Ultrajul judiciar. Art.279 NCP. Decizia nr. 52/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 52/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 22-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL A. I.
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR..52/A/2015
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. L. O.
Judecător S. T.
Grefier A. B.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel A.-I. reprezentat de procuror A. F.
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor declarate de inculpata G. E. (fostă B.) și partea vătămată M. A. L. împotriva sentinței penale nr. 320/11.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar penal nr._ .
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la data de 14 ianuarie 2015 și care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra apelurilor declarate în cauză constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 320 din data de 11.06.2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sibiu, în temeiul art. 386 Cpp. a schimbat încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatei G. E.(fostă B.) din infracțiunea prevăzută de art 39 alin 3 din Legea nr 51/1995 în infracțiunea prevăzută de art 279 alin 4 NCPP cu art 5 NCP.
În temeiul art 279 alin 4 NCPP cu art 5 NCP și art 61 NCP a condamnat pe inculpata GEAMANU E.(fosta B.) domiciliată în mun. Pitești, ., ..K, ., CI . nr._, CNP_ fără antecedente penale, trimisă în judecată în stare de libertate, la pedeapsa de 200 zile-amendă penală.
În temeiul art. 61 alin. 2 NCp a stabilit un cuantum de 15 lei pentru o zi-amendă, urmând ca inculpata să plătească o amendă penală de 3.000 lei.
În temeiul art. 25 Cpp, art. 397 alin. 1 Cpp prin raportare la art. 1357 NCc a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă M. A. L., dom în Sibiu, ., ., jud Sibiu și a obligat inculpata G. E.(fostă B.) la plata către partea civilă a sumei de 5.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru a pronunța această sentință a reținut Judecătoria Sibiu că prin încheierea din data de 20 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Sibiu, în baza art. 278 1 alin. 8 lit c Cod pr.pen. a fost admisă plangerea formulate de petenta M. A. L. impotriva ordonantei din data de 30.09.2013 adoptata in dosarul nr. 3367/P/2012 mentinuta prin ordonanta prim procurorului adjunct al Parchetului de pe langa Judecatoria Sibiu, din data de 6 .11.2013 emisa in dosarul nr. 991/II/2/2013 a Parchetului de pe langa Judecatoria Sibiu, în contradictoriu cu intimata GEAMANU E.. Au fost desființate ordonantele atacate și s-a reținut cauza spre judecare. În baza art. 2781 alin. 9 C.pr.pen. s-a stabilit că actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea formulată de către petentă. S-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatei GEAMANU E.(fosta B.) pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente prev. de art. 39 alin.3 din Lgea 51/1995 rep. pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
În motivarea încheierii s-a reținut că din analiza materialului probator administrat în cauza, instanța constata ca pe de o parte, în mod corect organul de urmărire penala a reținut ca fapta de lovire sau alte violente reglementata de legea speciala Legea nr. 51/1995,art.39 alin.3 exista in materialitatea sa, însa sancțiunea aplicata este mult prea blânda raportat la pericolul social al faptei si in special, la împrejurarea ca fapta săvârșită aduce atingere profesiei si prestigiului activității de avocat, așa încât prin aplicarea doar a unei amenzi s-ar aduce atingere exercitării profesiei de avocat in condiții de siguranța si securitate.
Instanța a apreciat că din probele administrate pana în prezent în cauză, coroborarea declarațiilor petentei cu cele ale numitului Margiunean I. (filele 15-17) rezulta că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violente prev. de art. prevăzută în art.39 alin.3 din Legea nr. 51/1995.
În ceea ce privește aprecierea organului de urmărire penala în sensul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, instanța nu poate fi de acord cu aceasta susținere. Astfel, conform art. 18 ind.1 Cpen, „nu constituie infracțiune fapta prevăzuta de legea penala, daca prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si prin conținutul ei concret, fiind lipsita in mod vădit de importanta, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni”.
In cauza, în aplicarea acestor criterii, se constată că fapta a fost comisa în dauna unei persoane ce exercita profesia de avocat, iar intimata a avut o atitudine nesinceră, nu a recunoscut săvârșirea faptei.
În cursul cercetării judecătorești a fost audiată inculpata, partea civilă și s-a încuviințat proba testimonială cu martorii: M. M., G. I., C. L. V., Mărginen I., C. I., Croitorul G. M., Ș. S. C. și O. L..
