Verificare măsuri preventive. Art.205 NCPP. Decizia nr. 516/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 516/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 26-08-2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA ȘI PENTRU
CAUZE CU MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 516/2014– Cameră Preliminară
Sedința publică din 26 august 2014
Judecător de Cameră preliminară: L. G. O. -judecător
T. C. -grefier
Parchetul de pe lângă C. de A. A. I. reprezentat prin:
A. F. - procuror
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de inculpatul T. F. G. împotriva încheierii penale din 14 august 2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul contestator T. F. G., în stare de arest din Penitenciarul Aiud, asistat de avocat T. I., apărătorul desemnat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța pune în vedere participanților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.
Apărătorul inculpatului contestator și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat T. I., apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul T. F. G. solicită admiterea contestației, desființarea încheierii penale atacate și rejudecând a se dispune față de inculpat o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate.
În subsidiar solicită a se dispune față de inculpat măsura arestului la domiciliu, apreciind că aceasta este suficientă și proporțională cu scopul urmărit și nu ar impieta buna desfășurare a cercetării judecătorești.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea contestației ca nefondate și a se menține ca legală și temeinică încheierea penală atacată întrucât în mod corect a apreciat instanța de fond, cu ocazia procedării la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului, că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia.
Mai arată că se impune menținerea măsurii arestării preventive și în raport de gradul sporit de periculozitate al infracțiunilor deduse judecății precum și față de starea de recidivă a inculpatului.
Inculpatul T. F. G., având ultimul cuvânt arată că nu este de acord cu concluziile reprezentantului parchetului. Susține că i s-a comunicat de către domnul procuror atât în scris cât și verbal să nu se apropie de inculpați și de părțile vătămate și a respectat aceste obligații. Mai arată însă că dl. procuror nu i-a spus să nu se deplaseze într-un anumit loc, respectiv în acel bar.
Susține că discuția pe care a avut-o în bar a constat în aceea că a fost întrebat ce a rezolvat la parchet și el a spus că s-ar putea să îl mai cheme. Solicită a fi audiată partea vătămată. Totodată, relevă că a afirmat că nu are voie să vorbească cu ei și a plecat. Mai arată că organul judiciar i-a spus să-i arate bâta folosită la săvârșirea faptei.
Concluzionând, învederează că a fost bucuros când s-a luat față de el măsura controlului judiciar și dacă știa nu mergea în acea zonă.
C. DE A.
Asupra contestației de față
Prin încheierea din data de 14.08.2014, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Hunedoara-Secția penală în dosarul nr._, s-a dispus, în baza art. 348 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 207 alin. 6 din Codul de procedură penală, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului T. F. G..
Au fost respinse cererile formulate de inculpat cu privire la revocarea măsurii arestării preventive și la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Pentru a pronunța această încheiere a reținut judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Hunedoara-Secția penală că arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus prin încheierea penală nr. 35/24.07.2014 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr.484/31.07.2014 a Curții deApel A. I., încheiere prin care a fost înlocuită măsura preventivă a controlului judiciar cu măsura arestării preventive, pentru temeiurile reglementate de dispozițiile art.215 al.7 C.pr.pen. raportat la art.202 al.1 și 3, 223 al.2 C.pr.pen., potrivit cărora, pe durata controlului judiciar inculpatul a încălcat, cu rea-credință, obligațiile impuse iar măsura arestării preventive poate fi luată dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și dacă este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni; măsura arestării preventive este proporțională cu gravitatea acuzației aduse și este necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia; din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit două infracțiuni intenționate: tentativă la infracțiunea de omor, prev. de art.32 C.pen. raportat la art.188 al.1 și 2 C.pen. și tâlhărie, prev. de art.233 C.pen., ambele în stare de recidivă postcondamnatorie.
A constatat judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Hunedoara că temeiurile arestării preventive nu s-au modificat, ci subzistă și impun în continuare privarea inculpatului de libertate, măsura fiind proporțională cu scopul urmărit.
