Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Decizia nr. 291/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 291/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 16-03-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL A. I.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 291/A/2015
Ședința publică din 16 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. I. M.
Judecător A. B.
Grefier D. M. H.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel A. I. reprezentat prin: I. N. – procuror
Pe rol se află soluționarea apelului penal formulat de condamnatul S. C. A. privind redeschiderea procesului penal în faza de judecată a apelului, care a făcut obiectul dosarului penal nr._/306/2011* al Curții de Apel A. I..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul S. C. A., aflat în stare de deținere în P. A., personal și asistat de avocat R. R., apărător desemnat din oficiu pentru condamnat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La interpelarea instanței, condamnatul S. C. A. precizează că solicită redeschiderea procesului penal. Arată că există elemente care învederează că nu este vinovat de furtul de mașini, ci doar de conducere fără permis. Precizează că familia sa locuiește în Franța, el fiind predat autorităților române la 23 octombrie 2014.
Învederează că este de acord cu asistarea sa de către apărătorul desemnat din oficiu.
Instanța pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare formulată.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că cerere este inadmisibilă.
Avocat R. R., apărător desemnat din oficiu pentru condamnatul S. C. A. solicită admiterea cererii privind redeschiderea procesului penal.
Condamnatul S. C. A. având ultimul cuvânt, arată că dorește rejudecarea și precizează că nu suportă ideea să plătească pentru fapta altuia.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului penal de față,
În deliberare, constată:
P. cererea înregistrată la data de 09.01.2015 pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr._, condamnatul S. C. A., fiul natural al Margaretei, deținut în P. A., a solicitat în temeiul art.522 ind.1 din C.proc.pen din 1968, rejudecarea cauzei ce a format dosarul nr._/306/2011* al Judecătoriei Sibiu.
În motivarea cererii, condamnatul a arătat că în cauza menționată nu și-a putut face apărarea și nu a putut utiliza căile de atac, deoarece era plecat în Franța la muncă și a sperat că va fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei. A mai precizat că a aflat prea târziu că a fost condamnat cu executare. A mai solicitat aplicarea unei pedepse rezultante fără vreun spor.
A fost atașat dosarul nr._/306/2011* al Judecătoriei Sibiu.
La termenul de judecată din 28.01.2015 condamnatul, prin apărător, a precizat că solicită redeschiderea procesului penal motivat de faptul că judecarea cauzei în lipsa inculpatului S. C. A. ar fi avut loc la judecata în apel și a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sibiu, solicitând declinarea competenței în favoarea Curții de Apel A.-I..
P. sentința penală nr. 53/28.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._, s-a admis excepția de necompetență materială și în consecință:
În baza art.50 C.proc.pen. rap.la art.47 alin.2 C.proc.pen. cu referire la art.467 alin.1 C.proc.pen., s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de condamnatul S. C. A., fiul natural al Margaretei, deținut în P. A., de redeschidere a procesului penal ce a format dosarul nr._/306/2011*, în favoarea Curții de Apel A.-I. – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori.
În baza art.275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat s-a dispus să rămână în sarcina acestuia.
Deliberând cu privire la excepția invocată instanța a reținut următoarele:
Conform art.466 alin.1 C.proc.pen. persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoștință, prin orice notificare oficială, că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa.
Potrivit alineatului al doilea al aceluiași articol este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, și nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul.
În fine, potrivit art.467 alin.1 C.proc.pen. cererea de redeschidere a procesului penal poate fi formulată de către persoana judecată în lipsă și se adresează instanței care a judecat cauza în lipsă, fie în primă instanță, fie în apel.
În prezenta cauză, instanța a constatat că în cauza ce a format obiectul dosarului penal nr._/306/2011* al Judecătoriei Sibiu inculpatul S. C. A. a fost prezent la termenul din 31.10.2012 și a fost reprezentat la toate termenele ulterioare de apărătorii aleși.
Împotriva sentinței penale nr.194/2013 a Judecătoriei Sibiu pronunțată în dosarul menționat a declarat recurs unul dintre apărătorii aleși ai inculpatului, respectiv dl.avocat Nederic P..
La judecarea cauzei în recurs inculpatul nu a fost prezent și nici nu a fost reprezentat de vreun apărător ales, fiindu-i desemnat un apărător din oficiu care a asigurat asistența juridică a acestuia.
P. urmare, constatând că judecarea în primă instanța a avut loc în prezența inculpatului și a apărătorilor aleși ai acestuia și ținând seama de faptul că inculpatul a invocat faptul că judecarea cauzei în recurs (devenit în prezent apel) s-a făcut în lipsa sa, instanța a admis excepția de necompetență materială și în consecință, în baza art.50 C.proc.pen. rap.la art.47 alin.2 C.proc.pen. cu referire la art.467 alin.1 C.proc.pen., a declinat competența de soluționare a cererii formulate de condamnatul S. C. A., de redeschidere a procesului penal ce a format dosarul nr._/306/2011*, în favoarea Curții de Apel A.-I. – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori.
