CSJ. Decizia nr. 660/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMA DE JUSTIŢIE
SECTIA PENALA
Decizia nr.660/2003
Dosar nr.3420/2002
Sedinţa publică din 11 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei penale nr,191 din 16 iulie 2002 a Curţii de apel Cluj.
Au lipsitrecurentul inculpat L.C., pentru apărarea căruia s-a prezentat apărător din oficiu, avocat D.L. şi intimata parte vătămată P.S.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi în principal, achitarea inculpatului, iar în subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei.
Procurorul a pus concluzii de respingere a motivelor de casare invocate de inculpat, ca nefondate, întrucât pe baza probatoriilor administrate, instanţele au stabilit corect situaţia de fapt şi încadrarea juridică dată faptei, făcând, totodată o justă individualizare a pedepsei.
Procurorul a solicitat admiterea recursului sub un singur aspect şi anume, neaplicarea în cauză a dispoziţiilor art.13 din Codul penal.
CURTEA
Asupra recursului de faţă,
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Tribunalul Bistriţa Năsăud, prin sentinţa penală nr.77/F din 15 aprilie 2002, în baza art.211 alin.2 lit.a şi d, cu aplicareaart.75 lit.a-c şi a art.76 lit.b din Codul penal a condamnat pe inculpaţii :
L.CşiL.F. la pedeapsa de câte2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tălhărie.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art.71 şi a art.64 dinCodul penal faţă de ambii inculpaţi.
A constatat că partea vătămată P.S. a fost despăgubită integral. A acordat av.G.G.suma de300.000 lei cu titlu de onorariu, sumă ce s-a suportat din fondul Ministerului Justiţiei .
Inculpatul L.F. a fost obligat la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei cu titlu de onorariu pentru avocatul din oficiu, iar pe inculpatul L.C. la plata sumei de 700.000 lei cu acelaşi titlu, constatând că acesta a achitat onorariul avocaţial.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpaţii L.C. şi L.F. sunt veri, la data de 29 august 2000 aceştia întânlinindu-se în oraşul Beclean, ocazie cu care au consumat băuturi alcoolice în mai multe locuri .
In jurul orelor 24,oo , cei doi inculpaţi au ajuns în parcul oraşului Beclean, în apropierea magazinului aparţinând S.C. „P”SRL , în care au intrat pentru a-şi cupăra ţigări.
In timp ce discutau cu vânzătoarea C.A. care intrase în schimbul de noapte, aceştia au observat-o pe partea vătămată P.S., care îşi făcea monetarul, urmând să iasă dinschimb.
In aceste condiţii, inculpaţii au părăsit magazinul, continuând să o urmărească printr-un geam pe partea vătămată, după care s-a deplasat în parcul situat în apropiere, aşteptând-o pe aceasta, în intenţia de a-i sustrage suma de bani despre care inculpaţii credeau că o luase asupra sa.
La scurttimp partea vătămată a părăsit magazinul, deplasându-se spre locuinţa sa, sesizând însă că era urmărită de către cei doi inculpaţi, s-a abătut de latraseu în intenţia de a pătrunde în apartamentul surorii sale, partea vătămată având asupra sa cheile acestei locuinţe.
In momentul în care partea vătăamtă a pătruns în scara blocului, în timp ce se afla în spaţiul dintre etajele 2 şi 3 a fost ajunsă din urmă de inculpaţi, inculpatul L.C. postându-se în faţa acesteia, iar inculpatul L.F. într-o poziţie laterală.
Inculpatul L.C. a prins geanta părţii vătămate, în intenţia de a o trage de pe umăr, însă întrucât partea vătămată s-a opus trăgând de curea coinculpatul a prins la rândul său de geantă, cei doi reuşind în cele din urmă să smulgă poşeta părţii vătămate, care a rămas asupra sa doar cu cureaua care cedase din inelele de prindere.
Ulterior săvârşirii faptei, cei doi inculpaţi auverificat conţinutul genţii, constatând că în interior se află doar suma de 3000 leideşi partea vătămată relevase că avea asupra sa 15.000 lei şi mai multe coli de celofan.
Inculpaţii şi-au însuşit suma de bani descoperită, după care au aruncat geanta în apropierea blocului în cauză .
In cursul cercetărilor penale, partea vătămată P.S. a fost despăgubită de cei doi inculpaţi cu suma de 100.000 lei, astfel încât, aceasta nu a mai formulat pretenţii civile.
Impotriva sentinţei penale, în termen legal au declarat apel cei doi inculpaţi solicitând desfiinţarea hotărârii, pe motive de netemeinicie, în sensul că faptele săvârşite pot fi apreciate ca fiind lipsite de pericolul social al unei infracţiuni, cerând în principal, să fie achitaţi, iar în subsidiar, reducerea pedepselor şi suspendarea executării acestora.
