Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 167/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 167/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 02-02-2012 în dosarul nr. 167/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 167/2012
Ședința publică de la 02 Februarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E. C.
Judecător L. C.
Judecător A. L.
Grefier O. D. D.
P. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat de
Procuror A. F.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de P. de pe lângă J. A. I. împotriva sentinței penale nr. 560/2011 pronunțată de J. A. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul N. I. asistat de apărător ales, avocat M. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care expune dispozițiile instanței de la termenul de judecată din 12 ianuarie 2012.
Inculpatul N. I., întrebat fiind de instanță arată că nu dorește să facă precizări în fața instanței de recurs.
Apărătorul ales al inculpatului N., avocat M. A. și reprezentanta parchetului arată că nu au cereri de formulat.
Reprezentanta parchetului solicită admiterea recursului declarat de P. de pe lângă J. A. I. pentru motivele expuse în scris. În susținerea recursului arată că instanța, deși a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu din infracțiunea pre. de art. 6 din Legea 241/2005 în infracțiunea prev. de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 al.2, în minuta și dispozitivul sentinței nu a făcut nici o mențiune cu privire la art. 41 al.2 C.pen.
Pentru aceste motive, în rejudecare solicită să se facă aplicarea dispozițiile legale.
În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, instanța de fond în mod greșit a apreciat că fapta inculpatului nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. Din probele administrate s-a făcut dovada că inculpatul a făcut încasări, făcând alte plăți.
Apărătorul ales al inculpatului N., avocat M. A. invocă excepția tardivității formulării recursului raportat la art. 385/3; dezbaterile au avut loc la data de 3 octombrie 0211, când s-a amânat pronunțarea la data de 10 10 2011, recursul a fost declarat la data de 18 10 2011. În ce privește recursul solicită respingerea acestuia, sentința recurată fiind temeinică și legală, instanța de fond corect a reținut că inculpatul nu a avut intenția să prejudicieze statul, din probele administrate rezultă că profitul era scriptic, de asemenea inculpatul a făcut plata salariaților, din adresele eliberate de A. Cugir, depuse la dosarul cauzei, rezultă că în lunile iulie-septembrie societatea nu avea datorii la bugetul de stat.
Reprezentanta parchetului cu privire la excepția tardivității invocată de apărătorul ales al inculpatului arată că sentința a fost pronunțată la data de 10 10 2011, iar recursul a fost declarat la data de 13 10 2011, motiv pentru care solicită respingerea excepției.
Inculpatul având ultimul cuvânt arată că a făcut plăți periodic, prin poprirea conturilor au fost încasați o parte din bani, banii ridicați fiind doar pentru plata salariilor.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
În deliberare, constată că prin sentința penală nr. 560/10.10.2011 pronunțată de J. A. I. în dosar nr._, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin. 1 lit. b/1 C.pr.pen., inculpatul N. I. a fost achitat de sub acuzația săvârșirii infracțiunii prev. de arz. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
În baza art. 181 alin. 3 C.pen. i s-a aplicat inculpatului o amendă administrativă de 1.000 lei.
S-a disjuns acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Generală a Finanțelor P. A. și s-a dispus formarea unui nou dosar în care s-a dispus citarea părților pentru termenul din data de 31.10.2010, când se va pune în discuție suspendarea judecății până la pronunțarea unei soluții privind pe numitul P. O. A..
A fost menținut sechestrul asigurător dispus prin Ordonanța din 24.06.2010 a Parchetului de pe lângă J. A. I..
În baza art. 191 C.p.pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 430 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut în considerentele sentinței următoarele aspecte de fapt:
Inculpatul N. I. în calitate de administrator al . Cugir, începând cu luna octombrie 2008 nu a procedat la vărsarea sumelor evidențiate în documentele contabile ale societății comerciale al cărui administrator era cu titlu de impozit pe salarii, contribuție către sistemul public de asigurări sociale, contribuție către bugetul asigurărilor de șomaj și contribuție către asigurările sociale de sănătate în termen de 30 de zile de la reținere către bugetul de stat, astfel încât, la data de 15.09.2009 societatea înregistra obligații reținute de la salariați și neachitate către bugetul de stat în cuantum de 254.637 lei.