Judecătorul de drepturi și libertăți care a soluționat propunerea de înlocuire a măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura arestării preventive a inculpatului, a constatat că, din probațiunea administrată de organele judiciare de anchetă, rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de tâlhărie și tentativa la omor asupra persoanei vătămate G. B. A..
În concret, în sarcina inculpatului s-a reținut că, în seara zilei de 19.07.2014, a sustras din buzunarul pantalonilor persoanei vătămate o bancnotă de 10 lei, iar la solicitarea persoanei vătămate de a-i înapoia banii, a refuzat și a părăsit locul săvârșirii faptei, fiind urmărit de persoana vătămată, care avea o bâtă în mână. S-a mai reținut că inculpatul, ajuns din urmă de persoana vătămată G. B. A., i-a smuls acestuia bâta din mână și, în scopul de a păstra banii sustrași, a aplicat persoanei vătămate, succesiv, trei lovituri, din care două în zonă cu potențial tanatogenerator, respectiv în zona parietal stânga și zona cervicală, producându-i persoanei vătămate leziuni care au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale.
S-a constatat că inculpatul este acuzat de comiterea unor grave infracțiuni, îndreptate împotriva vieții și patrimoniului persoanelor fizice. Raportat la condițiile generale de instituire a măsurilor preventive, astfel cum sunt reglementate de art.202 al.al.3 C.pr.pen. și la circumstanțele faptice ale prezentei cauze, s-a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au modificat, ci subzistă și impun în continuare privarea sa de libertate, măsura arestării preventive fiind proporțională cu gravitatea acuzației adusă și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Durata privării de libertate la care a fost supus inculpatul nu este excesivă, raportat la caracterul rezonabil al bănuielii care a stat la baza arestării și al legitimității scopului urmărit prin arestare, la particularitățile complexe ale cauzei, toate acestea prin comparare cu exigențele art.5 paragr.3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
În cauză, natura și gravitatea acuzației ce planează asupra inculpatului impune concluzia că privarea acestuia de libertate este necesară pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, iar plasarea acestuia în arest la domiciliu, ori sub control judiciar, chiar subsumate unor obligații sau garanții, ar provoca o reală tulburare a ordinii publice.
Subliniem că, inițial, prin ordonanța din data de 24.07.2014, organele judiciare de anchetă au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpat, cu obligația impusă de a nu lua legătura cu martorii audiați, printre care și martorul Nate M.. În aceeași zi, de 24.07.2014, ulterior audierii sale, inculpatul s-a deplasat la barul Rocco din D., l-a contactat direct pe martorul Nate M., i-a arătat ordonanța de instituire a măsurii preventive, apoi i-a atras atenția martorului să aibă grijă ce va declara în viitor organelor judiciare de anchetă.
Riscul de recidivă pe care îl prezintă inculpatul este unul ridicat, în condițiile în care, prin sentința penală nr.249/10.10.2004 a Tribunalului Hunedoara, a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii de 9 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, din a cărei executare a fost liberat condiționat la data de 10.04.2012, cu rest neexecutat de 922 zile închisoare (f.101 d.u.p.).
Față de aceste considerente și având în vedere impactul negativ al prezumtivelor fapte infracționale asupra ordinii sociale, s-a apreciat că, în acest moment procesual, se impune cercetarea inculpatului, în stare de arest preventiv, urmând ca măsura preventivă privativă de libertate să fie reevaluată în cursul derulării procedurilor judiciare, aflate, actualmente, în faza procesuală incipientă, a camerei preliminare.
Față de considerentele exprimate și în baza art.348 al.1 C.pr.pen., cererea inculpatului T. F. G., de revocare ori înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu cea a controlului judiciar a fost respinsă ca nefondată, iar în baza art.207 al.2 și 4 C.pr.pen. raportat la art.348 al.2 C.pr.pen. a fost menținută măsura arestării preventive a acestuia, măsura fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei încheieri a exercitat calea de atac a contestației inculpatul T. F. G..
