CSJ. Decizia nr. 522/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 522/2003
Dosar nr. 3704/2002
Şedinţa publică din 4 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Gorj, secţia penală, prin sentinţa nr. 87 din 26 martie 2002, a condamnat, pe inculpaţii:
-N.ŞT.A. şi
-C.I. la pedepse de câte 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen.
A confiscat sumele de 347.000 lei şi respectiv 636.000 lei indisponibilizate.
Hotărând astfel, tribunalul a reţinut în fapt că în ziua de 2 noiembrie 2001, inculpatul C.I. în funcţia de şef tren şi inculpatul N.Şt.A. în funcţie de conductor bilete, au deservit trenul personal 9387, care circula pe relaţia Caracal - Craiova – Motru.
În aceiaşi zi urmare sesizărilor de la Inspectoratul de Poliţie Craiova, în sensul că această partidă pretinde şi primeşte bani de la călătorii frauduloşi, permiţând călătoria fără legitimaţie, s-a organizat un control.
Astfel, lucrătorii de poliţie împreună cu inspectorii de specialitate, P.V. şi C.N., din cadrul serviciului de control legitimaţii, Regionala C.F.R. Craiova, s-au deplasat la partida trenului, verificând gestiunea.
Cu această ocazie, în sectorul de control al şefului de tren au fost depistaţi 3 călători frauduloşi, iar în cel al conductorului de bilete 5 călători frauduloşi.
S-a stabilit urmare investigaţiilor efectuate că aceste 8 persoane au dat sume între 5 şi 10.000 lei şefului de tren sau conductorului de tren, pentru a li se permite deplasarea pe distanţa Craiova – Motru, costul unui bilet fiind de 40.000 lei aproximativ.
Verificându-se gestiunile inculpaţilor, la N.Şt.A. s-a găsit în plus suma de 347.000 lei în privinţa căreia acesta a relatat că suma de 300.000 lei reprezenta o sumă personală peste plafonul de 500.000 lei declarat, iar 47.000 lei provin de la călători frauduloşi, cărora urma să le elibereze legitimaţii, însă nu a mai avut timp, până la intervenirea organelor de control.
Asupra inculpatului C.I., nu s-au găsit în gestiune sume de bani în plus, faţă de cele declarate, însă la un control efectuat în compartimentul de serviciu din vagonul de lângă locomotivă, unde aveau acces numai cei doi inculpaţi, în podul de lângă toaleta de serviciu s-au găsit două suluri de bani legate cu elastic unul conţinând 286.000 lei, iar al doilea 350.000 lei.
Inculpaţii au declarat că nu cunosc provenienţa acestor sume, susţinând că ar putea aparţine altor partide care au deservit trenul.
Suma de 637.000 lei a fost indisponibilizată până la soluţionarea cauzei, iar 347.000 lei găsită asupra inculpatului N.Şt.A., au fost depuşi la casierie.
Faptele descrise au fost reţinute ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 254 C. pen., în varianta descrisă de alin. (1).
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii care au criticat-o ca nelegală şi netemeinică.
Au solicitat în esenţă, desfiinţarea hotărârii şi să fie achitaţi cu motivarea că nu şi-au însuşit banii de la călătorii frauduloşi şi intenţionau să le emită bilete de călătorie, dar nu au avut timpul necesar datorită intervenţiei organelor de control.
Au criticat sentinţa ca netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor pe care le-au considerat mari cât şi sub aspectul modalităţii de executare.
Prin Decizia penală nr. 317 din 15 iulie 2002, pronunţată de secţia penală de la Curtea de Apel Craiova, apelurile au fost admise, sentinţa desfiinţată în latura penală în sensul că pedepsele aplicate inculpaţilor au fost reduse la câte 3 ani şi în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pe durata termenului de încercare de 5 ani.
Prin cererea din 19 iulie 2002, inculpatul C.I., în termen legal, a declarat recurs, considerând hotărârile netemeinice şi nelegale.
A invocat motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi a cerut să fie achitat potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece în ceea ce-l priveşte fapta imputată nu există. A motivat că asupra sa nu au fost găsite sume de bani, iar cei trei martori, D.S., G.R. şi H.I. care au declarat că i-au dat bani, au fost forţaţi să semneze declaraţii în alb, iar în instanţă prin cele declarate nu motivează în nici un fel soluţia la care a ajuns prima instanţă.