Starea e fapt expusă mai sus a fost reținută în baza materialului probator administrat în cauză:
- declarațiile inculpatului, din care rezultă că recunoaște fapta pentru care a fost trimis în judecată, însă precizează că neplata contribuțiilor la bugetul de stat s-a datorat situație financiare dificile a firmei pe care o administra, situație care început să se manifeste din luna noiembrie 2008. Totodată, inculpatul a arăta că profitul firmei era numai scriptic, potrivit datelor înscrise în evidența contabilă, deoarece sumele pe care firma trebuia să le primească de la clienți nu erau încasate în mod efectiv;
- declarațiile martorei L. V. C., din care rezultă că inculpatul a fost înștiințat de către aceasta cu privire la datoriile pe care firma le înregistra la bugetul de stat. Martora, care a fost contabila societății, a arătat și ea faptul că, de multe ori, sumele înscrise pe statele de plată a salariilor erau doar scriptice, fără ca acestea să existe efectiv în bugetul societății comerciale, situație similară și în cazul profitului înregistrat de firmă, deoarece nu toate facturile emise clienților erau încasate;
- adresa nr._/10.06.2011 a A. Cugir, din care rezultă sumele datorate bugetului de stat de . Cugir pentru perioada 1.07.2008 – 15.08.2009;
- sentința civilă nr. 179/F/2001 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, prin care s-a confirmat planul de reorganizare a activității . Cugir;
- procesul verbal nr._ din 17.03.2010 întocmit de Garda Financiară – Secția A. din care rezultă că . Cugir a înregistrat la sfârșitul anului 2008 un profit de 80.479,98 lei după care, începând cu ianuarie 2009 societatea înregistrează pierderi, care se mențin pe tot parcursul anului 2009, în luna august fiind de 406.069,66 lei.
La dosarul cauzei, atât în faza de urmărire penală cât și în cursul judecății au fost depuse și alte înscrisuri.
În drept, faptele inculpatului săvârșite în împrejurările descrise mai sus au fost calificate ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 6 din Legea 241/2005 pentru prevenire și combaterea evaziunii fiscale.
Tribunalul de primă instanță a apreciat, în raport cu baza factuală reținută și chestiunile de drept incidente în cauză, că faptele inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005.
Astfel, instanța a reține că, deși perioada avută în vedere în actul de sesizare este iulie 2008 – 15.09.2009, faptul că societatea administrată de inculpat a înregistrat pierderi începând cu anul 2009 nu este menționat deloc în rechizitoriu și nu a fost avut în vedere de organul de urmărire penală, deși din actul de control al gărzii financiare se poate vedea cu ușurință că societatea a înregistrat pierderi, producția realizată fiind susținută pe costuri dar și că au fost efectuate plăți către furnizori într-un volum mai mare decât creanțele încasate.
Pe de altă parte, în susținerea acuzațiilor formulate împotriva inculpatului în rechizitoriu se menționează, cu titlu de exemplu că, în luna august 2008 societatea datora suma de 8.771,42 lei reprezentând impozit pe salarii, bani pe care societatea îi deținea și puteau fi virați către bugetul de stat . Or, din adresa nr._ din 22.06.2011 și din adresa nr. 17.284 din 10.06._, ale A. Cugir, rezultă fără echivoc că în perioada iulie – septembrie 2008 . Cugir nu avea datorii la bugetul de stat.
Lipsa disponibilităților bănești necesar plății contribuțiilor datorate bugetului de stat invocată de inculpat este susținută și de martora L. C. iar aspectul că inculpatul nu a urmărit fraudarea bugetului de stat prin neplata contribuțiilor și utilizarea acelor sume în scop personal și că dorește stingerea datoriilor acumulate este confirmat de planul de reorganizare aprobat de Tribunalul A..
Sub aspectul laturii civile, J., având în vedere că în perioada de referință societatea a fost administrată și de numitul P. O. A. și că instanța a sesizat organul de urmărire penală cu privire la săvârșirea și de către acesta a infracțiunii prevăzute la art. 6 din Legea nr. 241/2005, urmează ca acțiunea civilă să fie disjunsă și să se formeze un nou dosar, în care se vor cita părțile pentru termenul din data de 31.10.2010. Cu privire la acest nou dosar, instanța apreciind că se impune suspendarea judecății până la pronunțarea unei soluții în ceea ce îl privește pe numitul P. O. A., pentru a se putea stabili persoanele chemate să răspundă pentru prejudiciul produs părții civile.
Împotriva sentinței a declarat recurs P. de pe lângă J. A. I., aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte, relevate în memoriul depus la dosar la fila 3-4:
- deși instanța de fond a pus în discuție și a dispus, la termenul din 2.05.2011, schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu din infracțiunea prev. de art. 6 Legea 241/2005 în art. 6 Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în minută și dispozitivul hotărârii nu s-a făcut mențiune cu privire la forma continuată a infracțiunii.
- în mod greșit, instanța fondului a apreciat că fapta săvârșită de către inculpat este lipsită în mod vădit de importanță și că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
- instanța a ignorat împrejurarea că inculpatul, cu rea credință, nu și-a onorat obligațiile pe care le avea la bugetul statului deși în casieria sau în conturile acestuia, cel puțin în anul 2008, au existat suficiente sume de bani pentru a fi acoperite măcar parțial sumele datorate bugetului statului, chiar și în perioada în care inculpatul susține că ar fi avut probleme financiare.
Examinând excepția ridicată de către inculpatul N. I., prin apărătorul ales, ca o chestiune ce prevalează analizării motivelor de recurs, Curtea, în urma verificărilor efectuate o va respinge, calea de atac exercitată de către P. de pe lângă J. A. I. fiind înregistrată la J. A. I. la data de 13.10.2011, conform actelor de la filele 14-15 din dosarul de recurs, deci în termenul legal de 10 zile prev. de art. 385/3 C.pr.pen..
Curtea a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 385/14 alin. 1/1 C.pr.pen., vizând ascultarea obligatorie în procedura recursului în cazul pronunțării unei soluții de achitare de către instanța de fond, însă acesta nu a dorit să facă precizări suplimentare.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate, în raport cu aspectele critice expuse dar și din oficiu, în limitele prev. de art. 385/6 alin. 3 C.pr.pen., Curtea constată următoarele:
1. Instanța fondului a reținut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe materialul probator de la dosar: procesul verbal nr._ din 17.03.2010 întocmit de Garda Financiară secția A. filele 17-41 dup; proces verbal încheiat cu ocazia Adunării Generale A Acționarilor la .; sentința comercială 235/2010 a Tribunalului A. fila 39-40 dup; certificat constatator fila 64-69 dup; adresa Primăriei Cugir fila 70-71 dup; adrese ale poliției Cugir către Direcția Impozite și taxe fila 72-73; adrese ale M.F.P. – Agenția Națională de Administrate Fiscală fila 7-8;adresa nr._/10.06.2011 a A.F.P. Cugir; sentința civilă nr. 179/F/2011 a Tribunalului A.; depozițiile martorilor L. V. C., P. O. A. coroborate cu declarațiile inculpatului, în care acesta deși recunoaște infracțiunea în materialitatea ei, arată că nu a avut lichiditățile necesare virării sumelor de bani, întrucât a acordat preeminență achitării unor datorii către furnizori.
2. Curtea arată că instanța fondului a realizat o evaluare judicioasă probelor cauzei, în conformitate cu exigențele art. 63 alin. 2 C.pr.pen., stabilind în mod clar și neechivoc vinovăția inculpatului, în limite infracțiunii expuse în actul de sesizare, însă a apreciat în mod eronat că fapta descrisă nu ar atinge pragul de gravitate cerut de art. 17 Cod penal.
3. Analiza atentă a probelor esențiale supuse aprecierii relevă faptul că inculpatul, cu știință, a reținut și nu vărsat către bugetul consolidat al statului sumele reprezentând impozite și contribuție cu reținere la sursă, producând un prejudiciu total în valoare de 122.124 lei, deși este confirmată existența în casieria societății sau în conturile acestuia, cel puțin în anul 2008, a sumelor de bani necesare pentru a fi acoperite aceste taxe.
4. În circumstanțele date, Curtea nu va accepta apărările inculpatului, conform cărora acesta nu dispunea de lichidități, ci sumele erau evidențiate doar scriptic în contabilitate, nefiind încasate în mod efectiv de la clienți, actele dosarului infirmând susținerile intimatului. Rezultă cu certitudine că în luna iulie 2008 societatea a înregistrat un profit de 105.823, 33 lei, iar în luna decembrie 2008, un profir în valoare de 87.116, 58 lei bani ce puteau fi direcționați către obligațiile la bugetul consolidat la statului. Nu este confirmată de actele dosarului apărarea inculpatului, conform căreia a fost nevoit să achite sume de bani reprezentând taxe și impozite către bugetul de stat. Relevante în acest sens, sunt adresele nr. 17.990 din 22.06.2011 și nr. 17.284 din 10.06.2011 ale A. Cugir, din care rezultă fără echivoc că în perioada iulie septembrie 2008, . nu avea datorii la bugetul de stat.
5. Lipsite de relevanță sunt de asemenea, susținerile inculpatului în sensul că a împrumutat din bani personali societatea, atâta timp cât acesta nu și-a onorat obligațiile cerute de lege, lipsindu-i pe angajații săi de protecție socială.