În susținerea contestației sale a subliniat inculpatul contestator faptul că nu se mai impune la acest moment menținerea măsurii arestării preventive de vreme ce nu există probe ce să susțină faptul că ar fi încercat să ia legătura cu martorii din dosar. Afirmă el că, din întâmplare, s-a întâlnit într-un local cu unul din martorii audiați în cauză și că i-a spus acestuia că nu are voie să poarte discuții și să se întâlnească.
Analizând încheierea contestată prin prisma criticilor de netemeinicie formulate dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, am ajuns la concluzia că este nefondată contestația exercitată de inculpat și că se impune respingerea acesteia.
În mod corect judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Hunedoara-Secția penală a reținut că temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive, subzistă în continuare și nu s-au modificat în vreun fel. Există probe și indicii temeinice care fac verosimilă bănuiala că inculpatul a comis infracțiunile de care este acuzat, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de lege.
În plus trebuie menționat și faptul că nici un moment nu se poate afirma că s-ar fi depășit durata rezonabilă a măsurii arestării preventive atâta timp cât au trecut mai puțin de două luni de la plasarea inculpatului în stare de arest preventiv.
Reținem noi, în baza propriei noastre analize, că inculpatul contestator supune atenției noastre în argumentarea cererii sale de înlocuire a acestei măsuri cu una mai ușoară o . argumente ce țin de împrejurările în care a ajuns să ia legătura cu unul dintre martorii audiați în cauză. Afirmă el că după momentul audierii sale de procuror, i s-a atras atenția că față de el a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar și că în sarcina sa au fost instituite anumite obligații . Continuă inculpatul prin a afirma că nu a avut cunoștință despre interdicția de a intra într-un local. Încheie acesta prin a invoca faptul că întâlnirea cu unul dintre martori a fost absolut întâmplătoare. Mai mult, i-ar fi atras atenția martorului că nu au voie să comunice. Înainte de a purcede la analiza noastră trebuie să reamintim faptul că inculpatul contestator este acuzat de faptul că în seara zilei de 19.07.2014, a sustras din buzunarul pantalonilor persoanei vătămate G. B. A. o bancnotă de 10 lei, iar la solicitarea persoanei vătămate de a-i înapoia banii, a refuzat și a părăsit locul săvârșirii faptei, fiind urmărit de persoana vătămată, care avea o bâtă în mână. S-a mai reținut că inculpatul, ajuns din urmă de persoana vătămată G. B. A., i-a smuls acesteia bâta din mână și, în scopul de a păstra banii sustrași, a aplicat persoanei vătămate, succesiv, trei lovituri, din care două în zonă cu potențial tanatogenerator, respectiv în zona parietal stânga și zona cervicală, producându-i persoanei vătămate leziuni care au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale. Aceste fapte pentru care inculpatul a fost trimis în judecată întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de omor, prev. de art. 32 din Codul penal raportat la art. 188 alin. 1 și 2 din Codul penal și respectiv tâlhărie, prev. de art. 233 din Codul penal, ambele în stare de recidivă postcondamnatorie. În fine mai trebuie menționat și faptul că, inițial, prin ordonanța din data de 24.07.2014, organele judiciare de anchetă au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpat, cu obligația impusă de a nu lua legătura cu martorii audiați, printre care și cu martorul Nate M.. În aceeași zi, 24.07.2014, ulterior audierii sale, inculpatul s-a deplasat la barul Rocco din D., l-a contactat direct pe martorul Nate M., i-a arătat ordonanța de instituire a măsurii preventive, apoi i-a atras atenția martorului să aibă grijă ce va declara în viitor organelor judiciare de anchetă.
Potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 6 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară trebuie să verifice dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventiv și, subsecvent acestei verificări, să dispună fie revocarea măsurii arestării preventive, fie menținerea ei.
