ICCJ. Decizia nr. 6096/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6096/2003
Dosar nr. 1513/2000
Şedinţa publică din 22 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 16 din 2 februarie 1994, Tribunalul Constanţa a dispus achitarea inculpaţilor:
- J.E.G.;
- B.A.V.;
- V.I.P.;
- K.V.G. în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 350 C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a celor patru inculpaţi, dacă nu sunt reţinuţi, ori arestaţi în altă cauză.
Onorariul translatorului în sumă de 60.000 lei se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpaţii au fost trimişi în judecată urmare a plângerii penale formulate de partea vătămată T.S., care a susţinut că în noaptea de 3 august 1993, sub ameninţarea unui pistol-brichetă J.E.G., B.A.V., V.I.P. şi K.V.G. au constrâns-o la întreţinerea de raporturi sexuale.
În faza de urmărire penală, inculpaţii au recunoscut săvârşirea infracţiunii de viol; întrucât în timpul cercetării judecătoreşti au revenit la declaraţiile date şi au precizat că acestea au fost făcute în prezenţa unui interpret neautorizat, instanţa de fond le-a înlăturat ca neprezentând garanţia corectitudinii şi fidelităţii traducerii.
Martorii R.V., T.G., G.T. au declarat că inculpaţii nu au întrebuinţat violenţe sau ameninţări pentru a o determina pe partea vătămată să rămână în compania lor.
Din certificatul medico-legal nr. 89/ S din 4 august 1993 întocmit de Laboratorul de medicină legală al judeţului Constanţa rezultă că partea vătămată, nu prezenta leziuni de violenţă pe corp, iar deflorarea veche nu a putut fi stabilită ca dată.
Instanţa de fond a apreciat că plângerea părţii vătămate T.S. nu este susţinută de nici o probă administrată în cauză, motivaţia formulării ei fiind aceea că sus-numita nu a fost recompensată material pentru întreţinerea raporturilor sexuale, astfel că a dispus achitarea inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 101 din 24 iunie 1994, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, a desfiinţat sentinţa penală nr. 16 din 2 februarie 1994 a Tribunalului Constanţa şi a trimis cauza spre rejudecare acestei instanţe.
S-a reţinut că instanţa de fond a procedat la judecarea cauzei fără a o fi citat de partea vătămată, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 177 alin. final, art. 326, art. 340 şi art. 362 C. proc. pen.
În rejudecare, Tribunalul Constanţa, prin Decizia penală nr. 331 din 18 decembrie 1997, a dispus achitarea celor patru inculpaţi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 600.000 lei se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă şi că inculpaţii au fost arestaţi preventiv în perioada 3 august 1993, 2 februarie 1994.
În stabilirea situaţiei de fapt şi a nevinovăţiei inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere aceleaşi argumente şi a dat aceeaşi interpretare probelor administrate în cauză ca şi prima instanţă de judecată care s-a pronunţat în cauză.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a declarat apel, criticând hotărârea judecătorească sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor, pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
Prin Decizia penală nr. 39 din 17 februarie 2000, Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondat apelul declarat de procuror, dispunând ca onorariul pentru apărătorul din oficiu în sumă de 300.000 lei, pentru fiecare inculpat să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa de control judiciar a reţinut că inculpaţii J.E.G., B.A.V., V.I.P. şi K.V.G. nu au exercitat violenţe şi ameninţări asupra T.S., pentru a întreţine raporturi sexuale cu aceasta şi că numai consumul mare de alcool a determinat-o pe partea vătămată să reclame a doua zi, la poliţie, săvârşirea infracţiunii de viol.
Recunoaşterea faptei de către inculpaţi, în prima fază a procesului penal, a fost ulterior retractată şi, de altfel, nu se corobora cu nici o probă administrată în cauză, astfel că soluţia de achitare a acestora în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., este temeinică şi legală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi condamnarea celor patru inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 171 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat.
Din analiza probatoriului administrat în cauză rezultă că instanţele de judecată nu au făcut o interpretare corectă şi corelativă, logică şi judicioasă a acestuia, astfel că situaţia de fapt reţinută a fost greşit stabilită, iar vinovăţia inculpaţilor ignorată, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare nelegală şi netemeinică.
Partea vătămată T.S. s-a prezentat la Poliţia oraşului Mangalia în dimineaţa zilei de 4 august 1993, la ora 7,00, într-o ţinută sumară (desculţă, îmbrăcată în tricou şi chilot), învederând faptul că, în noaptea precedentă, fusese victima unui viol în grup.
Ea i-a condus pe lucrătorii de poliţie la locuinţa martorului T.G., unde domiciliau cei patru inculpaţi şi unde s-au găsit obiectele de îmbrăcăminte ale victimei. De asemenea, într-o cameră a imobilului a fost găsit inculpatul J.E.G., pe care partea vătămată l-a indicat imediat ca fiind unul dintre violatori.
În habitaclul autoturismului proprietatea inculpatului B.A.V. a fost găsit un pistolet metalic în care se afla disimulată o brichetă cu gaz; obiectul avea aparenţa unei arme de foc autentice şi corespundea descrierii făcute de partea vătămată, care a precizat că „pistolul părea să fie din metal deoarece lucea".
În declaraţiile sale, partea vătămată a arătat că pistolul a fost folosit de inculpaţi pentru a o intimida şi ameninţa, provocându-i temerea că va fi împuşcată, Înfrângând, astfel, voinţa victimei, inculpaţii au întreţinut raporturi sexuale cu aceasta în intervalul de timp cuprins între orele 3,30 şi 7,00 dimineaţa când, profitând de faptul că au adormit, partea vătămată a fugit şi a anunţat organele de poliţie.