Analizând actele și lucrările dosarului, a reținut Judecătoria Sibiu următoarea stare de fapt:La data de 14.06.2012, pe rolul Judecătoriei Sibiu era înregistrat un dosar de partaj între numiții M. I. și M. M., partea civilă M. L. fiind avocata numitului M. I.. La acel termen instanța a încuviințat proba testimonială și a fost audiată ca martoră inculpata G. E. și martorul G. I..
Pe fondul unor tensiuni determinate de procesul ce avea termen în acea zi, la ieșirea din sala de judecată, inculpata G. E. a lovi-o în umărul drept cu pumnul pe partea civilă M. L., lovituri care nu au necesitat zile de îngrijiri medicale spre vindecare.
Această situație de fapt rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă:
Din declarația părții civile, M. L.(f.8 d.i.), instanța a reținut că aceasta la data de 14.06.2012 l-a asistat pe numitul M. I. întru-un proces de partaj în calitate de avocat împotriva pârâtei M. M.. La acel termen, instanța a încuviințat proba testimonială, fiind audiată inculpata G. E. în calitate de martor și numitul G. I.. După audierea martorilor, instanța a acordat un nou termen de judecată, iar numita M. M. a fost indignată deoarece trebuia să plece din țară, acesta fiind motivul pentru care inculpata a avut o atitudine de revoltă la adresa părții civile. Partea civilă a arătat că a părăsit sala de ședință urmată fiind de inculpată și de M. I.. După o scurtă deplasare, inculpata i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul în umărul drept.
Declarația părții civile se coroborează cu cea a martorului M. I.(f.31 d.i.) care a relatat în fața instanței că la data de 14.06.2012 se afla în cadrul Judecătoriei Sibiu în calitate de parte într-un dosar de partaj în contradictoriu cu numita M. M.. La terminarea ședinței de judecată, partea civilă a ieșit din sala de judecată, fiind urmată de inculpată și de el. La un moment dat, martorul arată că a văzut-o pe inculpata G. E. lovind-o în umăr pe partea civilă, acesteia căzându-i din mână mapa.
Instanța a avut în vedere și declarațiile martorilor C. I.(f.45 d.i.) și C. G. M.(f.47 di) care deși nu au fost prezenți la momentul săvârșirii faptei, având calitatea de martori indirecți au relevat aspecte pertinente soluționării cauzei. Astfel, aceștia au declarat că partea civilă le-a povestit că a fost lovită în umăr de inculpată și au putut observa o vânătaie precum și o roșeață deoarece clema de la lenjeria intimă îi intrase în piele.
Referitor la declarația martorului C. L. V.(f.29d.i) se poate observa că acesta a avut calitatea de jandarm și auzind gălăgie a ieșit pe sală iar partea civilă i-a spus că a fost lovită de către inculpată cu pumnul în umăr. Datorită faptului că inculpata a refuzat să se legitimeze, martorul în calitate de jandarm i-a aplicat un avertisment.
Referitor la declarația martorul G. I.(f.27 d.i.), instanța a reținut că la ieșirea din sala de judecată, partea civilă a strigat ”De ce dai? “, însă acesta a arătat că inculpata nu a lovit-o deoarece aceasta se afla lângă el și ar fi văzut dacă s-ar fi întâmplat un astfel de incident. Cu privire la această declarație, instanța a constatat că este una nesinceră având în vedere că acesta a declarat că la ieșirea din sala de judecată partea civilă se afla împreună cu un alt avocat și cu încă două persoane iar martorul se afla în spate cu M. M., cu avocata O. L. și cu G. E.. Ori, martora O. L.(f.63 d.i.) a arătat că după terminarea dosarului de partaj ea a mai rămas în sala de judecată, iar la un moment dat a auzit gălăgie pe sală și ieșind din sală a observat multă lume, formându-se un grup printre care și M. M.. Ajungând lângă acest grup a auzit-o pe partea civilă vorbind despre onoarea ei de avocat și i-a relatat cele întâmplate.
