Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 11/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 11/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 02-03-2012 în dosarul nr. 11/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.11/A/2012
Ședința publică de la 02 Martie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. F.
Judecător M. A. M.
Grefier A. B.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel A.-I. reprezentat prin
Procuror -A. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. DE PE L. T. S. și inculpatul M. S. împotriva sentinței penale nr. 226/22.12.2011 pronunțate de T. S. – Secția penală în dosarul nr._ .
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la data de 28 februarie 2012 și care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.226/22.12.2011 pronunțată de T. S. – Secția penală în dosarul nr._ s-a dispus, în baza art.174 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.99 C.pen. și art.3201 alin.7 C.pen., condamnarea inculpatei P. C.-A., fiica lui R. și V., născută în anul 12.07.1994, în localitatea Mediaș, județul S., CNP_, de cetățenie română, studii 7 clase, fără ocupație, domiciliată în comuna Bazna, . județul S., în prezent aflată în Penitenciarul G., la 5 ani închisoare pentru infracțiunea de omor.
În baza art.71 alin.2 C.pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b C.pen.
În baza art.88 C.pen. s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă din 14 martie 2011 la zi.
În baza art.350 C.pr.pen. s-a menținut starea de arest a inculpatei.
În baza art.7 din Legea nr.76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpată în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, la data eliberării din penitenciar.
În baza art.334 C.pr.pen. a fost schimbată încadrarea juridică a infracțiunii prev. de art.174 alin.1 C.pen. combinat cu art.175 alin.1 lit.c C.pen., art.176 alin.1 lit.c C.pen., cu aplicarea art.37 lit.b C.pen. și art.75 lit.c C.pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M. S., în infracțiunea prev. de art.264 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.37 lit.b C.pen.
În baza art.264 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.37 lit.b C.pen. a fost condamnat inculpatul M. S., fiul lui E. și al lui M., născut la 09.12.1976 în localitatea Mediaș județul S. CNP_, de cetățenie română, studii 6 clase, ocupația zilier, domiciliat în comuna Bazna, ., județul S., în prezent aflat în Penitenciarul Aiud la 5 ani închisoare pentru infracțiunea de favorizarea infractorului.
În baza art.71 alin.2 C.pen.s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b C.pen.
În baza art.88 C.pen. s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă din 14 martie 2011 la zi.
În baza art.350 C.pr.pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art.118 lit.b C.pen. s-a confiscat de la inculpata P. C.-A. fragmentul de lemn provenind dintr-o coadă de mătură, trei bâte și un vătrai de fier.
A fost obligată inculpata P. C.-A., în solidar cu partea responsabilă civilmente P. V. domiciliată în ., jud.S. să plătească 1.100 lei despăgubiri minorei M. A., prin mama sa Ș. M. domiciliată în ., jud.S., și câte 100 lei lunar începând cu data pronunțării sentinței și în continuare până la majorat sau alte dispoziții, precum și 100.000 lei daune morale.
S-a constatat că partea vătămată R. M. domiciliată în ., jud.S. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat fiecare inculpat, minora în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească statului câte 3.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 700 lei reprezintă onorariile pentru avocații desemnați din oficiu la urmărire penală și la instanță.
Onorariile pentru avocații desemnați din oficiu s-a dispus a fi avansate din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă T. S. din 15 aprilie 2011 au fost trimiși în judecată inculpații P. C. A. și M. S. pentru comiterea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de art.174 alin.1 combinat cu art.175 al.1 lit.c și art.176 alin.1 lit.c C.p., cu aplicarea art.37 lit.b și art.75 lit.c C.p.
În actul de sesizare s-a reținut că în noaptea de 10/11 martie 2011 cei doi inculpați au exercitat acte de violență asupra numitului M. N., care s-au soldat cu producerea unor leziuni traumatice grave și care în final i-au cauzat decesul.
În cauză au fost ascultați inculpații, au fost audiați martorii: P. I., Cziki I. R., P. R., P. T., C. S., C. C., A. M. G.. La dosar se găsesc declarațiile părților civile R. M. și Ș. M. precum și acte de constatare și fotografii întocmite de poliție, acte medico-legale, alte înscrisuri.
Din probele administrate în cauză instanța a reținut următoarele:
Inculpatul S. M. întreține relații de concubinaj cu inculpata minoră P. C. A. de aproximativ doi ani, relații din care au rezultat doi copii minori.
Inculpatul M. S., ocazional, consuma alcool împreună cu victima M. N., despre cei doi pretinzându-se în rechizitoriu, în lipsa oricărei probe, că sunt veri primari. Aspectul rudeniei a fost elucidat testimonial în timpul cercetării judecătorești, din declarația martorului P. I. (fila 74) reieșind că tatăl inculpatului era fratele mamei victimei.