Examinând hotărârile atacate, în raport cu motivele invocate, Curtea constată în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul fondat, urmând a fi admis.
În urma controlului făcut de organele de poliţie şi respectiv de specialitate din cadrul Regionalei C.F.R. Craiova, în trenul de persoane 9387 se reţine în referatul cu propunere de declinare a competenţei încheiat de I.P.T. Craiova, Biroul cercetări penale, că în sectorul de activitate al şefului de tren C.I., au fost găsiţi trei călători frauduloşi, iar în sectorul de activitate al conductorului de bilete, N.Şt.A. au fost depistaţi cinci călători frauduloşi. Aceştia întrebaţi au declarat că le-au fost pretinse atât de şeful de tren, cât şi de conductorul de bilete sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 lei.
La verificarea celor doi, asupra şefului de tren inculpatul C.I. nu s-au găsit sume de bani în timp ce asupra inculpatului N.Şt.A. s-a găsit suma de 347.000 lei pe care nu a putut să o justifice.
Declaraţiile martorilor C.L., T.M., G.C., D.S., G.R., H.I. sunt scrise de aceeaşi persoană, cert nu de martori, deoarece aceştia au declarat atât la audierea de către procuror, cât şi în instanţă că li s-a cerut să semneze declaraţii în alb.
Din declaraţiile completate de lucrătorul de poliţie ca şi din materialul întocmit de I.P.T. Craiova, Biroul cercetări penale rezultă că cei doi inculpaţi au acţionat separat. Astfel, C.C., T.M., G.C., declară că a venit conductorul de tren care era un bărbat de aproximativ 30 ani; înalt, blond pe care l-au recunoscut după cureaua neagră de la geantă şi le-a cerut bani. Au precizat că atunci când organele de poliţie au făcut controlul, au aflat că omul înalt şi blond cu curea neagră la geantă se numeşte N.Şt.A.
La rândul lor martorii D.S., G.R. şi H.I. au declarat că au fost controlaţi de şeful de tren, un individ de circa 37 ani, de statură mijlocie, brunet şi cu mustaţă.
La controlul făcut de poliţişti au aflat că şeful de tren, persoana care i-a controlat şi le-a luat banii fără să le dea bilete, se numeşte C.I.
Audiaţi la parchet aceiaşi martori au declarat ba că au fost controlaţi de ambii conductori, ba că a fost numai unul dintre ei. Astfel, D.S. a arătat „La un moment dat a venit unul din controlorii trenului blond şi mai înalt şi m-a întrebat dacă am bilet”. În continuarea declaraţiei se arată că erau doi controlori care i-au pretins bani şi le-a dat 20.000 lei. La sfârşitul declaraţiei face precizarea că a dat banii conductorului înalt şi blond, acesta fiind urmat de un altul scund şi brunet.
Martora G.C. audiată la parchet a declarat „în tren a cerut conductorul. Prezentându-mi-se spre identificare două persoane arăt că nu pot să-i recunosc, în compartiment fiind întuneric, dar cred că era o singură persoană.
Martora T.M.L. a declarat la parchet „banii fiind strânşi la G.C. care i-a înmânat în prezenţa noastră conductorului de tren, dar nu ne-a tăiat bilete”.
Audiaţi în instanţă aceiaşi martori au declarat că au dat banii şi respectiv, că au fost controlaţi de un conductor.
Inculpaţii audiaţi în instanţă au declarat că în momentul când au fost surprinşi de organele de poliţie nu erau împreună, între ei fiind cam un vagon şi că, potrivit regulamentului controlul se face independent.
Prima instanţă a motivat că prin declaraţiile date de martori în instanţă aceştia încearcă să-i ajute pe inculpaţi, dar că martorii nu fac altceva decât să se contrazică. Mai mult, se motivează avându-se în vedere declaraţia martorilor D.S. că ambii inculpaţi au efectuat controlul, iar martorul H.I. care a declarat că a fost controlat de un individ scund cu mustaţă, acesta fiind inculpatul C.I., că în mod cert inculpatul C.I. se face vinovat prin faptul că a pretins, eventual indirect şi a primit banii cu scopul de a nu îndeplini un act de serviciu.
