CSJ. Decizia nr. 663/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMA DE JUSTIŢIE
SECTIA PENALA
Decizia nr.663/2003
Dosar nr.3202/2002
Sedinţa publică din 11 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei penale nr.110 din 16 aprilie 1999 a Tribunalului Vrancea, privind pe inculpata N.D.
Au lipsitintimata inculpată N.D. şi intimata parte civilă M.F.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Procurorul a susţinut motivele de casare astfel cum au fost arătate, în scris, în memoriul înaintat la dosar şi apus concluzii de admitere a recursului în anulare şi menţinerea soluţiei de achitare a inculpatei, pronunţată de instanţa de fond.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin plângerea prealabilă formulată la 10 aprilie 1998, partea vătămată I.E. a cerut tragerea la răspundere penală a inculpatei N.D., pentru săvârşirea infracţiunii de furt între rude, prevăzută de art.210 din Codul penal, constând în faptul că, în cursul lunii februarie al anului 1998,locuind împreună, aceasta i-a sustras mai multe bunuri şi suma de 860.000 lei .
Judecătoria Focşani, prin sentinţa penală nr.556 din 4 martie 1999 a dispus , în baza art.11 pct.2 lit.a, coroborat cu art.10 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală, achitarea inculpatei.
In fapt, s-a reţinut, că, la începutul lunii ianuarie 1998, M.F. a rugat-o pe N.D. să o găzduiască pe sora lui, I.E., care era foarte bolnavă, la ea, promiţându-i în schimbul întreţinerii acesteia că îi va face acte pe un teren al surorii sale . După două luni, M.F. a luat-o pe sora sa, împreună cu lucrurile pe care i le adusese (un pat şi un şifonier vechi), întrucât nu şi-aţinut promisiunea, fapt reproşat de către inculpată .
Instanţa a constatat că probele administrate nu confirmă existenţa faptei de furt şi a respins, totodată,cererea de despăgubiria părţii civile.
Prin Decizia penală nr.110 din 16 aprilie 1999, Tribunalul Vrancea a admis recursul declarat de partea civilă M.F., în calitate de procurator al părţii vătămate şi, rejudecând cauza, a condamnat pe N.D. la un an închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata termenului de încecare de 3 ani, conform art.81-82 din Codul penal şi a obligat-o la plata sumei de 860.000 lei , despăgubiri civile, către partea civilă M.F.
In baza art.409 şi a art.410 alin.1 partea I pct.8 din Codul de procedură penală,procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie , a declarat recurs în anulare,pentru desfiinţarea deciziei, pe care o consideră contrară legii, deoarece condamnarea inculpatei de către instanţa de recurs pentru infracţiunea de furt între rude, prevăzută de art.210 din Codul penal , este consecinţa unei erori grave de fapt.
Examinând Decizia atacată în raport decazul de recurs în anulare invocat, Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialuluidin dosarul cauzei, recursul fondat, urmând a fi admis.
1.Din examinarea dispoziţiilor cuprinse în art.210 din Codul penal, care încriminează fapta de furt săvârşită între soţi ori rude apropiate, sau, printre altele, de către cel care locuieşte împreună cupersoana vătămată ori este găzduit de aceasta, pentru care urmărirea penală porneşte la plângerea prealabilă, a persoanei vătămate, rezultă că este necesară producerea de dovezi care să ateste legătura specială,deosebită, ce există între inculpat şi celvătămat prin activitatea sa, de care a şi profitat, sustrăgându-i bunurile.
Conform art.345 alin.2 din Codul de procedură penală, care reglementează modalităţile de rezolvare a acţiunii penale, condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
2. Revenind la cauză, se constată, din examinarea plângerii prealabile formulate de partea vătămată I.E., că aceasta nu cuprinde nici un mijloc de probă în dovedirea faptei de sustragere „ a unor bunuri şi bani din şifonier” , astfel cum se prevede în mod expres în art.222 alin.2 din Codul de procedură penală ( filele 3 şi 1).
La unul dintre termenele de judecarea plângerii , partea vătămată, prin M.F. ( fratele său) în calitate de procurator, ( conform actului întocmit şi autentificat la 3 iunie 1998, fila 10 din dosarul primei instanţe) a declarat că plângerea urmează să fie dovedită cu acte, respectiv,declaraţia inculpatei N.D., dată în faţa organelor de poliţie şi un martor, B.L., pe care îl va prezenta personal (Judecătoria Focşani, încheierea din 9 septembrie 1998, fila 21).
La termenul din 4 martie 1999 , parteacivilă M.F. a renunţat la audierea martorului şinu a mai propus alte probe, iar Moise Ştefan , unul dintre moştenitorii părţii vătămate, I.E.
(care în cursul procesului a decedat, respectiv, la 15 septembrie 1998), audiat în această calitate, a declarat că defuncta nu avea suma de 860.000 lei, deoarece sora sa era pensionară şi avea o pensie de aproximativ 200.000 lei (fila 38) .
Or, hotărârile sunt supuse casării, potrivit cazului de recurs în anulare invocat,în situaţia în care, contrar probelor neândoielnice, neechivoce, existente în cauză, instanţa a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute în art.345 alin.1 din Codul de procedură penală în temeiul unor fapte reţinute în mod vădit greşit.
In alţi termeni, reţinându-se , ca urmare a unei erori grave de fapt, o situaţie contrară realităţii, instanţa a dat o soluţie care este infirmată, nu corespunde probelor administrate în cauză.
Instanţa de control judiciar, prin condamnarea inculpatei numai în baza susţinerilor părţii vătămate, neconfirmate de nici o altă probă, a comis o eroare gravă de fapt,întrucât nu rezultă cu certitudine că partea vătămată ar fi avut, când a venit la inculpată, suma de 860.000 lei, pronunţând astfel o hotărâre netemeinică şi nelegală.
In consecinţă, Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, conform art.4141 alin.1 din Codul de procedură penală, coroborat cu art.38515 alin.1 pct.2 lit.d din acelaşi cod, va admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, va casa Decizia penală nr.110din 16 aprilie 1999 a Tribunalului Vrancea , în sensul că va respinge recursul declarat de partea civilă M.F. şi va menţine, ca temeinică şi legală, sentinţa penală nr.556 din 4 martie 1999 a Judecătoriei Focşani .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei penale nr.110 din 16 aprilie 1999 a Tribunalului Vrancea, privind pe inculpata N.D.
Casează Decizia atacată, în sensul că respinge recursul declarat de partea civilă M.F. împotriva sentinţei penale nr.556 din 4 martie 1999 a Judecătoriei Focşani, pe care o menţine.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 662/2003. Penal. Art.98 alin.2 din Codul... | CSJ. Decizia nr. 671/2003. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