Curtea de Apel, învestită cu soluționarea cererii petentului condamnat, în prezent încarcerat în P. A., reține următoarele:
P. sentința penală nr. 194/28.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul penal nr._/306/2011*, în baza art.334 C.proc.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, 4, art.209 alin.1 a, e, g, i C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. (2 acte materiale) în infracțiunile de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, 4, art.209 alin.1 lit.a, e g, i C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen. (2 acte materiale) și complicitate la furt calificat prevăzută de art.26 Cp rap la art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, e, g, i C.pen.
În baza art.334 C.proc.pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere în formă continuată prev de art. 86 al 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin 2 C.p în cea prev. de art. 86 al 1 din OUG 195/2002.
În baza art.208 alin.1, 4, art.209 alin.1 lit.a, e g, i C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., art. 38 alin.1 lit.a Cp, a fost condamnat inculpatul S. C. A., CNP_, fiul lui natural și M., născut la data de 04.02.1990 în Cisnădie, jud. Sibiu, domiciliat în Cisnădie, ., județul Sibiu, cetățean român, cu antecedente penale, la 3 ani și 6 luni închisoare (2 acte materiale).
În baza art.26 Cp rap la art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, e, g, i C.pen, cu aplicarea art. 38 alin.1 lit.a Cp, a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare.
În baza art. 86 al 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 38 alin.1 lit.a Cp a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare.
În baza art. 71 alin. 2 Cpen. s-au interzis inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a și b Cpen.
S-a constatat că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii 2 ani închisoare, prin sentința penală 78/14.06.2010 de Judecătoria Avrig, decizia penală nr.279/17.10.2010 a Tribunalului Sibiu, definitivă prin decizia penala nr.58 din data de 20.01.2011 a Curții de Apel A.-I.,
Instanța a repus în individualitatea lor pedepsele aplicate prin sentința penală 78/14.06.2010 de Judecătoria Avrig:
- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin.1 și 4 C.penal, raportat la art. 209 alin.1 lit. g, i C. penal, cu aplicarea art. 33 lit.a C.penal, și art. 74 lit. c Cp,
-1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 33 lit.a C. penal
În baza art. 36 C.pen. rap la art.34 alin.1 lit.b Cp au fost contopite pedepsele aplicate prin sentință ( 3 ani și 6 luni închisoare, 3 ani închisoare, 1 an închisoare) și pedeapsa aplicată prin s.p. 78/14.06.2010 a Judecătoriei Avrig (2 ani închisoare) și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare.
S-a constatat că faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe 3 ani și 8 luni, prin sentința penală nr. 130/23.02.2007 a Judecătoriei Sibiu, definitivă la data de 06.03.2007, respectiv la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, prin sentința penală nr. 754/28.06.2007 a Judecătoriei A., definitivă la data de 27.07.2007, sunt concurente.
În baza art.865 C.penal, s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr.130/23.02.2007 a Judecătoriei Sibiu, definitivă la data de 06.03.2007.
În baza art. 34 lit. b C. penal, s-au contopit cele două pedepse de 1 an și 8 luni închisoare și 1 an și 8 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 8 luni închisoare.
Instanța a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală 78/14.06.2010 de Judecătoria Avrig și pentru faptele pentru care inculpatul este condamnat în prezenta cauză, au fost săvârșite în pluralitate intermediară, prev. de art. 40 al 1 C. penal față de infracțiunile pentru care s-au aplicate pedepsele de câte 1 an și 8 luni închisoare, prin sentințele penale nr. 130/23.02.2007 a Judecătoriei Sibiu, respectiv nr. 754/28.06.2007 a Judecătoriei A..
În baza art. 36 Cp rap la art. 34 alin.1 lit.b Cp s-au contopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, cu pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare, aplicată pentru faptele săvârșite în perioada august 2006 – octombrie 2006, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare(trei ani și 6 luni închisoare).
În baza art.71 C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a, b C.pen.
În baza art.88 C. penal, a fost dedusă din durata pedepsei durata reținerii și arestării preventive din perioada 19.08.2006 – 22.08.2006, 04.12.2007 – 11.11.2008, respectiv 27.08._10.
În baza art.118 lit.e Cp s-a confiscat de la inculpat suma de 100 lei.
Instanța a constatat că partea vătămată B. L. nu s-a constituit parte civilă în cauză și că partea vătămată .. a renunțat la pretențiile civile.