Apărătorul inculpatului L.C. a solicitat, tot în subsidiar, şi schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de tâlhărie, în aceea de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 , raportat la art.209 din Codul penal, arătând că inculpatul nu a folosit violenţe sau ameninţări la smulgerea poşetei .
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr.191 din 16 iulie 2002 a respins apelurile declarate de inculpaţi, ca nefondate, reţinând că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală, sub toate aspectele, neputându-se aprecia, aşa cum susţin inculpaţii, că fapta lor este lipsită de pericolul social al unei infracţiuni, având în vedere locul, timpul, modalitatea şi împrejurările concrete în care a fost comisă precum şi spaima pe care a resimţit-o partea vătămată care a sesizat că este urmărită de cei doi inculpaţi, pe timp de noapte, s-a refugiat în scara unui bloc pentru a-şi asigura scăparea, însă a fost urmărită şi în incinta acestui imobil, unde a fost tâlhărită.
Instanţa de control judiciar a apreciat, totodată că în cauză s-a făcut o judicioasă individualizare a pedepsei.
Nemulţumit de Decizia instanţei de apel, în termenul legal a declarat recurs inculpatul L.C.,care a solicitat, prin motivarea înaintată în scris, la dosar, în principal, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la Curtea de Apel , întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului, nerezolvând cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de tâlhărie, în aceea de furt calificat.
In subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei atacate, şi în rejudecare, instanţa de recurs să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracţiunea de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art.208,209 din Codul penal, întrucât inculpatul nu a întrebuinţat violenţa sau ameninţarea, iar partea vătămată nici nu a fost pusă în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, singurul act care s-a întrerprins a fost smulgerea poşetei, deci o acţiune directă asupra bunului .
S-a mai solicitat, în cazul în care se va aprecia că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului, să se dispună achitarea sa, în baza art.11 pct.2 lit.a , raportat la art.10 lit.b1 din Codul de procedură penală, considerându-se că, fapta comisă nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
S-a solicitat, totodată, reindividualizarea pedepsei prin acordarea unei mai largi eficienţe circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului, cu consecinţa coborârii pedepsei până la limita minimă, iar ca modalitate de executare, să se dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Examinând hotărârile atacate în raport de cazurile de recurs invocate, Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul fondat numai cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art.13 din Codul penal.
1. In ceea ce priveşte susţinerea inculpatului în sensul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze asupra soluţiei procesului, lăsând nerezolvat fondul cauzei,prin neanalizarea cererii inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie,prevăzută de art.211 din Codul penal, în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art.208,209 din Codul penal, se dovedeşte a fi nefondată .
Astfel se constată că prin considerentele deciziei atacate, instanţa de control judiciar analizând apelul formulat de inculpat prin prisma motivelor invocate de acesta, a motivat că fapta săvârşită constituie, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.a,d din Codul penal, situaţie în care, nu se poate reţine critica formulată, în sensul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei, de vreme ce aanalizat toate aspectele, inclusiv încadrarea juridică a faptei şi aceasta, în legătură şi cu solicitarea inculpatului de a se schimba încadrarea juridică dată faptei, în infracţiunea de furt calificat – aspect, pe carede altfel, instanţa de apel
l-a şi pus în discuţia părţilor, după cum a arătat şi inculpatul în motivarea recursului său şi în consecinţă, nu se impune casarea şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului .
2. Sub aspectul criticii formulate, referitoare la comitereade către instanţe a unei grave erori de fapt, care a condus la încadrarea juridică greşită a faptei, a cărei schimbare se solicită în infracţiunea de furt calificat,deoarece nu a folosit violenţa pentru deposedarea părţii vătămatese constată că şi aceasta nu este fondată.
Potrivit art.211 alin.1 din Codul penal , infracţiunea de tâlhărie constă, între altele, în furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări .
Or, smulgerea poşetei din mâinile părţii vătămate, prin acţiunile conjugate ale celor doi inculpaţi, constituie act de violenţă; nefiind de neglijat nici temerea insuflată părţii vătămate, care a realizat că este urmărită de cei doi inculpaţi, pe timp de noapte şi deşi, a încercat să-şi găsească scăparea în scara unui bloc a fost ajunsă din urmă de aceştia şi deposedată de bun.In consecinţă, se constată că fapta şi împrejurările săvârşirii ei, precum şi vinovăţia inculpatului pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie au fost reţinute, ele rezultând din probele complet analizate şi just apreciate de către instanţe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt, în stabilirea situaţiei reale.
3. Nici solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea sa, în baza art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.b1din Codul de procedură penală, deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni,nu poate fi primită.
Potrivit art.181 alin.1 din Codul penal, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă unei valori apărate de lege şi conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
In aprecierea, în concret, a gradului de pericol social trebuie să se ţină seama , potrivit alineatului 2 al aceluiaşi articol, de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă,precum şi de persoana şi conduita făptuitorului .
