Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Decizia nr. 1095/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 1095/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 18-11-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL A. I.

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ Nr. 1095/A/2015

Ședința publică din 18 Noiembrie 2015

Completul constituit din:

Președinte: S. T.

Judecător: G. L. O.

Grefier: D. F.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel A. reprezentat prin procuror A. P.

Pe rol se află judecarea apelului formulat de condamnatul L. R., deținut în P. B. M., împotriva sentinței penale nr. 123/3.09.2015 pronunțată de Judecătoria Hațeg în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul L. R. asistat de apărător desemnat din oficiu, av. S. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Reprezentanta Parchetului invocă excepția tardivității declarării căii de atac arătând că minuta a fost comunicată inculpatului la data de 04.09.2015, iar calea de atac a fost formulată în 1.10.2015, data poștei.

Curtea pune în discuție excepția tardivității invocată de reprezentanta Parchetului.

Apelantul-inculpat învederează instanței că nu a primit nicio minută, ci doar hotărârea definitivă când a fost arestat de organele de poliție.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul-inculpat învederează instanței că inculpatul a fost pus în libertate în data de 17.07.2015 când s-a admis solicitarea de redeschidere a procesului de către instanța de fond, sentința este dată în 3.09.2015 în urma rejudecării fondului, în 4.09.2015 este comunicată la domiciliul dat de către petent, dovada comunicării este semnată de tatăl său, iar inculpatul a fost reîncarcerat în 16.09.2015 după ce hotărârea a rămas definitivă.

Apărătorul solicită instanței ca raportat la probele invocate și aflate la dosar să aprecieze asupra admisibilității apelului formulat în prezenta cauză.

Se mai precizează de către apărător referitor la cuantumul onorariului din oficiu că raportat la obiectul cauzei, respectiv apel pe fondul cauzei și nu asupra cererii de redeschidere a procesului, onorariul este de 260 lei și nu 130 lei cât a fost trecut pe delegație.

Având ultimul cuvânt, apelantul-inculpat solicită reducerea pedepsei arătând că este de acord cu munca în folosul comunității.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului penal de față constată:

I. Prin sentința penale nr. 123/3.09.2015 pronunțată de Judecătoria Hațeg în dosar nr._, s-a dispus, în baza art. 377 alin. 4 C.proc.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen. schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 combinat cu art. 209 alin. 1 lit. a C.pen. din 1969 în infracțiunea de furt prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. și din infracțiunea de profanare de morminte prev. de art. 319 C.pen. din 1969 în infracțiunea de profanare de morminte prev. de art. 383 alin. 2 C.pen.

A fost condamnat inculpatul L. R. la:

- 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen., art. 396 alin. 10 C.proc.pen., art. 77 alin. 1 lit. d C.pen., art. 78 C.pen., art. 41 alin. 1 C.pen. și art. 79 C.pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de morminte prev. de art. 383 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen., art. 396 alin. 10 C.proc.pen., art. 77 alin. 1 lit. d C.pen., art. 78 C.pen., art. 41 alin. 1 C.pen. și art. 79 C.pen.

În baza art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 43 alin. 2 C.pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 8 luni închisoare la care adaugă un spor obligatoriu de 4 luni închisoare rezultând pedeapsa de 2 ani închisoare pe care o adaugă la restul rămas de executat de 432 de zile închisoare din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 24/05.02.2009 a Judecătoriei Hunedoara rămasă definitivă prin decizia penală nr. 153/08.10.2010 a Curții de Apel A. I. urmând ca inculpatul L. R. să execute pedeapsa de 2 ani și 432 de zile închisoare.

În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.proc.pen. raportat la art. 15 din Legea nr. 302/2004 s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului partea din pedeapsă executată de la data de 01.02.2015 la data de 16.07.2015 inclusiv.

În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen. s-a menținut măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul L. R. pe o durată de 60 de zile.

În baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349, art. 1357, art. 1381 și art. 1385 C.civ. s-a admis acțiunile civile formulate de părțile civile și a fost obligat inculpat să plătească despăgubiri civile astfel: suma de 3000 lei daune materiale părții civile L. I.; suma de 6500 lei daune materiale părții civile M. Ș.; suma de 1500 lei daune materiale părții civile S. Ș.; suma de 1500 lei daune materiale părții civile I. M..

În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. a fost obligat inculpat să plătească suma de 180 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut și motivat următoarele:

Prin rechizitoriu întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Hunedoara în dosarul nr. 2693/P/2012 și înregistrat de rolul Judecătoriei Hunedoara sub nr._ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L. R. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 combinat cu art. 209 alin. 1 lit. a C.pen. din 1969 și de profanare de morminte prev. de art. 319 C.pen. din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a, art. 37 lit. a și art. 75 lit. c C.pen. din 1969.

Prin același rechizitoriu a mai fost trimis în judecată și inculpatul minor S. D. tot pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 combinat cu art. 209 alin. 1 lit. a C.pen. din 1969 și de profanare de morminte prev. de art. 319 C.pen. din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a și art. 99 alin. 3 din 1969.

