ICCJ. Decizia nr. 91/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.91.
Dosar nr.5133/2003
Şedinţa publică din 17 februarie 200.
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 265/D din 26 iunie 2003, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul S.I.la15 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art.174 C. pen.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive de la 29 decembrie 2002, la zi.
În temeiul art.14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a constatat că părţile vătămate P.I. şi P.D. nu s-au constituit părţi civile.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a cuţitului corp delict folosit la comiterea faptei, aflat la Camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Bacău.
S-a dispus păstrarea celorlalte obiecte (haina victimei, agrafă, clema tip carabinieră) ca mijloace de probă până la terminarea procesului penal.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt:
Inculpatul a trăit, din anul 1977 în concubinaj cu P.L. Între cei doi concubini au existat numeroase neînţelegeri, ceea ce a determinat în unele perioade despărţirea lor, după care au reluat convieţuirea.
Deşi ambii aveau naţionalitatea ţigani, o parte din neînţelegeri se datorau diferenţelor de obiceiuri şi preocupări corespunzătoare categoriei de ţigani din care făceau parte.
Astfel, inculpatul obişnuia să-şi trimită concubina la cerşit, deseori fiind nemulţumit de rezultatele obţinute.
Dintr-o astfel de activitate, în seara de 28 decembrie 2002, P.L. s-a întors în localitate, fiind aşteptată la gară cu căruţa de către inculpat, căruţă ce aparţinea fratelui acestuia.
Când au ajuns acasă, între cei doi concubini a avut loc o ceartă, ocazie cu care inculpatul a lovit-o pe victimă cu un cuţit în inimă.
În urma loviturii primită, victima a decedat.
Pentru a şterge urmele faptei, inculpatul a şters cuţitul de sânge pe care apoi l-a aruncat, după care, cu ajutorul fratelui său au dus-o pe victimă la dispensar, unde s-a constatat că aceasta murise.
În aceeaşi seară, fratele inculpatului, întâlnindu-se cu fratele victimei i-a comunicat că aceasta este moartă şi se află într-o căruţă în faţa postului de poliţie din comună.
Deplasându-se la locul indicat, fratele victimei a constatat că spusele fratelui inculpatului erau adevărate, respectiv că sora sa era decedată.
Întrebându-l pe fratele inculpatului ce s-a întâmplat cu sora sa, acesta i-a răspuns că „nu ştie ce a făcut nebunul cu cuţitul", de unde a tras concluzia că inculpatul a înjunghiat-o pe victimă.
Fiind întrebat, inculpatul a spus că victima s-a sinucis.
Din raportul de constatare medico-legală rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii şi circulatorii acute instalate în urma unei plăgi tăiate la nivelul plămânului stg. şi cordului stg., prin lovire activă cu un corp tăietor-înţepător (cuţit), între leziunile externe,interne şi deces existând raport direct de cauzalitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, pe care a criticat-o, în principal, cu privire la greşita reţinere a faptului că el este autorul faptei, motiv pentru care a solicitat achitarea, întrucât victima s-a sinucis, iar în subsidiar, cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 403 din 21 octombrie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
În motivarea acestei decizii, s-a arătat că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă este corectă şi din probele administrate în cauză rezultă că autor al uciderii victimei este inculpatul, în acest sens fiind declaraţiile martorului Stănescu Ion care se coroborează cu constatările actului medico-legal întocmit în cauză, din care rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat leziunilor grave ce i-au fost cauzate prin lovirea cu un corp tăietor înţepător, fiind exclusă sinuciderea acesteia.
La probele mai sus arătate se adaugă şi conţinutul scrisorii trimisă de inculpat de la locul de deţinere, prin care solicita celor ce au depus mărturie în cauză să susţină că moartea victimei a fost un act suicidal.
Cu privire la cea de a doua critică, şi anume severitatea pedepsei aplicată, s-a arătat că nu poate fi primită deoarece aceasta a fost just individualizată în respectarea prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la dozarea acesteia ţinându-se seama atât de pericolul social concret al faptei, cât şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului, fără antecedente penale, tată a şapte copii, dar şi de poziţia procesuală avută, respectiv de negare a faptei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatulpe care a criticat-o cu privire la:
- insuficienţa materialului probator administrat în cauză din care nu se poate spune cu certitudine că el a ucis pe victimă, motiv pentru care a solicitat casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare, ocazie cu care să se administreze şi alte probe.
- reducerea pedepsei, pe care, în cazul în care nu se va primi prima critică, o consideră prea mare, solicitând reducerea ei prin reaprecierea criteriilor de individualizare.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Cu privire la motivele de casare invocate sunt de arătat următoarele:
a) Prima instanţă a administrat toate probele necesare pentru stabilirea adevărului din care rezultă că inculpatul este autorul faptei.
Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, constatările expertizei medico-legale şi scrisoarea inculpatului trimisă din penitenciar prin care îndemna martorii să susţină că victima s-a sinucis, sunt dovezi care atestă vinovăţia acestuia.
De altfel, solicitând completarea materialului probator, inculpatul nu a specificat ce anume probe s-ar impune a fi administrate şi care este valabilitatea lor raportat la fapta reţinută în sarcina sa.
Prin urmare, motivul de casare invocat neavând nici o justificare concretă, urmează a se constata, că este nefondat.
b) În ce priveşte pedeapsa aplicată, stabilită la 15 ani închisoare, nu poate fi considerată ca fiind severă, la dozarea acesteia ţinându-se seama atât de pericolul social al faptei, datele ce caracterizează persoana acestuia, respectiv lipsa antecedentelor penale şi faptul că este tată a şapte copii, dar şi poziţia sa procesuală constând în aceea că nu a recunoscut că ar fi autorul uciderii victimei, susţinând fără temei varianta sinuciderii acesteia, în contradicţie cu constatările raportului medico-legal care e exclus categoric acest lucru (sinuciderea).
Prin urmare, motivele invocate nefiind fondate, având în vedere că verificând Decizia atacată în condiţiile art.3859 alin.3 C. proc. pen. nu se indentifică şi alte motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul S.I. este nefondat şi a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct.1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.împotriva deciziei penale nr. 403 din 21 octombrie 2003a Curţii de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la29 decembrie 2002, la 17 februarie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 902/2003. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 93/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs... → |
|---|
