Înşelăciunea. Art.244 NCP. Sentința nr. 232/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 232/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 09-04-2015
Dosar nr._/306/2014
SECȚIA PENALĂ
ROMÂNIA
J. S.
SENTINȚA PENALĂ NR. 232
Ședința publică din 09.04.2015
Instanța constituită din :
Președinte: A. S. – Judecător
Grefier: O. B.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea hotărârii în cauza penală privind pe inculpatul P. N., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 244 al.1,2 Cp. ș.a.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile și susținerile părților pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 01.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 09.04.2015 când a hotărât următoarele:
JUDECĂTORIA
Prin rechizitoriul emis de P. de pe lângă Tribunalul S. în dosarul nr.295/P/2013 înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._/306/2014 s-a dispus trimiterea în judecatăa inculpatului P. N. - fiul lui I. și E., născut la data de 03.04.1981 în localitatea S., județul S., domiciliat în S., ., . ., posesor al CI . nr._ eliberată de SPCLEP S., CNP_, cetățean român, studii - medii, stagiul militar nesatisfăcut, șofer la . S., căsătorit, cu antecedente penale, cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea:
- infr. de înșelăciune fapte prev. și ped. de art. 244 alin.1 și 2 din cod penal
- infr. prev. de legea cec-ului, faptă prev. și ped. de art. 84 alin.1, pct 2 si 3 din Legea 59/1934, cu aplicarea art. 38 alin. 1 cod penal și a prevederilor art. 5 Codul penal .
În fapt s-a reținut că inculpatul P. N., administrator de fapt la S.C. P. T. S.R.L., în primăvara anului 2011 a indus în eroare partea vătămată S. Hausler reprezentat al S.C. P. H. Intenational S.R.L. în condițiile în care s-a prezentat ca fiind ca un om corect, administrator de drept al S.C. P. T. S.R.L., ascunzând faptul că el este doar împuternicit, reușind inițierea unei relații de afaceri, ce consta în livrarea de componente I.T. respectiv calculatoare și monitoare, din Germania în Romania, fiind livrate în mai multe tranșe circa 110 componente IT (calculatoare și monitoare) în valoare de 28.327,95 euro, iar după valorificarea acestora a refuzat să achite valoarea contractului, invocând diferite motive pentru a amâna efectuarea plății și a oferit o filă cec în alb pentru a crea convingerea de existența unei garanții solide, fără a se angaja în realitate la efectuarea vreunei plăți.
S-a mai reținut că inculpatul P. N., administrator de fapt la S.C. P. T. S.R.L., la data de 24.05.2011 a înmânat părții vătămate S. Hausler reprezentat al S.C. P. H. Intenational S.R.L. cu intenția oferirii unei garații, fila cec . cu nr._ emisă în alb, fără a avea completate niciunul din elementele esențiale prevăzute de lege, filă cec care ulterior nu a mai fost introdusă spre decontare deoarece a fost înștiințat că nu există disponibil în cont.
În drept s-a arătat că:
1. Fapta inc. P. N., administrator de fapt la S.C. P. T. S.R.L., care în primăvara anului 2011 a indus în eroare partea vătămată S. Hausler reprezentat al S.C. P. H. Intenational S.R.L. în condițiile în care s-a prezentat ca fiind ca un om corect, administrator de drept al S.C. P. T. s.r.l, ascunzând faptul că el este doar împuternicit, reușind inițierea unei relații de afaceri, ce consta în livrarea de componente I.T. respectiv calculatoare și monitoare, din Germania în Romania, fiind livrate în mai multe tranșe circa 110 componente IT (calculatoare și monitoare) în valoare de 28.327,95 euro, iar după valorificarea acestora a refuzat să achite valoarea contractului, invocând diferite motive pentru a amâna efectuarea plății și a oferit o filă cec în alb pentru a crea convingerea de existența unei garanții solide, fără a se angaja în realitate la efectuarea vreunei plăți, întrunește elementele constitutive ale infr de înșelăciune faptă prev. și ped. de art. 244 alin.1 și 2 cod penal
2. Fapta inc. P. N., administrator de fapt la S.C. P. T. S.R.L., care la data de 24.05.2011 a înmânat părții vătămate S. Hausler reprezentat al S.C. P. H. Intenational S.R.L. cu intenția oferirii unei garații, fila cec . cu nr._ emisă în alb, fără a avea completate niciunul din elementele esențiale prevăzute de lege, filă cec care ulterior nu a mai fost introdusă spre decontare deoarece a fost înștiințat că nu există disponibil în cont, întrunește elementele constitutive ale infr. prev. de legea cecului faptă prev si ped de art. 84 alin.1, pct. 2 si 3 din Legea 59/1934 a prevederilor art. 5 Codul penal.
S-a mai arătat că în cauză se va face aplicarea prevederilor art. 38 alin 1 cod penal privind concursul real de infracțiuni.
În cursul urmării penale s-au administrat următoarele probe:
- Plângerea penală depusă de partea vătămată S. Hausler fila 20 – 28, 50
- Facturile fiscale emise de S.C. P. H. Intenational S.R.L. fila 29 – 34, 42-44, 51- 57.
- Adresă de la ORC privind informații cu privire la istoricul S.C. P. T. S.R.L. filele 41, 65-67
- CMR de însoțire a mărfii filele 46 – 49
- Fila c.e.c INGB1AA nr._, fila 71
- Procura generală prin care inc. P. N. este împuternicit cu administrarea S.C. Pitigoi T. s.r.. fila 63
- debite cu reținere la sursă cumulate de S.C. P. T. S.R.L. filele 69,
- împuternicire avocațială fila 72
- Declarația martor R. I. M. fila 73-78
- Extrasul contului bancar deținut de către S.C. P. T. S.R.L. filele 97 – 99
- Proces verbal încheiat cu inc. P. N. prin care acesta se obligă să depusă documente contabile ale societății filele 106 -107
- Solicitări primite de la ANAF fila 108
- Declarații de martori filele 111 – 125,
- adresă prin care se arată că inc. P. N. nu deține bunuri mobile și imobile fila 126
- Declarație inculpat P. N. fila 127 – 136
- cazier inc. P. N. fila 137
- Rechizitoriu întocmit în 4914 întocmit de P. de pe lângă J. S. prin care inc. P. N. a fost trimis în judecată pentru același gen de infracțiuni filele 138- 141
- Dosarul instanței de judecată cu privire la plângerea împotriva soluției filele 144- 218
Instanța a admis cererea inculpatului și a dispus ca judecarea cauzei să aibă loc în condițiile art.374 alin.4 C.proc.pen.
A fost depuseă la dosar fișa din evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului a părții responsabile civilmente (filele 14, 120-123).
S-au mai depus fișa de cazier judiciar a inculpatului (fila 16) și sentința penală nr.810/2010 a Judecătoriei S. (filele 18-22).
Partea civilă a depus la dosar mai multe înscrisuri (filele 41-47, 56-58, 68, 77-97, 104-105, 109-119), precizându-și pretențiile la suma de 36.145 euro, apoi la suma de 39.967 euro (filele 43, 67, 76, 1534-154, 166-170).
Declarația inculpatului a fost consemnată la filele 138-139. Acesta a depus la dosar înscrisuri (filele 124-137).
La solicitarea instanței P. de pe lângă Tribunalul S. a comunicat copia ordonanței emise la data de 14.10.2014 în dosarul nr.469/P/2013 prin care s-a dispus clasarea cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 de către inculpat în legătură cu monitoarele achiziționate de acesta de la partea civilă (filele 51-55). Tot la solicitarea instanței A.N.A.F. și Consiliul Local S. au comunicat relații despre veniturile inculpatului și bunurile deținute de acesta, rezultând că acesta nu deține bunuri în proprietate (filele 149-152).
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarele:
În anul 2010 inculpatul P. N. era asociat și administrator al .. S., precum și administrator de fapt al S.C. Bauart Construct S.R.L., al cărei unic asociat și administrator era soția inculpatului, P. I. R. (fila 18). Deoarece în anul 2010 inculpatul a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni în formă continuată prevăzute de art.84 alin.1 pct. 2 și art.84 alin.1 pct.3 din Legea nr.59/1934, cu aplic.art.41 alin.2 din C.pen. din 1969, acesta l-a rugat pe vărul său, P. I., să înființeze o societate comercială pe care însă să o administreze în fapt inculpatul.
Martorul a fost de acord, iar la data de 25.11.2010 a înființat S.C. P. T. S.R.L. (filele 41-62 dosar de urmărire penală), cu principalul obiect de activitate transportul rutier de mărfuri, la data de 9.12.2010 încheindu-se procura generala autentificată sub nr.542 prin care martorul P. I. îl împuternicea pe inculpatul P. N. să îndeplinească toate atribuțiunile pentru administrarea societății (fila 63).
La scurt timp inculpatul P. N. s-a deplasat la sediul I.N.G. Bank - Sucursala S. unde a deschis cont și a ridicat un carnet de cecuri, fiind singura persoană cu drept de semnătură în bancă și devenind administratorul de fapt al societății.
În cursul anului 2010, cu prilejul efectuării unui transport in Germania, inc. P. N. l-a cunoscut pe S. Hausler, administrator al părții civile P. H. International, cu sediul în Apothekergasse 4,_ Hochstadt/Donau, Germania, iar, urmare a discuțiilor purtate, inculpatul a reușit să-l convingă de oportunitatea inițierii unei relații de afaceri, ce consta în livrarea de componente IT, respectiv calculatoare și monitoare din Germania în Romania, urmând ca plata mărfii să fie făcută prin virament bancar pe măsura vânzării acestora, dar nu mai târziu de data scadentă de pe factură.
În urma acestei înțelegeri, deși în contul societății administrate în fapt de inculpat nu exista nicio sumă de bani, în perioada martie – aprilie 2010 partea civilă P. Hausler International a livrat către partea responsabilă civilmente S.C. P. T. S.R.L., circa 110 calculatoare și monitoare în valoare totală de aproximativ 28.327,95 Euro, în baza mai multor facturi fiscale:
- din data de 02.03.2011, în valoare de 2.195,55 euro cu scadență de plată la 08.03.2011 (filele 29, 54 dosar de urmărire penală);
- din data de 15.03.2011, în valoare de 3.587,85 euro cu scadență de plată la 29.03.2011 (filele 30, 55-56 dosar de urmărire penală);
- din data de 22.03.2011, în valoare de 3.0756,15 euro cu scadență de plată la 1.04.2011 (filele 31, 54 dosar de urmărire penală);
- din data de 26.03.2011, în valoare de 13.232,80 euro cu scadență de plată la 20.04.2011 (filele 32, 53 dosar de urmărire penală);
- din data de 01.04.2011, în valoare de 6.235,60 euro cu scadență la data de 22.04.2011 (filele 33, 52 dosar de urmărire penală).
Toate aceste bunuri au fost recepționate de inculpat.
La momentul la care prima factură a ajuns la scadență reprezentantul părții civile l-a contactat telefonic pe inculpat pentru a se înțelege cu privire la modalitatea în care se va efectua plata. Inculpatul, pentru a-i fi livrată în continuare marfa cu privire la care convenise cu reprezentantul părții civile, i-a comunicat acestuia că un angajat al societății urmează a se deplasa în scurt timp în Germania, iar acesta va efectua plata, deși acest fapt nu corespundea realității.
Partea civilă a continuat, în baza înțelegerii inițiale, să livreze marfă societății administrate în fapt de inculpat, pe bază de facturi fiscale, iar la solicitarea reprezentantului părții civile de a se efectua plata acestora, inculpatul i-a comunicat că toate sumele datorate părții civile au fost achitate prin virament bancar împreună cu o filă cec, fapt care, din nou, nu corespundea realității (în contul părții responsabile civilmente soldul era negativ la data achiziționării mărfii și tot negativ era și la data scadențelor tuturor facturilor emise de partea civilă).
Dându-și seama că susținerile inculpatului erau mincinoase, iar asigurările pe care acesta le dădea telefonic în sensul că va achita contravaloarea mărfii erau doar formale, reprezentantul părții civile a decis să se deplaseze în România, pentru a încerca personal recuperarea componentelor IT trimise sau a sumelor pe care societatea administrată de inculpat trebuia să le achite.
Astfel, în cursul lunii aprilie 2011, numitul S. Hausler, însoțit de martora R. I. M., s-a deplasat în Municipiul S. și, deși inculpatul era în oraș, nu a dorit să se întâlnească cu reprezentantul părții civile, susținând că era în drum spre Germania. Numitul S. Hausler s-a deplasat împreună cu martora la sediul societății S.C. P. T. S.R.L. și la domiciliul inculpatului P. N., unde s-au întâlnit cu inculpatul în fața blocului unde locuia. Când reprezentantul părții civile l-a abordat, inculpatul, în pofida evidenței, a susținut că nu era el, ci fratele său și că locuia la aceeași adresă. Aceste susțineri ale inculpatului au fost infirmate la scurt timp de soția inculpatului P. N. și de o vecină.
Realizând că a fost indus în eroare de către inculpat și că acesta nu va achita marfa achiziționată, reprezentantul părții civile i-a solicitat acestuia să îi restituie componentele IT livrate, însă inculpatul a susținut că acestea au fost vândute unei primării a unei comune din apropierea mun. S., care va efectua plata la începutul lunii mai 2011, după care va fi în măsură să achite integral sumele datorate. Nici aceste susțineri ale inculpatului nu corespundeau însă realității.
Deoarece reprezentantul părții civile insista ca inculpatul să achite contravaloarea mărfii achiziționate, inculpatul i-a remis acestuia, prin intermediul martorei R. I. M., la data de 24.05.2011, fila cec . cu nr._ emisă în alb, fără a avea completate elementele esențiale prevăzute de lege referitoare la suma de bani ce trebuia plătită, data emiterii cecului și semnătura inculpatului, document care în mod evident nu putea fi folosit ca și instrument de plată (fila 60 dosar de urmărire penală).
Inculpatul i-a comunicat reprezentantului părții civile că la acel moment nu avea disponibil bănesc, însă a susținut că în scurt timp persoanele care au cumpărat componentele IT vor face plata.
Până la momentul soluționării prezentei cauze inculpatul și partea responsabilă civilmente nu au achitat contravaloarea mărfurilor achiziționate de la partea civilă.
Starea de fapt expusă mai sus a fost reținută de instanța de judecată pe baza declarațiilor reprezentantului părții civile (filele 23-28 dosar de urmărire penală), care se coroborează cu înscrisurile menționate anterior, precum și cu declarațiile martorei R. I. M. (filele 73-80, 111-116 dosar de urmărire penală). În fața instanței inculpatul a recunoscut în totalitate faptele pentru care a fost trimis în judecată (filele 138-139). Martorul P. I. a confirmat faptul că inculpatul i-a solicitat să înființeze o societate comercială, deoarece el avea probleme cu o fostă societate de-a sa, precum și că inculpatul a fost singura persoană care s-a ocupat de activitatea părții responsabile civilmente (file a 117 dosar de urmărire penală).
Deși în cursul urmăririi penale inculpatul a susținut (filele 131-136) că a declarat că toate calculatoarele și monitoarele livrate de către P. Hausler International au fost vândute unor prieteni, mai multor persoane fizice precum și unor societăți comerciale, însă nu cunoaște denumirea societăților comerciale și nici numele prietenilor cărora le-a vândut aceste calculatoare, obligându-se să depună la dosar copii ale facturilor fiscale și alte documente din care sa rezulte că a vândut aceste calculatoare, nu și-a îndeplinit această obligație, invocând faptul că documentele ale societății sunt deținute o persoana din . ține contabilitatea societății.
Nici această împrejurare nu corespundea realității, deoarece martora Smărăndăchescu G., a declarat că a ținut contabilitatea unei alte societăți administrată de inculpat, respectiv .. nu și pe cea a S.C. P. T. S.R.L. și pe cale de consecință nu posedă documente contabile (fila 123 dosar de urmărire penală).
Se impune a se menționa faptul că din rulajul contului părții responsabile civilmente (filele 97-103 dosar de urmărire penală) rezultă că la data fiecărei achiziții de componente IT de către partea responsabilă civilmente soldul contului acesteia era negativ și tot negativ era și la data scadențelor tuturor facturilor pe baza cărora au fost efectuate aceste achiziții.
În final se impune a se arăta că niciuna din achizițiile de marfă efectuate de inculpat în numele părții responsabile civilmente de la partea civilă nu a fost înregistrată în evidența contabilă a celei dintâi societăți și, pe cale de consecință, nici înstrăinările ulterioare ale mărfurilor, astfel că se confirmă faptul că inculpatul intenționa să prejudicieze partea civilă și să obțină pentru sine un folos material injust. În plus, deși este cert că inculpatul a înstrăinat componentele IT achiziționate de la partea civilă, încasând diferite sume de bani, nu a achitat nici până în prezent, la peste 4 ani de la data scadenței primei facturi, nicio sumă părții civile.
Toate acestea dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că inculpatul P. N., atribuindu-și în mod fraudulos calitatea de reprezentant legal al părții responsabile civilmente și fără a-i comunica reprezentantului acesteia -S. Hausler- faptul că este doar un administrator de fapt al acestei societăți, că avea un dosar penal pe rol și că în acest dosar a fost condamnat definitiv pentru infracțiuni prevăzute de legea cecului chiar la data scadenței primei facturi emise de partea civilă (după care a continuat să primească marfa provenind de la partea civilă), a indus la începutul lunii martie 2011 în eroare partea civilă reprezentată de S. Hausler, cu scopul de a obține pentru sine un folos material injust (contravaloarea unor echipamente IT) și pricinuind o pagubă inițială părții civile de 28.327,95 Euro, faptă care, la data comiterii, întrunea elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3 din C.pen. din 1969 pentru care se prevedea pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani.
La data de 1.02.2014 a intrat în vigoare N C.pen. care incriminează infracțiunea comisă de inculpat în prevederile art.244 alin.1, 2 C.pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 1 la 5 ani.
Fapta inculpatului, administrator de fapt la S.C. P. T. S.R.L., care la data de 24.05.2011 a emis fila cec . cu nr._ în alb, fără acoperire și fără a avea completate elementele esențiale prevăzute de lege referitoare la suma de bani ce trebuia plătită, data emiterii cecului și semnătura inculpatului, numitului S. Hausler reprezentat al S.C. P. H. International S.R.L., întrunea, la data comiterii, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.84 alin.1 pct.2, 3 din Legea nr.59/1934, pedeapsa fiind amenda de la 5._ lei și închisoare de la 6 luni până la 1 an
La data de 1.02.2014, urmare a modificării Legii nr.59/1934, fapta comisă de inculpat se încadrează în prevederile art.84 pct. pct.2, 3 lit.b, d, e, pedeapsa fiind închisoarea de la 6 luni până la un an sau cu amendă.
Cele două infracțiuni comise de inculpat sunt concurente sub forma concursului real (art.33 lit.a din C.pen. din 1969, art.38 alin.1 C.pen.).
Ținând seama de faptul că limitele speciale de pedeapsă pentru infracțiunea de înșelăciune erau mult mai mari în C.pen. din 1969 față de C.pen. actual, instanța, având în vedere și Decizia nr.265/2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României, prin care s-a constatat că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, instanța, în vederea aplicării globale a legii penale mai favorabile, va reține prevederile C.pen. din 1969 ca lege penală mai favorabilă, acest act normativ fiind, raportat la pedepsele ce formează obiectul prezentei cauza, mai favorabil chiar și sub aspectul duratei pedepsei rezultante în cazul concursului de infracțiuni. Mai mult, noul C.pen. este mai favorabil inculpatului și prin prisma faptului că potrivit noii reglementări nu sunt îndeplinite condițiile stării de recidivă postcondamnatorie raportat la condamnarea de 10 luni închisoare prin sentința penală nr.810/2010 a Judecătoriei S..
La individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a le stabili instanța va avea în vedere prevederile art.74 C.pen. (Criteriile generale de individualizare a pedepsei) în sensul că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:
a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;
d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;
e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;
g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Gravitatea infracțiunilor și periculozitatea inculpatului sunt apreciate de instanță ca fiind medii, raportat la faptul că acesta a obținut, prin inducerea în eroare a părții civile un folos material însemnat și a cauzat acesteia un prejudiciu de peste 28.000 euro, că a folosit un întreg arsenal de manopere pentru a induce și menține în eroare partea civilă, aceasta continuând să livreze societății reprezentate de inculpat componente IT, deși prima factură nu fusese achitată la scadență. Inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii de înșelăciune doar în fața instanței, a comis infracțiunile la vârsta de 29 de ani, este căsătorit, nu are copii minori, în prezent este angajat la o societate comercială.
Deși inculpatul s-a arătat dispus să achite părții civile prejudiciul, acesta nu a făcut niciun demers în acest sens în cursul celor peste trei ani cât cauza s-a aflat în fața organelor de urmărire penală și a peste 6 luni în fața instanței. Deși cursul judecății inculpatul a precizat că este de acord să achite părții civile suma de 36.000 euro cu titlu de despăgubiri, nu a achitat în concret nicio sumă părții civile, propunând acesteia diferite garanții care, în mod evident, nu puteau determina acoperirea prejudiciului cauzat, printre care și instituirea unei ipoteci asupra unui imobil aparținând în parte mamei inculpatului, ipotecat deja în favoarea unei bănci- fila 136, ofertă neacceptată de partea civilă. Inculpatul a fost de acord însă cu instituirea sechestrului asupra autoturismului marca Peugeot tip 407, cu nr.de înmatriculare_, aflat în proprietatea sa și a soției acestuia, P. I. R., înmatriculat pe numele de T. I. (copia contractului de vânzare-cumpărare fiind depusă la fila 137), precum și a popririi asupra veniturilor realizate de inculpat în calitate de angajat al S.C. HERRMES SIBSPED S.R.L. S. (CUI_ nr.Reg..) – conform adeverinței depuse de acesta la fila 148-, însă nici prin executarea silită asupra acestor bunuri nu se poate ajunge la repararea întregului prejudiciu cauzat, de 36.000 euro, decât după trecerea unei perioade foarte îndelungate.
Legat de antecedentele penale ale inculpatului instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr.810/2010 a Judecătoriei S., definitivă la data de 8.03.2011 inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.84 alin.1 pct.2 și art.84 alin.1 pct.3 din Legea nr.59/1934 cu aplic.art.33 lit.a din C.pen. din 1969.
În baza art.81 alin.1 din C.pen. din 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani și 10 luni.
În prezenta cauză, instanța a reținut că inculpatul a comis infracțiunea de înșelăciune și infracțiunea prevăzută de art.84 alin.1 pct.2, 3 lit.b, d, e din Legea nr.59/1934.
Infracțiunea de înșelăciune care a fost reținută de instanță s-a consumat la data producerii prejudiciului (și nu la data inducerii în eroare a reprezentantului părții civile), fiind vorba de o infracțiune de rezultat, iar această dată este data scadenței ultimei facturi emise de partea civilă, și anume 22.04.2011 (în condițiile în care s-a reținut în sarcina inculpatului o infracțiune unică de înșelăciune, data scadenței primei facturi – 8.03.2011 este lipsită de relevanță sub acest aspect). Infracțiunea prevăzută de art.84 alin.1 pct.2, 3 lit.b, d, e din Legea nr.59/1934 s-a consumat la data de 25.05.2011.
Rezultă deci că ambele infracțiuni s-au consumat în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.810/2010 a Judecătoriei S..
Nu sunt însă întrunite în cauză condițiile stării de recidivă postcondamnatorie (art.41 alin.1 C.pen.), condamnarea anterioară fiind la o pedeapsa mai mică de 1 an închisoare, însă sunt îndeplinite condițiile pluralității intermediare, instanța, urmând a reține prevederile art.44 alin.1, 2 C.pen., ambele infracțiuni din prezenta cauză fiind comise după condamnarea definitivă prin sentința penală nr.810/2010 a Judecătoriei S. și înainte ca această pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată.
Se va reține însă perseverența infracțională a inculpatului în material infracțiunilor prevăzute de Legea cecului.
Ținând cont de cele expuse mai sus, instanța având în vedere faptul că limitele de pedeapsă prevăzute de art.244 alin.1, 2 C.pen. și art.84 alin.1 pct.2, 3 lit.b, d, e din Legea nr.59/1934 C.pen. sunt reduse ca efect al incidenței art.396 alin.10 C.proc.pen. cu o treime, va stabili o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de Legea cecului.
În baza art.67 alin.1 C.pen. se va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară (pentru infracțiunea de înșelăciune) exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 1 an, având în vedere faptul că instanța apreciază că acesta este nedemn să exercite drepturile menționate după executarea pedepsei principale.
În baza art.65 alin.1 C.pen. se va interzice inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Deoarece infracțiunile au fost comise în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 810/2010 a Judecătoriei S., instanța, în baza art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 rap.la art.83 alin.1 din C.pen. din 1969 va revoca această suspendare.
Deoarece sunt îndeplinite condițiile pluralității intermediare, instanța, în baza art.44 alin.1, 2 C.pen. va contopi pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare stabilită prin prezenta sentință cu pedeapsa de 10 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr.810/2010 a Judecătoriei S. și va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare la care adaugă un spor de 3 luni și 10 zile (o treime din pedeapsa mai mică), rezultând o pedeapsă de 1 an 5 luni și 10 zile.
În baza art.45 alin.1 C.pen. se va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 1 an.
În baza art.45 alin.1, 2, 5 C.pen. se va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Deoarece sunt îndeplinite condițiile pluralității intermediare, instanța, în baza art.44 alin.1, 2 C.pen. va contopi pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită prin prezenta sentință cu pedeapsa de 10 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr.810/2010 a Judecătoriei S. și va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare la care va adăuga un spor de 2 luni (o treime din cealaltă pedeapsă), rezultând o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art.45 alin.1, 5 C.pen. se va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat (pedeapsa accesorie aplicată prin sentința anterioară).
În baza art.38 alin.1 C.pen., art.39 alin.1 lit.b C.pen. se vor contopi pedepsele rezultante de 1 an 5 luni și 10 zile închisoare și 1 an închisoare și se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an 5 luni și 10 zile închisoare la care se va adăuga un spor de 4 luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsa), urmând ca inculpatul să execute 1 an, 9 luni și 10 zile închisoare.
În baza art.45 alin.1 C.pen. se va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 1 an.
În baza art.45 alin.1, 2, 5 C.pen. se va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Partea civilă a solicitat inițial obligarea inculpatului la plata sumei de 36.145 euro, compusă din 23.805 euro contravaloarea mărfii, 2550 euro contravaloarea unor costuri prejudiciale, 8480 euro dobânda aferentă creditului în valoare de 50.465,50 euro contractat pentru marfa livrată părții responsabile civilmente (filele 42-46). Ulterior partea civilă și-a majorat pretențiile la suma de 39.967,95 euro, cuprinzând suma de 28.327,95 euro reprezentând contravaloarea mărfii, suma de 1300 euro cu titlu de cheltuieli de deplasare Germania-S., suma de 7790 euro reprezentând dobânda aferentă creditului.
Din toate aceste sume inculpatul a fost de acord cu achitarea sumei globale de 36.000 euro, instanța constatând că această sumă acoperă prejudiciul încercat de partea civilă, compus atât din contravaloarea mărfii, cât și din celelalte cheltuieli de deplasare și dobânzi solicitate de partea civilă, acestea nefiind dovedite în integralitatea lor (deși reprezentantul părții civile a efectuat, așa cum rezultă din actele dosarului, mai multe deplasări în Municipiul S. pentru recuperarea pagubei, iar partea civilă are o linie de credit deschisă urmare a neachitării de către inculpat a componentelor IT). Diferența până la suma de 39.975,95 euro solicitată de partea civilă nu a fost însă dovedită de partea civilă.
Prin urmare, instanța, în baza art.19 alin.1, 5 C.proc.pen., art.25 alin.1 C.proc.pen., art.23 alin.3 teza I-a C.proc.pen., art.397 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.998, art.1000 alin.3 C.civ. din 1864 va admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P. H. International și va obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. P. T. S.R.L. la plata sumei de 36.000 euro. Se vor respinge celelalte pretenții.
Deoarece instanța va admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P. H. International, în baza art.404 alin.4 lit.c C.proc.pen. va menține măsura sechestrului asigurator instituită prin încheierea de ședință din 1.04.2015 asupra autoturismului marca Peugeot tip 407, cu nr.de înmatriculare_, număr de identificare VF36D9HZC21070281, aflat în proprietatea inculpatului și a soției acestuia, P. I. R., înmatriculat pe numele de T. I. (copia contractului de vânzare-cumpărare fiind depusă la fila 137), precum și poprirea instituită prin încheierea de ședință din 1.04.2015 asupra veniturilor realizate de inculpat în calitate de angajat al S.C. HERRMES SIBSPED S.R.L. S. (CUI_ nr.Reg..) – conform adeverinței depuse de acesta la fila 148- până la concurența sumei de 36.000 euro.