În baza art.191 alin.1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
1.În noaptea de 25/26.03.2010 inculpatul S. C. A. aflându-se împreuna cu martorul V. E. A., aceștia fiind prieteni, în orașul Sibiu s-au înțeles a sustrage autoturisme pentru a se plimba, deși nici unul dintre ei nu poseda permis de conducere. Astfel cei doi au ajuns in cartierul Turnișor, iar aici pe . observat parcat un autoturism marca Dacia 1310 break, având nr. de înmatriculare_ . Inculpatul S., cu ajutorul unei chei a deschis portiera autoturismului, urcându-se la volan si tot cu ajutorul acelei chei a pornit autoturismul . Martorul V. s-a așezat pe locul din față dreapta și inculpatul la volan, pornind spre localitatea Alțâna la prietena martorului. Acesta acțiune a celor doi a fost surprinsă de camerele de luat vederi montate pe imobilul cu nr. 72 de pe . class="NoSpacing"> Ajunși în Alțâna, în jurul orelor 3-4 noaptea, la domiciliu martorei O. A., inculpatul S. și martorul V., au invitat-o pe aceasta la plimbare, dar aceasta a refuzat. Martora a arătat în declarațiile date în cursul urmăririi penale și în fața instanței că cei doi au venit cu o Dacie Break care făcea gălăgie, și că plecarea de la domiciliul său, la volan s-a urcat inculpatul S., care a condus autoturismul. In continuare, aceștia s-au mai plimbat prin . volan și pe martorul V. E., care însă, neștiind să conducă a lovit autoturismul de un pom aflat pe marginea drumului la ieșire din Alțâna, avariindu-l la bara de protecție fata . In aceste condiții cei doi au abandonat mașina pe marginea drumului.
2.În baza aceleași rezoluții infracționale la data de 14/15.04.2010 inculpatul S. C. A. s-a întâlnit cu martorul V. E. A. in municipiul Sibiu pe . in dreptul imobilului cu nr. 25 au observat in curte un autoturism marca Daewoo, având nr. de înmatriculare_ , aparținând părții vătămate Blăgutiu L. M.. Cei doi au intrat in curtea imobilului, poarta fiind deschisa, iar aici au constatat ca portierele mașinii erau deschise, iar cheile de contact se aflau pe banchetă. In aceste condiții cei doi au deschis poarta mare a imobilului si au scos mașina fără a porni motorul tocmai in ideea de a nu face zgomot. Numitul V. s-a urcat la volan, iar inculpatul S. pe locul din dreapta fata si amândoi au plecat spre localitatea C. jud B.. Aici mașina a fost abandonată de cei doi, întrucât s-a terminat combustibilul, însă din ea aceștia martorul V. a sustras radiocasetofonul marca Sony si o pereche de ochelari de soare marca Ray B., inculpatul S. văzând acestea. Radiocasetofonul a fost vândut unei persoane necunoscute contra sumei de 100 lei, iar ochelarii de soare au fost vânduți de către inculpatul V. unui var de-al sau din loc Altana. Banii de pe casetofon au fost împărțiți între cei doi.
Organele de politie au restituit părții vătămate autoturismul si perechea de ochelari de soare.
S-a arătat că starea de fapt reținută de instanță este dovedită prin următoarele mijloace de probă, care duc la concluzia rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele de care este acuzat, urmând a se stabili și încadrarea juridică: plângerile părților vătămate E. M. si Blăgutiu L. M.; proces verbal de cercetare la fata locului împreuna cu planșa foto aferenta din data de 26.03.2010; procesul verbal de cercetare la fata locului împreuna cu planșa foto aferenta din data de 16.07.2010 privind furtul autoturismului marca Daewoo; dovada de predare a autoturismului marca Dacia 1310; procesul verbal de predare din data de 16.04.2010; declarațiile martorilor O. A., Petter C. M., Covesan T. care a precizat că a cumpărat de la vărul său V. E. o pereche de ochelari de soare pe care ulterior i-a predat poliției; declarația inculpatului V. E.; declarația inculpatului S. C. A. care nu a recunoscut comiterea faptelor, dar care nu se coroborează cu probele administrate în cauză, imaginile surprinse de în noaptea de 25/26.03.2010, fisa de cazier judiciar.
Instanța a avut în vedere faptul că martorul V. E. A. a fost condamnat prin sentința penală nr.580/18.10.2010 a Judecătoriei Sibiu, dosar nr._/306/2010, definitivă prin decizia penală nr.61/20.01.2011 a Curții de Apel A.-I., la 3 ani și 6 luni pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev de art.208 alin.1, 4 - art.209 alin.1 lit.a, e g, i C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen. (6 acte materiale),infracțiunea de furt calificat prev de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.a, e g, i C.pen și infracțiunea prev de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.
S-a constatat că prin acea hotărâre s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că în noaptea de 14/15.04.2010 martorul V. împreună cu inculpatul S. s-au deplasat pe .. Sibiu, unde au deschis poarta imobilului la nr. 25 (care era încuiată), au pătruns în curte, de unde au sustras autoturismul părții vătămate Blaguțiu L., marca Daewoo Espero cu nr. de înmatriculare_, care era cu cheia în contact (autoturismul a fost împins de unul dintre cei doi până la ieșirea din curte). Martorul V. a condus autoturismul în orașul C. din jud. B..
Instanța a arătat că nu poate reține apărarea inculpatului în sensul că nu a participat la săvârșirea infracțiunilor, întrucât toate probele administrate în cauză duc la concluzia rezonabilă că inculpatul s-a aflat împreună cu martorul V. la datele de 25/26.03.2010 și 14/15.04.2010 și că a condus cel puțin unul din autoturismele sustrase. Susținerile că s-ar fi aflat în spital rămân simple afirmații, la fel și cele în care a arătat inculpatul că a recunoscut săvârșirea faptelor doar pentru a primi un pachet de la mama sa. De asemenea, instanța a înlăturat mărturia martorului Hârșia C., întrucât declarațiile acestuia sunt subiective în favoarea inculpatului și nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Totodată, prin sentința penală 580/18.10.2011 a Judecătoriei Sibiu pronunțată în dosarul_/306/2010, respectiv din declarațiile inculpatului V. coroborate cu declarațiile martorilor Petter C. și O. A., rezultă că, inculpatul S. a fost cel care în data de 25/26.03.2010 a condus autoturismul sustras în . dus și la întoarcere, și martorul V. el a fost cel care în data de 14/15.04.2010 a condus autoturismul sustras până în C., jud B..
Instanța a reținut că reprezentanta Ministerului Public, a solicitat două schimbări de încadrare juridică. Astfel, având în vedere faptul că prin rechizitoriu s-a reținut că în data de 14/15 aprilie 2010 când a fost furată mașina de la partea vătămată B. L. M., inculpatul V., a furat și un radiocasetofon marca Sony, si o pereche de ochelari de soare din mașina părții vătămate Blăgutiu inculpatul S. fiind de față, motiv pentru care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice, în ceea ce îl privește pe inculpatul S. C. A., din infracțiunea de furt cu 2 acte materiale, în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 al. 1,4 – art. 209 al. 1 lit. a,e,g,i cp – 2 acte materiale, plus o complicitate la infracțiune de furt prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 208 al. 1 – art. 209 al. 1 lit. a,e,g Cp – 1 act material cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.,.
Totodată s-a solicitat a se avea în vedere că prin SP 580/2010 a fost condamnat inculpatul V., procedându-se în aceiași manieră, reținându-se că fapta a fost săvârșită împreună cu o altă persoană, motivându-se de către judecător, că probabil de către inculpatul S. C. A.. De asemenea s-a arătat că s-a reținut in privința inculpatului S. si săvârșirea infracțiunii prevăzuta de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 C.p. (2 acte materiale), respectiv in data de 25/26.03.2010 și 14/15.04.2010 însă in ceea ce privește acest ultim act material respectiv cel din data de 14/15.04.2010 acesta este foarte puțin probat, sens in care solicita înlăturarea formei continuate.
În drept, instanța a arătat că faptele inculpatului S. C. A., care în baza aceleiași rezoluții a sustras, în perioada martie –aprilie 2010, un număr de 2 autoturisme, împreună cu martorul V. E. A., cu scopul de a le folosi pe nedrept, utilizând același mod de operare, pe timp de noapte, de pe stradă, din locuri publice, dar și din curtea părții vătămate B. L. M., prin folosirea unor chei adevărate, dar și mincinoase, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. art. 208 alin alin.l și 4 Cod penal - art. 209 alin.l lit.e g și i Cod penal, cu alin.2 Cod penal ( 2 acte materiale)
S-a reținut că fapta inculpatului S. C. A. de a ajuta la sustragerea, pe timp de noapte, din loc public și prin efracție, a unui radio-CD, 4 CD-uri și o pereche de ochelari de soare din autoturismul părții vătămate B. V., și de a participa la împărțirea valorificării bunului sustras (radiocasetofon), întrunește elementele constitutive complicității la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art.26 rap la art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.a, e, g, i C.pen.
În drept, s-a reținut că fapta aceluiași inculpat de a conduce pe drumurile publice autoturismul Dacia Break sustras, fără a poseda permis de conducere întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002.
Având în vedere și sentința penală nr.580/18.10.2010 a Judecătoriei Sibiu, dosar nr._/306/2010, definitivă prin decizia penală nr.61/20.01.2011 a Curții de Apel A.-I., instanța, în baza art.334 Cpp, a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 C.p. (2 acte materiale), în infracțiunea de art.86 alin.1 din OUG 195/2002.
Instanța a mai arătat că din fișa de cazier judiciar reiese că inculpatul a suferit și alte condamnări penale definitive în timpul minorității, care nu atrag starea de recidivă potrivit art.38 alin.1 lit.a Cp
În prezenta cauză, instanța a reținut că inculpatul S. C. A. (n. 4.02.1990 ), era major la momentul comiterii faptei reținute în sarcina sa.
La individualizarea judiciară a pedepsei, au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cpen. și anume dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Au fost avute în vedere limitele speciale ale pedepsei prevăzute de textul legal de incriminare al infracțiunii de furt calificat (minimul special este de 3 ani, iar maximul special este de 15 ani).
S-a arătat că fapta săvârșită de inculpatul S. C. A. prezintă un grad de pericol social mediu, având în vedere fapta care este comisă în formă continuată și circumstanțele care agravează infracțiunea de furt, săvârșită de două sau mai multe persoane „împreună” (ce conferă o încredere în forțele proprii doar împreună cu alte persoane) ,de participarea inculpatului în calitate de autor la faptă, precum și complice, și de faptul că acesta a comis anterior mai multe fapte de acest gen.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, s-a arătat că, deși art. 71 alin. 2 Cpen. impune interzicerea automată a drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a, b și c Cpen. în cazul condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii, în momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, instanța va avea în vedere Decizia nr. 74/05.11.2007 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție în recurs în interesul legii . Potrivit acestei decizii, obligatorie conform art. 4142 alin.3 Cpp., dispozițiile art. 71 Cp referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a – c Cp nu se va face în mod automat, prin efectul legii (ope legis) ci se va supune aprecierii instanței de judecată, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 Cpen. Recursul în interesul legii pronunțat de instanța supremă în materie este în deplină concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Hirst c. Marii Britanii.