Analizând chestiunea supusă dezbaterii, C. reține că arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus prin încheierea penală nr. 35/24.07.2014 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr.484/31.07.2014 a Curții de A. A. I., încheiere prin care a fost înlocuită măsura preventivă a controlului judiciar cu măsura arestării preventive.
Arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus pentru temeiurile reglementate de dispozițiile art. 202 alin. 1 și 3, 223 alin. 2 Cod procedură penală, potrivit cărora măsura arestării preventive poate fi luată dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și dacă este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni; măsura arestării preventive este proporțională cu gravitatea acuzației aduse și este necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
C. de A. A. I. consideră, în baza propriei sale analize, că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive.
Încă dintr-un început C. dorește a face două observații.
Prima, aceea că temeiul arestării inculpatului a fost cel înscris în dispozițiile art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală, dispoziții potrivit cărora măsura arestului la domiciliu poate fi luată dacă din probe rezultă că inculpatul a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții. În plus, a reținut judecătorul de drepturi și libertăți și faptul că inculpatul pe durata măsurii controlului judiciar a încălcat cu rea cr4edință obligațiile ce îi reveneau, n sensul că a luat legătura cu unul dintre martorii audiați în aceeași cauză.
A doua vizează faptul că instanța, la acest moment, din actele existente la dosarul cauzei nu desprinde existența și a altor noi temeiuri ce să justifice privarea de libertate a inculpatului.
Apreciem noi, în primul rând, că la acest moment se impune privarea în continuare de libertate a inculpatului din prezenta cauză, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal. Când facem această afirmație avem în vedere faptul că inculpatul din prezenta cauză, după momentul în care față de el a fost luată o măsură preventivă menită a garanta asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, a luat imediat legătura cu unul dintre martorii din cauză pentru a încerca influențarea acestuia.
La momentul la care față de inculpat s-a luat cea mai ușoară măsură preventivă(controlul judiciar) s-a stabilit în sarcina acestuia obligația de a nu se apropia de partea vătămată și de anumiți martori, printre care și de martorul Nate M.. Inculpatul, sub semnătură, a primit un exemplar al ordonanței de luare a măsurii preventive. Imediat după părăsirea sediului organelor judiciare, inculpatul s-a deplasat într-un bar unde s-a întâlnit cu martorul Nate M.. Nu numai că i-a arătat martorului ordonanța de luare a măsurii arestării preventive dar i-a atras atenția și asupra conținutului declarațiilor pe care le va da în fața organelor judiciare. În aceste condiții este evident că singura modalitate în care inculpatul poate fi împiedicat să influențeze buna desfășurare a procesului penal nu poate fi decât arestarea sa preventivă.
În al doilea rând apreciem noi că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă la acest moment un real pericol pentru ordinea publică. Acest pericol nu este unul presupus ci este unul real, concret și actual. Inculpatul a fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii de 9 ani și 6 luni pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie. Inculpatul execută pedeapsa începând cu anul 2005 și este liberat condiționat în luna aprilie 2014. La aproape doi ani de la momentul liberării sale condiționate, în timp ce se afla în termenul liberării condiționate, inculpatul este acuzat că săvârșește din nou o infracțiune de tâlhărie. Dar nu numai că este acuzat că săvârșește o infracțiune de tâlhărie dar în sarcina sa mai este reținută și o tentativă la infracțiunea de omor. În condițiile în care inculpatul pare perseverent pe calea infracțională și în condițiile în care atitudinea sa antisocială se îndreaptă nu numai împotriva patrimoniului dar și împotriva vieții, pericolul pe care îl prezintă lăsarea sa în libertate este evident.
Instituția înlocuirii unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă o regăsim reglementată alături de instituția revocării măsurilor preventive, în cuprinsul art. 242 din Codul de procedură penală. Legiuitorul român a diferențiat cazurile de înlocuire a măsurii preventive, după cum se solicită înlocuirea unei măsuri preventive cu o alta mai ușoară sau mai grea.