Un alt mijloc de probă extrem de relevant în prezenta cauză este certificatul medico-legal nr I/a/512 din data de 15 iunie 2012(f.12dup) în care se arată că în urma examinării părții civile s-a constatat că la omoplatul drept se poate observa o echimoză de 1,2/0,1 cm, cu axul lung oblic descendent de la stânga la dreapta, de culoare roșie-violacee, omogenă, leziune care s-a putut produce prin lovirea cu un corp dur. De asemenea, s-a precizat că leziunea produsă nu necesită zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanța a constatat că din probatoriu administrat rezultă existența faptei, dar și vinovăția inculpatei în săvârșirea acesteia.
Fapta inculpatei G. E. care la data de 14.06.2012, a lovit-o cu pumnul în umărul drept pe partea civilă M. L., avocată, leziuni care nu au necesitat zile de îngrijiri medicale spre vindecare întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj judiciar, a reținut Judecătoria Sibiu la momentul încadrării în drept a faptei săvârșite de inculpată.
Cu privire la aplicarea legii penale în timp, potrivit art. 5 alin. 1 din NCp „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”. Având în vedere că de la data săvârșirii faptei, 14.06.2012 și până la soluționarea cauzei a intrat în vigoare Noul Cod Penal, instanța a analizat reglementările incidente în cauză, din perspectiva ambelor coduri, în mod global având în vedere Decizia nr 265 din data de 6 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014, care a stabilit că dispozițiile art. 5 din Noul Cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Criteriile în baza cărora se stabilește legea penală mai favorabilă și care au fost apreciate in concreto sunt: conținutul infracțiunii (vor fi avute în vedere elementul material al infracțiunii în forma de bază, variantele agravate, elementele circumstanțiale agravante, existența unor condiții suplimentare de incriminare etc.); existența unor impedimente la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale sau a unor cauze de nepedepsire; pedeapsa și prescripția.
Instanța a constatat că la data săvârșirii faptei aceasta era incriminată de art. 39 alin.3 din Lgea 51/1995 rep. pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat care prevedea că lovirea sau alte acte de violență săvârșite împotriva avocatului în condițiile alin. (2) se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. În urma intrării în vigoare a Noul Cod penal a fost reglementată infracțiunea de ultraj judiciar care constă în amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, loviturile cauzatoare de moarte ori omorul săvârșite asupra unui judecător, procuror sau avocat în exercitarea profesie și care se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate. Totodată, instanța a reținut că infracțiunea de loviri sau alte violențe, reglementată de art. 193 alin 1 este sancționată cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, motiv pentru care analizând global legea penală mai favorabilă constată că legea nouă este mai favorabilă. Astfel, în temeiul art 386 Cpp a fost schimbată încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatei G. E.(fostă B.) din infracțiunea prevăzută de art 39 alin 3 din Legea nr 51/1995 în infracțiunea prevăzută de art 279 alin 4 NCPP cu art 5 NCP.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de ultraj judiciar constă în lovirea sau orice acte de violență săvârșite împotriva unui judecător, procuror aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau a unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei. În cauză, din probatoriu administrat, respectiv din coroborarea declarațiilor martorilor M. I.(f.31 d.i.), C. I.(f.45 d.i.) și C. G. M. cu cea a părții civile dar și cu certificatul medico-legal nr I/a/512 din data de 15 iunie 2012(f.12dup) rezultă că inculpata G. E. a lovit-o cu pumnul în spate pe partea civilă M. L., aceasta având calitatea de avocat. Mai mult, instanța a constatat că din declarațiile tuturor martorilor rezultă că partea civilă, M. L., l-a asistat pe martorul M. I. în calitate de avocat în dosarul de partaj ce se afla pe rolul Judecătoriei Sibiu, deci fapta a fost săvârșită asupra unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru realizarea actului justiției, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
În ceea ce privește latura subiectivă, instanța a constatat că inculpata a săvârșit fapta cu intenție directă, aceasta prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea lui prin săvârșirea ei.
La individualizarea pedepsei la care a condamnat-o pe inculpată, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, respectiv:
- limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârșită (închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă a căror limite se majorează cu jumătate având în vedere dispozițiile art 279 Cp)
- gradul de pericol social concret al faptei: unul mediu având în vedere că prin fapta sa inculpata nu a provocat părții civile suferințe fizice însemnate ci mai degrabă prin faptul că a adus o atingere deosebită din punct de vedere moral, prestigiului și onoarei pe care îl implică profesia de avocat.