Pe fondul consumului de alcool între cei doi se iscau divergențe soldate chiar cu acte de violență.
În seara zilei de 10 martie 2011, în jurul orei 2030 victima s-a dus acasă la inculpați cu o jumătate de litru de rachiu pe care l-au băut împreună, adăugând consumului și bere.
Din declarațiile coroborate ale inculpaților s-a reținut că la un moment dat M. S. s-a culcat, inculpata P. C. A. susținând că victima a încercat să întrețină cu ea raporturi sexuale după ce în prealabil o insultase. În aceste împrejurări inculpata a lovit victima în mod repetat cu o . corpuri contondente respectiv, cârligul metalic de la sobă, coadă de mătură și o bâtă.
Aplicarea loviturilor victimei s-a făcut în mai multe reprize, pentru că aceasta insista recurgând și la gesturi obscene precum și tentativa de a o dezbrăca pe inculpată, în vederea întreținerii unui raport sexual. Deși dat afară din casă victima a revenit ceea ce s-a soldat cu noi lovituri din partea inculpatei. S-a constatat că toate aceste aspecte reies din declarațiile inculpatei P. C. A., coroborându-se doar într-o mică măsură cu declarațiile celuilalt inculpat, pentru că acesta dormea și nu a văzut decât fragmentar faptele, respectiv într-o primă fază trezit din somn de zgomote după care a adormit din nou.
Instanța a constatat că, deși în rechizitoriu se susține că ambii inculpați au lovit victima, acest fapt nu este susținut de nici o probă. Încă o dată s-a făcut precizarea, considerată extrem de importantă, că de față nu erau decât victima și inculpații.
S-a arătat că ceea ce se poate stabili cu certitudine și doar pe baza declarațiilor, în principal ale inculpatei P. C. A. coroborate și cu cele ale inculpatului M. S. este că doar ea a aplicat lovituri victimei.
În final inculpata l-a trezit din somn pe concubinul ei și împreună l-au transportat cu căruța la domiciliu, punându-l în pat și fără a anunța pe altcineva despre cele întâmplate. Peste noapte victima, în urma leziunilor suferite ca urmare a loviturilor primite a încetat din viață.
Mai înainte de începerea cercetării judecătorești inculpata P. C. A. a declarat personal că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în timpul urmăririi penale.
În aceste condiții față de inculpată judecata a avut loc în condițiile art.3201 C.pr.pen.
S-a reținut că fapta inculpatei, așa cum reiese de mai sus, constituie infracțiunea de omor, prev. de art.-174 alin.1 Cod penal, fiind aplicate și prevederile art.99 C.pen., inculpata fiind minoră.
Inculpata a fost condamnată iar la individualizarea pedepsei s-a avut în vedere contextul împrejurărilor care au condus la decesul victimei, poziția procesuală corectă, că este minoră, are doi copii minori din concubinajul cu celălalt inculpat, dar și de starea psihică, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică reieșind că prezintă deficiență mintală ușoară, fiind cu o personalitate în curs de structurare dizarmonică.
Față de toate acestea, ținând cont de prevederile art.109 alin.1 C.pen. care arată că limitele pedepselor ce se aplică minorilor se reduc la jumătate precum și la incidența prevederilor art.3201 alin7 C.pr.pen. privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, inculpata a fost condamnată la 5 ani închisoare.
În baza art.71 alin.2 C.pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C.pen. pe durata executării pedepsei închisorii din momentul când va fi majoră. S-a considerat că se impune interzicerea drepturilor de la art.64 lit.a C.p. în integralitatea lor, inculpata fiind nedemnă să-și exercite dreptul de a alege în raport de gravitatea infracțiunii comise.
În baza art.88 C.p. s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă din 14 martie 2011 la zi, iar în baza art.350 C.pr.pen. s-a menținut starea de arest.
În baza art.118 C.pen. s-a dispus confiscarea de la inculpata P. C.-A. a fragmentului de lemn provenind dintr-o coadă de mătură, trei bâte și un vătrai de fier.
În conformitate cu art.7 din legea nr.76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpată în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, la data eliberării din penitenciar.
După cum s-a arătat, inculpatul M. S. a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, instanța reținând însă că nici o probă nu atestă participarea acestuia într-un fel sau altul la acțiunea de ucidere.
Aceasta nu înseamnă că el nu a desfășurat nici un fel de activitate infracțională.