Curtea constată că toate afirmaţiile făcute de partea vătămată în plângere şi declaraţii s-au confirmat integral, dovedind sinceritatea acesteia; de asemenea, spontaneitatea efectuării sesizării, asumarea oricăror posibile interpretări pentru ţinuta în care s-a prezentat la poliţie demonstrează starea reală de disperare a victimei, lipsa oricărei puneri în scenă sau interes urmărit.
Sugerarea de către inculpaţi a mobilului sesizării, care ar fi constat în nemulţumirea victimei pentru că nu a fost renumerată pentru prestarea raporturilor sexuale, este nerealistă şi tendenţioasă, atâta timp cât partea vătămată a respins ideea formulării oricăror pretenţii materiale şi morale cu o motivaţie menită să dovedească adevărata dimensiune a periculozităţii celor patru inculpaţi şi să explice şi atitudinea procesuală oscilantă a martorilor acestei cauze: aceea că a fost ameninţată cu moartea de mai mulţi cetăţeni ruşi.
De altfel, susţinerile părţii vătămate au fost iniţial confirmate de inculpaţi care au recunoscut săvârşirea infracţiunii de viol, făcând declaraţii complete şi amănunţite cu privire la modul de constrângere a victimei (trasul de păr, loviturile, refuzul de a o lăsa să plece, „jocul" cu pistolul-brichetă) în vederea întreţinerii raporturilor sexuale. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpaţii au declarat că recunosc şi regretă săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina lor.
Şi martora R.V. a confirmat faptul că, în ziua de 4 august 1993, partea vătămată i-a relatat că a fost violată de cei patru inculpaţi în noaptea anterioară acestei date, iar martorul T.G. a relatat împrejurarea în care, în dimineaţa aceleiaşi zile, partea vătămată a repetat de mai multe ori „poliţia", încercând să-i sugereze să anunţe organele de ordine.
În timpul cercetării judecătoreşti, inculpaţii şi-au schimbat poziţia procesuală sinceră, negând săvârşirea infracţiunii de viol, fără a putea oferi însă o minimă explicaţie pentru această retractare.
Împrejurarea că interpretul de limbă rusă care a asigurat traducerea în timpul urmăririi penale nu era autorizat, nu este de natură să înlăture declaraţiile inculpaţilor date în aceste condiţii întrucât, aşa cum am arătat, ele se coroborează pe deplin cu declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor şi cu constatările făcute de organele de cercetare penală la faţa locului.
Pe de altă parte, folosirea interpretului neautorizat nu poate fi invocată numai în favoarea inculpaţilor, atâta vreme cât acelaşi translator de limba rusă a asigurat traducerea şi pentru declaraţiile părţii vătămate şi martorei R.V., iar acestea nu au contestat niciodată modul în care s-a asigurat traducerea.
Întrucât, pe tot parcursul urmăririi penale, părţile au acceptat interpretul de limbă rusă şi nu au invocat inexistenţa autorizării acestuia, ele şi-au asumat conţinutul declaraţiilor făcute în aceste circumstanţe, iar motivul invocat ulterior de inculpaţi nu poate afecta, pentru argumentele arătate mai sus, corectitudinea şi fidelitatea consemnărilor.
Pe de altă parte, nici modul în care martorii cauzei şi-au nuanţat declaraţiile date în faţa instanţei de judecată, în favoarea inculpaţilor, nu poate influenţa asupra stabilirii corecte a situaţiei de fapt, întrucât aceştia, în mod vădit au adoptat o poziţie partizană intereselor făptuitorilor.
Pentru aceste considerente, Curtea reţine că în noaptea de 3 august 1993, J.E.G., B.A.V., V.I.P. şi K.V.G. au întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată T.S., împotriva voinţei acesteia, prin constrângerea fizică şi morală a victimei care a fost agresată fizic şi ameninţată cu moartea şi stabileşte vinovăţia inculpaţilor, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În consecinţă, Înalta Curte va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi va dispune casarea deciziei penale nr. 39 din 17 februarie 2000 a Curţii de Apel Constanţa şi sentinţei penale nr. 331 din 18 februarie 1997 pronunţată de Tribunalul Constanţa, cu privire la achitarea inculpaţilor.
În baza art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), inculpaţii J.E.G., B.A.V., V.I.P. şi K.V.G. vor fi condamnaţi la pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare cu interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile art. 71 C. pen.
Având în vedere împrejurarea că inculpaţii sunt cetăţeni străini care nu au domiciliul în România, unde s-au aflat ocazional, data comiterii, faptul că aceştia nu au antecedente penale şi sunt încadraţi în muncă, perioada de timp scursă de la data comiterii faptei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, astfel că în cauză se va face aplicarea art. 81 C. pen., dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor pe timp de 5 ani.
Inculpaţii au fost arestaţi preventiv de la 4 august 1993, la 9 februarie 1994.
Fiecare inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Casează Decizia penală nr. 39 din 17 februarie 2000 a Curţii de Apel Constanţa şi sentinţa penală nr. 331 din 18 decembrie 1997 pronunţată de Tribunalul Constanţa, cu privire la achitarea inculpaţilor.
În baza art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 13 din acelaşi cod, condamnă pe inculpaţii J.E.G., B.A.V., V.I.P. şi K.V.G. la câte 3 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor pe timp de 5 ani.
Constată că inculpaţii au fost arestaţi preventiv de la 4 august 1993, la 9 februarie 1994.
Obligă pe fiecare inculpat să plătească 5.000.000 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de câte 450.000 lei onorariu de apărător din oficiu, pentru cei patru inculpaţi, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6090/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6099/2003. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
