ICCJ. Decizia nr. 542/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 542
Dosar nr.4045/2003
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr.532 din 29 mai 2003, a condamnat pe inculpatul T.C.M. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 11 alin. (2) lit.e) cu aplicarea art.13 C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.71 şi art.64 din acelaşi cod şi s-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
Inculpatul a fost obligat la 2.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă R.Ş.
S-a reţinut că, la data de 28 ianuarie 2002, prin exercitarea de ameninţări verbale, în timp ce se afla în staţia RATB Chişinău, inculpatull-a deposedat pe numitul R.Ş. de telefonul mobil în valoare de 2.000.000 lei, prejudiciu ce nu a fost acoperit.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 447 din 20 august 2003, a respins ca nefondat apelul prin care inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de furt calificat şi reducerea pedepsei.
S-a motivat că, din probele administrate, rezultă că deposedarea victimei a fost precedată de ameninţarea inculpatului în sensul că-i va aplica „două picioare în gură” dacă nu-i va da telefonul mobil. Atitudinea agresivă a inculpatului (persoană dependentă de stupefiante, mai corpolentă decât victima sa) i-a produs numitului R.Ş. o temere, situaţie în care a fost nevoit să-i dea bunul solicitat. Mai mult, după deposedare inculpatul l-a scuipat şi a fugit de la locul faptei.
Declarând recurs împotriva acestei decizii, inculpatul a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul încadrării juridice şi cel al individualizării pedepsei, reiterând motivele de apel.
Recursul inculpatului, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) punctele (17) şi (14) C. proc. pen., este neîntemeiat.
După cum corect a reţinut instanţa de apel, activitatea inculpatului de a deposeda victima prin ameninţarea verbală cu exercitarea unor violenţe, realizează conţinutul infracţiunii de tâlhărie, dispoziţiile art. 211 C. pen. încriminând şi furtul săvârşit prin întrebuinţarea de ameninţări.
Nu poate fi primită nici susţinerea că pedeapsa a fost greşit individualizată, câtă vreme instanţele s-au conformat criteriilor stabilite prin art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar pedeapsa astfel cum a fost dozată este aptă să realizeze scopul prevenţiei generale, cât şi al prevenţiei speciale (inculpatul a mai fost condamnat la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite anterior).
Cum alte motive de casare, susceptibile a fi examinate din oficiu nu s-au constatat, recursul va fi respins ca nefondat, iar inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, în care se va include şi onorariul avocatului din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C.M.împotriva deciziei penale nr. 447din 20 august 2003a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi29ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 541/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5261/2003. Penal. Art.215 alin.5 c.pen. Recurs → |
|---|