- modul de săvârșire al acesteia: în data de 14.06.2012, partea civilă în calitate de avocat a fost lovită în umăr de către inculpată pe holul Judecătoriei Sibiu, datorită tensiunilor determinate de procesul ce avea termen în acea zi.
- natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului: din analiza fișei de cazier judiciar a inculpatei rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale;
- conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal: inculpata după săvârșirea infracțiunii nu a recunoscut săvârșirea faptei.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanța în temeiul art 279 alin 4 NCPP cu art 5 NCP și art 61 NCP a condamnat pe inculpata GEAMANU E.(fosta B.) la pedeapsa de 200 zile-amendă penală.
În temeiul art. 61 alin. 2 NCp a stabilit un cuantum de 15 lei pentru o zi-amendă, urmând ca inculpata să plătească o amendă penală de 3.000 lei.
În temeiul 63 Cp a atras atenția că dacă persoana condamnată, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.
În ceea ce privește latura civilă, s-a constatat că partea civilă M. L. a arătat că înțelege să se constituie parte civilă cu suma de 100.000 euro reprezentând suferințele psihice rezultate ca urmare a săvârșirii faptei.
Analizând răspunderea pentru fapta proprie a inculpatului, a constatat Judecătoria Sibiu că, raportat la data săvârșirii faptei, respectiv 14.06.2012, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1357 și urm. din Noul Cod Civil, care precizează că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă.
Textul legal citat instituie așadar principiul răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat și presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite; existența unui prejudiciu; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Astfel în cauză instanța a constatat că față de situația de fapt reținută, inculpata a săvârșit o faptă ilicită constând în aceea că a lovit-o pe partea civilă cu pumnul în umăr la ieșirea din sala de judecată.
In ceea ce privește prejudiciul creat părții civile acesta reprezintă suferința creată ca urmare a loviturii primite în umăr dar mai ales în atingerea adusă onoarei și profesiei de avocat având în vedere că fapta s-a petrecut pe holurile Judecătoriei Sibiu și a putut fi cunoscută de mai multe persoane.
Culpa inculpatei rezultă din întreg ansamblu probator, respectiv din coroborarea declarațiilor martorilor audiați în prezenta cauză, din declarația părții civile și din certificatul medico-legal. Referitor la legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu cauzat, aceasta reiese din întregul material probator.
Referitor la prejudiciul moral invocat de partea civilă, sub acest aspect instanța a trebuit să răspundă celor două probleme care se ridică respectiv, de a se stabilit mai întâi daca aceasta a suferit sau nu un astfel de prejudiciu, și, în măsura în care răspunsul acestei prime întrebări este afirmativ, să cuantifice acest prejudiciu.
În aceea ce privește prima chestiune, instanța a apreciat, prin raportare la probele administrate în cauză (declarațiile martorilor C. I., C. G. M., M. I., a părții civile, a certificatului medico-legal) că prejudiciul moral suferit de către acestea este mai mult decât evident. În opinia instanței, în încercarea de a trasa coordonatele prejudiciului moral suferit de către partea civilă, apare necesar a fi reținut că, un eveniment precum cel de față, este de natură a crea în rândul oricărei persoane, profunde suferințe la nivel atât fizic cât și psihic. Astfel, partea civilă, având calitatea de avocat la ieșirea din sala de judecată a fost lovită de către inculpată care avusese calitatea de martor în dosarul în care partea civilă M. L. l-a asistat pe martorul M. I.. Într-o societate democratică,justiția, ca serviciu public fundamental și sine qua non, nu poate exista și funcționa fără a avea, ca parteneră, activitatea de avocatură. Văzut ca un partener al justiției, avocatul, „într-o societate întemeiată pe respect față de justiție, îndeplinește un rol eminent. Misiunea sa nu se limitează doar la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii. Într-un stat de drept, avocatul este indispensabil justiției și justițiabililor și are sarcina de a apăra drepturile și libertățile acestora: el este deopotrivă sfătuitorul și apărătorul clientului său” .
Pe de altă parte, poate la un nivel mult mai greu de demonstrat, se pune problema analizării integrității psihice a părții vătămate, știrbită brusc și îndelung după comiterea faptei de către inculpată. Astfel, este de necontestat că prin fapta săvârșită i-a fost adusă atingere onoarei și demnității profesiei de avocat părții civile iar fapta i-a creat un impact puternic emoțional. Astfel, martorul M. I. a declarat că după săvârșirea faptei, partea civilă a început să plângă iar colegii ei au încercat să o consoleze. Și martorul C. I. a arătat că în prezent partea civilă are dificultăți în a-și exercita profesia și nu se poate concentra, aspect confirmat și de martorul C. G. M..