6. Actele de la dosar, coroborate cu depozițiile martorei L. V. C. atestă fără putință de tăgadă, că inculpatul avea reprezentarea critică a pasivității sale, cu atât mai mult cu cât a fost înștiințat de către contabila societății cu privire la datoriile pe care firma le avea la bugetul de stat și obligația de plată. Aspectele susținute de martoră, în sensul că banii existau în anumite perioade în conturile societății doar scriptic, nu sunt și suficiente pentru a justifica exonerarea de răspundere penală a inculpatului, atâta timp cât s-a demonstrat în cauză direcționarea anumitelor sume de bani încasate efectiv, către plata altor datorii.
7. În contextul factual reținut, Curtea apreciază că în cauză nu există motive pertinente și raționale de a aprecia că în cauză, fapta inculpatului a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, fiind în mod vădit lipsită de importanță.
8. Curtea consideră că:
- modul și mijloacele concrete de săvârșire a infracțiunii (prin omisiunea de a vărsa la bugetul de stat sumele de bani reprezentând contribuții și impozite cu reținere la sursă, deși societatea avea încasări);
- urmările produse sau care s-ar fi putu produce (lipsirea de orice protecție socială pe o durată îndelungată de timp a unui număr considerabil de persoane);
- conduita ulterioară a inculpatului care nu a depus minime diligențe de a recupera prejudiciul cauzat, reprezintă argumente suficiente în a aprecia asupra întrunirii condiției esențiale prevăzute la art. 17 Cod penal, și anume gradul de pericol social specific unei infracțiuni.
9. În acest sens, Curtea reține că fapta inculpatului, săvârșită în mod repetat a adus o atingere serioasă valorilor sociale ocrotite de lege, astfel încât în cauză este incident cazul de casare prev. de art. 385/17/1 și 18 C.pr.pen.
10. Un alt aspect de nelegalitate sesizat de către P. vizează omisiunea instanței de fond de a reține la calificarea juridică a faptei, dispozițiile art. 41 alin. 2 Cod penal, deși la termenul din 2.05.2011 J. a dispus schimbarea încadrării juridice în acest sens. Având în vedere că inculpatul în mod repetat a omis vărsarea la bugetul statului a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, fapta sa îmbracă forma infracțiunii continuate, astfel încât se impunea reținerea dispozițiilor art. 41 alin.2 Cod penal. Sub acest aspect, în cauză este incident cazul de casare prev. de art. 385/9 pct. 17 C.pr.pen.
11. Față de cele ce preced, Curtea conform art. 385/15 pct.2 lit. d C.pr.pen. va admite recursul declarat de P. de pe lângă judecătoria A. I., casând sentința penală atacată și procedând, numai sub aspect penal, la rejudecare în aceste limite: va condamna inculpatul la 2500 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
12. La stabilirea în concret a pedepsei aplicate, Curtea a luat în considerare atât gradul de pericol social al faptei săvârșite, cât și aspectele ce conturează pozitiv profilul socio-moral al inculpatului, cu referire specială la statutul său de infractor primar și conduita sa socială adecvată. Curtea apreciază că o pedeapsă constând în amenda penală în cuantum de 2500 lei corespunde unor posibilități reale de reeducare ale inculpatului și este în măsură să ofere garanții suficiente asupra îndeplinirii funcției de fermitate, exemplaritate și intransigență a măsurii coercitive. Conduita procesuală parțial sinceră a inculpatului în cursul procedurilor și contextul economic existent la data săvârșirii faptei(imposibilitatea intrării în posesia sumelor de bani cuvenite, în integralitatea lor) reprezintă argumente avute în vedere de instanță la aplicarea unei sancțiuni proporționale cu comportamentul de manieră penală a acestuia.
Curtea va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63/1 Cod penal.
13. Curtea urmează a menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
14. În conformitate cu art. 192 alin. 3 c.pr.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge excepția tardivității recursului.
Admite recursul declarat de P. de pe lângă J. A. I. împotriva sentinței penale nr. 560/10.10.2011 pronunțată de J. A. I. în dosar penal nr._ .
Casează sentința penală atacată numai sub aspectul laturii penale a cauzei și procedând la rejudecare în aceste limite:
Condamnă pe inculpatul N. I. la:
- 2500 (două mii cinci sute) lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63/1 Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 2.02.2012.
Președinte, Judecător,Judecător,
M. E. C. L. C. A. L.
Grefier,
O. D. D.
Red. M.E.C.
Tehnored. D.O.D.
2 ex./06.02.2012
jud. fond T. O.
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 156/2012. Curtea... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 247/2012. Curtea de... → |
|---|
