CSJ. Decizia nr. 662/2003. Penal. Art.98 alin.2 din Codul Silvic. Recurs în anulare

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

Secţia Penală

Decizia nr.662/2003

Dosar nr.2142/2002

Şedinţa publică din 11 februarie 2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr.415 din 15 mai 2001 a Judecătoriei Piatra Neamţ, privind pe inculpatul R.N.

Au lipsit intimatul inculpat R.N., pentru apărarea căruia s-a prezentat apărătorul desemnat din oficiu, avocat R.N. şi intimataOcolul Silvic Vaduri.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Procurorul a susţinut motivele de casare astfel cum au fost arătate în scris în memoriul înaintat la dosar şi a pus concluzii de admitere a recursului în anulare, casarea hotărârii atacate şi înlăturarea dispoziţiilor art.81 din Codul penal.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, a lăsat la aprecierea Curţii, admiterea recursului în anulare.

CURTEA

Asupra recursului în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr.415 din 15 mai 2001, Judecătoria Piatra-Neamţ, a condamnat pe inculpatul R.N. la un an închisoare pentru infracţiunea silvică prevăzută de art.98 alin.2 din Legea nr.26/1996, cu aplicarea art.37 lit.b, a art.74 şi a art.76 lit.d din Codul penal.

În baza art.81 din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata termenului de încercare de 3 ani, în condiţiile art.82 din Codul penal.

Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut că, la data de 21 ianuarie 2000, inculpatul R.N. a sustras din pădurea Ocolului Silvic Vaduri de pe raza judeţului Neamţ, un fag în valoare de 3.006.900 lei.

Împotriva sentinţei, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, motivul invocat fiind că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea legii, respectiv, au fost nesocotite condiţiile legale ale suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Recursul în anulare este fondat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art.81 alin.1 din Codul penal, instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, în afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art.38;

c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Din verificarea lucrărilor dosarului, se reţine că în fişa de cazier judiciar a inculpatului şi în referatul întocmit de grefierul de şedinţă, sunt înscrise date referitoare la condamnarea anterioară a lui R.N., în sensul că, prin sentinţa penală nr.1043 din 17 septembrie 1997 a Judecătoriei Piatra-Neamţ, i s-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art.208 raportat la art.209 lit.e şi g din Codul penal, cu aplicarea art.41 alin.2 şi a art.13 din Codul penal şi prin sentinţa penală nr.87 din 20 mai 1997 a Tribunalului Militar Cluj a fost condamnat la 1 an şi 4 luni închisoare pentru infracţiunea de dezertare, prevăzută de art.332 alin.1 din Codul penal.

Prin sentinţa penală nr.1009/1998, Judecătoria Bacău a contopit pedepsele şi a dispus executarea pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare. Inculpatul R.N. a fost arestat la 14 martie 1997 şi liberat condiţionat la 29 mai 1998, rămânând neexecutat un rest de 43 zile închisoare.

În cauza dedusă judecăţii, Judecătoria Piatra-Neamţ, deşi a reţinut că inculpatul se afla în stare de recidivă postexecutorie, prevăzut de art.37 lit.b din Codul penal, prin nesocotirea dispoziţiilor imperative ale art.81 alin.1 lit.b din Codul penal, prevederi care împiedică acordarea beneficiului suspendării condiţionate recidiviştilor, a pronunţat o hotărâre contrară legii.

În aceste condiţii, în baza dispoziţiilor art.4141 din Cpdul de procedură penală, cu referire la art.38515 pct.2 lit.d din acelaşi cod, recursul în anulare fiind fondat, va fi admis şi se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr.415 din 15 mai 2001 a Judecătoriei Piatra Neamţ, privind pe inculpatul R.N.

Casează sentinţa penală atacată numai cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art.81 din Codul penal.

Înlătură aplicarea dispoziţiilor art.81 din Codul penal şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii silvice prevăzută de art.98 alin.2 din Legea nr.26/ 1996, cu aplicarea art.37 lit.b şi a art.74, art.76 lit.d din Codul penal, prin privare de libertate.

Face aplicarea dispoziţiilor art.71 şi a art.64 din Codul penal.

Onorariul în sumă de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 662/2003. Penal. Art.98 alin.2 din Codul Silvic. Recurs în anulare