Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 142/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 142/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 30-01-2012 în dosarul nr. 142/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 142/2012
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I. P.
Judecător E. B.
Judecător M. A. M.
Grefier L. A.
P. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat de :
Procuror A. F.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul V. D. împotriva încheierii penale pronunțate la data de 26.01.2012 de Tribunalul Hunedoara – Secția Penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul V. D. aflat în stare de arest la Penitenciarul Aiud asistat de apărător ales H. O. în substituirea d-lui av. Ș. E.. Se prezintă și apărătorul desemnat din oficiu d-na av. H. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, d-na av. H. S. solicită ca instanța să constate încetat mandatul de asistență.
Instanța, față de prezența apărătorului ales al inculpatului constată încetat mandatul apărătorului desemnat din oficiu.
Întrebat fiind de instanță inculpatul arată că nu dorește să uzeze de dreptul de a da declarații precizând că își menține declarațiile date anterior în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul în susținerea recursului formulat.
Apărătorul ales al inculpatului V. D., d-l av. H. O. solicită instanței admiterea recursului formulat de inculpat, casarea încheierii penale pronunțate la data de 26.01.2012 de Tribunalul Hunedoara – Secția Penală în dosarul nr._ și rejudecând punerea de îndată în libertate a inculpatului recurent.
In subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării inculpatului recurent de a nu părăsi localitate.
Apărătorul ales al inculpatului V. D., d-l av. H. O. arată că potrivit art. 136 Cpp măsurile privative de libertate se iau atunci când se constată că nu se poate asigura buna desfășurare a procesului penal sau pentru a împiedica sustragerea inculpatului de la judecată dar, potrivit art. 23 din Constituție, regula de baza este cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Se mai arată că în motivarea încheierii, Tribunalul a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au modificat precum și faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Apărătorul ales al inculpatului V. D., d-l av. H. O. precizează că la dosarul cauzei nu există date din care să reiese faptul că inculpatul în cazul în care ar fi lăsat în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică sau că acesta ar pregăti săvârșirea unei noi infracțiuni.
Apărătorul ales al inculpatului V. D., d-l av. H. O. mai precizează faptul că în motivarea încheierii, Tribunalul a făcut referire la faptul că pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din gravitatea faptei de a cărei comitere este acuzat inculpatul dar, în speță, gravitatea faptei nu trebuie confundată cu pericolul concret pentru ordinea publică.
Totodată, apărătorul ales al inculpatului V. D., d-l av. H. O., arată că prin punerea în libertate a inculpatului recurent nu se încalcă dispozițiile legale.
Reprezentanta Parchetului solicită instanței respingerea recursului formulat de inculpat ca nefundat arătând că încheierea penală pronunțată la data de 26.01.2012 de Tribunalul Hunedoara – Secția Penală este temeinică și legală, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului apreciind în mod corect că aceasta este legală – fiind întrunite cerințele prevăzute de lege și temeinică în sensul că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului mai subzistă și în prezent.
Inculpatul V. D., având ultimul cuvânt, solicită instanței să fie judecat în libertate și arată că se va prezenta ori de câte ori este necesar la organele de cercetare penală sau instanța de judecată. Mai arată că nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului penal de față,
Constată că prin Încheierea din 26.01.2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr._, în temeiul art.160 și 300/1 Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului V. D., fiul lui P. și L., născut la 01.03.1964, în satul Izvorul Ampoiului, oraș Zlatna, jud.A., domiciliat în .. 138, jud. A., posesor al CI . nr._ eliberată la 17.03.2006, de SPCLEP Zlatna, jud. A., CNP_.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au modificat, ci subzistă și impun în continuare privarea sa de libertate, măsura fiind proporțională scopului urmărit.
S-a arătat astfel că judecătorul care a soluționat propunerea de arestare preventivă a inculpatului a constatat că, din probațiunea administrată de organele judiciare de anchetă, rezultă date ce pot fi considerate indicii temeinice în sensul că inculpatul a săvârșit infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 5 C.pen., de a cărei comitere este acuzat inculpatul, constând în faptul că, la data de 25.11.2011, după ce în prealabil a creat convingerea părții vătămată B. N. A., că îi vinde 3,5 kg aur, la prețul de 90 lei/gr., a primit de la partea vătămată suma de 290.000 lei și i-a dat două recipiente în care i-a spus că sunt bucăți de aur, în realitate fiind pietre de râu.
Tribunalul a constatat că inculpatul este acuzat de comiterea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani și interzicerea unor drepturi, iar pericolul concret pentru ordinea publică este departe de a se fi diminuat, raportat la modalitatea și contextul în care acuzarea reține că ar fi fost săvârșită presupusa faptă infracțională, dar și raportat la natura presupusei fapte infracționale, cu privire la care s-a dispus arestarea preventivă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, pot suscita o tulburare socială, de natură a justifica o detenție provizorie, în măsura în care și dreptul intern recunoaște noțiunea de „tulburare a ordinii publice” (cazul Letellier c. Franței), cel puțin pentru o perioadă de timp.
S-a arătat că pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din gravitatea faptei de a cărei comitere este acuzat inculpatul. Este de observat că orice faptă contrară normelor de conduită, care constituie substanța ilicitului abstract determinat de normele juridice, tulbură atât ordinea de drept, cât și mediul social. Această tulburare, coroborată cu riscul repetabilității unor atari atitudini neconforme, de încălcare a legii penale, creează o stare de insecuritate pentru raporturile sociale și, concomitent, un sentiment firesc de dezaprobare din partea colectivității.
S-a mai reținut că nu pot fi acceptate în acest moment procesual criticile de context ale inculpatului, formulate prin apărătorul ales, în sensul că probațiunea administrată de organele judiciare de anchetă nu face dovada vinovăției sale, nu pot fi acceptate în acest moment procesual, arătându-se că stabilirea vinovăției inculpatului urmează a se realiza, desigur, numai în urma efectuării cercetării judecătorești și, contrar susținerilor exprimate în apărare, faptele care dau naștere suspiciunilor rezonabile nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare justificării unei condamnări.
Tribunalul a apreciat că durata privării de libertate la care a fost supus inculpatul nu este excesivă, raportat la caracterul rezonabil al bănuielii care a stat la baza arestării și al legitimității scopului urmărit prin arestare.
Împotriva încheierii primei instanțe a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul V. D., solicitând, personal și prin apărător ales, admiterea recursului, casarea încheierii penale pronunțate la data de 26.01.2012 de Tribunalul Hunedoara – Secția Penală în dosarul nr._ și rejudecând punerea de îndată în libertate a inculpatului recurent.
In subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării inculpatului recurent de a nu părăsi localitate.
S-a arătat că potrivit art. 136 Cpp măsurile privative de libertate se iau atunci când se constată că nu se poate asigura buna desfășurare a procesului penal sau pentru a împiedica sustragerea inculpatului de la judecată dar, potrivit art. 23 din Constituție, regula de baza este cercetarea inculpatului în stare de libertate, iar la dosarul cauzei nu există date din care să reiese faptul că inculpatul în cazul în care ar fi lăsat în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică sau că acesta ar pregăti săvârșirea unei noi infracțiuni.
Deși în motivarea încheierii Tribunalul a făcut referire la faptul că pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din gravitatea faptei de a cărei comitere este acuzat inculpatul, în speță, gravitatea faptei nu trebuie confundată cu pericolul concret pentru ordinea publică, iar prin punerea în libertate a inculpatului recurent nu se încalcă dispozițiile legale.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și din oficiu, conform art.385 ind.6 C.proc.pen., sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Curtea de Apel apreciază că recursul exercitat de inculpatul A. R. nu este fondat pentru următoarele considerente:
Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea penală nr. 48/28.11.2011 a Tribunalului Hunedoara, definitivă prin încheierea penală nr. 78/02.12.2011 a Curții de Apel A. I., pentru temeiul reglementat de dispozițiile art.148 al.1 lit.f C.pr.pen., potrivit căruia măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art.143 C.pr.pen., iar inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Curtea de Apel constată că judecătorul fondului a reținut în mod temeinic că subzistă temeiurile de fapt și de drept reținute cu ocazia arestării preventive, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f. Cod procedură penală raportat la art.143 C.proc.pen..
Măsura arestării a fost luată cu aplicarea corectă a prevederilor legale, iar temeiurile care au determinat arestarea inculpatului V. D. subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestuia, fără a apărea elemente noi față de data luării acestei măsuri, respectiv 28.11.2011, pentru a se putea constata că temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive s-ar fi schimbat sau ar fi încetat.
Analiza obiectivă a datelor și actelor din dosar atestă că, în cauză, menținerea arestării preventive este impusă de rațiuni plauzibile ce țin de gradul de pericol social ridicat al faptei de care este acuzat inculpatul, în cauză fiind îndeplinită condiția impusă de art. 148 alin. 1 lit. f C. proc. pen.- pericolul concret pentru ordinea publică - față de modul și mijloacele concrete prezumate de concepere a infracțiunii și de valoarea mare a prejudiciului care se pretinde a fi fost cauzat persoanei vătămate, precum și raportat la riscul săvârșirii unor noi infracțiuni de același gen și la necesitatea protejării ordinii publice față de ..
Curtea de Apel constată totodată că în prezenta cauză procedura se află în faza incipientă, nefiind administrate probele în fața instanței de judecată, astfel că, menținerea arestului preventiv se impune nu numai pentru a asigura celeritatea procesului penal dar și pentru o bună administrare a actului de justiție și pentru a preîntâmpina săvârșirea de către inculpat de alte fapte, și, implicit, pentru a reduce rezonanța socială negativă în rândul opiniei publice privind împrejurarea că persoane bănuite de comiterea unor fapte grave ar putea fi cercetate în stare de libertate.
Prevederile art.5 pct.1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (C..E.D.O) permit privarea de libertate a inculpatului atunci când există suspiciuni rezonabile că a săvârșit o infracțiune sau când rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o altă infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
În ceea ce privește solicitarea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu altă măsură neprivativă de libertate, Curtea de Apel, raportat și la dispozițiile art.139 alin.1 C.proc.pen., constată că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, nefiind înlăturată reținerea existenței unor probe certe că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, iar instituirea unor măsuri preventive alternative, deși analizate, sunt considerate insuficiente pentru protejarea interului public ce impune detenția.
Pentru toate aceste motive, constatând că măsură arestării preventive a fost luată cu aplicarea corectă a prevederilor legale, că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestuia, pentru buna desfășurare a procesului penal, față de faptul că nu există nici un motiv de nelegalitate care să poată fi luat în discuție din oficiu de către instanță, menținerea măsurii preventive fiind făcută cu respectarea dispozițiilor legale și având în vedere dispozițiile art.385 ind.15 pct.1 lit.b C.proc.pen., Curtea de Apel va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V. D..
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul V. D. împotriva încheierii din 26.01.2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr._ 11.
În baza disp. art. 192 alin. 2 C. proc. pen. obligă pe numitul recurent inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 25 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 30.01.2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. I. P. E. B. M. A. M.
Grefier,
L. A.
Red. A.I.P./tehn. L.A.
2 ex./02.02. 2012
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 117/2012. Curtea de Apel... | Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr. 26/1996. Decizia nr.... → |
|---|
