CSJ. Decizia nr. 543/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMA DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 543/2003
Dosar nr. 2760/2002
Şedinţa publică din 5 februarie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 602 din 6 noiembrie 2001, Tribunalul Dolj l-a condamnat pe inculpatul I.I. la 21 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., în baza art. 174 art. 175 lit. c) C. pen.
Aplică art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi art. 71 C. pen.
A fost menţinută arestarea preventivă şi dedusă prevenţia de la 3 iulie 2001 la zi.
S-a dispus confiscarea cuţitului corp delict.
Ia act că părţile vătămate, P.I. şi I.T. nu se constituie părţi civile.
Inculpatul a fost obligat la câte 1.600.000 lei despăgubiri sumă globală către părţile civile I.E.L. şi I.D.D., fiice, de la data faptei până la data hotărârii şi, în continuare, la câte 400.000 lei lunar prestaţie periodică către fiecare parte civilă, până la majorat.
Inculpatul a fost obligat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 1.430.000 lei reprezentând raport expertiză medico-legală către I.M.L. Dolj şi 300.000 lei onorar apărător oficiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că inculpatul I.I. locuia împreună cu soţia sa, victima I.M. şi cele două fiice, E.L. şi D.D. minore, într-un bloc din municipiul Craiova.
Pe fondul consumului exagerat de alcool inculpatul avea comportament violent faţă de membrii familiei.
La mijlocul lunii iunie 2001 inculpatul şi-a trimis fiicele la ţară, rămânând în apartament numai cu soţia.
În seara de 2 iulie 2001, după ce a consumat băuturi alcoolice în oraş, inculpatul a venit acasă în jurul orelor 21,00. În timp ce inculpatul servea masa în bucătărie, soţia sa îi reproşa consumul de alcool şi lipsa oricărei preocupări pentru gospodărie. Întrucât nu oferea nici o explicaţie, victima l-a lovit cu palma peste cap. În aceste împrejurări inculpatul a luat cuţitul de pe masă şi i-a aplicat soţiei o lovitură în zona umărului stâng, aceasta aflându-se în spatele lui.
Imediat victima a căzut, sângerând puternic.
Inculpatul a legat zona rănită cu ciorapi, însă, în scurt timp, I.M. a decedat.
Inculpatul a părăsit locuinţa şi întâlnind în cartier pe martorul A.N., a fost convins de acesta să se prezinte la Secţia de Poliţie Craiova.
Din Raportul de autopsie rezultă, că moartea numitei I.M. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne şi externe, consecinţa unei plăgi tăiate, înţepate penetrante toracice, cu interesarea plămânului stâng şi cordului.
Inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia, afirmând că a săvârşit fapta fiind provocat de victimă.
Instanţa a înlăturat apărarea privind săvârşirea omorului în stare de provocare, reţinând că inculpatul este cel care, prin conduita şi prin actele repetate de agresiune asupra membrilor familiei, a generat starea conflictuală.
Asemenea, instanţa a respins şi cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice prin reţinerea şi a circumstanţei agravante legale generale prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen., întrucât aceeaşi împrejurare, săvârşirea infracţiunii asupra soţului, constituie o cauză legală specială de agravare sub forma omorului calificat, prevăzută de art. 175 lit. c) C. pen.
Hotărârea instanţei a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, care a criticat-o pentru nereţinerea agravantei prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen., aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 197/2000 şi pentru greşita obligare a inculpatului doar la 300.000 lei onorar apărător oficiu, impunându-se obligarea la plata sumei de 550.000 lei, diferenţa de 250.000 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu din cursul urmăririi penale, precum şi de către inculpat, care a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante şi reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 166 din 18 aprilie 2002 Curtea de Apel Craiova a respins apelurile declarate în cauză ca nefondate, obligând inculpatul apelant la 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 550.000 lei reprezentând onorariul avocat oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Instanţa de control judiciar şi-a însuşit motivarea instanţei de fond cu privire la inaplicabilitatea în cauză a circumstanţei agravante prevăzute de art. 75 lit. b) C. pen., arătând că în caz contrar, aceeaşi împrejurare ar determina o dublă agravare a pedepsei.
În privinţa omisiunii obligării inculpatului şi la plata sumei de 250.000 lei reprezentând onorariu apărător oficiu din cursul urmăririi penale, s-a motivat că această sumă se regăseşte în cuantumul total al cheltuielilor judiciare la care a fost obligat cel condamnat.
În sfârşit, s-a constatat, în apelul inculpatului, că la aplicarea pedepsei s-a ţinut seama de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), datele ce caracterizează pozitiv persoana acestuia, fiind apreciate în contextul celorlalte criterii obiective şi au constituit temei al stabilirii sancţiunii sub maximul special prevăzut de lege.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a criticat-o pentru greşita nereţinere a circumstanţei agravantei prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen., pentru neconcordanţa între minută, în care se menţionează obligarea inculpatului la 550.000 lei onorar apărător din oficiu şi dispozitiv, care consemnează doar suma de 500.000 lei şi pentru neobligarea, la fond, a inculpatului şi la suma de 250.000 lei onorar apărător din oficiu din cursul urmăririi penale, precum şi de către inculpat, care a solicitat reducerea pedepsei în considerarea conduitei sincere din cursul procesului.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, Curtea constată că motivele invocate îşi găsesc temeiul juridic în prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 171 şi pct. 14 C. proc. pen., însă nu sunt fondate.