S-a arătat că în concluziile procurorului de ședință s-a insistat pe participarea acestuia la infracțiune de maniera că este coautor pentru că împreună cu cealaltă inculpată a transportat victima cu căruța la domiciliu și au abandonat-o în locuința neîncălzită.
Instanța a considerat însă că transportul și abandonarea victimei în condițiile menționate sunt ulterioare realizării elementului material al laturii obiective a infracțiunii de omor.
Din concluziile raportului de constatare medico-legală a reieșit că lovirea repetată cu corpuri dure a cauzat leziunile traumatice, ele fiind cele care au legătură directă de cauzalitate cu decesul (pct.3). Ideea este întărită și de concluziile imediat următoare potrivit cărora leziunile traumatice majore cu efect tanatogenerator sunt cele toracice cu fracturi costale și lezarea bazei plămânului stâng (pct.4).
Astfel, s-a reținut că ipoteza că expunerea mai îndelungată la temperatură scăzută este tot un element al raportului de cauzalitate este infirmată, această împrejurare având semnificația doar a unei condiții favorizatoare.
Evident că ajutând inculpata minoră de maniera arătată în intervalul de după săvârșirea de către aceasta a acțiunilor specifice omorului, el încercat să îngreuneze urmărirea penală cel puțin o perioadă de timp. S-a mai observat și că acest ajutor nu a intervenit în baza vreunei înțelegeri anterioare și nici în timpul săvârșirii infracțiunii.
În acest fel s-a considerat că sunt realizate elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului, motiv pentru care în conformitate cu prevederile art.334 C.pr.pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de omor deosebit de grav în infracțiunea prev. de art.264 alin.1 C.pen. pentru care inculpatul a fost condamnat.
La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere că deși tânăr are un comportament inadecvat, este consumator de alcool, are o fire violentă și că se află în stare de recidivă post executorie având în antecedența penală o infracțiune de omor. Totodată s-a ținut cont și de pericolul social concret al infracțiunii pentru care a fost condamnat, reieșind din natura valorii sociale lezate și din limitele de pedeapsă.
Față de toate acestea s-a aplicat o pedeapsă de 5 ani închisoare.
În baza art.71 alin.2 C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b C.pen. în integralitatea lor, față de circumstanțele personale arătate.
Conform art.88 C.pen. s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă din 14 martie 2011 la zi., iar în baza art.350 C.pr.pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.
Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a constatat că în timpul urmăririi penale partea vătămată R. M. a arătat că se va constitui parte civilă, la instanță a precizat că nu se mai constituie, caz în care s-a luat act de această împrejurare.
Pentru minora M. A., fiica minoră a victimei, în lipsa reprezentantei legale de la dezbateri, Ministerul Public a exercitat acțiunea civilă în sensul că s-a cerut pentru minoră o prestație periodică lunară și 100.000 lei daune morale.
Cererea a fost apreciată întemeiată și în consecință a fost admisă, iar inculpata P. C. A. a fost obligată în solidar cu partea responsabilă civilmente P. V. (în calitate de mamă) să plătească 1.100 lei despăgubiri minorei prin mama sa, și câte 100 lei lunar începând cu data pronunțării până la majorat sau alte dispoziții. S-a arătat că suma de 1.100 lei reprezintă despăgubirile însumate, câte 100 lei lunar începând cu data decesului victimei și până la pronunțare. Atât această sumă cât și prestația periodică reprezintă contravaloarea ajutorului de care minora a fost privată și pe care l-ar fi primit din partea tatălui cu titlu de obligație de întreținere.
S-a considerat întemeiată și cererea pentru acordarea daunelor morale, fiind mai presus de orice îndoială că minora a suferit o traumă psihică prin decesul tatălui și de aceea inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente a fost obligată la plata sumei de 100.000 lei cu același titlu, către minoră.
A fost obligat fiecare inculpat, minora în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească statului câte 3.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 700 lei reprezintă onorariile pentru avocații desemnați din oficiu la urmărire penală și la instanță.
În ceea ce privește onorariile pentru avocații desemnați din oficiu s-a dispus avansarea lor din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termenul legal, P. de pe lângă T. S. și inculpatul M. S., aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie.
Prin apelul formulat, P. de pe lângă T. S. a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului M. S., arătându-se că acesta se face vinovat de comiterea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, prev. de art. 174 al. 1, 175 lit. c și 176 al. 1 lit. c C.pr.pen., precum și sub aspectul omisiunii instanței de fond de a reține în favoarea inculpatei P. C. A. circumstanța atenuantă legală a provocării, prev. de art. 73 lit. b C.pen.
În expunerea motivelor de apel, P. a susținut că schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului M. S. este nelegală, întrucât instanța a ignorat în totalitate probele administrate în cursul urmăririi penale, considerând că inculpatul nu se face vinovat de infracțiunea de omor.
S-a arătat că în special din declarațiile coinculpatei P. C. A. reiese cu prisosință implicarea inculpatului M. S. în agresarea victimei M. N., fiind indicate în acest sens declarațiile date de inculpata P. C. la data de 12.03.2011(fila 124 dosar de urmărire penală), apoi la data de 29.03.2011, cu ocazia judecării cererii de prelungire a măsurii arestării preventive și cele de la data de 14.04.2011, cu ocazia reaudierii de către procuror. S-a susținut că în declarațiile menționate inculpata a relatat că la un moment dat, trezindu-se din somn, concubinul ei s-a dus la victimă, a lovit-o și i-a spus să plece acasă, după care împreună au transportat-o la domiciliul ei unde au abandonat-o în frig, deși era evidentă gravitatea leziunilor produse; în următoarea declarație inculpata a arătat că inculpatul M. S. a prins victima de guler de trei ori pentru a o scoate din casă, iar victima a căzut pentru că era beată. S-a mai susținut că, la reaudierea sa de către procuror, inculpata P. C. A. și-a menținut declarațiile, în sensul că inculpatul M. S. l-a prins de haine pe M. N. și l-a aruncat afară din casă, după care împreună l-au urcat în căruță și l-au dus acasă, deoarece victima nu mai putea să meargă.
S-a arătat că din constatările preliminare ale medicului legist și din raportul de constatare medico-legală a rezultat că moartea victimei s-a datorat hemoragiei interne consecința unei soluții de continuitate pulmonare stângi la o persoană politraumatizată în combinație cu expunerea mai îndelungată la temperatură scăzută.
Prin urmare, s-a concluzionat în mod indubitabil că și inculpatul M. S. a exercitat acte de violență asupra victimei M. N., după care împreună cu concubina sa au transportat victima la domiciliul ei neîncălzit, unde au abandonat-o pe durata nopții în frig și, chiar după ce aceasta a decedat, nu au anunțat organele de poliție.
S-a arătat că această contribuție a inculpatului nu poate fi înlăturată, chiar dacă s-ar accepta faptul, puțin probabil, al cauzării leziunilor majore doar de către inculpata P. C. A., aceasta având o constituție fragilă. De asemenea, s-a considerat că apărarea inculpatului că a dormit în timpul agresiunii exercitate de inculpată nu poate fi acceptată, deoarece victima a strigat, iar locuința este compusă dintr-o singură cameră.
S-a mai susținut că abandonarea în frig a victimei nu constituie doar o condiție favorizatoare, ci conturează comiterea omorului cu intenție indirectă, având în vedere că după transportarea victimei la domiciliu și abandonarea ei, inculpații nu au întreprins nici cel mai mic gest de ajutorare a victimei.
În susținerea celuilalt motiv de nelegalitate invocat, s-a arătat că, deși instanța a constatat împrejurarea că victima a insultat inculpata P. C. A., a recurs la gesturi obscene și a încercat în mod insistent să întrețină relații sexuale cu ea, nu a reținut în favoarea acesteia circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b C.pen.
Prin apelul formulat, inculpatul M. S. a solicitat achitarea sa pentru comiterea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, prev. de art. 174 al. 1, 175 al. 1 lit. c, art. 176 lit. c C.pen. cu apl. art. 75 lit. c C.pen., ca urmare a reținerii temeiului prev. de art. 10 lit. c C.pr.pen., sau achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. d C.pr.pen., pentru comiterea infracțiunii de favorizare a infractorului.
În expunerea motivelor de apel, inculpatul a susținut că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de omor, întrucât nu a avut nici o implicare în lovirea victimei, iar în privința infracțiunii de favorizare a infractorului, a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia.
În apel, s-a procedat la audierea inculpatei P. C. A., depoziția acesteia fiind consemnată la filele 73-75 dosar.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 371 al. 2 C.pr.pen., Curtea constată că apelurile declarate de P. de pe lângă T. S. și de inculpatul M. S. sunt nefondate.
Din actele dosarului a rezultat că în ziua de 12.03.2011, la ora 18,00, inculpata P. C. A. a sesizat poliției faptul că la data menționată, deplasându-se la domiciliul numitului M. N., vărul concubinului său M. S., a constatat că acesta este decedat.
Primele verificări au relevat faptul că numitul M. N., în vârstă de 57 ani, prezenta pe corp multiple semne care pledau pentru o moarte de natură violentă.
Constatările inițiale au fost confirmate de raportul preliminar întocmit de S. Clinic de Medicină Legală S. – Cabinetul medico-legal Mediaș, precum și de raportul de constatare medico-legală efectuat de aceeași unitate, din care a rezultat că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat hemoragiei interne consecința unei soluții de continuitate pulmonare stângi la o persoană politraumatizată și cu expunere mai îndelungată la temperatură scăzută, leziunile traumatice descrise putând fi produse prin lovire repetată cu corpuri dure, având legătură directă de cauzalitate cu decesul.
S-a relevat faptul că leziunile traumatice majore, cu efect tanatogenerator, au fost cele toracice cu fracturi costale și lezarea bazei plămânului stâng.
Din cercetările efectuate a rezultat că în seara de 10/11.03.2011, victima M. N. s-a deplasat la domiciliul inculpaților M. S. și P. C. A., având asupra sa o sticlă de ½ l rachiu.
S-a stabilit cu certitudine că victima a fost agresată la domiciliul inculpaților, după care a fost transportată la domiciliul său, cu căruța, de către cei doi inculpați și lăsată acolo, leziunile suferite în urma loviturilor aplicate fiind cauza determinantă a decesului acesteia.
Acestea sunt elementele de fapt care se desprind cu certitudine din ansamblul probator administrat în cauză, fiind dovedită, de asemenea, împrejurarea că în acea seară, inculpata P. C. A. a exercitat în mod repetat acte de agresiune asupra victimei M. N., folosind în acest sens mai multe corpuri contondente, respectiv bâte, coadă de mătură și vătrai.
Ceea ce nu s-a putut stabili cu certitudine în cauză a fost contribuția efectivă a inculpatului M. S. la agresarea victimei, în condițiile în care acesta a negat constant că ar fi lovit victima, iar coinculpata P. C. A. a susținut aceste aspecte, arătând că doar ea a agrest victima, alte persoane, în afara copiilor minori ai inculpaților, nefiind de față.
Curtea reține că într-adevăr, în declarațiile date de inculpați pe parcursul procedurilor au intervenit o . inadvertențe, însă inculpații au fost constanți în a exclude contribuția lui M. S. la aplicarea loviturilor victimei.
Referitor la inconsecvențele apărute, Curtea reține că, în conformitate cu o decizie de speță a Înaltei Curți de Casație și Justiție(nr. 3465/27.06.2007), acestea sunt irelevante, deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 66 al. 1 C.pr.pen., inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să își dovedească nevinovăția, iar potrivit art. 69 C.pr.pen. declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări care rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Având în vedere că în susținerea apelului declarat, P. de pe lângă T. S. a invocat declarațiile date de inculpata P. C. A. în fața organelor de poliție, la data de 12.03.2011, apoi la data de 29.03.2011 cu ocazia prelungirii măsurii arestării preventive, respectiv la data de 14.04.2011 în fața procurorului, declarații din care s-a apreciat că rezultă contribuția coinculpatului M. S. la comiterea omorului asupra victimei, Curtea va proceda la examinarea acestora în cele ce urmează.
Curtea constată că, în prima declarație dată, la data de 12.03.2011(fila 124 dosar de urmărire penală), în calitatea de făptuitor, în faza actelor premergătoare, inculpata P. C. A. a relatat că în seara de 10/11.03.2011 victima a venit la domiciliul lor, i-a solicitat să întrețină relații sexuale, astfel că fiind nervoasă l-a lovit cu un lemn, context în care concubinul său s-a trezit, s-a ridicat din pat, s-a dus la victimă și i-a spus să plece acasă, lovindu-l. Curtea constată că această depoziție a rămas singulară, în sensul că este unica declarație în care se specifică faptul că inculpatul M. S. ar fi lovit victima, fără însă a se detalia numărul loviturilor, modalitatea de aplicare a acestora, zonele vizate sau folosirea vreunui obiect contondent.
Cu privire la valoarea probantă a acestei declarații, pe lângă aspectele relevate mai sus, vizând formularea vagă, lipsită de detalii, a pretinsei agresări a victimei de către inculpatul M. S., Curtea reține că declarația a fost dată de inculpată în faza actelor premergătoare, iar potrivit art. 224 C.pr.pen. aceste acte se efectuează în vederea începerii urmăririi penale, ele putând realiza diferite obiective, cum ar fi: completarea informațiilor organului de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale; verificarea informațiilor deținute, confirmând sau infirmând concordanța acestora cu realitățile faptice ale cauzei; fundamentarea convingerii organului de urmărire penală referitoare la soluția de neurmărire penală, potrivit art. 228 C.pr.pen.
