Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr. 41/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 41/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 20-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL A. I.

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE PENALĂ Nr. 41/A/2015

Ședința publică de la 20 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. M.

Judecător D. G.

Grefier L. B.

P. de pe lângă Curtea de Apel A. I. reprezentat prin

M. C. - procuror

Pe rol soluționarea apelurilor declarate de partea civilă P. P. și inculpatul P. C. împotriva sentinței penale nr. 122/16.09.2014 pronunțată de Judecătoria Cîmpeni în dosar penal_ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă:

- partea civilă apelantă P. P. asistat de apărătorul ales, avocat P. S. A.;

- inculpatul P. C. asistat de apărătorul ales, avocat S. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Avocat S. A., apărătorul ales al inculpatului P. C. arată că acesta a formulat în cauză apel peste termen și precizează că înțelege să-și retragă apelul declarat.

În baza art. 415 alin. 1 C. pr.pen. se procedează la audierea inculpatul P. C., declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal, atașat separat la dosarul cauzei.

Avocat P. S. A., apărătorul ales al părții civile apelantă P. P. depune la dosarul cauzei chitanțe reprezentând cheltuieli judiciare și o declarația încheiată între inculpat și partea civilă.

Întrebat fiind, inculpatul P. C. arată că dorește să dea declarații în cauza.

Se procedează la audierea inculpatul P. C., în condițiile prev. de art. 378 C.pr.pen. rap. la art. 107 și urm. C.pr.pen., declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal, atașat separat la dosarul cauzei.

Avocat S. A., apărătorul ales al inculpatului P. C. depune la dosarul cauzei chitanță reprezentând onorariu apărător.

Întrebate fiind părțile și reprezentanta parchetului arată că nu au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat P. S. A., apărătorul ales al părții civile apelantă P. P. solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate sub aspectul soluționării laturii civile și pe cale de consecință obligarea inculpatului la plata sumei de 6000 lei reprezentând daune materiale.

Arată că prin sentința penală atacată inculpatul P. C. a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 108 alin 1 lit. d din Legea 46/2008.

Solicită a se avea în vedere că inculpatul și partea civilă, în considerarea stingerii pretențiilor emise de acesta din urmă, au încheiat o convenție prin care inculpatul se obliga să achite suma de 15.000 lei reprezentând daunele materiale. Precizează că inculpatul a achitat suma de 9.000 lei urmând a achita restul sumei, în valoare de 6.000 lei, până în data de 1.06.2014.

Apreciază că adresa depusă de către Ocolul Silvic Valea Arieșului, din care rezultă o valoare a prejudiciului în cuantum de 5.926 lei nu reprezintă o evaluarea totală a prejudiciului în condițiile în care se stabilește doar prejudiciul ecologic și nu și cel material efectiv. Consideră că inculpatul în mod greșit a considerat că prejudiciul este acoperit, făcând confuzie între înțelegerea notarială și prejudiciul ecologic stabilit conform legislației.

Pentru considerentele expuse apreciază că partea vătămată este îndreptățită la cei 6.000 lei pe care inculpatul s-a obligat prin convenție să îi achite.

Solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată.

Avocat S. A., apărătorul ales al inculpatului P. C. arată că convenția notarială încheiată între părți, prin care inculpatul s-a obligat la achitarea sumei de 15.000 lei, vizează cantitatea de 50 mc material lemnos,iar în urma raportului întocmit de către organele silvice s-a constatat faptul că inculpatul ar fi tăiat doar 29.187 mc material lemnos.

Arată că prin analiza cantității totale certificată în convenția în raport de prețul stabilit rezultă că părțile au convenit la un preț de 300 lei pe mc material lemnos, și solicită a se avea în vedere că inculpatul a achitat suma de 9.000 lei, sumă corectă în raport de cantitatea reținută de organele silvice și față de acest aspect apreciază că instanța de fond a considerat în mod corect faptul că prejudiciul a fost achitat.

Depune la dosarul cauzei concluzii scrise și solicită obligarea părții civile la cheltuieli judiciare.

