ICCJ. Decizia nr. 541/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 541
Dosar nr.3427/2003
Şedinţa publică din 29 ianuarie 200.
Asupra recursuluide faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.157 din 19 decembrie 2002, Tribunalul Călăraşi, a condamnat pe inculpatul I.N. la 6 luni închisoare pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.(1), art. 209 lit.a) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art.74 şi 76 C. pen.
În baza art.10 din Legea nr.137/1997, s-a revocat beneficiul graţierii condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 555 din 14 mai 1998 a Judecătoriei Găeşti, această pedeapsă urmând a se executa alături de pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în cauză.
Totodată, s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare pronunţată prin sentinţa penală nr.2749/20.10.2000 a Judecătoriei Ploieşti, urmând ca şi această pedeapsă să fie executată, pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute 3 ani şi 6 luni închisoare.
S-a luat act că partea vătămată SNIF SA, sucursala Călăraşi nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind acoperit prin restituirea bunurilor sustrase.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 2.000.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 6 decembrie 2000, inculpatul, împreună cu martorii N.V. şi D.V., au sustras subansamble metalice în valoare de 2.000.000 lei de la staţia de pompare S.P.P. 507 aparţinând S.N.I.F. S.A., sucursala Călăraşi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 238 din 22 aprilie 2003, admiţând apelul declarat de inculpat, l-a achitat pe acesta, în temeiul art. 11 pct. (2) lit.a) raportat la art.10 lit. (b1) C. proc. pen. cu referire la art.181 C. pen. pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.(1), art.209 lit. a) şi i), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi i-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ de 6.000.000 lei amendă.
Împotriva menţionatei decizii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs, solicitând casarea acesteia în temeiul art. 3859 pct. (171) C. proc. pen., pentru greşita aplicare în cauză a prevederilor art.181 C. pen. În motivarea recursului se evidenţiază faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, valoarea modică a prejudiciului putând constitui circumstanţe atenuante care s-au avut în vedere la individualizarea pedepsei.
Examinând Decizia atacată, în raport de criteriile formulate prin recursul declarat de procuror, cât şi din oficiu, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică fiind corespunzătoare.
Din probele administrate în cauză rezultă, în adevăr, că la data de 6 decembrie 2000, inculpatul împreună cu cei doi martori, au sustras subansamble metalice, în valoare de 2.000.000 lei de la Staţia de pompare S.P.P.507 aparţinând S.N.I.F. S.A., sucursala Călăraşi, care au fost restituire în cursul cercetărilor.
Deşi infracţiunea a fost comisă împreună cu alte două persoane, care au avut o contribuţie mai mare, acestea au fost scoase de sub urmărirea penală, aplicându-li-se câte o sancţiune cu caracter administrativ, în temeiul art.181 şi următorii C. pen., apreciindu-se că prin faptele lor s-a adus o atingere minimă valorilor sociale apărate de lege.
Răspunderea care atrage aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ este o formă de răspundere, care are drept temei săvârşirea unei fapte cu un grad de pericol social mai redus, în condiţiile în care nu se justifică aplicarea unor pedepse.
Alineatul 2 al art.18 C. pen. prevede drept criterii de apreciere a gradului redus de pericol social, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar putea produce, precum şi persoana şi conduita făptuitorului.
Cum din actele dosarului rezultă că materialele sustrase aparţineau unei staţii de pompare degradată şi abandonată pe câmp, că valoarea prejudiciului este redusă, fiind recuperat prin restituire, că inculpatul a avut o contribuţie redusă la săvârşirea faptei, la care au participat şi alte persoane faţă de care nu s-a angajat răspunderea penală, în mod corect instanţa de apel a făcut aplicarea în cauză a prevederilor art.181 C. pen.
Simpla împrejurare că inculpatul posedă antecedente penale nu poate duce la concluzia că fapta comisă de acesta, în condiţiile descrise, prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Întrucât din actele dosarului nu rezultă existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct.(1) lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Se va lua act că inculpatul este arestat în altă cauză.
Onorariul pentru apărătorul din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr.238 din 22 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, privind pe intimatul inculpat I.N.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5406/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 542/2003. Penal → |
|---|
