ICCJ. Decizia nr. 77/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.77.
Dosar nr.3293/2003
Şedinţa publică din 10 februarie 200.
Asupra recursurilor de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa nr. 112 din 4 februarie 2003, a condamnat inculpaţii: I.M.R. şi C.G.N., la 2 ani şi 6 luni închisoare, primul, şi respectiv 5 ani închisoare secundul, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) şi art. 75 lit. c) C. pen., pentru inculpatul C.G.N. şi art. 99 şi 109 C. pen., pentru inculpatul I.M.R.
A dedus din pedepsele aplicate, arestul preventiv executat de la 17 octombrie 2002 la zi.
A constatat că partea vătămată Huter Constanţa nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpaţii împreună cu o altă persoană rămasă neidentificată, poreclit „R" au hotărât să sustragă geanta părţii vătămate HG,„R" furnizând informaţia potrivit căreia partea vătămată avea în geantă o sumă importantă provenită din încasările de peste zi de la magazinul fiicei părţii vătămate.
Inculpaţii au urmărit partea vătămată şi la intrarea în blocul unde locuia, C.G.N. a ţinut uşa deschisă timp în care I.M.R. a lovit-o cu pumnul în faţă, după care i-a smuls geanta, părăsind în fugă locul faptei.
La scurt timp inculpaţii au fost reţinuţi de către organele de poliţie, iar asupra inculpatului I.M.R. a fost găsit un pachet de ţigăridespre care a arătat că l-a găsit în geanta sustrasă.
Împotriva sentinţei au declarat apel procurorul şi inculpaţii.
Prin apelul procurorului, sentinţa a fost criticată pentru netemeinicie şi nelegalitate deoarece instanţa a omis să facă în cauză aplicarea art. 103 alin. (6) C. pen. faţă de inculpatul I.M.R., iar pedepsele au fost greşit individualizate.
Inculpaţii au criticat sentinţa pentru greşita individualizare a pedepselor pe care le-au considerat exagerate.
Prin Decizia nr. 369/A din 30 iunie 2003, secţia a II-a penală de la Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul parchetului şi a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
A înlăturat circumstanţele atenuante judiciare şi a majorat pedepsele de la 5 ani la 7 ani în ce-l priveşte pe inculpatul C.G.N. şi de la 2 ani şi 6 luni la 4 ani închisoare în ce-l priveşte pe inculpatul minor I.M.R.
În baza art. 103 alin. (6) C. pen. a revocat măsura libertăţii supravegheate dispusă prin sentinţa penală nr. 1111/2002 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, urmând ca inculpatul I.M.R. să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.
Prin cererile trimise din penitenciar, inculpaţii au declarat recurs. Au criticat Decizia ca netemeinică şi au cerut casarea ei pentru motivul prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
Recursurile sunt nefondate.
Verificând actele şi lucrările de la dosarul cauzei se constată că instanţa de apel a făcut o justă individualizare a pedepsei cu respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Instanţa a motivat argumentat că nu se poate reţine drept circumstanţă atenuantă comportarea anterioară bună a inculpatului minor câtă vreme, anterior acesta a săvârşit o faptă de violenţă pentru care s-a luat măsura educativă a libertăţii supravegheate iar la scurt timp a săvârşit o tâlhărie.
În ce-l priveşte pe inculpatul major, atâta timp cât acesta a comis fapta împreună cu un minor şi o altă persoană a cărei identitate nu a putut fi stabilită, conduita anterioară bună putea fi avută în vedere la aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special dar în nici un caz la reţinerea de circumstanţe atenuante.
S-a mai reţinut că se impunea stabilirea unor pedepse ferme, date fiind pericolul social al faptei, săvârşită de 3 persoane şi în special violenţele exercitate asupra victimei. Prin lovirea cu brutalitate victima a prezentat traumatism cranio facial, fisură paramediană dreapta cu blocaj rigid intermaxilar, leziuni ce au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale.
Aşa fiind, se constată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală iar recursurile prin care se solicită menţinerea hotărârii primei instanţe sunt nefondate.
Recursurile urmează a fi respinse în temeiul art. 38515 pct.1 lit. b) C. proc. pen., iar în conformitate cu art. 38517 alin. (4) cu referire la art.383 alin. (2) din acelaşi cod se va deduce prevenţia de la 17 octombrie 2002 la 10 februarie 2004.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.M.R. şi C.G.N.împotriva deciziei penale nr. 369/A din 30 iunie 2003a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv, pentru ambii inculpaţi, de la17 octombrie 2002 la 10 februarie 2004.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7/2003. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 774/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