În replică, avocat P. S. A., apărătorul ales al părții civile apelantă P. P. arată că cantitatea de 50 mc de material lemnos reținută în convenția încheiată între părți este o cantitate relativă la care au convenit părțile.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului declarat de partea civilă P. P. și pe cale de consecință menținerea sentinței penale atacate sub aspectul laturii civile având în vedere că prejudiciul pentru care a fost trimis inculpatul în judecată este de 5926,07 lei, considerând că celelalte pretenții care izvorăsc din convenție nu pot fi avute în vedere și nu au legătură de cauzalitate stric cu prejudiciul reținut în ceea ce privește infracțiunea de furt.

Solicită să se ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul P. C..

Avocat P. S. A., apărătorul ales al părții civile apelantă P. P. solicită a se lua act de retragerea apelului declarat de inculpatul P. C..

Avocat S. A., apărătorul ales al inculpatului P. C. solicită a se lua act de retragerea apelului declarat de acesta.

Având ultimul cuvânt inculpatul P. C. arată că lasă la aprecierea instanței.

CURTEA DE APEL

Asupra apelurilor penale de față:

I. Constată că prin sentința penală nr. 22/16.09.2014 pronunțată de Judecătoria Cîmpeni în dosar penal nr._ a fost condamnat inculpatul P. C., fiul lui G. și Lucreția, născut la data de 02.05.1972, în ., domiciliat în ., ., județul A., având C.N.P._, cetățenia română, căsătorit, stagiu militar satisfăcut, studii liceale, muncitor la ., fără antecedente penale, la:

- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 108 alin 1 lit. „d” din Legea 46/2008 cu reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal și art. 374, 375 și 396 Cod Procedură Penală ;

- pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 110 alin 1 lit. „c” din Legea 46/2008 cu reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal și art. 374, 375 și 396 Cod Procedură Penală.

Potrivit art. 33 lit. „a” Cod penal 1968 și art. 34 lit. b Cod penal 1968 s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare.

Potrivit art. 86/1 și 86/2 Cod penal 1968, cu reținerea art. 5 Cod Penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă 5 ani care constituie termen de încercare, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri

Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prev., la art. 86/3 alin.1 lit. „a-d” Cod penal, respectiv:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la alte organe stabilite de instanța;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și sa justifice schimbarea locului de munca;

d) să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.

Supravegherea se va realiza în cauză de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul A. căruia i se comunică hotărârea rămasă definitivă.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință condițiile și cazurile în care se dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere potrivit art. 86/4 Cod penal.

S-a aplicat pedepsele accesorii potrivit art. 71 Cod penal constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. la art. 64 alin. 1 lit. „a” ( teza II) și lit. „b”Cod penal, a căror executare se suspendă pe durata termenului de încercare.

S-a respins acțiunea părții civile P. P., domiciliat în orașul Cîmpeni, ., județul A..

S-a obligat inculpatul să achite în favoarea statului suma de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cadrul cărora sunt cuprinse și cheltuielile din faza urmăririi penale.

În considerente instanța de fond a reținut următoarele:

În cursul lunii octombrie 2013, inculpatul P. C., s-a deplasat în pădurea proprietate a persoanei vătămate, P. P., situată în corn. Bistra, .. II, u.a. 235 A/7, raza Cantonului silvic nr. 24 Vîrși, jud. A., de unde a tăiat de pe picior, în stare verde, fără să fie marcați și fără aprobarea organelor silvice, un număr de 20 de arbori de esență rășinoase, 18 arbori - specia molid și 2 arbori - specia brad. După ce i-a fasonat, i-a depozitat la marginea pădurii, lângă un drum forestier. De acolo, după 2-3 zile de la tăiere, inculpatul a transportat materialul lemnos cu ajutorul unui taf condus de numitul M. A. I. ( poreclă - Hedeanu Neluț), circa 20 km până la un drum auto, urmând ca apoi materialul lemnos să îl transporte cu o mașină la o societate care se ocupă cu prelucrarea lemnului.

Conform adresei primite de la Ocolul Silvic Valea Arieșului, nr. 633/04.02.2014, volumul total al celor 20 de arbori tăiați și sustrași este de 29,187 mc iar valoarea prejudiciului se ridică la 5926,07 lei. Astfel că, valoarea prejudiciului, creat prin tăierea, fără drept a arborilor, este de 56,22 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, care la data constatării era de 105,4 lei, cu T.V.A., preț unitar stabilit în baza OM. nr.3283 din 23.08.2012 al M.M.P. (5926,07: 105,4 = 56,22)

Valoarea materialului lemnos sustras este de 3076,30 lei ( 29,187 mc X 105,4 lei = 3076,30 lei), respectiv de 29,18 ori mai mare, decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, care la data constatării era de 105,4 lei, cu T. V.A., preț unitar stabilit în baza OM. nr.. 3283 din 23.08.2012 al M.M.P., ( 3076,30: 105,4 = 29,18).

