Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p.. Decizia nr. 312/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 312/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 18-03-2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA ȘI PENTRU
CAUZE CU MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.312/2013
Sedința publică din 18 martie 2013
Președinte: E. B. - judecător
A. B. - judecător
A. I. P. - judecător
T. C. - grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:
I. N. - procuror
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de P. DE PE L. J. C. și inculpatul B. G. împotriva sentinței penale nr.125/11.06.2012, pronunțată în dosarul nr._ al J. C..
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Se prezintă avocat P. C., în substituirea avocatului B. D. N., apărătorul ales al inculpatului recurent B. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la dosar s-a depus o procură specială dată de partea vătămată P. A. numitului Proza G. și o completare a concluziilor scrise.
Instanța pune în vedere părților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.
Reprezentantul parchetului și apărătorul inculpatului recurent învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul parchetului precizează că nu susține motivele de recurs formulate în scris de parchetul de pe lângă J. C. ci formulează un nou motiv de recurs constând în achitarea inculpatului B. G. în baza art. 10 lit. c Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost judecat.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând a se dispune achitarea inculpatului B. G. în baza art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii de art. 290 Cod penal.
Apărătorul desemnat ales al inculpatului recurent B. G. solicită admiterea recursului parchetului, astfel cum a fost modificat de procurorul de ședință, casarea sentinței penale atacate și, rejudecând a se dispune achitarea acestuia în baza art.10 lit. c Cod procedură penală. Aceleași concluzii le reiterează și cu privire la propriul recurs, cu motivarea că există dubiu cu privire la semnătura de la rubrica „vânzător” de pe Contractul- Dovadă încheiat la Biroul Notarului Public I. B., cu dată certă primită prin încheierea nr.517/2000.
Reprezentantul parchetului nu se opune admiterii recursului inculpatului.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului penal de față constată:
Prin sentința penală nr. 125/11.06.2012, pronunțată în dosarul nr._ al J. C., s-au hotărât următoarele:
În baza art. 334 cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 290 și art. 291 cod penal în infracțiunea prev. de art. 290 cod penal.
În baza art. art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 alin. 1 lit. b/1 C.p.p a fost achitat inculpatul B. G. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 cod penal.
Potrivit art. 18/1 alin. 3 raportat la art. 91 C. penal, i s-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativa de 1000 lei.
În baza art. 346 cod procedură penală, s-a admis în partea acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate suma de 2500 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 192 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 50 lei.
În baza art. 193 cod procedură civilă, a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate cheltuielile judiciare în suma de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat următoarele:
Prin încheierea nr. 113/2012 din data de 15.05.2012, potrivit art. 278 /1 alin 8 lit. "c" Cod procedură penală, a fost admisă plângerea formulată de petenta - persoană vătămată P. A. în contradictoriu cu intimatul – învinuit B. G..
S-au desființat ordonanța din 31.01.2012, emisă de P. de pe lângă J. Cîmpeni în dosar nr. 215/P/2011 și rezoluția emisă la data de 27.02.2012, în dosar nr. 149/II/2/2012 de către P. de pe lângă Tribunalul A. și s-a reținut cauza spre rejudecare la aceeași instanță urmând a se efectua actele prevăzute de lege în faza judecății.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul care a judecat plângerea întemeiată pe art. 2781 din Codul de procedură penală, a apreciat că probațiunea este completă și totodată că învinuitul ar fi comis fapta de fals în înscrisuri sub semnătură privată, chiar și prin prezentarea înscrisului în dosar nr._, în scopul de a putea justifica dobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil, respectiv de a produce efecte juridice.
Din actele și lucrările de la dosar prima instanță a reținut următoarele, în esență, următoarele:
Inculpatul a folosit un înscris sub semnătură privată în cadrul unui proces civil intentat de el împotriva părții vătămate Prosza A..