Apreciind ca fiind trasate coordonatele prejudiciului moral suferit de către partea civilă cel puțin prin raportare la cuprinsul unei hotărâri judecătorești, instanța a răspuns celei de-a doua probleme, și anume cuantificarea acestui prejudiciu. Deși nu există criterii absolute pentru cuantificarea prejudiciului moral, în acest demers instanța a plecat de la premisa că acordarea despăgubirilor morale nu trebuie să constituie un mijloc de îmbogățire pentru partea civilă, ci trebuie să reflecte, pe cât posibil, necesitatea de a acoperi suferința la care partea a fost supusă. În cadrul acestui demers, încercând a stabili care ar fi reparația echitabilă de care ar trebui să beneficieze partea civilă, instanța a ținut cont în primul rând de pierderea suferită de către aceasta, prin raportare la elementele analizate mai sus (atingerea adusă onoarei și profesiei de avocat), context în care a apreciat că suma de 5.000 lei cu titlu de despăgubiri civile este suficientă pentru repararea prejudiciului suferit.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanța în temeiul art. 25 Cpp, art. 397 alin. 1 Cpp prin raportare la art. 1357 NCc a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă M. A. L., și a obligat pe inculpata G. E.(fostă B.) la plata către partea civilă a sumei de 5.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Împotriva acestei sentințe au exercitat calea de atac a apelului partea civilă M. L. și inculpata G. E..
În motivarea apelului său a arătat partea civilă M. L. că sentința primei instanțe este criticabilă atât pe latură penală cât și pe latură civilă de vreme ce, în ciuda nerecunoașterii faptei și a perseverenței în comiterea de fapte penale, inculpatei i-a fost aplicată o pedeapsă blândă. În ceea ce privește latura civilă se susține că prin acordarea despăgubirilor în sumă de 5.000 lei, prima instanță a desconsiderat realmente poziția sa în ceea ce privesc prejudiciile suferite în urma acestei infracțiuni.
Încheie partea civilă prin a solicita admiterea apelului și condamnarea inculpatei la o pedeapsă orientată spre maximul special cu aplicarea unui spor de pedeapsă. Pe latură civilă solicită partea civilă admiterea pretențiilor în cuantumul indicat în fața primei instanțe.
Inculpata G. E. a arătat în motivarea apelului său că sentința primei instanțe este netemeinică și nelegală. Afirmă ea că nu a lovit-o pe partea vătămată întrucât nu avea nici un motiv să o facă de vreme ce nu o cunoștea, nu a avut nici un conflict anterior cu aceasta și întrucât prestația părții vătămate avocat nu i-a cauzat nicio frustrare. Mai afirmă inculpata că probele administrate în cauză nu confirmă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că ar fi săvârșit vreo infracțiune ci sugerează mai degrabă existența unei înscenări puse la cale de martorul M. I. și de partea vătămată.
Încheie inculpata criticile sale analizând depozițiile martorilor audiați în cauză și solicitând achitarea sa și exonerarea de la plata despăgubirilor civile.
Instanța de apel a procedat la audierea inculpatei(filele 43-44) și a martorului M. I.(filele 64-65).
Raportul de constatare tehnico-științifică de detectare a comportamentului simulat nu a putut fi efectuat. Deși inculpata a solicitat și instanța de apel a încuviințat testarea acesteia în vederea determinării comportamentului simulat, ulterior, la momentul testării, s-a constatat că inculpata este inaptă pentru testare deoarece prezenta „o reactivitate dezorganizată, expresie a unei stări psiho-fizice inadecvate, improprii unei examinări poligraf”(fila 82).
Verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, prin prisma criticilor formulate și în baza propriei aprecieri, Curtea de Apel A. I. constată că apelul exercitat de partea civilă este fondat în parte iar cel exercitat de inculpată este nefundat, pentru considerentele ce urmează.
În baza propriei sale analize, reține Curtea de Apel A. I. că din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză rezultă că starea de fapt expusă de prima instanță este corectă, fiind dovedită săvârșirea de către inculpata G. E. a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa de prima instanță, ultrajul judiciar.