Astfel cum s-a statuat și în doctrină, actele premergătoare, fiind doar acte de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale, este inadmisibil a fi efectuate înainte de începerea urmăririi penale acte care ar implica efectuarea lor în cadrul urmăririi penale, cum ar fi luarea unei măsuri preventive, a unei măsuri asigurătorii, de ocrotire sau de siguranță, ascultarea ca învinuit, punerea în mișcare a acțiunii penale.
Or, revenind la speța de față, se constată că la data de 12.03.2011, înainte de începerea urmăririi penale prin rezoluția procurorului emisă la data de 14.03.2011, organul de cercetare a procedat la ascultarea inculpatei P. C. A., acesteia fiindu-i adusă la cunoștință învinuirea, conform procesului verbal existent la fila 123, i s-a adus la cunoștință că are dreptul de a fi asistată de apărător, precum și faptul că tot ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa, conform art. 6 și 70 C.pr.pen.
În atare situație, procedându-se la efectuarea unor acte specifice urmăririi penale, iar nu a actelor premergătoare, organul de cercetare penală ar fi trebuit să asigure inculpatei P. C. A. asistență juridică obligatorie, având în vedere starea de minoritate a acesteia, sau cel puțin să asigure prezența ocrotitorului legal, minora urmând a da declarație asistată de unul dintre părinți.
Având în vedere aceste aspecte de nelegalitate, precum și împrejurarea că, potrivit art. 224 al. 3 C.pr.pen., doar procesul verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă, Curtea apreciază că declarația dată de inculpata P. C. A. la data de 12.03.2011 nu poate fi valorificată din punct de vedere probator.
Procedând la analizarea declarațiilor ulterioare date de inculpata P. C. A., inclusiv a celor invocate în susținerea motivelor de apel, Curtea reține că în esență aceasta a relatat că în seara incidentului a consumat din rachiul adus de victimă împreună cu aceasta, iar ulterior, ca urmare a propunerilor indecente ale victimei și având în vedere că a fost jignită, fiindu-i adresate cuvinte de genul proastă, handicapată, femeie de moravuri ușoare, inculpata a menționat că a început să aplice lovituri victimei, cu diferite corpuri contondente, cu o coadă de mătură și cu un vătrai, timp în care concubinul său, coinculpatul M. S., a dormit împreună cu copiii lor, în vârstă de 5 ani, respectiv 4 luni.
Inculpata a relatat că, după ce a agresat victima, atât în casă, cât și în curte, l-a trezit pe concubinul său pentru a o ajuta să îl transporte pe acesta la domiciliul lui. După ce l-au dus cu căruța, l-au întrebat dacă este necesar să anunțe salvarea, victima a refuzat, astfel că l-au pus în pat, l-au acoperit și s-au întors la domiciliu, inculpata deplasându-se a doua zi la domiciliul victimei, unde a găsit-o decedată.
Aspectele menționate sunt confirmate și de coinculpatul M. S., care a susținut că a dormit în perioada în care victima s-a aflat în locuința lor, s-a trezit la un moment dat și a văzut că inculpata îi aplica acestuia lovituri, motiv pentru care i-a cerut să înceteze, adormind la loc, după care a fost trezit din nou, de data aceasta de coinculpată, care i-a cerut să îl transporte pe M. N. la domiciliul lui.
Împrejurarea că în unele declarații date, respectiv în cele invocate în susținerea apelului Parchetului, inculpata a menționat faptul că inculpatul M. S. ar fi prins victima de haine și ar fi scos-o afară din casă nu echivalează cu recunoașterea implicării inculpatului M. S. în exercitarea unor acte grave de agresiune asupra victimei, care să determine ulterior decesul acesteia.
Chiar dacă din actele dosarului, respectiv din inconsecvențele apărute în declarațiile date de inculpata minoră pe parcursul procedurilor, cu privire la detaliile evenimentelor din seara de 10/11.03.2011, se desprinde o prezumție privind participarea inculpatului M. S. la incident, în condițiile în care se susține că acesta ar fi dormit pe parcursul bătăii administrate de coinculpată victimei, în aceeași cameră, fără a interveni, Curtea reține totuși că pronunțarea unei soluții de condamnare trebuie fundamentată pe probe certe din care să rezulte, fără putință de tăgadă, vinovăția inculpatului, însă astfel de probe certe nu se regăsesc în cauză.
Așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia de speță amintită mai sus, în Codul de procedură penală prezumția de nevinovăție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, iar art. 52 reglementează că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.”
Adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnității umane presupune ca vinovăția să fie stabilită în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției; în acest sens, sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului; de asemenea, la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată și la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte „erga omnes”; mai mult, hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.
Așadar, având în vedere că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).
Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite.
În consecință, pronunțarea unei hotărâri judecătorești de condamnare nu trebuie fundamentată pe probabilitate – cum ar fi cazul în speță, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății).
Curtea constată că în aceeași linie se înscrie susținerea apelantului, privind implicarea inculpatului M. S. în incident, argumentat de gravitatea leziunilor produse victimei, care, în accepțiunea parchetului, nu puteau fi create doar de inculpata P. C. A., aceasta având o constituție fragilă.
Curtea reține că și această susținere este o simplă prezumție, care nu este fundamentată de actele dosarului, neexistând nici un indiciu obiectiv, științific, care să excludă posibilitatea ca inculpata P. C. A. să fi fost persoana care a produs leziunile victimei, aceasta din urmă fiind la rândul ei o persoană de talie mică(1,67 m, conform raportului de autopsie).
Reținând așadar că în cauză nu există probe certe care să confirme că în seara de 10/11.03.2011 inculpatul M. S. a aplicat lovituri victimei M. N., care să îi provoace leziunile grave determinante în survenirea decesului, Curtea va proceda la analizarea celorlalte activități ale inculpatului, care în accepțiunea apelantului ar realiza conținutul constitutiv al infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, comis cu intenție indirectă.
Este acceptat în doctrină faptul că abandonarea victimei în frig, fără asigurarea îngrijirilor medicale imperios necesare, constituie infracțiunea de omor, săvârșită sub aspectul elementului material al laturii obiective prin omisiune, iar în privința laturii subiective, cu intenție indirectă, întrucât chiar dacă nu a urmărit, făptuitorul a acceptat producerea rezultatului, în speță decesul victimei.
Referitor la cauza de față, Curtea constată dovedită împrejurarea că ambii inculpați au transportat victima bătută la domiciliul ei, unde au lăsat-o peste noapte în frig(conform declarațiilor date de inculpata P. C. A., în casă era ca în frigider).
Însă, sub aspectul poziției psihice a inculpatului M. S., Curtea reține că din actele dosarului nu rezultă în ce măsură acesta avea cunoștință de gravitatea leziunilor victimei, pentru a accepta producerea rezultatului grav – decesul, iar pe de altă parte, victima trăia în mod obișnuit în condițiile de mediu în care a fost lăsată de cei doi inculpați.
Mai mult, astfel cum a reținut și instanța de fond, din raportul de constatare medico-legală întocmit cu ocazia autopsierii victimei, rezultă că nu expunerea îndelungată la frig s-a aflat în legătură directă de cauzalitate cu decesul, ci a reprezentat doar o condiție favorizatoare.
Constatând așadar că nici din această perspectivă nu se poate reține în sarcina inculpatului M. S. comiterea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, prev. de art. 174 al.1, 175 al. 1 lit. c, art. 176 al. 1 lit. c C.pen. cu apl. art. 37 lit. b C.pen., art. 75 lit. c C.pen., Curtea reține că soluția adoptată de prima instanță este legală și temeinică,
Deși apelantul inculpat M. S. a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. c C.pr.pen., pentru infracțiunea menționată, Curtea reține că nu se justifică pronunțarea unei atare soluții, deoarece, astfel cum a reținut și instanța de fond, activitățile sale se circumscriu conținutului constitutiv al altei infracțiuni, aceea de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 C.pen., pentru care în mod corect s-a dispus condamnarea sa.
Prin ajutarea inculpatei minore, după comiterea infracțiunii de către aceasta și fără vreo înțelegere prealabilă, inculpatul a urmărit să îngreuneze urmărirea penală în cauză, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii menționate, nejustificându-se achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d C.pr.pen., astfel cum a solicitat în apelul formulat.
În consecință, constatând nefondate criticile aduse de apelantul M. S. sentinței atacate, în baza art. 379 pct. 1 lit. b C.pr.pen. Curtea va respinge apelul acestuia, cu consecința obligării sale la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform art. 192 al. 2 C.pr.pen.
Referitor la celelalte critici expuse de P. de pe lângă T. S., privind nereținerea stării de provocare în favoarea inculpatei minore, Curtea apreciază că aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b C.pen. este nejustificată.
Afirmațiile inculpatei, în sensul că victima a avut un comportament necorespunzător, a înjurat-o și i-a propus să întrețină relații sexuale cu ea, rămân la nivelul unor simple susțineri, care nu au fost probate în altă modalitate, iar aceste pretinse acte ale victimei nu pot reprezenta atingeri grave ale demnității persoanei sau alte acțiuni ilicite grave, care să fie de natură să determine o stare de puternică tulburare sau emoție, sub imperiul căreia inculpata să săvârșească o infracțiune atât de gravă.