Din cercetări a rezultat că semnătura vânzătoarei B. A. din înscrisul folosit de învinuit în dosarul_ nu a fost realizată de către aceasta în acest sens pronunțându-se experții în două expertize efectuate în dosarul civil, învinuitul recunoscând, inițial, că a scris conținutul înscrisului dar negând ulterior. *
Din materialul de urmărire penală a rezultat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 lit b/l C.p.p., a mai reținut prima instanță, cu următoarea argumentație:
Actul reflectă parțial o stare de fapt, respectiv că învinuitul a primit de la B. A. o suprafață de teren, teren pe care acesta a edificat în timpul vieții numitei B. A. o casă. Instanța de judecată, prin sentința civilă 225/2011, a Judecătoriei Cîmpeni, definitivă și irevocabilă prin nerecurare, reține că actul de vânzare cumpărare nu a fost încheiat în mod valabil, lipsind consimțământul pretinsei vânzătoare, sens în care a respins acțiunea reclamatului B. G., privind capătul de cere în principal.
Se reține că în dosar nr._ al Judecătoriei Cîmpeni, s-a înregistrat cererea principală formulată de reclamantul B. G. în contradictoriu cu pârâții P. A. și P. G. solicitându-se printre altele să se constate și valabilitatea actului sub semnătură privată intitulat Contract - dovadă, prin care numita B. A. i-a înstrăinat suprafața d e teren de 800 mp. Din Cf. nr._ Cîmpeni cu nr. top 30/2/1/2/2/2. Referitor la această solitare s-a motivat că în anul 1980, numita B. A. i-a vândut suprafața de aproximativ 800 mp. teren, conform actului menționat, pe care el și-a edificat casa de locuit.
Acesta a prezentat la dosar actul invocat care s-ar fi încheiat la data d e 19 septembrie 1980, între B. G. ca și cumpărător și B. A. ca și vânzătoare, înscrisul primind dată certă cu încheierea nr. 517/2000. În acest dosar la termenul de judecată din 20 ianuarie 2010 reclamantul a arătat în fața instanței că a cumpărat acest teren menționat în actul sub semnătură privată de la numita B. A..
Întrucât actul sub semnătură privată a fost contestat de pârâți s-a întocmit raport de expertiză criminalistică de către Laborator Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj, care a constata că actul nu a fost semnat la poziția „vânzătoare” de către numita B. A. Prin Sentința civilă nr. 225/2011 a Judecătoriei Cîmpeni, referitor la solicitarea de a se constata valabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare, se arată că actul nu este încheiat valabil, întrucât lipsește consimțământul pretins de vânzătoare.
Ulterior, în dosarul penal nr.215/P/2011, în faza actelor premergătoare învinuitul a recunoscut că a semnat în locul vânzătoarei, în fața organelor de poliție, însă, după începerea urmăririi penale, în fața procurorului, nu a mai recunoscut acest lucru, arătând că el doar a consemnat conținutul înscrisului, fără să semneze în locul vânzătoarei.
Din cercetări a rezultat că învinuitul a edificat pe un teren al numitei B. A. o casă, cu acordul acesteia, aspect reținut de instanță în sentința nr.225/2011, aceasta din urmă vânzând ulterior edificării construcției, cu act autentic, casa ei și terenul pe care era proprietară, inclusiv terenul pe care construise învinuitul casa.
S-a reținut că învinuitul a constituit acel înscris anterior anului 2000, înscris care este, din punct de vedere juridic, la limita producerii de consecințe juridice întrucât nu are identificat obiectul vânzării, făcându-se referire doar la un teren de 800 mp, fără a se indica amplasarea acestuia: localitate, stradă, vecini. S-a apreciat că învinuitul a semnat în locul numitei B. A., întrucât din datele sistemului de evidență a populației, rezultă aceasta a decedat la data de 01.01.1994.
Prin admiterea plângerii părții vătămate, actul de sesizare al instanței îl constituie plângerea acesteia, astfel că prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prev. de art. 290 și art. 291 cod penal reținute în sarcina inculpatului în infracțiunea prev. de art. 290 cod penal, întrucât infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată absoarbe în conținutul ei infracțiunea de uz de fals.