Analizând probele administrate în cauză în faza de urmărire penală, în fața primei instanțe dar și în fața noastră reținem noi că, la data de 14.06.2012, pe rolul Judecătoriei Sibiu a avut termen dosarul nr._ , având ca obiect partaj judiciar. Părțile din dosar erau reclamanta M. M. și pârâții M. I. și M. S.. Pârâtul M. I. era reprezentat la doamna avocat M. A. L., partea civilă din prezenta cauză.
La termenul de judecată menționat, Judecătoria Sibiu a încuviințat proba testimonială și a fost audiată ca martoră doamna G. E., inculpata din prezenta cauză, precum și domnul G. I..
Tensiunile din sala de judecată generate de discuțiile contradictorii dintre părți și dintre avocații acestora, au determinat-o pe inculpată, sora reclamantei din cauza respectivă, ca la ieșirea din sala de judecată să-i aplice părții civile M. A. L. o lovitură cu pumnul în umărul drept. Atitudinea inculpatei a avut rolul de a sancționa concluziile formulate de persoana vătămată la termenul de judecată, concluzii favorabile pârâtului și defavorabile reclamantei, sora inculpatei.
Lovitura recepționată de partea civilă nu a necesitat zile de îngrijiri medicale pentru vindecare dar a dat naștere unei altercații verbale pe holul instanței. Discuțiile contradictorii dintre părți au atras atenția jandarmului ce asigura paza instanței și au determinat încheierea unui proces verbal de sancționare contravențională a inculpatei din prezenta cauză(sancțiunea aplicată fiind cea a avertismentului).
Prima instanță, Judecătoria Sibiu, a realizat o analiză exhaustivă a probatoriului administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și de judecată.
În baza propriei noastre analize a probatoriului reținem că existența unei agresiuni asupra persoanei vătămate M. A. L. în data de 14.06.2012 este confirmată de mențiunile din cuprinsul certificatului medico-legal ce reține în partea sa descriptivă existența unei leziuni constând într-o echimoză de 1,2/01,1 cm, cu axul lung ușor oblic descendent de la stânga la dreapta, de culoare roșie violacee, omogenă. Leziunea era situată pe omoplatul drept, era posibil să dateze din ziua incidentului și s-a putut produce, conform concluziilor certificatului medico-legal, prin lovire cu un corp dur.
Împrejurarea că leziunea mai sus descrisă a fost cauzată de . inculpatei este confirmată de declarația persoanei vătămate M. L. A., declarație ce se coroborează cu depoziția martorului M. I.. Atât persoana vătămată cât și martorul arată faptul că, după finalizarea dezbaterilor contradictorii din sala de judecată, au ieșit pe holul instanței. din spate, inculpata, martor în cauza respectivă și soră a reclamantei, a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu pumnul în spate.
În fine, asemenea primei instanțe reținem și noi că probele indirecte(și ne referim aici la declarațiile martorilor ce au perceput comportamentul și afirmațiile părților imediat după producerea incidentului - C. I. și C. G. M.) vin să susțină declarația persoanei vătămate victimă a agresiunii inculpatei.
Susținerile inculpatei cum că nu ar fi agresat-o pe persoana vătămată sunt înlăturate de probele la care mai sus am făcut referire. Judecătoria Sibiu a oferit o amplă și pertinentă motivație pentru înlăturarea apărării inculpatei și a declarațiile martorilor ce susțineau faptul că nu a existat o agresiune.
În plus, apreciem noi că apărarea inculpatei cum că leziunea existentă pe corpul persoanei vătămate s-ar fi datorat lenjeriei intime, este înlăturată de concluzia din cuprinsul certificatului medico-legal. Se reține în cuprinsul actului menționat că leziunea s-a putut produce prin lovire cu un corp dur și nu prin altă modalitate.
Fiind dovedită existența faptelor și săvârșirea acestora cu vinovăție de inculpată, Curtea de Apel A. I. constată că în mod corect judecătoria a dispus condamnarea acesteia pentru fapta dedusă judecății. În mod amplu a expus prima instanță considerentele ce au determinat-o să stabilească legea penală mai favorabilă aplicabilă în prezenta cauză, considerentele ce au determinat-o să stabilească pedeapsa amenzii și criteriile de individualizare după care s-a ghidat atunci când a stabilit cuantumul amenzii.
