ICCJ. Decizia nr. 6099/2003. Penal. încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6099/2003
Dosar nr. 5784/2003
Şedinţa publică din 24 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 59 din 16 decembrie 2003 Curtea de Apel Timişoara a respins cererea de arestare provizorie a cetăţeanului german M.P., formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În motivarea acestei hotărâri instanţa a reţinut că autorităţile judiciare germane au emis mandat de arestare pe numele cetăţeanului german M.P., fiind dat în urmărire prin Interpol.
În cauză însă nu sunt întrunite condiţiile art. 33 din legea nr. 296/2001 referitoare la arestarea provizorie, deoarece statul german nu a solicitat statului român arestarea provizorie, la dosar fiind depus doar un fax de la Interpol, care atestă că în Germania a fost emis un mandat de arestare pentru evaziune fiscală faţă de extrădabil, fără să existe o copie a acestuia.
Împotriva acestei încheieri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs, invocând cazurile de casare, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 3 şi 18 C. proc. pen., în sensul că:
- instanţa nu a fost compusă potrivit legii;
- s-a comis o eroare gravă de fapt atunci când instanţa a apreciat că cererea de arestare provizorie, nu a fost făcută de o autoritate competentă a statului solicitant.
Examinând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul este fondat.
Potrivit Legii nr. 296/2001, Capitolul III, secţiunea 1 privind procedura extrădării, competenţa soluţionării cererilor de extrădare revine curţilor de apel, în complet format din doi judecători.
Urmare modificărilor aduse art. 23 din Constituţia României şi Codului de procedură penală, arestarea se dispune numai de judecător.
Corespunzător, dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 296/2001 referitoare la arestarea în vederea extrădării a persoanei reclamate, precum şi cele ale art. 33 din aceeaşi lege, privind arestarea provizorie a persoanei urmărite, se vor interpreta în sensul dispunerii acestor măsuri numai de către judecător.
Măsura privativă de libertate, fie că este vorba de arestarea în vederea extrădării, fie de arestarea provizorie înainte de formularea cererii de extrădare, se soluţionează în completul format din doi judecători, care este sesizat concomitent şi cu soluţionarea cererii de extrădare, sau după caz, instrumentarea în continuare a cererii de arestare provizorie.
Cauza nu se trimite parchetului în nici una din cele două situaţii, după luarea măsurii privative de libertate, ci rămâne pe rolul instanţei, pentru instrumentare în continuare.
În cazul arestării provizorii, această măsură va putea înceta, sau după caz, va înceta, în termenele şi condiţiile arătate de art. 33 alin. (4) din lege.
Aşadar, nu există argumente care să susţină analogia dispoziţiilor din Legea nr. 296/2001, referitoare la arestare cu cele privind arestarea preventivă în cursul urmăririi penale, C. proc. pen., nici sub aspectul condiţiilor şi cazurilor în care se poate lua măsura, nici al celui referitor la compunerea organului judiciar care dispune.
De urmare, constatând că instanţa nu a fost compusă potrivit legii la instrumentarea cererii de arestare provizorie a numitului M.P., încheierea nr. 59 din 16 decembrie 2003 va fi casată şi cauza trimisă spre rejudecare Curţii de Apel Timişoara.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că, potrivit art. 33 din Legea nr. 296/2001, cererea de arestare provizorie poate fi făcută de autorităţile competente ale statului solicitant, indicându-se în cerere existenţa unui mandat de arestare şi să fie făcută cunoscută intenţia de a transmite cererea de extrădare.
În cauză, cererea de arestare provizorie este făcută de Biroul Interpol Wiesbaden, Germania, care este autoritate competentă a statului solicitant, pe baza mandatului de arestare preventivă nr. I, Gs 2336/2003 din 12 septembrie 2003, emis de instanţa competentă din Landshut.
Cererea mai reţine şi precizarea referitoare la intenţia de transmitere a cererii de extrădare, cu documentele necesare.
Cum, însă, casarea hotărârii este determinată de constatarea nulităţii exprese, prevăzută de art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., urmare încălcării legii privind compunerea instanţei, acest din urmă motiv de recurs va fi avut în vedere cu ocazia rejudecării după casare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, împotriva încheierii de şedinţă nr. 59 din 16 decembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 9487/2003, privind pe intimatul M.P.
Casează încheierea şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
Onorariul în sumă de 200.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6096/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6101/2003. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