De asemenea partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 5000 lei, din care 2500 daune morale și 2500 lei daune materiale, respectiv 1800 lei onorariu avocat și 700 lei contravaloarea expertiză cheltuiți în dosarul civil_ .
Situația de fapt arătată de către reprezentantul parchetului a fost corect reținută, apreciază prima instanță, singurul aspect sub care instanța a reținut cauza spre judecare a fost cel dacă fapta reținută în sarcina inculpatului prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și dacă se impune aplicarea unei pedepse penale.
Pentru a stabili dacă fapta săvârșită de către inculpatul B. G. prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni prima instanță a avut în vedere dispozițiile art.18/1 din codul penal.
Astfel, pentru ca o faptă prevăzută de legea penală să nu constituie infracțiune, este necesar, potrivit art. 18/1 alin. 1 Cod penal, ca, prin atingerea minimă adusă unei din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsă în mod vădit de importanță, să nu prezinte gradul de pericol social a unei infracțiuni.
Conform aliniatului 2 al aceluiași articol, la stabilirea în concret a gradului de pericol, social, se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
In privind circumstanțelor personale ale inculpatului prima instanță a reținut că acesta nu are antecedente penale iar inițial, în cursul cercetării penale, a recunoscut comiterea faptei. Instanța a înlăturat, însă, declarația data în cursul cercetării judecătorești ca fiind nesinceră.
Cu privire la împrejurările în care s-a comis fapta și urmarea care s-a produs sau s-ar fi putut produce, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 225/2011 pronunțată de către J. Cîmpeni în dosar_ a fost respins capătul de prestație tabulară întrucât actul de vânzare cumpărare nu a fost încheiat valabil, lipsind consimțământul pretinsei vânzătoare. Prin urmare consecințele juridice ale folosirii înscrisului sub semnătură privată falsificat au fost minime.
Raportat la aspectele prezentate mai sus, prima instanță a apreciat că fapta săvârșită de inculpatul B. G. a adus o atingere minimă valorilor apărate de lege, prin conținutul ei concret, aceasta este lipsită în mod vădit de importanță, neprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni și consideră că, aplicarea uneia dintre sancțiunile cu caracter administrativ, prev. de art. 91 cod penal, este suficientă pentru realizarea reeducării și îndreptării conduitei inculpatului, nefiind necesară aplicarea unui pedepse penale.
Față de aceste considerente, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul B. G., de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 cod penal.
Potrivit art. 18/1 alin. 3 raportat la art. 91 C.penal, prima instanță a aplicat aplica inculpatului sancțiunea administrativa de 1000 lei. La stabilirea cuantumului amenzii instanța a avut în vedere toate aspectele mai sus arătate.
În ceea ce privește soluționarea laturii civile, prima instanță a admis-o în parte, obligând inculpatul să plătească părții vătămate suma de 2500 lei cu titlu de daune morale, reprezentând stare de disconfort, stres suferită de către aceasta ca urmare a faptei săvârșite de inculpat.
Cu privire la daunele materiale, prima instanță le-a respins întrucât partea vătămată nu a făcut în nici un fel dovada acestor cheltuieli.
In baza art. 192 alin.1 lit.d Cod procedură penală, prima instanță a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 50 lei.
În baza art. 193 cod procedură civilă, prima instanță a obligat inculpatul să plătească părții vătămate cheltuielile judiciare în suma de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat, în termen, recurs P. DE PE L. J. C. și inculpatul.
Prin recursul scris, P. DE PE L. J. C. a solicitat casarea sentinței și, în rejudecare:
- a se respinge în tot acțiunea civilă și a se dispune anularea înscrisului falsificat, cu motivarea că înscrisul falsificat nu a produs vreun efect juridic, acțiunea civilă pornită de inculpat în baza acestui înscris fiind respinsă;
- a se anula înscrisul falsificat, pe temeiul art. 14 din Codul de procedură penală.
Procurorul de ședință, în ziua judecării recursului, a arătat că nu susține motivele de recurs formulate în scris de parchetul de pe lângă J. C. ci formulează un nou motiv de recurs constând în achitarea inculpatului B. G. în baza art. 10 lit. c Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost judecat.