Apelul exercitat în cauză de partea civilă M. A. L. prin care aceasta urmărește condamnarea inculpatei la o pedeapsă mai aspră, este fondat. Nefondată este solicitarea părții civile de aplicare a pedepsei maxime prevăzute de legiuitor cu aplicarea unui spor obligatoriu, după cum, nefondată este și solicitarea acesteia de majorare a cuantumului daunelor morale stabilite de prima instanță .
Inculpata G. E. a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj judiciar, infracțiune prevăzută de art. 279 alin. 1 și 4 din Codul penal raportat la art. 193 alin. 1 din Codul penal. Legiuitorul sancționează infracțiunea menționată, în modalitatea săvârșită de inculpată, cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani, alternativ cu pedeapsa amenzii de la 120 la 240 zile amendă. Aceste limite se majorează cu jumătate, potrivit dispozițiilor art. 279 alin. 1 din Codul penal.
Prima instanță, deși întemeiat s-a orientat spre pedeapsa amenzii în detrimentul celei a închisorii, a stabilit neîntemeiat o pedeapsă în cuantum de 200 zile, pedeapsă orientată spre limita minimă a acesteia.
În fundamentarea opiniei noastre am pornit de la aprecierea generală că, pentru ca politica penală, privită sub aspectul acțiunii de combatere a criminalității, să-și atingă obiectivul-reducerea treptată a fenomenului infracțional-este necesar ca fiecare pedeapsă concretă să-și îndeplinească, prin constrângerea pe care o implică, funcțiile de intimidare și reeducare, căci numai astfel scopul pedepsei, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, va putea fi atins.
Dar orice pedeapsă își poate îndeplini în mod eficient aceste funcții influențând conduita celui condamnat doar dacă este adecvată, adaptată cazului concret. Aceasta înseamnă că, la stabilirea genului, cuantumului și modului său de executare, trebuie să se țină seama de un ansamblu de date, împrejurări și situații specifice, care, în cazul supus judecății, caracterizează conținutul concret al infracțiunii, condițiile în care fapta a fost săvârșită și persoana făptuitorului. Pe de altă parte o pedeapsă este aptă a-și îndeplini funcțiile și realiza scopul numai dacă, atât în faza judecății, cât și în faza executării este perfect individualizată.
Individualizarea pedepsei, instituție al cărei fundament juridic se află în dispozițiile Capitolului V din Titlul III al Părții generale a Codului penal – principiul individualizării fiind un principiu fundamental al dreptului penal- apare astfel ca fiind unul dintre instrumentele de realizare a politicii penale.
Individualizarea pedepsei trebuie să dea expresie, practic-în alegerea sancțiunii și în determinarea concretă a sancțiunii alese-tuturor orientărilor politicii penale. Pedeapsa concretă, rezultat al operației de individualizare, trebuie să fie o expresie echilibrată a constrângerii și reeducării; trebuie să fie umană, adică să nu fie excesivă față de necesitățile reeducării și să nu înjosească demnitatea celui condamnat, ceea ce nu exclude fermitatea și intransigența; trebuie să fie stabilită în limitele legii și cu respectarea strictă a cerințelor prevăzute de lege.
Legiuitorul român în cuprinsul art. 74 din Codul penal a reglementat criteriile generale de individualizare a pedepsei. Astfel stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:
a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;
d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;
e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;
g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Deși Judecătoria Sibiu a prezentat o amplă analiză a fiecărui criteriu de individualizare judiciară a pedepsei în final a stabilit o pedeapsă netemeinică, situată spre minimul special. Analiza criteriilor de individualizare trebuia să conducă Judecătoria Sibiu la stabilirea unei pedepse orientate spre maximul special. O asemenea orientare este singura în măsură a asigura scopul preventiv și funcția educativă a pedepsei.
Pentru aceste considerente vom majora pedeapsa stabilită în sarcina inculpatei la 300 zile amendă și vom menține cuantumul de 15 lei pentru o zi amendă, cuantum stabilit prin sentința Judecătoriei Sibiu. În final, inculpata va trebui să plătească o amendă de 4.500 lei.