Probele pe baza cărora s-a reţinut participarea, inculpaţilor împreună, la controlul persoanelor care în ziua de 2 noiembrie 2001, au călătorit cu trenul personal 9387 pe relaţia Craiova – Motru, pe lângă că nu sunt de natură a convinge în mod neîndoielnic că cei doi au efectuat controlul împreună şi chiar dacă numai unul a cerut şi luat bani au săvârşit infracţiunea de luare de mită, dar nici nu a fost administrate cu respectarea dispoziţiilor legale.
Indicând mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă, art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), se referă printre altele, şi la declaraţiile martorilor.
Potrivit art. 65 C. proc. pen., sarcina de administra probele în procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanţei, iar potrivit art. 73 declaraţiile se consemnează în scris, martorul citeşte conţinutul şi dacă este de acord semnează.
Martorii au declarat atât la parchet, cât şi în instanţă că au semnat declaraţii în alb. Din lecturarea declaraţiilor se constată reproducerea, ele fiind aproape identice parcă făcute în cor.
Mai este de observat că în faţa instanţei martorii nu numai că nu şi-au menţinut declaraţiile date poliţiştilor, ci au făcut precizări şi cu privire la declaraţiile date la parchet. Este semnificativ că în declaraţiile la poliţie, se consemnează efectuarea controlului independent de cei doi inculpaţi, iar la parchet se ajunge la o combinare a activităţii de control în sensul că inculpaţii au efectuat controlul împreună.
Este important de asemenea, că numai asupra inculpatului N.Şt.A. s-au găsit bani şi că numai acesta a recunoscut că a pretins şi primit bani, este adevărat cu motivarea că nu a mai avut timp să taie bilete.
Inculpatul C.I. a negat constant că ar fi găsit călători fără bilet şi că le-a luat bani, aşa încât se impunea ca prima instanţă să audieze cu minuţiozitate fiecare martor şi să-i confrunte cu inculpaţii pentru a stabili cu certitudine fie că cei doi inculpaţi au efectuat controlul separat şi au primit ori nu fiecare bani, fie că au efectuat controlul împreună şi chiar dacă banii au fost pretinşi şi primiţi numai de unul, ambii sunt participanţi la săvârşirea infracţiunii.
Prima instanţă, însă nu a verificat aspectele menţionate, neîndeplinindu-şi astfel obligaţia ce-i revenea, potrivit art. 3 şi art. 4 C. proc. pen., de a stărui să afle adevărul prin exercitarea unui constant rol activ.
Mai mult, prima instanţă reţine vinovăţia inculpatului C.I. invocând declaraţiile martorilor H.I. dată în cursul urmăririi penale şi D.S., de asemenea declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martori care audiaţi în instanţă şi-au motivat declaraţiile din cursul urmăririi penale şi a căror declaraţii nu dovedesc că inculpatul C.I. a săvârşit infracţiunea de luare de mită.
Martorul H.I. a declarat că a fost intimidat de poliţişti, că nu a dat bani controlorilor pe care altfel nici nu a apucat să-i vadă, deoarece a urcat în Strehaia. A mai declarat că el nu a fost audiat la parchet, iar declaraţia dată poliţiştilor a semnat-o în alb.
Martorul D.S. a declarat că a venit controlul şi l-a întrebat de bilet, i-a dat 18.500 lei, bani pe care controlorul i-a luat spunând că îi va aduce biletul, dar între timp a apărut poliţia şi supracontrolul. Martorul precizează în instanţă că nu poate să-l recunoască pe cel care i-a pretins bilet pentru că în compartiment nu era lumină.
Instanţa nu putea stabili pe baza acestei depoziţii că inculpaţii au fost împreună, aşa cum se motivează.
În atare situaţie, se constată că s-a comis o gravă eroare de fapt, deoarece condamnarea inculpatului C.I. nu este întemeiată pe probe suficiente, încât hotărârile atacate sunt supuse cazului de casare prevăzut în art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în baza artr.38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen., va casa Decizia şi sentinţa şi va trimite cauza la prima instanţă pentru rejudecare, în sensul considerentelor ce preced.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMEOLE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 317 din 15 iulie 2002 a Curţii de Apel Craiova.
Casează Decizia penală atacată precum şi sentinţa penală nr. 87 din 26 martie 2002 a Tribunalului Gorj şi trimite dosarul pentru rejudecare, la Tribunalul Gorj.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5202/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 52/2003. Penal. Contestaţie anulare. Recurs → |
|---|