În privința suplimentării motivelor de apel de către P. de pe lângă T. S. cu solicitarea de interzicere a exercițiului drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a și b C.pen. în condițiile prev. de art. 71 C.pen., după împlinirea vârstei de 18 ani de către inculpata minoră P. C. A., Curtea reține că în considerentele hotărârii prima instanță a precizat momentul de la care operează efectiv pedeapsa accesorie aplicată, respectiv de la împlinirea vârstei de 18 ani de către inculpată, chiar dacă în dispozitivul sentinței nu a menționat expres acest aspect.
Având în vedere cele arătate, împrejurarea că această critică reprezintă în fapt o chestiune ce ține de executarea efectivă a pedepsei, iar nu de legalitatea sau nelegalitatea hotărârii, în condițiile în care prin decizia nr. 51/2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter obligatoriu, într-un recurs în interesul legii, faptul că în cazul inculpatului minor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor se execută de la vârsta de 18 ani, Curtea apreciază că nu se impune reformarea hotărârii în aceste limite. Este de menționat faptul că instanța de fond a interzis inculpatei minore exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b C.pen., respectiv dreptul de a alege și de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, respectiv dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, drepturi care oricum, pot fi exercitate doar după împlinirea vârstei de 18 ani.
În consecință, pentru toate considerentele expuse, constatând nefondate și criticile expuse de P. de pe lângă T. S., în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.pr.pen. Curtea va dispune respingerea apelului și menținerea sentinței penale nr. 226/22.12.2011 a Tribunalului S..
Față de dispozițiile art. 383 al. 2 C.pr.pen. rap. la art. 88 C.pen. Curtea va deduce din pedeapsa aplicată inculpaților durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 14.03.2011 până la data de 02.03.2012.
În baza dispozițiilor art. 383 alin. 1/1 rap. la art. 350 Cod pr.penală Curtea va menține măsura arestării preventive a inculpaților, considerând că în privința inculpatei P. C. A., temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și justifică privarea acesteia de libertate, iar în privința inculpatului M. S., chiar dacă la luarea, respectiv menținerea arestării preventive s-a avut în vedere o altă încadrare juridică a faptelor, față de inculpat s-a pronunțat o soluție de condamnare, menținută prin prezenta decizie, iar în accepțiunea art. 5 par. 1 lit. a CEDO, pronunțarea unei hotărâri de condamnare, chiar nedefinitive, constituie un temei legitim pentru menținerea arestului preventiv.
În temeiul art. 192 al. 2 C.pr.pen. Curtea va obliga inculpatul apelant să plătească suma de 500 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în apel, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va înainta din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați A..
Celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia, conform art. 192 al. 3 C.pr.pen.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata intimată P. C. A., în cuantum de 300 lei, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de P. de pe lângă T. S. și de inculpatul M. S. împotriva sentinței penale nr. 226/22.12.2011 pronunțate de T. S. – Secția penală în dosarul nr._ .
Deduce din pedeapsa aplicată inculpaților durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 14.03.2011 până la data de 02.03.2012.
În baza art. 383 al. 1 ind. 1 C.pr.pen. rap. la art. 350 C.pr.pen. menține starea de arest a inculpaților.
Obligă inculpatul apelant să plătească suma de 500 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în apel, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se înaintează din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați A..
Celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata intimată P. C. A., în cuantum de 300 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 02.03.2012.
Președinte, Judecător,
M. F. F. M. A. M.
Grefier,
A. B.
Red.M.F.F./tehno.M.F.F.
2ex/16.03.2012
J.F.C-tin B.
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
A. I., 19 martie 2012
CĂTRE,
PENITENCIARUL AIUD
Pentru inculpatul M. S.
(fiul lui E. și al lui M., născut la 09 Decembrie 1976)
Având în vedere disp. art. 360 alin.3 C.pr.penală, alăturat vă comunicăm, în extenso, copia deciziei penale nr. 11/A/2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. _
Grefier,
A. B.
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
A. I., 19 martie 2012
CĂTRE,
PENITENCIARUL G.
Pentru inculpata P. C.-A.
(fiica lui R. și a lui V., născută la 12 Iulie 1994)
Având în vedere disp. art. 360 alin.3 C.pr.penală, alăturat vă comunicăm, în extenso, copia deciziei penale nr. 11/A/2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. _
Grefier,
A. B.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 11/2012. Curtea... | Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 330/2012. Curtea... → |
|---|