Prin recursul său, inculpatul a solicita casarea sentinței și, în rejudecare, a se dispune achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c din Codul de procedură penală, cu motivarea că în cauză nu s-a stabilit dacă el a semnat înscrisul în discuție, afirmând că nu a recunoscut în nici un moment acest aspect.
Partea civilă Prosza Ana, prin înscrisul de la filele 10-13, și-a exprimat voința în sensul de a lăsa la aprecierea instanței soluționarea recursurilor, deși, din cuprinsul respectivului înscris, se deduce că nu este de acord cu admiterea recursurilor în sensul achitării inculpatului pe temeiul art. 10 lit. c din Codul de procedură penală.
Analizând sentința recurată în limitele învestirii și pe baza motivelor invocate și acelor ce pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea reține:
În prealabil, având în vedere afirmațiile procurorului de ședință în sensul că nu susține motivele de recurs formulate în scris de parchetul de pe lângă J. C. ci formulează un nou motiv de recurs constând în achitarea inculpatului B. G. în baza art. 10 lit. c Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost judecat, Curtea consideră necesar să facă următoarele precizări:
Conform art. 3856 alin. 1 din Codul de procedură penală, instanța judecă recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de recurs și numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are în proces.
Potrivit art. 38510 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, motivele de recurs se formulează în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie să fie depus la instanța de recurs cel mai târziu cu 5 zile înaintea judecății, în cazul recursului nesubsecvent apelului, cum este și cel din prezenta cauză, motivele de apel putând fi formulate și oral în ziua judecății.
Interpretând în mod coroborat cele două texte normative mai sus redate, rezultă că procurorul de ședință poate ca, în fața instanței de recurs, să formuleze motive noi, extinzându-le, astfel, pe cele arătate în scris sau să renunțe la anumite motive, restrângându-le, astfel pe cele arătate în scris. Această din urmă restrângere nu poate, totuși, să fie făcută de o asemenea manieră încât să lase fără substanță recursul declarat și motivat în scris, ceea ce ar echivala cu o retragere a recursului printr-un procedeu care contravine dispozițiilor art. 3854 cu raportare la art. 369 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Recursul scris a fost declarat atât în favoarea inculpatului, atunci când se solicită respingerea în tot a acțiunii civile, cât și în defavoare, atunci când se solicită anularea înscrisului falsificat.
În ziua judecății recursului, procurorul de ședință a arătat că solicită achitarea inculpatului pe temeiul art. 10 lit. c din Codul de procedură penală, prin aceasta accentuând, practic, caracterul favorabil al recursului.
Pe baza principiilor mai sus arătate, Curtea consideră că procurorul de ședință poate să accentueze caracterul favorabil al recursului, însă nu poate înlătura caracterul nefavorabil, ceea ce ar însemna lăsarea fără substanță a recursului declarat în scris.
Pe fondul recursului, Curtea reține că motivul referitor la achitarea inculpatului pe temeiul art. 10 lit. c din Codul de procedură penală, motiv susținut de procurorul de ședință și de inculpat, nu este întemeiat.
Art. 10 lit. c din Codul de procedură penală presupune ca, în faza de judecată, instanța să pronunțe o soluție de achitare în considerarea împrejurării că fapta de care este acuzat inculpatul nu a fost săvârșită de acesta.
În prezenta cauză inculpatul este acuzat că ar fi falsificat un înscris sub semnătură privată intitulat „Contract-dovadă”, purtând pe verso încheierea de dată certă nr. 517/12.05.2000 a Notarului public I. B. din C., aflat, în original, în plicul de la fila 34 din dosarul instanței de recurs, înscris pe care l-a folosit apoi în cadrul unui proces civil pornit împotriva părți vătămate Prosza A..
Din concluziile raportului de expertiză criminalistică întocmit în faza de recurs și aflat la filele 38-42 ale dosarului, rezultă fără putere de tăgadă că textul actului în litigiu a fost scris de inculpat.
Cu privire la semnătura aflată la rubrica „Vânzător” a înscrisului se concluzionează că nu se poate stabili dacă a fost executată de inculpat. În conținutul aceluiași raport de expertiză (f. 40 verso a dosarului de recurs) se arată, însă, că abilitățile grafice pe care le deține i-ar permite inculpatului să reproducă semnătura în discuție, semnătură care, de altfel, conține unele din mișcările grafice utilizate de inculpat. Aceste afirmații sunt deosebit de importante deoarece ele confirmă afirmațiile inculpatului din declarațiile date de acesta la filele 23 și 27 din dosarul de urmărire penală, în care recunoaște că el a scris textul actului în litigiu și tot el a semnat la toate rubricile.
În prezența acestor probe, Curtea nu poate împărtășii apărarea inculpatului și nici punctul de vedere al procurorului de ședință, în sensul că fapta de fals nu a fost săvârșită de inculpat.
Nereținând ca fiind întemeiat acest motiv de recurs, Curtea va analiza motivul favorabil din recursul scris al parchetului, referitor la greșita admitere parțială a pretențiilor civile ale părți vătămate Prosza A..
Nici acest motiv nu este apreciat de Curte ca fiind întemeiat, din actele dosarului reieșind cu prisosință că fapta inculpatului de a porni un proces civil în baza înscrisului falsificat a fost de natură să producă importante daune morale părții vătămate Prosza A., prin aceea că s-a văzut nevoită să facă față stresului inerent ocazionat de acel proces, chiar dacă procesul s-a terminat într-un sens favorabil părții vătămate.
Curtea mai reține că prima instanță a apreciat, oricum, în favoarea inculpatului, cuantumul sumei destinată a repara prejudiciul moral al părții vătămate la 2.500 lei, această sumă fiind, în opinia Curții, una relativ scăzută în raport cu stresul la care partea vătămată a fost obligată să facă față prin fapta inculpatului.
Motivul de recurs referitor la anularea înscrisului apare ca fiind întemeiat prin prisma coroborării dispozițiilor art. 14 alin. 3 lit. a, art. 346 alin. 1 și 2 și art. 348 din Codul de procedură penală.
Pentru toate aceste considerente, nereținând incidența vreunui motiv de casare ce poate fi luat în considerare din oficiu, Curtea va admite recursul declarat de P. DE PE L. J. C. împotriva sentinței penale nr. 125/11.06.2012, pronunțată în dosarul nr._ al J. C., sentință pe care o va casa numai sub aspectul omisiunii anulării înscrisului sub semnătură privată și, rejudecând în aceste limite:
Va anula înscrisul sub semnătură privată intitulat „Contract-dovadă”, purtând pe verso încheierea de dată certă nr. 517/12.05.2000 a Notarului public I. B. din C., aflat, în original, în plicul de la fila 34 din dosarul instanței de recurs.
Va menține, în rest, dispozițiile sentinței recurate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
Va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. G. împotriva aceleiași sentințe penale.
În temeiul art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea va obliga inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în recursul inculpatului.
În temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, restul cheltuielilor avansate în recursul parchetului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P. DE PE L. J. C. împotriva sentinței penale nr. 125/11.06.2012, pronunțată în dosarul nr._ al J. C..
Casează sentința penală recurată numai sub aspectul omisiunii anulării înscrisului sub semnătură privată și, rejudecând în aceste limite:
Anulează înscrisul sub semnătură privată intitulat „Contract-dovadă”, purtând pe verso încheierea de dată certă nr. 517/12.05.2000 a Notarului public I. B. din C., aflat, în original, în plicul de la fila 34 din dosarul instanței de recurs.
Menține, în rest, dispozițiile sentinței recurate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. G. împotriva aceleiași sentințe penale.
În temeiul art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în recursul inculpatului.
În temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, restul cheltuielilor avansate în recursul parchetului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
E. B. A. B. A. I. P.
GREFIER
T. C.
Red. BA
Tehnored. CT 2 ex/05.04.2013
J.F. A. C.
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 60/2013. Curtea... → |
|---|