Deşi procurorul de şedinţă la termenul din 5 februarie 2002 a declarat că nu mai susţine motivul de casare scris privind omisiunea reţinerii circumstanţei agravantei prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen., Curtea, văzând dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen., se va pronunţa şi asupra acestei critici, constatând că nu este întemeiată.
În adevăr, agravanta care priveşte cauza dedusă judecăţii, săvârşirea infracţiunii prin violenţe asupra membrilor familiei, a fost introdusă prin Legea nr. 197/2000 în conţinutul circumstanţei agravante legale generale, prevăzute de art. 75 lit. b) C. pen.
Potrivit art. 1491 C. pen., prin membru de familie se înţelege soţul sau ruda apropiată, dacă aceasta din urmă locuieşte şi gospodăreşte împreună cu făptuitorul.
Cu alte cuvinte, agravanta prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen., există atunci când infracţiunea a fost săvârşită asupra soţului, indiferent dacă locuieşte sau nu cu făptuitorul, sau asupra unei rude apropiate, în acest din urmă caz dacă ruda apropiată locuieşte şi gospodăreşte împreună cu făptuitorul.
Aceeaşi împrejurare, săvârşirea infracţiunii asupra soţului, însă, constituie şi cauza legală specială de agravare a răspunderii făptuitorului când este vorba de infracţiunea de omor, în reglementarea omorului calificat, prevăzut de art. 175 lit. c) C. pen. şi care implică limite speciale majorate ale pedepsei faţă de cele ale infracţiunii de bază.
Este neândoielnic că, în cazul concursului agravantei legale generale şi agravantei legale speciale, exclusivitate în aplicare are aceasta din urmă, neadmiţându-se ca aceeaşi împrejurare să constituie temei de agravare de două ori.
Din motivarea scrisă a recursului, rezultă confuzia pe care autorul o face atunci când condiţionează calitatea de membru de familie a soţului victimă de împrejurarea, că acesta să fi locuit şi gospodărit împreună cu făptuitorul, art. 1491 C. pen., impunând această condiţie numai rudei apropiate.
Termenii diferiţi folosiţi în conţinutul celor două agravante, membru de familie în art 75 lit. b) C. pen., soţ în art. 175 lit. c) C. pen., semnifică aceeaşi împrejurare.
Nici motivul de casare susţinut în recursul procurorului referitor la omisiunea obligării inculpatului la plata onorariului pentru apărătorul din oficiu din cursul urmăririi penale şi neconcordanţa la câtimea sumei cu aceeaşi destinaţie dintre minută şi dispozitiv, nu poate fi primit.
Potrivit art. 195 şi art. 196 C. proc. pen., erorile materiale precum şi omisiunea vădită de a se pronunţa asupra sumelor pretinse de apărători, se îndreaptă de însăşi instanţa de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu.
Aşa fiind, procedura înlăturării acestor erori şi omisiuni este cea prevăzută în titlul V, capitolul V, partea generală şi nu în titlul II, capitolul III, Partea specială a Codului de procedură penală.
Verificând hotărârea atacată în raport cu criticile formulate de inculpat, se constată, pe de o parte, că situaţia de fapt a fost corect stabilită pe baza mijloacelor de probă legal administrate, atât în cursul urmăririi penale cât şi în cel al judecăţii, iar pe de altă parte, că la aplicarea pedepsei au fost avute în vedere toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împrejurările invocate de inculpat în favoarea sa, constând în conduita sinceră în cursul procesului penal şi colaborarea cu autorităţile judiciare, deşi reale, nu pot avea efectul prevăzut de art. 76 C. pen., fiind corect evaluate în contextul celorlalte criterii arătate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea pedepsei între limitele speciale prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită.
Gradul de pericol social ridicat al infracţiunii, rezultând din curmarea vieţii mamei a doi copii, ca şi împrejurările săvârşirii acesteia, potrivit cărora acţiunea violentă extremă nu avea nici o motivare, fiind precedată în timp de comportament brutal repetat al inculpatului faţă de toţi membrii familiei, justifică pe deplin pedeapsa, astfel cum a fost individualizată şi care este şi necesară realizării funcţiilor de constrângere şi reeducare precum şi scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Întrucât nici din examinarea hotărârii, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa vreunui caz de casare care să fie luat în considerare din oficiu, recursurile declarate în cauză urmează să fie respinse ca nefondate.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată se va deduce timpul arestării preventive de la 3 iulie 2001 la 5 februarie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul I.I. împotriva deciziei penale nr. 166 din 18 aprilie 2002 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 3 iulie 2001 la 5 februarie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5225/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 54/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