În privința inculpatului L. R. s-a reținut că în data de 06.10.2012 împreună cu fratele său minor S. D., folosindu-se de un ciocan tip baros a spart mai multe cruci din mozaic, bordurile din beton care înconjurau mormintele și plăcile din beton care acopereau mormintele aflate în cimitirul romano – catolic distrugându-le, după care au mărunțit betonul și au sustras fierul beton rezultat din armătura crucilor, plăcilor și bordurilor de mormânt pe care l-au valorificat la un centru de colectare.

Prin sentința penală nr. 71/27.03.2014 pronunțată de Judecătoria Hunedoara rămasă definitivă prin decizia penală nr. 458/11.06.2014 a Curții de Apel A. I., în baza art. 386 alin. 1 C.proc.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 combinat cu art. 209 alin. 1 lit. a C.pen. din 1969 în infracțiunea de furt prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. și din infracțiunea de profanare de morminte prev. de art. 319 C.pen. din 1969 în infracțiunea de profanare de morminte prev. de art. 383 alin. 2 C.pen.

S-a dispus astfel condamnarea inculpatului L. R. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. d C.pen., art. 41 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen. și la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de morminte prev. de art. 383 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. d C.pen., art. 41 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen.

În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 43 alin. 2 C.pen. au fost contopite pedepsele de 2 ani închisoare și de 2 ani închisoare stabilite prin această sentință în pedeapsa de 2 ani închisoare care a fost sporită cu 8 luni închisoare rezultând pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare ce a fost adăugată la restul rămas de executat de 432 de zile închisoare din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 24/05.02.2009 a Judecătoriei Hunedoara rămasă definitivă prin decizia penală nr. 153/08.10.2010 a Curții de Apel A. I. urmând ca inculpatul L. R. să execute pedeapsa de 2 ani, 8 luni și 432 de zile închisoare.

Prin aceeași sentință penală în baza art. 120 C.pen. inculpatului S. D. i s-a aplicat măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni sub supravegherea Serviciului de Probațiune Hunedoara.

În fine, cei doi inculpați au fost obligați în solidar să plătească 3000 lei daune daune materiale părții civile L. I., 6500 lei daune materiale părții civile M. Ș., 1500 lei daune materiale părții civile S. Ș. și 1500 lei daune materiale părții civile I. M..

După rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 71/2012 a Judecătoriei Hunedoara astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 458/11.06.2014 a Curții de Apel A. I., Judecătoria Hunedoara a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 90/2014 din 12.06.2014 pentru executarea pedepsei de 2 ani, 8 lui și 432 zile la care a fost condamnat inculpatul L. R.. Întrucât acest mandat nu a fost executat întrucât inculpatul nu a fost găsit în țară, Judecătoria Hunedoara a emis mandatul european de arestare nr. 5/14.07.2014.

Persoana condamnată L. R. a fost localizată pe teritoriul Franței, unde la data de 01.02.2015 a fost arestată în vederea predării către România, iar ulterior la data de 19.02.2015 a fost preluată de autoritățile române fiind încarcerată inițial în P. București-Rahova iar mai apoi în P. Aiud.

Condamnatul L. R. la data de 03.06.2015 a formulat cererea de redeschiderea procesului penal cerere ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Hunedoara la data de 11.06.2015 sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din 16.07.2015 instanța în baza art. 469 alin. 3 C.proc.pen. a admis cererea de redeschidere a procesului penal formulată de persoana condamnată L. R.. În baza art. 469 alin. 7 C.proc.pen. s-a constatat desființată de drept sentința penală nr. 71/27.03.2014 modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 458/A/11.06.2014 a Curții de Apel A. I. în ce-l privește pe condamnatul L. R..

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 90/2014 din 12.06.2014 emis de Judecătoria Hunedoara și s-a dispus punerea de îndată în libertate a condamnatului dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Totodată prin aceeași încheiere în baza art. 469 alin. 9 C.proc.pen. raportat la art. 202 și art. 215 C.proc.pen. s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de inculpatul L. R. pe o durată de 60 de zile începând cu data de 16.07.2015 până la data de 13.09.2015 inclusiv (f. 41-43).

La admiterea cererii de redeschidere a procesului penal instanța a reținut, în esență, că din actele dosarului nr._ rezultă că inculpatul nu a fost prezent la niciun termen de judecată și că acesta a fost judecat în lipsă .

În cursul judecății, instanța n-a mai administrat probe noi ținând seama că, la primul termen de judecată după admiterea cererii de redeschidere a procesului penal, inculpatul L. R. a solicitat ca judecata să aibă loc în procedura recunoașterii învinuirii numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți (f. 74).

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești din dosarul nr. 5619/_ precum și actele și lucrările din prezentul dosar instanța reține în fapt, în esență, că în data de 06.10.2012 inculpatul major L. R. împreună cu fratele său minor inculpatul S. D. au distrus cu intenție crucile și mormintele din cimitirul romano-catolic „Bataga” ,după care au mărunțit betonul și au sustras fierul beton rezultat din armătura crucilor, plăcilor și bordurilor de mormânt pe care l-au valorificat la un centru de colectare.