Inculpatul P. C., a depus la dosarul cauzei, un act notarial încheiat la data de 08.01.2014, din care reiese că între el și persoana vătămată a intervenit o înțelegere cu privire la vânzarea-cumpărarea materialului lemnos tăiat și sustras. Astfel că, la data încheierii actului, inculpatul a achitat persoanei vătămate, suma de 9000 lei, urmând ca restul de 6000 lei să fie achitați integral, până la data de 01.06.2014.

Starea de fapt reținută de instanță s-a dovedit cu următoarele mijloace de probă:

Declarațiile inculpatului P. C.

- recunoaște că a tăiat arbori de esență rășinoase, fără a fi marcați, dintr-un loc împădurit, din zona „ Vîrși,,

- la momentul tăierii, era încredințat că pădurea este proprietatea bunicului său, P. G.

- după 2-3 zile de la tăiere, s-a deplasat și a tras materialul lemnos, de la locul tăierii cu ajutorul unui taf, condus de numitul M. A. I. (poreclă- Hedeanu Neluț)

- ulterior l-a transportat cu „ un băiat de lângă P., cu cleașca lui particulară,,;

- acesta a fost prelucrat fiindcă avea nevoie să schimbe acoperișul casei

- după un timp, s-a întâlnit cu unchiul său, care i-a comunicat că pădurea și arborii tăiați îi aparțin;

- cu ocazia cercetării la fața locului, a aflat că a tăiat 18 arbori specia molid și 2 arbori, specia brad.

Declarația persoanei vătămate P. P.

- în cursul lunii decembrie 2013 s-a întâlnit cu nepotul său, P. C., care i-a relatat faptul că, în luna noiembrie 2013 a tăiat mai mulți arbori de pe proprietatea sa, fără ca, la momentul tăierii, să știe că pădurea îi aparține

- ulterior au încheiat un act notarial iar în urma încheierii, nepotul său i-a achitat suma de 9000 lei

- se constituie parte civilă cu suma de 6000 lei, diferența pe care inculpatul s-a obligat, prin declarația notarială, să i-o achite, până la data de 01.06.2014.;

Declarația martorului M. A. I.

- în toamna anului 2013, a fost rugat de către numitul P. C. să-l ajute cu utilajul taf să tracteze niște arbori tăiați, fasonați și depozitați lângă un drum forestier, până la un alt drum auto

- inculpatul i-a comunicat că, a tăiat acei arbori din pădurea proprietate personală

- i-a tractat arborii circa 2 km până la drumul auto, fără a ști ulterior ce a făcut inculpatul cu materialul lemnos

- arborii au fost tăiați anterior, întrucât nu se mai aflau la cioată, erau curățați de crengi și depozitați lângă un drum forestier

- obișnuiește să ajute cunoștințele și vecinii în astfel de activități forestiere datorită faptului că posedă acel utilajtaf

Proces - verbal de cercetare la fața locului.

Planșă fotografică.

Adresă nr. 633/04.02.2014 - O.S. Valea Arieșului

- 20 arbori în total din care 18 specia molid și 2 specia brad

- volum - 29,187mc

- valoarea prejudiciului - 5926,07 lei

Titlu de proprietate nr. 9396/754/12.04.2005 (filele 44-45)

- proprietar P. P.

- 7400 mp, teren cu vegetație forestieră din fondul forestier național

- U.P. II Geamăna, u.a. 235A/7

Proces- verbal de punere în posesie-18.06.2004 .

Proces- verbal de predare-primire a suprafeței de teren forestier .

Contract de prestări servicii silvice .

Declarație nr. 1/2014 - legalizată în data de 08.01.2014

- P. P. a vândut lui P. C. o cantitate de 50 mc de material lemnos, de esență rășinoasă

- prețul total stabilit-15 000 lei

- în momentul încheierii actului au fost achitați 9000 lei

- restul de 6000 lei, urmează să se achite, până la data de 01.06.2014

Mijloace de probe menționate anterior au fost administrate în cursul urmăririi penale întrucât soluționarea cauzei s-a făcut în procedura recunoașterii vinovăției potrivit art. 374 alin.4, 375 și 396 alin 10 Cod procedură penală.