În baza art.274 alin.1, 3 C.proc.pen. rap.la art.272 alin.1 C.proc.pen. va fi obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.276 alin.2 C.proc.pen. se va respinge cererea părții civile de acordare a cheltuielilor judiciare, deoarece, deși partea civilă a depus la ultimul termen de judecată chitanțe și facturi de cazare și deplasare aferente unei deplasări în România în perioada 9-19.03.2015, în această perioadă în prezenta cauză nu a fost acordat vreun termen de judecată, iar partea civilă nu a făcut dovada existenței vreunei legături de cauzalitate între fapta ce formează obiectul prezentei cauze și efectuarea acestor cheltuieli.
În baza art.274 alin.1 C.proc.pen. onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 75 lei va rămâne în sarcina statului.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.244 alin.1, 2 din C.pen. din 1969 cu aplic.art.5 C.pen., art.396 alin.10 C.proc.pen. și art.44 alin.1 C.pen. condamnă inculpatul Pitigoi N. - fiul lui I. și E., născut la data de 03.04.1981 în localitatea S., județul S., domiciliat în S., ., . ., posesor al CI . nr._ eliberată de SPCLEP S., CNP_, cetățean român, studii - medii, stagiul militar nesatisfăcutcoordonator vânzări la S.C. Hermes Sib Sped S.R.L. S., căsătorit, doi copii minori, cu antecedente penale, la 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art.67 alin.1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 1 an.
În baza art.65 alin.1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art.84 alin.1 pct.2, 3 lit.b, d, e din Legea nr.59/1934 cu aplic. art.396 alin.10 C.proc.pen., art.44 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen. condamnă inculpatul la 6 luni închisoare.
În baza art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 rap.la art.83 alin.1 din C.pen. din 1969 revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 810/2010 a Judecătoriei S..
În baza art.44 alin.1, 2 C.pen. contopește pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare stabilită prin prezenta sentință cu pedeapsa de 10 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr.810/2010 a Judecătoriei S. și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare la care adaugă un spor de 3 luni și 10 zile, rezultând o pedeapsă de 1 an 5 luni și 10 zile.
În baza art.45 alin.1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 1 an.
În baza art.45 alin.1, 2, 5 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art.44 alin.1, 2 C.pen. contopește pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită prin prezenta sentință cu pedeapsa de 10 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr.810/2010 a Judecătoriei S. și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare la care adaugă un spor de 2 luni, rezultând o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art.45 alin.1, 5 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art.38 alin.1 C.pen., art.39 alin.1 lit.b C.pen. contopește pedepsele rezultante de 1 an 5 luni și 10 zile închisoare și 1 an închisoare și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an 5 luni și 10 zile închisoare la care adaugă un spor de 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 1 an 9 luni și 10 zile închisoare.
În baza art.45 alin.1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 1 an.
În baza art.45 alin.1, 2, 5 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art.19 alin.1, 5 C.proc.pen., art.25 alin.1 C.proc.pen., art.23 alin.3 teza I-a C.proc.pen., art.397 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.998, art.1000 alin.3 C.civ. din 1864 admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P. H. International, cu sediul în Apothekergasse 4,_ Hochstadt/Donau, Germania și cu domiciliul procesual ales în București, ., . și obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. P. T. S.R.L., cu sediul în S., ..7A, ., . CUI_, nr.Reg.., la plata sumei de 36.000 euro. Respinge celelalte pretenții.
În baza art.404 alin.4 lit.c C.proc.pen. menține măsura sechestrului asigurator instituită prin încheierea de ședință din 1.04.2015 asupra autoturismului marca Peugeot tip 407, cu nr.de înmatriculare_, număr de identificare VF36D9HZC21070281, aflat în proprietatea inculpatului și a soției acestuia, P. I. R., înmatriculat pe numele de T. I., precum și poprirea instituită prin încheierea de ședință din 1.04.2015 asupra veniturilor realizate de inculpat în calitate de angajat al S.C. HERRMES SIBSPED S.R.L. S. (CUI_ nr.Reg..) până la concurența sumei de 36.000 euro.
În baza art.274 alin.1, 3 C.proc.pen. rap.la art.272 alin.1 C.proc.pen. obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.276 alin.2 C.proc.pen. respinge cererea părții civile de acordare a cheltuielilor judiciare.
În baza art.274 alin.1 C.proc.pen. onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 75 lei rămâne în sarcina statului.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 9.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. S. O. B.
Red.A.S.11.05
← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 824/2015.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 637/2015. Curtea de... → |
---|