Având în vedere că infracțiunile deduse judecății au fost comise de inculpat la data de 06.10.2012, iar la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod Penal, instanța, în aplicarea principiului legii penale mai favorabile constată că Noul Cod Penal prevede pedepse mai blânde pentru infracțiunile comise de inculpat fiind legea penală mai favorabilă.

În consecință, instanța va admite cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de P. de pe lângă Judecătoria Hunedoara iar în baza art. 377 alin. 4 C.proc.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen. va schimba încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a C.pen. din 1969 în infracțiunea de furt prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. și din infracțiunea de profanare de morminte prev. de art. 319 C.pen. din 1969 în infracțiunea de profanare de morminte prev. de art. 383 alin. 2 C.pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a se aplica inculpatului L. R. vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C.pen. Deși inculpatul a mai fost condamnat pentru fapte de sustragere, ulterior acestei condamnări nu a adoptat o conduită prosocială ci, a perseverat în activitățile infracționale și a atras în astfel de activități și pe fratele său minor inculpatul S. D., urmând a fi reținută circumstanța agravantă prev. de art. 77 lit. d) C.pen.

Raportat la criteriile mai sus menționate instanța va condamna pe inculpatul L. R. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen., art. 396 alin. 10 C.proc.pen., art. 77 alin. 1 lit. d C.pen., art. 78 C.pen., art. 41 alin. 1 C.pen. și art. 79 C.pen. și la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de morminte prev. de art. 383 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen., art. 396 alin. 10 C.proc.pen., art. 77 alin. 1 lit. d C.pen., art. 78 C.pen., art. 41 alin. 1 C.pen. și art. 79 C.pen.

În baza art. 38 alin. 1 C.pen. se va constata că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentință au fost săvârșite în forma concursului real de infracțiuni, urmând a fi aplicate dispozițiile art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 43 alin. 2 C.pen.

În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.proc.pen. raportat la art. 15 din Legea nr. 302/2004 se va scade din durata pedepsei aplicate inculpatului partea din pedeapsă executată de la data de 01.02.2015 la data de 16.07.2015 inclusiv.

În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen. se va menține măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul L. R. pe o durată de 60 de zile.

Sub aspectul laturii civile a procesului penal constatăm că persoana vătămată L. I. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.500 lei sumă ce a fost ulterior majorată la 3.000 lei, persoana vătămată M. Ș. s-a constituit parte civilă cu suma de 4.000 lei sumă ce ulterior a fost majorată la 6.500 lei, iar persoanele vătămate S. Ș. și I. M. s-au constituit părți civile cu suma de câte 1.500 lei reprezentând contravaloarea crucilor de mozaic a bordurilor și a plăcilor din beton amplasate pe morminte familiilor acestora (f. 30, 33, 35 și 37 dosar urmărire penală și f. 86 dosar nr._ ).

Cuantumul daunelor a fost stabilit de părțile civile prin estimare și se justifică pe deplin, ținând cont de materiale și manopera necesară reparării mormintelor și achiziționării altor cruci.

Întrucât aceste prejudicii nu au fost reparate instanța în baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349, art. 1357, art. 1381 și art. 1385 C.civ. va admite acțiunile civile formulate de părțile civile .

II. Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul L. R. .

În expunerea orală a motivelor de apel inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei și schimbarea modalității de executare prin executarea pedepsei în libertate.

La termenul de judecată din 18.11.2015 reprezentanta parchetului a invocat excepția tardivității declarării căii de atac, motivând că minuta hotărârii a fost comunicată inculpatului la data de 04.09.2015, iar calea de atac a fost formulată în 01.10.2015, data poștei, peste termenul legal de 10 zile.

III. Curtea, analizând cu prioritate excepția invocată, constată că apelul declarat de inculpat este tardiv.

În conformitate cu dispozițiile art. 410 alin. (1) C.proc.pen., termenul de apel este de 10 zile de la comunicarea minutei hotărârii .

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) C.proc.pen., apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia.

Raportând considerațiile teoretice mai sus enunțate la speța dedusă judecății, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că minuta hotărârii atacate a fost comunicată inculpatului la data de 04.09.2015, dată de la care a început să curgă termenul de apel.

Apelul a fost declarat la data de 01.10.2015, data poștei, cu depășirea termenului de 10 zile.

Inculpatul nu a formulat cerere de repunere în termenul de declarare a apelului și nu a invocat nicio cauză de împiedecare, context în care, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C.proc.pen., Curtea va respinge ca tardiv apelul declarat de inculpatul L. R. .

În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală va fi obligat numitul inculpat apelant la plata sumei de 360 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant în sumă de 260 lei se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv apelul formulat de inculpatul L. R. împotriva sentinței penale nr. 123/2015 pronunțată la 03.09.2015 de Judecătoria Hunedoara în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă pe numitul inculpat apelant la plata sumei de 360 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant în sumă de 260 lei se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 18.11.2015.

Președinte, Judecător,

S. T. G. L. O.

Grefier,

D. F. c.o.semn. conf. art.406 alin.4 C.p.p.

grefier șef V. V. c.o.semn.

prim grefier F. B.

Red. ST

Tehnored. DF/2ex/09.12.2015

Jud. fond TG

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Decizia nr. 1095/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA