ICCJ. Decizia nr. 5503/2003. Penal. Plângere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5503/2003
Dosar nr. 4401/2003
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 9 din 2 septembrie 2003, a Curţii de Apel Iaşi, s-a respins ca prematur introdusă plângerea formulată de SC W. SRL Iaşi, împotriva Ordonanţei nr. 56/P/2001 din 18 septembrie 2002, emisă de secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor col. poliţie (rezervă) A.M. şi lt. col. poliţie S.I., pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în baza art. 10 lit. d) şi art. 11 lit. b) C. proc. pen.
Instanţa a reţinut că potrivit art. 278 C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror sau întreprinse pe baza dispoziţiilor date de acesta, se rezolvă de prim procurorul parchetului, sau după caz de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, iar în cazul în care măsurile şi actele sunt ale acestora, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior şi cum în cauză ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală a fost emisă de un procuror din cadrul secţiei parchetelor militare, plângerea se rezolvă de către procurorul şef al secţiei.
Împotriva sentinţei penale menţionate a declarat recurs SC W. SRL Iaşi, susţinând că a respectat procedura plângerii prealabile la organul ierarhic superior, conform art. 278 C. proc. pen.
Recursul declarat nu este fondat.
După cum corect a reţinut şi instanţa de fond, împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală recurenta s-a adresat cu plângere la procurorul ierarhic superior, conform art. 278 C. proc. pen. şi fără a aştepta în prealabil soluţionarea acesteia de către procurorul şef al Secţiei Parchetelor Militare, s-a adresat cu plângere şi la instanţa de judecată.
Ori, potrivit art. 278 C. proc. pen., numai după soluţionarea plângerii de către procurorul ierarhic superior şi în măsura în care nu este de acord cu modul de soluţionare a plângerii, petiţionara se putea adresa cu plângere la instanţa de judecată, astfel că, în mod justificat i s-a respins plângerea ca prematur introdusă la instanţa.
În consecinţă, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petiţionara SC W. SRL Iaşi, împotriva sentinţei penale nr. 9 din 2 septembrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
Obligă pe recurenta petiţionară la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 5502/2003. Penal. Contestaţie executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5525/2003. Penal → |
---|