In speţă , nu este cazul a se face aplicarea art.181 din Codul penal, din examinarea lucrărilor dosarului rezultând că fapta săvârşită de inculpat prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
Referitor la modul şi mijloacele de săvărşire a faptei este de reţinut că deposedarea părţii vătămate de geanta pe careo avea asupra sa.
s-a realizat prin actele de violenţă exercitate în mod conjugat de către inculpat cu vărul său, L.F., pe timp de noapte, ceea ce a atras incidenţa în cauză şi a agravantelor prevăzute la lit.a şi d a art.211 alin.2 din Codul penal.
Or, împrejurările menţionate, vădesc existenţa pericolului social al faptei şi făptuitorului ce caracterizează fapta comisă ca infracţiune, valoarea redusă a prejudiciului, conduita inculpatului şi lipsa antecedentelor penale, nefiind de natură să ducă la altă concluzie .
4. In ce priveşte pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului L.C. , Curtea apreciază că ea corespunde atât criteriilor generale de individualizare prevăzute de art.72 din Codul penal , în cadrul cărora un loc aparte îl ocupă aprecierea gradului de pericol social concret al faptei, care este ridicat, astfel cumrezultă din împrejurările comiterii ei, de către două persoane, pe timp de noapte şi prin folosirea violenţei, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului care nu are antecedente penale, a adoptat o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal şi s-a preocupat de acoperirea prejudiciului, care este relativ mic.
In raportde toateaceste elemente, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată de 2 ani,cu executarea în regim privativ de liberate este de natură a realiza şi scopul ei, acela al prevenţiei generale şi speciale, astfel cum stipulează art.52 din Codul penal, şi prin urmare, nu se impune reindividualizarea pedepsei, astfel cum solicită inculpatul.
5. Recursul declarat de inculpat este fondat în ceea ce priveşte neaplicarea dispoziţiilor art.13 din Codul penal, referitor la infracţiunea de tâlhărie,prevăzută de art.211 alin.2 lit.a din Codul penal, reţinută în sarcina inculpatului.
Potrivit art.13 alin.1 din Codul penal, în cazul în care de lasăvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
In speţă, se constată că de la data săvârşirii faptei de către inculpat şi până la momentul judecării cauzei în recurs a fost adoptată Legea nr.169 din 18 aprilie 2002 princare s-au modificat unele dispoziţii din Codul penal, între care şi cele referitoare la infracţiunea de tâlhărie reţinută în sarcina acestuia, sub aspectul agravantei prevăzute la alin.2 lit.a din Codul penal ( actualmente alin.21 lit.a).
Astfel, în varianta existentă la data comiterii faptei, când tâlhăria era săvârşită de două sau mai multe persoane, pe timp de noapte, încadrarea juridică era cea prevăzută de art.211 alin.2 lit.a,d din Codul penal,iar limitele de pedeapsă erau de la 5 ani la 20 ani închisoare.
Potrivit modificărilor aduse codului penal, la art.211 alin.2 lit.a, prin Legea nr.169/2002, agravanta constând în comiterea infracţiunii de tâlhărie de două sau maimulte persoane este trecută de la alin.2 lit.a art.211 din Codul penal, la alineatul nou introdus şi anume, 21 lit.a, iar limita minimă a pedepsei ce se poate aplica a fostmajorată de la 5 ani închisoare, la 7 ani închisoare,menţinându-se limita maximă prevăzută în vechea reglementare ( 20 ani închisoare).
Prin urmare, este evident că prin modificările aduse codului penal în intervalul cuprins între data săvârşirii faptei şi cel al rămânerii definitive a hotărârii de condamnare s-a creat unconflict de legi,care urmează să se rezolve în conformitate cu prevederile art.13 din Codul penal, în sensul că dintre cele două legi, urmează a se aplica dispoziţiile legii mai favorabile şi anume, în cazul de faţă, legea existentă la data comiterii tâlhăriei, prevăzută de art.211 alin.2 lit.a şi d, cu aplicarea art.75 lit.a-c şi a art.76 lit.b din Codul penal şi va fi menţinută pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului, aşa cum s-a arătat la pct.4 din prezenta.
Aşa fiind, Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie , în baza art.38515 alin.1 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, va admite recursul declarat de inculpatul L.C., va casa hotărârile atacate numai cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art.13 din Codul penal şi va dispune conform dispozitivului .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei penale nr.191 din 16 iulie 2002 a Curţii de Apel Cluj.
Casează Decizia atacată,precum şi sentinţa penală nr.77din 15 aprilie 2002 a Tribunalului Bistriţa Năsăud numai cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art.13 din Codul penal.
Face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art.13 din Codul penal cu privire la infracţiunea de tâlhărie,prevăzută şi pedepsită de art.211 alin.2 lit.a din Codul penal, cu aplicarea art.75 lit.a-c şi art.76 lit.b din Codul penal.
Menţine pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului.
Onorariul în sumă de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2003 .
| ← CSJ. Decizia nr. 658/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 662/2003. Penal. Art.98 alin.2 din Codul... → |
|---|