În fața instanței s-a procedat la ascultarea inculpatului ocazie cu care acesta a recunoscut faptele comise și în acest sens a arătat că apreciază că prejudiciu cauzat părții civile a fost reparat. Astfel, a arătat că a încheiat o convenție cu partea civilă pentru a-i achita suma de 15.000 de lei, reprezentând valoarea cantității de 50 m.c. material lemnos iar din această valoare a achitat suma de 9000 de lei pentru cantitatea de 29,187 m.c. material lemnos și care repezită volumul celor 20 de arbori tăiați și sustrași ilegal. Afirmă că, întrucât nici partea civilă nu i-a predat diferența de material lemnos, la rândul său, nu i-a achitat această diferență.

Fapta inculpatului, P. C., care a tăiat, fără drept, din pădurea proprietate a persoanei vătămate, P. P., situată în .. II, u.a. 235 A/7, raza Cantonului silvic nr. 24 Vîrși, jud. A., un număr de 20 de arbori de esență rășinoase, 18 arbori-specia molid și 2 arbori - specia brad și a creat, prin tăiere, un prejudiciu de 5 926,07 lei, de peste 50 ori mai mare, decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, care la data constatării era de 105,4 lei, cu T. V.A., (preț unitar stabilit în baza OM. nr.. 3283 din 23.08.2012 al M.M.P.), constituie infracțiunea prevăzută de art. 108, alin.1, lit. „d” din L 46/2008. (5926,07 lei: 105,4 lei= 56,22 ori mai mare).

Fapta inculpatului, P. C., care a sustras cei 20 arbori tăiați ilegal, valoarea materialului lemnos fiind de 3076,30 lei, respectiv de peste 20 de ori mai mare, decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, care la data constatării era de 105,4 lei, cu T. V.A., preț unitar stabilit în baza OM. nr.. 3283 din 23.08.2012 al M.M.P., constituie infracțiunea prevăzută de art. 110, alin. l, lit. „c” din L 46/2008. (3076,30 lei: 105,4 lei = 29,18 ori mai mare).

Faptele au fost comise în concurs real potrivit art. 33 lit. a Cod penal.

La individualizarea pedepselor de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 108 alin. 1 lit. „d” din Legea 46/2008 și de 1 an și 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de ar. 110 alin. 1 lit. „c” din Legea 46/2008, s-au avut în vedere criteriile generale prev. la art. 72 Cod penal – 1968, respectiv: dispozițiile generale ale codului penal, limitele speciale ale pedepselor, prejudiciul efectiv cauzat, gradul de pericol social concret pentru fiecare infracțiune comisă, persoana inculpatului care a recunoscut comiterea faptei și a solicitat ca soluționarea cauzei să se facă prin recunoașterea vinovăției, acesta nu posedă antecedente penale și a reparat prejudiciul cauzat.

Constatându-se că infracțiunile au fost comise în concurs real pot. art. 33 lit. „a” și art. 34 lit. „b” Cod penal, s-au contopit juridic aceste pedepse și s-a aplicat pedeapsa cumulată de 3 ani închisoare.

Apreciindu-se că reeducarea inculpatului poate avea loc și fără executarea efectivă a pedepsei și fiind îndeplinite și celelalte condiții prev. la art. 86/1 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind stabilit un termen de încercare de 5 ani care se calculează începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prev., la art. 86/3 alin.1 lit. „a-d” Cod penal, respectiv:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la alte organe stabilite de instanță;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și sa justifice schimbarea locului de munca;

d) să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.

Supravegherea se va realiza în cauză de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul A. căruia i se comunică hotărârea rămasă definitivă.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință condițiile și cazurile în care se dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere potrivit art. 86/4 Cod penal.

S-a aplicat pedepsele accesorii potrivit art. 71 Cod penal constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. la art. 64 alin. 1 lit. a ( teza II) și lit. b Cod penal, a căror executare se suspendă pe durata termenului de încercare.

În cauză partea civilă P. P. a solicitat ca inculpatul să fie obligat să-i achite suma de 6000 de lei conform obligației asumate prin actul notarial.

Analizându-se actul la care partea civilă a făcut referire, respectiv cel intitulat declarație din data de 8.01.2014 legalizat de BNP M. V. I., instanța a constatat că prin acest act partea civilă a menționat că a vândut în favoarea inculpatului cantitatea de 50 de m.c. material lemnos de esență rășinoasă de pe terenul cuprins în Titlul de proprietate nr._ din UP II ua. 23A/7 Bistra. Prețul total al materialului lemnos s-a stabilit la valoarea de_ de lei din care partea civilă a primit suma de 9000 de lei iar diferența de 6000 de lei urma să fie achitată până la data de 1.06.2014.

Analizându-se conținutul acestui act și prin prisma stării de fapt prezentată în rechizitoriu instanța a reținut că inițial părțile au convenit asupra cantității de 50 m.c. de material lemnos, considerând că aceasta reprezintă volumul celor 20 de arbori tăiați și sustrași de către inculpat și totodată și valoarea lor. Ulterior s-a stabilit însă că volumul arborilor este doar de 29,187 m.c. iar valoarea acestora de 5926,05 lei.

Constatându-se că prejudiciul cauzat părții civile P. P., în urma tăierii și sustragerii celor 20 de arbori de esență rășinoase cu valoarea de 5926,07 lei, prin achitarea sumei de 9000 de lei potrivit art. 20 și 25 Cod procedură penală s-a respins cererea părții civile.

Potrivit art. 274 Cod procedură penală s-a obligat inculpatul să achite în favoarea statului suma de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cadrul cărora sunt cuprinse și cheltuielile din faza urmăririi penale

II. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prev. de art. 410 C. pr. pen. partea civilă P. P. care critică soluția adoptată de către instanța de fond pe latura civilă din perspectiva în care se impunea obligarea inculpatului P. C. la plata sumei de 6000 lei cu titlu de daune materiale, deoarece există o convenție civilă autentificată prin care inculpatul se obligă să-i achite suma de 15.000 lei reprezentând valoarea prejudiciului suferit de partea civilă, din care el a achitat doar 9000 lei, iar diferența de 6000 lei urma să-i fie achitată ulterior (filele18-19).Solicită acordarea cheltuielilor judiciare efectuate în apel.

Inculpatul P. C. a declarat apel la data de 25.11.2014, înregistrat pe rolul Judecătoriei Câmpeni și comunicat cu adresa nr.142/25.11.2014 (filele 12-15).

Prealabil analizării fondului se impune precizarea faptului că hotărârea judecătorească atacată de către inculpat i-a fost comunicată acestuia la data de 31.10.2014 conform procesului verbal de predare aflat la fila 32 în dosarul instanței de fond, context în care termenul de declarare a apelului prevăzut de art.410 Cod procedură penală este depășit în raport cu momentul declarării căii de atac de către această parte.

Anterior momentului verificării existenței vreunei cauze temeinice de împiedicare a inculpatului în declararea apelului, în raport de exigențele impuse de art.411 Cod procedură penală, inculpatul P. C. a declarat Curții de Apel că-și retrage apelul, fapt consemnat la filele 31-32 dosar curte.

III. Examinând hotărârea penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate și potrivit exigențelor impuse de art. 417 și urm. C. pr. pen., Curtea constată apelul părții civile ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Audiat în apel inculpatul precizează instanței că a achitat în integralitate prejudiciul chiar mult peste valoarea reală a acestuia (filele 33-34).

Din perspectiva criticilor formulate de partea civilă și în considerarea probelor aflate la dosarul instanței de fond (în apel s-a depus din nou copia declarației autentificată de notar public M. V. I. – fila 28), Curtea relevă împrejurarea că analiza efectuată de către instanța de control judiciar are în vedere și disp. art.417 alin.2 C.pr.pen., în sensul că în afara temeiurilor invocate și a cererilor formulate de către apărare, Curtea a examinat cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.

Inculpatul a fost trimis în judecată sub acuzația comiterii infracțiunilor de prev. de art. 108 alin 1 lit. „d” din Legea 46/2008 și art. 110 alin 1 lit. „c” din Legea 46/2008, cu aplic.art. 33 lit. „a” Cod penal.

Curtea constată că în soluționarea acestei cauze s-a aplicat procedura simplificată reglementată de art. 396 alin.10 C.pr.pen. în contextul în care, inculpatul a recunoscut în integralitate faptele reținute în actul de sesizare al instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În acest context procesual, Curtea reține împrejurarea că judecătorul fondului a analizat probele administrate în faza de urmărire penală în raport de exigențele impuse de art. 103 alin. 1 și 2 C. pr. pen.