Ca atare, în prezenta cauză instanța a reținut că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și lit.b Cpen., respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat – activități ce presupun responsabilitatea sa civică, încrederea publică sau exercițiul autorității - motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei .
În privința scopului preventiv și educativ al pedepsei consacrat de art.52 Cod penal, instanța a considerat că acest scop poate fi atins numai prin executarea în regim de detenție, întrucât acestuia i s-a atras atenția asupra gravității și a consecințelor nefaste ale faptei prin condamnarea anterioară cu suspendare condiționată, aceasta nu a fost un avertisment serios la adresa inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, inculpatul S. C. A., recurs care nu a fost motivat în scris, iar acesta nu s-a prezentat în fața instanței, pentru a-și motiva calea de atac formulată.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat a solicitat admiterea casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pe fond, în principal achitarea inculpatului în baza art.10 lit.c Cod procedură penală, iar în subsidiar reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege în condițiile în care se pot reține dispozițiile art.74 Cod penal.
În susținerea recursului s-a arătat că din probele administrate în cauză nu s-a dovedit că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa. În camera video nu s-a concluzionat fizic nimic, s-a reținut doar declarația lui O. A. prietena lui V. care însă nu poate fi reținută ca fiind obiectivă deoarece între martorul V. și inculpat a existat o relație de dușmănie.
Totul a pornit de la declarația dată de V. aflată la fila 33 dosar fond unde acesta declară că a fost împreună cu inculpatul S. în vara lui 2009 iar faptele reținute în sarcina inculpatului S. vizează anul 2010 și în cauză nu există nici o dovadă că ambii au participat la săvârșirea faptelor ci doar V. .
Curtea de Apel a mai constatat că prezenta cauză se află la a doua judecare, inițial pronunțându-se sentința penală nr.218/03.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._ /306/2011, prin care, în baza art.208 alin.1, 4 - art.209 alin.1 lit.a, e g, i C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar în baza art 11 pct 2 lit a rap la art. 10 lit c C.p. s-a dispus achitarea inculpatului S. C. A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere prev de art. 86 al 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin 2 C.p.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal P. de pe lângă Judecătoria Sibiu și inculpatul S. C. A..
P. recursul formulat, inculpatul a solicitat în baza art.385 indice 15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art.385 ind.9 pct. 18 Cod procedură penală, rejudecarea cauzei și achitarea acestuia în baza art.11 pct 2 lit a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că singurele probe care l-ar incrimina pe inculpat constau în alte hotărâri ale altor instanțe în cazuri similare, și prin urmare, faptele sunt neprobate, urmând a se da întâietate prezumției de nevinovăție, în sensul achitării inculpatului.
Niciun alt mijloc de probă nu a fost efectuat în timpul urmăririi penale, cu excepția declarației luate inculpatului S. C. A., inculpat care în cursul cercetării judecătorești a precizat faptul că nu recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, iar declarațiile date în cursul urmăririi penale, în care a recunoscut inițial comiterea faptelor, au fost date în timp ce se afla în stare de arest și sub presiune că nu va primi pachet de la mama sa, dacă nu recunoaște săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.
P. decizia penală nr.61/20.01.2011 a Curții de Apel A.-I. a fost casată sentința recurată și s-a dispus rejudecarea cauzei de către instanța de fond, reținând că la soluționarea cauzei instanța a omis a analiza cererea formulată de procuror și a se pronunța prin minuta întocmită cu ocazia deliberării și, implicit în dispozitivul sentinței, cu privire la solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul S. C. A. a fost trimis în judecată din infracțiunea de furt prev de art. 208 al. 1 și 4 rap . la art. 209 al. 1 lit a,e, g,i cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal ( 2 acte materiale ) în infracțiunea de furt prev . de art. 208 al. 1 ș 4 rap . la art. 209 al. 1 lit a,e, g,i cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal ( 2 acte materiale), în concurs cu infracțiunea de complicitate la furt prev. de art. 26 raportat la art. 208 al.l, art.209 al.l lit. a, e, g, i Cod penal.
P. decizia penală nr. 556/21.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel A. I. în dosarul nr._/306/2011*, s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. C. A. împotriva sentinței penale nr. 194/28.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._/306/2011*.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 200 de lei, s-a dispus să se avanseze din fondurile Ministerului Justiției.
Instanța de recurs a reținut următoarele:
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză a rezultat că starea de fapt reținută de către prima instanță este corectă, susținerile inculpatului privind încălcarea prezumției de nevinovăție fiind neîntemeiate, iar încadrarea juridică dată faptelor de furt calificat și conducere pe drumurile publice a unui autoturism, fără a poseda permis de conducere, este cea corectă.
Astfel, în ceea ce privește faptele din noaptea de 25/26.03.2010, Curtea de Apel a reținut că inculpatul S. C. A., cu ajutorul unei chei, a deschis portiera autoturismului marca Dacia 1310 Break, având nr. de înmatriculare_, aparținând părții vătămate ..L. și care era parcat, pe .-a urcat la volan, iar numitul V. E. pe locul din dreapta față și au plecat cu autoturismul spre localitatea Alțâna, la numita O. A. ( prietena numitului V. E.).
În localitatea Alțâna, cei doi s-au mai plimbat cu mașina, inculpatul S. C. A. l-a lăsat și pe numitul V. E. să conducă autoturismul iar acesta a intrat cu mașina într-un un pom aflat pe marginea drumului, avariindu-l la bara de protecție față, motiv pentru care cei doi au abandonat mașina pe marginea drumului.
Deși în cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, în fața instanței, la termenul din 21.02.2012 a susținut că la data de 25/26.03.2010 (precum și la data de 14/15 mai 2010) se afla internat în Spitalul Clinic Județean Sibiu. Inculpatul a mai arătat că a recunoscut inițial faptele pentru a primi pachet de la mama sa, aflându-se în Arestul IPJ Sibiu pentru un accident de circulație.
Numitul V. E. A. a dat declarații succesive cu privire la faptele din 25/26.03.2010 și 14/15 mai 2010.
Astfel, audiat fiind în calitate de învinuit, a relatat încă de la prima declarație împrejurările în care au fost comise faptele. (declarația din 27.07.2010), împreună cu inculpatul S. C. A..
P. declarația dată în calitate de martor în prezenta cauză, disjunsă din dosarul în care acesta a fost trimis în judecată și condamnat definitiv pentru faptele săvârșite, V. E. A. a reiterat aspectele arătate inițial, confirmând participarea inculpatului S. C. A. la săvârșirea faptelor de furt calificat si conducere pe drumurile publice a unui autoturism, fără a poseda permis de conducere.
Totodată, potrivit declarațiilor martorei O. A., la sfârșitul lunii martie, într-o dimineață, în jurul orelor 04,00 a venit la ea V. E. ,împreună cu un prieten S. C.. V. i-a arătat un autoturism marca Dacia 1310 Break și i-a spus că este al concubinului mamei lui (fila 102 din dosarul de urmărire penală)
În dosarul nr._/306/2010 (în care V. E. a avut calitatea de inculpat), la termenul din 13 octombrie 2010, martora a relatat că inculpatul V. E. i-a relatat că și el și inculpatul S. a condus acea mașină.
Și martorul Petter C. M. a declarat că a văzut că V. E. A. era însoțit de o persoană, despre care a înțeles că se numește S..
Coroborând aceste declarații ale martorilor cu declarațiile inculpatului S. C. A. din 20.10.2010, date în prezența unui avocat, și cu imaginile surprinse de camerele de supraveghere în data de 26.03.2010, Curtea a constatat că este dovedită vinovăția inculpatului, starea de fapt reținută și încadrarea faptelor săvârșite de inculpat în noaptea de 25/26 martie 2010 dată de instanța de fond fiind corecte, fiind înlăturată prezumția de nevinovăție invocată de inculpat în cauză.
Referitor la faptele din noaptea de 14/15 mai 2010, Curtea a constatat că este de asemenea dovedit în cauză că inculpatul S. C. A. împreună cu numitul V. E. A. au pătruns în curtea imobilului cu nr. 25 situat pe . Sibiu și, constatând ca portierele autoturismului marca Daewoo, având nr de înmatriculare_ erau deschise, iar cheile de contact se aflau pe banchetă, au deschis poarta mare a imobilului si au scos mașina fără a porni motorul, tocmai în ideea de a nu face zgomot. Inculpatul S. s-a urcat la volan si amândoi au plecat spre localitatea C., jud. B., unde au abandonat mașina, întrucât s-a terminat combustibilul. La plecare, din mașină cei doi au luat radiocasetofonul marca Sony si o pereche de ochelari de soare marca Ray B..
Cu privire la aceste fapte, s-a constatat că declarațiile numitului V. E. A.- date în calitate de învinuit și respectiv de martor - se coroborează cu declarațiile inculpatului S. C. A., din data de 20.10.2010, cu ale părții vătămate L. M. B. și cu ale martorului C. T.. Potrivit dispozițiilor art.69 Cod procedură penală, declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezulta din ansamblul probelor existente în cauză.
Astfel cum s-a reținut anterior, numitul V. E. A. a declarat și cu privire la această faptă în mod constant împrejurările în care, împreună cu inculpatul S. A. C., a sustras autoturismul aparținând părții vătămate L. M. B. .
Referitor la declarațiile numitului V. E. A., instanța a reținut că dispozițiile art.6 paragraf 1 lit.d din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și practica instanței de contencios european în materie consacră dreptul acuzatului de a se confrunta cu martorii decisivi în prezența judecătorului care trebuie să ia o hotărâre cu privire la cauză, arătându-se că, dacă inculpatul a avut o ocazie adecvată și suficientă să conteste asemenea declarații, în momentul în care au fost făcute sau mai târziu, folosirea lor în sine nu încalcă dispozițiile art. 6 paragraf 1 și 3 lit. d) din Convenție, dreptul la apărare fiind limitat într-un mod incompatibil cu garanțiile art. 6 atunci când o condamnare se bazează exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare pe declarațiile făcute de o persoană pe care acuzatul nu a putut să o interogheze sau a cărei audiere nu a putut fi obținută nici în faza urmăririi penale și nici ulterior, ceea ce nu este cazul în prezenta speță (cauzele Reiner și alții împotriva României, Tarău împotriva României).
În ceea ce privește revenirea inculpatului asupra primelor declarații, date la 20 octombrie 2010, instanța a reținut că acesta nu are nicio altă justificare, în afara celei privind scopul de a primi pachet de la mama sa, când era arestat preventiv în altă cauză.
Apărările inculpatului s-au întemeiat în principal pe faptul că, la ambele date când au fost săvârșite faptele, era internat în spital. Acesta nu a combătut în nici un fel afirmațiile coacuzatului V. E. A..
La solicitarea inculpatului, la termenul din 13.03.2013 a fost audiat martorul H. C. F., care a afirmat că în seara de 26/27 martie 2010, începând cu orele 19,00 și până la orele 1,00 a fost tot timpul împreună cu inculpatul și că acesta din urmă a fost plecat în Germania între 10 și 15 aprilie și s-a întors la începutul lunii mai. Or, inculpatul susține că s-a aflat în Sibiu, internat în spital, în perioada respectivă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că, în condițiile în care există o probațiune administrată împotriva persoanei acuzate, care a fost coroborată cu lipsa unei explicații plauzibile din partea acesteia, dreptul la tăcere nu a fost încălcat (cauza Murray contra Marii Britanii).
În acest sens, la pct.2.5 din Carta verde privind prezumția de nevinovăție se arată că probele în acuzare trebuie să fie suficient de solide pentru a necesita un răspuns din partea celui acuzat, iar nu vinovăția certă a acestuia”, caz în care absența unei justificări din partea acestuia poate duce la concluzia că nu există nicio altă explicație posibilă și că acuzatul este vinovat, având în vedere declarațiile celorlalte persoane acuzate, contradicțiile între declarațiile acuzatului sau introducerea în cauză de date sau informații false.
Potrivit art. 63 alin. (2) Cod procedură penală, probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanță, astfel cum s-a arătat anterior, a motivat convingător situația de fapt și vinovăția inculpatului prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal.
Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumția de nevinovăție”, nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția (art. 66 alin. 1 Cod procedură penală C), revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia (art. 4, art. 62 și art. 65 alin. 1 Cod procedură penală Este, însă, deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 Cod procedură penală, inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.
Or, revenirea inculpatului asupra declarațiilor date și susținerile acestuia, contrarii probatoriului administrat și stării de fapt, nu au fost dovedite în niciun fel, martorul propus în apărare înlăturând chiar afirmațiile inculpatului cu privire la prezența sa într-o unitate sanitară la momentul săvârșirii faptelor, afirmații prin care acesta a încercat, fără a reuși însă, să-și constituie un alibi.
Concluzionând, raportat la mijloacele de probă administrate în cauză și analizate anterior, Curtea a constatat că este dovedită vinovăția inculpatului S. C. A., starea de fapt reținută și încadrarea faptelor săvârșite de inculpat în nopțile de 25/26 03.2010 și de 14/15 mai 2010 dată de instanța de fond fiind corecte, fiind înlăturată prezumția de nevinovăție invocată de inculpat în cauză.
În ceea ce privește schimbarea încadrării juridice dată faptelor din 14/15 mai 2010, instanța de recurs a constatat că este de asemenea corectă, având în vedere că infracțiunile de furt de folosință a autoturismului și de furt a bunurilor din acest vehicul, se află în conexitate etiologică. (decizia nr. 2257 din 6 aprilie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Secția Penală).
Curtea de Apel a constatat așadar că în mod corect prima instanță a dispus condamnarea inculpatului S. C. A., conform art.345 al.2 Cod procedură penală, aplicându-i pedepse conform criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal și menite a contribui la realizarea scopului educativ și coercitiv prevăzut de art.52 Cod penal.
Instanța a dat eficiență deplină limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, gradului de pericol social mediu al acestora, având în vedere formă continuată și circumstanțele care agravează infracțiunea de furt, săvârșită de două sau mai multe persoane „împreună” (ce conferă o încredere în forțele proprii doar împreună cu alte persoane), de participarea inculpatului în calitate de autor la fapte, precum și complice, și de faptul că acesta a comis anterior mai multe fapte de acest gen.
În raport cu toate aceste împrejurări, instanța a aplicat inculpatului pedepse orientate spre sau constând în minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite, astfel că în speță nu se justifică aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai redus și care nu ar fi de natură a contribui la realizarea scopului educativ și coercitiv prevăzut de art.52 Cod penal, pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
În aceste condiții, Curtea a apreciat ca nefondată solicitarea inculpatului, prin apărătorul desemnat din oficiu, de a se dispune reducerea pedepselor aplicate, reducere care s-ar putea realiza prin reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestuia, întrucât din actele dosarului nu rezultă elemente care sa justifice aplicarea în cauza a dispozițiilor art.74 Cod penal.
Astfel, circumstanța atenuantă prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) Cod penal, presupune, pe de o parte lipsa antecedentelor penale, și pe de altă parte dovedirea unor împrejurări personale deosebite cu privire la conduita bună anterioară a inculpatului, aspecte care nu există în cauza de față.
Nici circumstanța atenuantă prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. b) Cod penal, constând în stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită și nici cea prevăzute de art.74 lit.c Cod penal privind atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii nu au putut fi reținute, raportat la împrejurările cauzei, inculpatul negând orice fel de implicare în săvârșirea celor 3 infracțiuni deduse judecății.
De asemenea, Curtea nu a putut ignora pericolul social concret al faptelor săvârșite de inculpat, generat de natura infracțiunilor săvârșite (infracțiuni contra patrimoniului și contra siguranței circulației pe drumurile publice), de împrejurările în care s-au comis, precum și de rezultatul acestora. Distinct de gravitatea fiecărei infracțiuni săvârșite, numărul acestora și situația de concurs real impun un tratament sancționator mai aspru.
Instanța a mai avut în vedere și persoana inculpatului, care nu se află la prima confruntare cu legea penală, a manifestat perseverență infracțională în comiterea acelorași gen de infracțiuni, condamnarea sa la pedeapsa închisorii pentru comiterea altor fapte neavând niciun impact asupra conduitei sale ulterioare.
Pentru aceste motive, Curtea de Apel a apreciat că nu este justificată cererea inculpatului de reducere a pedepsei întrucât, pe de-o parte, date fiind împrejurările comiterii faptelor, astfel cum au fost reținute în prezenta decizie, cuantumul pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare este suficient pentru atingerea scopului pedepsei, crearea premiselor conștientizării de către inculpat a faptelor sale și asumării consecințelor lor, iar pe de altă parte, instanța de recurs nu a identificat circumstanțe favorabile inculpatului, care să poată fi valorificate.
Examinând din oficiu hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor art. 385 ind.6 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că și celelalte dispoziții ale primei instanțe referitoare la contopirea pedepselor și deducerea perioadei executate, la aplicarea pedepselor accesorii, la incidența dispozițiilor art.118 lit.e Cod penal și la stabilirea cheltuielilor judiciare sunt legale și temeinice.
Față de toate considerentele ce preced, văzând și disp.art.385 ind.15pct.1 lit.b. Cod procedură penală, Curtea de Apel a respins ca nefondat recursul inculpatului S. C. A. și, în baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
Examinând cererea de rejudecare a cauzei formulată de condamnatul S. C. A. în 6.01.2015, întemeiată pe prevederile art. 522/1 CPP, Curtea de Apel reține următoarele:
Petentul condamnat a invocat faptul că în timpul judecării cauzei, s-a aflat la muncă în Franța și a primit asigurări din partea avocatului că acea cauză se va judeca și în absența sa.
Curtea de Apel constată că recursul inculpatului în dosarul penal nr._/306/2011* a fost declarat de apărătorul ales avocat Nederic P. din Baroul M..
Din susținerile petentului, rezultă că acesta a avut cunoștință de judecarea recursului, chiar în lipsa sa.
Prezenta cerere este supusă rigorilor procedurale prev. de art. 466 și următoarele CPP, texte legale care reglementează procedura redeschiderii procesului penal, în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate.
Potrivit prevederilor art. 466 alin. 2 CPP, este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, și nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul.
Raportând situația inculpatului la acest text legal, Curtea de Apel constată că petentul condamnat nu poate fi considerat „persoană judecată în lipsă”.
În procedura de reexaminare a cererii de redeschidere a procesului penal, în aplicarea art. 469 CPP, Curtea de Apel constată că cererea de redeschidere nu a fost formulată de o persoană dintre cele prev. la art. 466 CPP, astfel că nu îndeplinește condițiile pentru a fi admisă în principiu.
Ca atare, potrivit prevederilor art. 469 alin. 4 CPP rap. la art. 468 CPP, constatând neîndeplinite condițiile prev. de art. 466 CPP, Curtea va respinge cererea de redeschidere a procesului penal.
În baza art. 275 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, va fi obligat condamnatul petent să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, care se va avansa din fondul special desinat al Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă în principiu cererea condamnatului S. C. A. de redeschidere a procesului penal în faza de judecată a apelului, care a făcut obiectul dosarului penal nr._/306/2011* al Curții de Apel A. I..
În baza art. 275 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, obligă pe condamnatul petent să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, care se va avansa din fondul special desinat al Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.03.2015.
Președinte, Judecător,
S. I. M. A. D. B.
Grefier,
D. M. H.
Red. M.I.S.
Tehnored. D.M.H.
2 ex/4.05.2015
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 137/2015. Curtea de... | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 719/2015.... → |
|---|
