ICCJ. Decizia nr. 6101/2003. Penal. încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.6101/2003

Dosar nr. 5840/2003

Şedinţa publică din 24 decembrie 2003

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 22 decembrie 2003, pronunţată în dosarul penal nr. 3419/2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis cererea formulată de inculpatul B.Ş.L. şi a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

S-a reţinut că din materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul B.Ş.L. a avut o contribuţie minoră şi diferită de a celorlalţi, ceea ce este dovedit şi prin împrejurarea că acesta a fost arestat ulterior celorlalţi coinculpaţi.

Pentru aceste argumente, la care se adaugă şi acela legat de finalizarea cercetării judecătoreşti, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a constatat ca întemeiată cererea formulată de inculpatul B.Ş.L. de înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea şi a admis-o, în consecinţă.

Împotriva încheierii de şedinţă din 22 decembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat, în termen, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prin motivele scrise, parchetul a susţinut, în esenţă, următoarele:

- nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii atacate prin aceea că au fost încălcate prevederile art. 139 C. proc. pen., deoarece în cauză nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive, pentru inculpatul B.Ş.L.

În drept, au fost invocate în susţinerea motivului de recurs, prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., temei în baza căruia hotărârea atacată urmează a fi examinată, constatându-se, că recursul declarat de parchet este fondat.

Într-adevăr, potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile, care au determinat luarea măsurii.

În cauză, la luarea măsurii arestării preventive au fost apreciate prin prisma dispoziţiilor art. 148 lit. h) C. proc. pen., întrunirea cumulativă a condiţiilor solicitate expres de acest text, existând şi în prezent aceleaşi situaţii vizând datele privind comiterea unei infracţiuni şi pericolul pentru ordinea publică, prin lăsarea în libertate a inculpatului.

Cu privire la acest aspect, nu se poate ignora calitatea inculpatului de poliţist, care a fost trimis în judecată pentru o infracţiune de corupţie la Legea nr. 78/2000, deşi, potrivit statutului său avea obligaţia respectării legilor, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, a ordinii de drept, în ansamblu.

Cauza se află în curs de judecată în faţa primei instanţe, aşa încât, până la acest moment funcţionează temeiurile de fapt şi de drept care au condus la luarea măsurii arestării preventive.

Acesta este motivul pentru care recursul declarat de parchet este fondat şi potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., se va admite, încheierea atacată urmând a fi casată, în parte.

Procedând la rejudecare, în limitele casării, se va respinge ca nefondată, cererea formulată de inculpatul B.Ş.L. de înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, fiind menţinută măsura arestării preventive, ca legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva încheierii de şedinţă din 22 decembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 3419/2002, privind pe inculpatul B.Ş.L.

Casează încheierea numai cu privire la inculpatul B.Ş.L.

Respinge, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de acest inculpat.

Menţine starea de arest a inculpatului B.Ş.L.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 decembrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6101/2003. Penal. încheiere. Recurs