Probele nu au fost contestate de părți, sens în care este incidentă disp.art.374 alin.7 Cod procedură penală coroborat cu incidența art.375 Cod procedură penală rap.la art.374 alin.4 Cod procedură penală.

Din această perspectivă starea de fapt este corect reținută în hotărârea apelată și corespunde probelor administrate în faza de urmărire penală.

În analiza efectuată s-a avut în vedere și dispoziția art. 5 C.pen., analizându-se în mod obiectiv și cu referire la decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, publicată în M.Of. Nr.372/20.05.2014, stabilindu-se în mod corespunzător că legea penală mai favorabilă este în ansamblu Codul penal anterior.

Critica vizează o chestiune de natură civilă având ca fundament înțelegerea cu caracter civil dintre părți concretizată în conținutul declarației nr.1/_ legalizată în data de 08.01.2014 de notar public M. V. I. – fila 28.

Critica este nefondată în contextul în care infracțiunile de care a fost acuzat inculpatul sunt infracțiuni de rezultat, iar valoarea reală a prejudiciului stabilită de către autorități și care atrage prin efectul legii răspunderea penală este de 5926,07 lei (echivalentă volumului arborilor tăiați de 29,187 mc.).

În consecință, în mod corect judecătorul fondului a constatat achitat prejudiciul deoarece inculpatul a plătit părții civile P. P. suma de 9000 lei.

Diferența contestată de către partea civilă poate fi solicitată separat pe calea unei acțiunii civile, deoarece derivă dintr-un contract civil ce trebuie executat de bună credință de către părți în egală măsură. Astfel, declarația legalizată vizează înstrăinarea unei cantități de 50 mc material lemnos pentru suma totală de 15.000 lei, din care vânzătorul recunoaște că a primit de la inculpat suma de 9000 lei.

Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că în acest document se face vorbire despre arborii tăiați ilegal de inculpat din pădurea proprietatea persoanei vătămate P. P. situată în comuna Bistra, . 235 A/7, raza cantonului silvic nr.24 Vîrși, jud.A., în fapt fiind vorba despre 20 de arbori de esență rășinoasă: 18 arbori specia molid și 2 arbori specia brad.

Prețul unitar al acestora a fost stabilit potrivit O.M. nr.3283 din 23.08.2012 al M.M.P., în baza căruia s-a stabilit și încadrarea juridică a faptei de tăiere fără drept de arbori prev.de art.108 alin.1 lit.d din legea nr.46/2008.

În acest context corespunzător valorii reale a prejudiciului și conținutului declarației legalizate dintre cele două părți s-a stabilit că prejudiciul a fost recuperat.

IV. Raportat la dispozițiile art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă P. P. împotriva sentinței penale nr. 122/16.09.2014 pronunțată de Judecătoria Cîmpeni.

V. Constatarea tardivității căii de atac de către inculpatul pașca C. este prioritară opțiunii acestuia de retragere a apelului, sens în care în raportu cu prevederile art.421 pct.1 lit.a Teza I Cod procedură penală va respinge ca tardiv formulat apelul declarat de inculpatul P. C. împotriva aceleași sentințe penale.

În baza art. 275 alin.2 C.pr.pen. va obliga pe inculpatul P. C. să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 275 alin.2 C.pr.pen. va obliga pe apelantul parte civilă P. P. să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Deoarece apelul părții civile a fost respins, potrivit disp.art.276 alin.6 Cod procedură penală, cererea părții civile de acordare a cheltuielilor judiciare efectuate în apel este neîntemeiată.

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă P. P. împotriva sentinței penale nr. 122/16.09.2014 pronunțată de Judecătoria Cîmpeni.

Respinge ca tardiv formulat apelul declarat de inculpatul P. C. împotriva aceleași sentințe penale.

În baza art. 275 alin.2 C.pr.pen. obligă pe inculpatul P. C. să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 275 alin.2 C.pr.pen. obligă pe apelantul parte civilă P. P. să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 20.01.2015.

Președinte, Judecător,

C. M. M. D. G.

Grefier

L. B.

Red.MCC

Tehnored.LB/MP

04.02.2015/2 ex.

Jud fond C. V. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr. 41/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA