Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1109/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1109/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 07-11-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 1109/2013
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. C.
Judecător: A. L.
Judecător: M. E. C.
Grefier: I. M.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, reprezentat de:
Procuror: A. F.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de P. de pe lângă J. B. și inculpatul S. N. împotriva sentinței penale nr. 140/17.09.2013 pronunțată de J. B. în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent S. N., aflat în stare de detenție, asistat de apărătoarea desemnată din oficiu, avocata H. C., lipsă fiind intimatul parte vătămată M. G. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța îl întreabă pe inculpatul recurent S. N. dacă este de acord să fie asistat de apărătoarea desemnată din oficiu, avocata H. C..
Inculpatul recurent S. N. arată că este de acord să fie asistat de apărătoarea desemnată din oficiu.
Instanța aduce la cunoștința inculpatului că are dreptul de a da o declarație în fața sa.
Întrebat fiind de către instanță, inculpatul recurent S. N. arată că își menține declarațiile date și nu dorește să facă precizări suplimentare.
Instanța constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Parchetului solicită admiterea recursului declarat de parchet, precizând că nelegalitatea sentinței penale atacate vizează omisiunea instanței de fond de a face aplicarea dispozițiilor legale prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 și pct. 18 din anexa la această lege, care prevăd obligativitatea prelevării de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
Concluzionând, reprezentanta Parchetului solicită admiterea recursului declarat de parchet și îndreptarea sentinței penale atacate în sensul celor precizate.
Avocata H. C., apărătoare desemnată din oficiu pentru inculpatul recurent S. N., arată că nu se opune admiterii recursului declarat de parchet.
În ceea ce privește recursul declarat de inculpat, apărătoarea solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate, iar în rejudecare, reaprecierea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului S. N., în sensul reducerii acestuia, având în vedere că inculpatul a recunoscut și a regretat fapta reținută în sarcina sa, a uzat de dispozițiile art. 320/1 C.pr.pen., iar prejudiciul a fost recuperat.
Reprezentanta Parchetului, cu privire la recursul declarat de inculpatul S. N., solicită respingerea recursului ca nefondat, precizând că nu se impune reconsiderarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului, întrucât acesta a săvârșit infracțiunea în termenul de încercare al altei pedepse cu suspendare condiționată.
Concluzionând, reprezentanta Parchetului susține că, cuantumul pedepsei aplicate inculpatului este corect.
Inculpatul recurent S. N., având ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în stare de libertate. De asemenea, inculpatul solicită instanței reducerea pedepsei care i-a fost aplicată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față,
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 140/2013 pronunțată de J. B. la data de 17.09.2013 în dosarul nr._ s-a dispus în baza art.211 alin.1 si alin.2 lit.b,c, alin. 2 ind.1 lit.a Cod penal cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal, art.320 ind.1 Cod procedură penală, condamnarea inculpatului S. N., fiul lui N. și M., născut în anul 1994, luna 08, ziua 24, în B., jud. A., CNP_, cetățean român, studii – 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără copii, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, domiciliat în B., ., jud. A., la o pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art.83 Cod penal a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.167/05.11.2012 a Judecătoriei B. astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr.153/05.02.2013 a Curții de Apel A. I. și s-a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei aplicate prin prezenta, inculpatul urmând a executa 5 ani și 9 luni închisoare.
În baza art.71 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II și art. 64 lit.b Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestului preventiv, începând cu data de 04.07.2013 la zi.
În baza art. 350 Cod procedură penală a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art.118 lit. e Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 60 lei.
S-a constatat că partea vătămată M. G. I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art.191 alin.1 Cod proc. penală inculpatul a fost obligat la plata sumei de 900 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. S-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
În seara zile de 20 iunie 2013, în jurul orelor 22:20, partea vătămată M. G. I. și prietenii săi T. T. I., F. R. M. și M. P. au plecat cu trenul din mun. Cluj N. cu destinația C..
În mun. Aiud, partea vătămată și prietenii săi au fost dați jos din tren de organele de poliție, întrucât nu aveau bilete de călătorie. Au luat un alt tren, dar în stația CF B., au fost dați din nou jos din tren de organele de poliție din același motiv.
În jurul orelor 02:00 noaptea, partea vătămată și prietenii săi se aflau pe peronul stației CF B. și văzând un grup de tineri de etnie romă format din numiții Madem A., C. B., M. A. și L. M. L. le-au cerut o țigară și i-au rugat să le arate unde este biroul de informații pentru a se interesa de plecarea unui alt tren spre mare.
După ce au cerut relații la biroul de informații, partea vătămată și însoțitorii săi s-au așezat pe jos lângă șipotul de apă din stația CF B. și consumau bere.
La un moment dat de grupul lor s-a apropiat inculpatul S. N. însoțit de făptuitorii R. S., L. Ș. C. și F. Șancar V., care se întorceau de la cules de vișine dintr-un cimitir situat în apropierea gării. Făptuitorul L. Ș. C. le-a cerut o țigară, iar martorului T. T. I. a încercat să-i ia ochelarii de pe cap, martorului ridicându-se în picioare.
Făptuitorul L. Ș. C. a scos atunci de la spate, de sub haină, un picior de scaun din lemn pe care-l luase din cimitir și a început să aplice lovituri martorilor.
Inculpatul S. N. s-a apropiat de partea vătămată, a lovit-o cu pumnul și în timp ce făptuitorul R. S. o ținea de umeri pentru a nu se putea ridica de jos, i-a cercetat buzunarele pantalonilor și i-a sustras un telefon mobil marca Iphone și din portmoneu suma de 60 lei, în acest timp făptuitorul F. Șancar V. se îndepărtase de locul incidentului.
După ce inculpatul a deposedat-o pe partea vătămată de bunuri, împreună cu R. S. a fugit, fiind urmați la scurt timp de făptuitorii F. Șancar V. și L. Ș. C..
Inculpatul le-a relatat celor doi ce a făcut, arătându-se telefonul și banii și i-a dat numitului L. Ș. C. suma de 15 lei pentru a cumpăra un pachet de țigări, după care i-a mai dat acestuia suma de 10 lei.
A doua zi, inculpatul și făptuitorii au cheltuit suma de bani sustrasă, iar telefonul a fost păstrat de inculpat, fiind localizat ulterior, astfel că acesta l-a predat organelor de poliție.
Starea de fapt astfel cum a fost enunțată este susținută de probele administrate în faza de urmărire penală, probe cunoscute și însușite de către inculpat: declarațiile părții vătămate, din care rezultă că inculpatul împreună cu minorul R. S. i-a sustras prin violență telefonul și banii (filele 12-15); certificatul medico-legal nr.4515/II/a/796/2013, eliberat de Institutul de Medicină Legală Cluj N. (fila 16), ce confirmă faptul că partea vătămată în data incidentului a fost victima unei agresiuni ce i-a cauzat leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 1-2 zile de îngrijiri medicale; planșele fotografice (filele 9-11), cuprinzând aspectele fixate cu ocazia cercetării la fața locului încheiat de organele de poliție care surprinde modul în care s-a prezentat fapta și mijloacele de probă ridicate.
Faptul că . îndreptată împotriva părții vătămate a produs deposedarea acesteia de bunuri a fost atestată de declarațiile martorilor declarațiile martorilor T. T. I., M. P. O., F. R. M. și ale numitului D. I. (filele 40-52), din care rezultă că inculpatul împreună cu făptuitorul minor R. S. i-a sustras prin violență părții vătămate telefonul și banii, precum și de procesele verbale de recunoaștere din grup din data de 23.07.2013, planșele fotografice cu aspecte de la recunoașterea efectuată, din care rezultă că partea vătămată și martorul F. R. M. l-au indicat pe inculpat ca fiind autorul faptei de tâlhărie (filele 53-68),
Dovada de ridicare a bunului sustras și dovada de predare a acestuia părții vătămate (filele 25-26) au confirmat faptul ca partea vătămată și-a recuperat o parte din bunurile sustrase de către inculpat prin folosirea violenței.
Inculpatul audiat atât în faza de urmărire penală cât și de judecată a recunoscut săvârșirea infracțiunii.
Instanța a reținut că fapta inculpatului S. N. de a sustrage împreună cu făptuitorul R. S., prin violență, într-un loc public și pe timp de noapte, un telefon mobil Iphone și suma de 60 lei părții vătămate M. G. I., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. de art.211 alin.1 și 2 lit.b și c, alin.2 indice 1 lit.a Cod penal cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal.
Astfel, instanța a reținut că, în ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii în discuție, în speță a fost realizată pe de o parte activitatea principală - furtul, prin luarea bunului mobil în discuție din posesia victimei, fără consimțământul acesteia (fiind realizate astfel cele doua acte specifice acțiunii de luare și anume deposedarea urmată de imposedare).
Pe de altă parte, în speță a fost realizată și activitatea secundară în modalitatea folosirii violenței, întrucât inculpatul a comis acest furt prin lovirea victimei cu pumnul, iar impactul psihologic al faptei asupra victimei nu poate fi neglijat în caracterizarea acesteia ca tâlhărie.
Totodată, instanța a reținut că fapta inculpatului a avut drept urmare imediată prejudicierea victimei de telefon și suma de 60 de lei, legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită de inculpat și urmarea socialmente periculoasă produsă fiind evidentă.
În privința laturii subiective a infracțiunii, instanța a reținut că fapta a fost comisă cu intenție directă, în sensul art.19 pct.1 lit.a Cod penal, deoarece inculpatul a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea acesteia.
De asemenea, deoarece infracțiunea de tâlhărie este o infracțiune complexă, în cuprinsul căreia intră infracțiunile de furt și de amenințare, instanța a apreciat ca fiind evident în speță atât existența scopului specific furtului (însușirea pe nedrept a bunurilor în discuție), cât și scopul folosirii violenței (respectiv săvârșirea furtului), toate aceste aspecte fiind deduse din modul de săvârșire al faptei, precum și din materialul probator administrat (inclusiv declarația inculpatului).
Față de modul săvârșirii infracțiunii, instanța a reținut elementele circumstanțiale agravante prevăzute de art.211 alin.2 lit lit.b și c și alin.2 indice 1 lit.a c. penal privind săvârșirea faptei în timpul nopții, ora 02:00, într-un loc public stația CF B., de două sau mai multe persoane împreună.
Prin urmare, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.345 alin.2 Cod procedură penală, în sensul că fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, în cauză a operat răspunderea penală a inculpatului pentru infracțiunea comisă.
Având în vedere cele expuse și luând în considerare art. 52 Cod penal, potrivit căruia pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei îl constituie prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, instanța a procedat la stabilirea și aplicarea pedepsei pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, cu observarea criteriilor de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Cât despre pericolul social concret al faptei comise, acesta a fost apreciat în baza art. 181 Cod penal, ținându-se cont de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care faptele au fost comise, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita inculpatului.
De asemenea, instanța a avut în vedere și incidența dispozițiilor art.320 ind.1 Cod procedură penală și de circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit.c, săvârșirea faptei de un minor împreună cu un major.
Procedând la individualizarea pedepsei în raport cu persoana inculpatului, instanța a reținut că acesta are 18 ani și posedă antecedente penale, fiind condamnat în timpul minorității la 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani pentru infracțiunea prev. de art.221 Cod penal cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal, art.85 Cod penal, prin sentința penală nr.167 din 05.11.2012 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr.153/05.02.2013 a Curții de Apel A. I..
Instanța a reținut în favoarea inculpatului faptul că acesta a avut o atitudine de colaborare pe parcursul cercetării și urmăririi penale, iar în instanță a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Având în vedere gradul de pericol social al infracțiunii și împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârșită, s-a dispus condamnarea inculpatului S. N. la pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art.211 alin.1 și alin.2 lit.b și c, alin.21 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.320¹ Cod procedură penală, instanța apreciind că acest cuantum al pedepsei, deși redus, este suficient pentru atingerea scopului educativ al procesului penal, dată fiind vârsta inculpatului, faptul că inculpatul a fost arestat preventiv și a avut astfel posibilitatea să conștientizeze gravitatea faptei și consecințele pe care le are de suportat în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni.
Motivat de faptul că inculpatul a comis aceste infracțiuni în timpul termenului de încercare al suspendării condiționate, în baza art.83 Cod penal s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.167 din 05.11.2012 a Judecătoriei B., astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr.153 din 05.02.2013 a Curții de Apel A. I. și s-a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei aplicate prin prezenta, inculpatul urmând să execute 5 ani și 9 luni închisoare.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a învederat, în prealabil, că jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului trebuie să i se recunoască valoarea de sursă de drept, indiferent dacă soluțiile au fost pronunțate în cauze care privesc sau nu România, opinia instanței întemeindu-se pe dispozițiile art. 11 și art. 20 din Constituția României (potrivit cărora Convenția Europeană a Drepturilor Omului face parte din dreptul intern), precum și pe împrejurarea că sistemul european de protecție a drepturilor omului nu are în vedere numai sursa convențională, ci și sursa jurisprudențială.
În acest context, instanța a reținut că, așa cum a stabilit CEDO (în cauza S. și P. contra României și în cauza Hirst contra Marii Britanii), exercițiul unui drept poate fi interzis doar în măsura în care există o nedemnitate.
În cauză, natura faptei comise de inculpat reflectă o atitudine de sfidare a acestora în raport cu valori sociale importante, ceea ce relevă, în mod indubitabil, existența unei nedemnități de a participa la organizarea și reprezentarea comunității din care face parte, deci a unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat i-a fost interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale.
În schimb, în ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst contra Marii Britanii prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând astfel o încălcare a art. 3 din Protocolul 1 din Convenție, instanța a apreciat că în speță, în raport cu natura concretă a faptei comise de către inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu i-a fost interzis exercițiul acestui drept.
Totodată, ținând cont de împrejurarea că infracțiunea în discuție nu are nicio legătură cu aspectele referitoare la exercitarea funcției ori profesiei sau cu cele legate de exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat că nu se impune nici interzicerea pentru inculpat a exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. c, d și e Cp.
Deoarece inculpatul a fost reținut, iar apoi arestat preventiv în baza art.88 Cod penal i-a fost dedusă din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 04.07.2013 la zi.
În temeiul art.350 alin.1 Cod penal, instanța a menținut starea de arest preventiv a inculpatului față de modalitatea de executare a pedepsei principale.
În baza art.118 lit.e Cod penal instanța a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 60 lei care nu a servit la despăgubirea părții vătămate.
S-a constatat că partea vătămată M. G. I. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să plătească suma de 900 lei cheltuieli judiciare.
S-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 lei, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță au declarat recurs P. de pe lângă J. B. și inculpatul S. N..
Recursurile au fost declarate în termen, iar recursul parchetului a fost motivat în scris.
În motivarea recursului parchetul a criticat sentința penală atacată, sub aspectul laturii penale, privind omisiunea primei instanțe de a dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În motivarea orală a recursului inculpatul a criticat sentința penală atacată, privind individualizarea judiciară a pedepsei, solicitând reducerea pedepsei aplicate, ținând seama de faptul că prejudiciul a fost recuperat, iar judecata a avut loc potrivit art. 320/1 C.pr.pen..
Recursul parchetului este fondat din următoarele considerente:
În mod greșit prima instanță a omis să dispună prelevarea probelor biologice de la condamnat, în condițiile în care în anexa la Legea nr. 76/2008 este trecură infracțiunea de tâlhărie, iar potrivit art. 7 alin. 1 din aceeași lege prelevarea probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. este obligatorie.
Recursul inculpatului este nefondat din următoarele considerente:
Judecata în fața primei instanțe a avut loc în procedura simplificată prev. de art. 320/1 C.pr.pen., inculpatul recunoscând săvârșirea faptelor descrise în rechizitoriu și solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 320/1 alin. 7 C.pr.pen., care prevede reducerea cu 1/3 a limitelor pedepsei, stabilind o pedeapsă de 4 ani și 9 luni închisoare, care este apropiată de limita redusă de 4 ani și 8 luni închisoare, în condițiile în care fapta a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie.
Luând în considerare starea de recidivă a inculpatului, durata pedepsei stabilite pentru tâlhărie, care este apropiată de limita minimă a pedepsei, instanța apreciază că nu se impune o reindividualizare judiciară a pedepsei.
Pedeapsa aplicată de 5 ani și 9 luni închisoare, ca urmare a revocării pedepsei de un an închisoare, este bine proporționalizată, fiind de natură a asigura realizarea scopului și îndeplinirea funcțiilor pedepsei.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 385/15 alin. 1 pct. 2 lit. d C.pr.pen., instanța va admite recursul declarat de P. de pe lângă J. B. împotriva sentinței penale nr. 140/17.09.2013 pronunțată de J. B. în dosarul penal nr._ .
Va casa sentința penală atacată, sub aspectul laturii penale, privind omisiunea aplicării disp. art.7 din Legea nr.76/2008 și rejudecând:
În temeiul art.7 alin.1 din Legea nr.76/2008 va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul S. N. în vederea introducerii profilelor genetice în SNDGJ.
Va menține celelalte dispoziții din sentința penală atacată.
În temeiul art. 385/15 alin. 1 pct. 1 lit. b C.pr.pen., instanța va respinge ca nefondat recursul inculpatului S. N. împotriva aceleiași sentințe penale.
Va computa din durata pedepsei aplicate timpul reținerii și arestării preventive de la 04.07.2013 la 07.11.2013.
Conform art. 192 alin. 2 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor fi suportate de inculpatul recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P. de pe lângă J. B. împotriva sentinței penale nr.140/2013 pronunțată de J. B. în dosar nr._ .
Casează sentința penală atacată, sub aspectul laturii penale, privind omisiunea aplicării disp. art.7 din Legea nr.76/2008 și rejudecând:
În temeiul art.7 alin.1 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul S. N. în vederea introducerii profilelor genetice în SNDGJ.
Menține celelalte dispoziții din sentința penală atacată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. N. împotriva sentinței penale nr.140/2013 pronunțată de J. B. în dosar nr._ .
Compută din durata pedepsei aplicate timpul reținerii și arestării preventive de la 04.07.2013 la 07.11.2013.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 07 Noiembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. C. A. L. M. E. C.
Grefier,
I. M.
Red. LC
Dact. IM/2 ex./13.11.2013
Jud. fond Brădosu B.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1075/2013. Curtea... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1108/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