Majorarea daunelor morale acordate de prima instanță nu se impune. În mod amplu și judicios a expus judecătorul fondului argumentele ce l-au determinat să aprecieze că în cauză sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale și, consecutiv acestei constatări, să o oblige pe inculpată la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale. Solicitarea părții civile de acordare a sumei de 100.000 Eur cu titlu de daune morale nu poate fi acceptată întrucât, pe de o parte, ar însemna o veritabilă și nejustificată spoliere a inculpatei iar, pe de altă parte, ar însemna și o a doua pedeapsă aplicată acesteia pentru aceeași faptă.
Apelul exercitat de inculpata G. E. împotriva aceleiași sentințe urmează a fi respins ca nefondat.
La momentul la care am expus starea de fapt reținută dar și mijloacele de probă ce ne-au condus la stabilirea acelei stări de fapt, am răspuns, implicit, și criticilor inculpatei.
Este puțin important faptul că inculpata a văzut-o pe persoana vătămată pentru prima dată la momentul agresiunii sau că nu recunoaște fapta. Important este faptul că inculpata, vădit deranjată de atitudinea persoanei vătămate ce a înțeles în instanță să susțină interesele clientului său, martorul M. I., pârât în procesul deschis de sora inculpatei, a înțeles să-i aplice acesteia o corecție fizică pentru afirmațiile din fața instanței. Această corecție fizică a fost observată de martorul M. I. ce se afla, la momentul agresiunii, chiar lângă părțile din prezenta cauză.
Pentru a concluziona, vom da relevanță dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală și vom admite apelul exercitat de partea civilă M. A. L. cu consecința desființării sentinței primei instanțe doar în partea ce privește individualizarea pedepsei amenzii stabilite în sarcina inculpatei.
Vom majora această pedeapsă la 300 zile amendă și vom menține cuantumul de 15 lei pentru o zi amendă. În final, inculpata va trebui să plătească amenda de 4.500 lei amendă penală.
Îi vom pune în vedere inculpatei dispozițiile art. 63 din Codul penal potrivit cărora neexecutarea cu rea-credință a pedepsei amnezii, în tot sau în parte, atrage înlocuirea zilelor amendă cu un număr corespunzător de zile de închisoare.
Vom menține restul dispozițiilor din sentința penală apelată.
Dând relevanță dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, vom respinge ca nefondat apelul exercitat de inculpată, pentru considerentele mai sus expuse.
Reținând culpa procesuală a inculpatei ce a exercitat o cale de atac respinsă de instanța de apel ca nefondată, o vom obliga pe aceasta, în baza dispozițiilor art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală, la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, urmând ca, în baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.
Motivat de culpa procesuală a inculpatei o vom obliga pe aceasta, în baza art. 276 alin. ultim din Codul de procedură penală la plata sumei de 360 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă M. A. L.. Cheltuielile judiciare se compun din sumele achitate de partea civilă pentru deplasarea cu autoturismul la fiecare dintre cele 5 termen de judecată la care a fost prezentă(distanța parcursă la fiecare termen de judecată pe ruta Sibiu- A. I. a fost de 160 km dus - întors; consumul mediu a fost de 7,5 litri la suta de kilometri; costul mediu al carburantului a fost la acea vreme de 6,00 lei/litru).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
dmite apelul exercitat de partea civilă M. L. împotriva sentinței penale nr. 320 din data de 11.06.2014, pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._ .
Desființează sentința penală apelată în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei G. E. și, judecând cauza în aceste limite:
Majorează pedeapsa aplicată inculpatei G. E. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj judiciar prev. de art. 279 alin. 4 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal și a art. 61 din Codul penal la 300 zile –amendă penală.
Menține cuantumul de 15 lei pentru o zi amendă stabilit prin sentința primei instanțe, urmând ca inculpata să plătească o amendă penală de 4.500 lei.
Pune în vedere inculpatei dispozițiile art. 63 din Codul penal.
Menține restul dispozițiilor din sentința penală apelată.
Respinge apelul exercitat de inculpata G. E. împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă inculpata la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
În baza art. 276 alin. ultim din Codul de procedură penală, obligă inculpata G. E. la plata către partea civilă M. L. a sumei de 360 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2015.
Președinte Judecător
G. L. O. S. T.
Grefier,
A. B.
Red./tehnored. G.L.O.
2ex/10.03.2015
J.F. L. A. F.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art.322 NCP.... → |
|---|
