – se coroborează pe deplinîn descrierea împrejurărilorîn care s-a comis fapta, a funcţiilor persoanelor menite a rezolva problema locativă, numite de către S.E.P., a confirmăriichiar de către aceasta din urmăa primirii sumelor de bani şi a scopului în care le-a pretins (f.14-40 dosar urmărire penalăşi 13, 77, 78 dosarul instanţei de fond nr.5319/2001).
Chitanţa încheiată între părţi şi prin care- sub numele de I.E., aşa cum îşi declinase identitatea – inculpata recunoaşte că a împrumutat suma de 20 milioane lei de la M.A. constituie un subterfugiu la care arecurs făptuitoarea care a urmărit, astfel, ca pe de o parte, să atribuie un caracterlicit primirii sumelor de bani, iar pe de altă parte, să menţină iluzia bunelor saleintenţii afirmând că suma înscrisă a fost plătită funcţionarilor publici, iar actul o va ajuta la recuperarea ei (f.13 dosarul instanţei de fond).
Pentru aceste considerente, Curtea constatăcă instanţa de judecată a făcut o corectăaplicare a legii constatând întrunite elementele constitutive aleinfracţiunii de trafic de influenţă şi dispunând condamnarea inculpatei pentrusăvârşirea acesteia, în temeiul dispoziţiilor art.257 alin.1cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Cât priveşte modul de individualizare apedepsei aplicate recurentei-inculpate, Curtea consideră că în cauză s-a dat eficienţă cuvenită dispoziţiilor art.72 Cod penal.
Instanţa de judecată a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, punând în cumpănă atât pericolul socialconcret al infracţiunii săvârşite, modalitatea ingenioasă în care inculpata şi-a realizat intenţiile, cât şi datele legate de persoana acesteia, recurenta fiindo persoană în vârstă de 61 ani, care a manifestat nesinceritate pe parcursul procesului penal.
Recurenta inculpată este recidivistă, fiind condamnată în 1992 pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi fals în declaraţiiprivind identitatea, ceea ce confirmă faptul că noua infracţiune dedusă judecăţiinuconstituieun accident în existenţa sa, ci o dovadă a unui modus vivendi şi a unei perseverenţeinfracţionale care justifică cuantumul pedepsei aplicate şi modul de executare dispus prin privare de libertate. In acest mod, este asigurată şi realizarea scopului coercitiv-educativ al sancţiunii penale, încriminate cu dispoziţiile art.52 Cod penal.
Având în vedere aceste motive şi constatânddin oficiu că nu există alte motive de casare, potrivit dispoziţiilor art.3856 alin.3 Cod procedură penală, Curteaurmează să respingă, ca nefondat, recursulinculpatei.
Timpul arestului preventiv va fi dedus din pedeapsa aplicată de la 23 mai 2002, la zi.
Recurenta inculpată va fi obligată laplata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând şi dispoziţiile art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata S.E.P., împotriva deciziei penale nr.568/A din 11 septembrie2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă, perioada executată în arest preventiv de la 23 mai 2002 la 4 februarie 2003.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 203/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 526/2003. Penal. Contopire pedepse. Recurs → |
|---|