Statuează textul de lege citat în cuprinsul alin. 2 că măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Rezultă din textul de lege citat că două sunt condițiile necesare pentru a se putea dispune înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă mai ușoară:
- sunt îndeplinite în cauză condițiile pentru a putea fi luată măsura preventivă mai ușoară, cu care se înlocuiește cea existentă(evident mai grea) și
- se apreciază de judecător sau instanță că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 din Codul de procedură penală și anume, buna desfășurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Aprecierea judecătorului sau a instanței nu este una arbitrară ci ea se formează, potrivit textului de lege citat, pe baza evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului.
Riscul ca suspectul sau inculpatul să împiedice buna desfășurarea a procesului penal sau să se sustragă de la urmărirea penală sau judecată poate fi dedus din circumstanțele concrete ale cauzei, respectiv din natura și gravitatea faptelor de care este acuzat, pedeapsa ce i-ar putea fi aplicată în cazul pronunțării unei hotărâri de condamnare, domiciliul, profesia, resursele financiare de care dispune, vârsta, starea de sănătate, personalitatea, relațiile de familie sau legăturile de orice fel cu țara în care este supus urmăririi penale și judecății, conduita avută anterior în cadrul procedurii cu privire la obligațiile pe care trebuie să le respecte.
Potrivit textului art. 211 alin. 1 din Codul de procedură penală măsura controlului judiciar se poate lua față de inculpat dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1, scop pe care l-am detaliat mai sus.
Apreciem noi că, evaluând împrejurărilor concrete ale cauzei și conduita procesuală a inculpatului, o măsura preventivă mai ușoară nu este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 din Codul de procedură penală și anume, buna desfășurare a procesului penal și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Înlocuirea măsurii preventive a arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau cu controlul judiciar nu este în măsură a evita riscul săvârșirii de noi infracțiuni în prezenta cauză atâta timp cât se pare că inculpatul a ales să persevereze pe calea infracțională și să escaladeze cu fiecare faptă treptele violenței. În plus, așa cum încă de la început am arătat, există un risc major ca inculpatul să influențeze buna desfășurare a procesului penal prin încercarea de influențare a martorilor audiați în cauză.
Menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului este, în opinia noastră, în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În jurisprudența sa, inclusiv în cauza C. împotriva României, C. a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stögmuller împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, . nr. 9, paragraful 15) ; riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice aplicarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968, . nr. 7, paragraful 14), să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, . nr. 10, paragraful 9) sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franței, Hotărârea din 26 iunie 1991, . nr. 207, paragraful 51 și Hendriks împotriva Olandei (Hotărârea), nr._/04, 5 iulie 2007).
Pericolul de a împiedica buna derulare a procesului penal nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (Beccies împotriva Moldovei, nr. 9190/03, paragraful 59, 4 octombrie 2005). La fel se întâmplă în cazul tulburărilor aduse ordinii publice: dacă un asemenea motiv poate fi luat în calcul potrivit art. 5 în circumstanțe excepționale și în măsura în care dreptul intern recunoaște această noțiune, acesta nu poate fi considerat relevant și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să indice că eliberarea deținutului ar tulbura cu adevărat ordinea publică (Letellier, citată anterior, paragraful 51).
Or, după cum mai sus am arătat, apreciem că în prezenta cauză se regăsesc cel puțin două motive reținute în jurisprudența C.E.D.O. Din punctul nostru de vedere există riscul real ca inculpatul să comită noi infracțiuni(are antecedente penale pentru infracțiuni săvârșite cu violență) și există pericolul ca inculpatul să împiedice înfăptuirea justiției(prin încercarea dovedită de influențare a martorilor).
Pentru aceste considerente apreciem contestația nefondată și urmează a o respinge.
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația exercitată de inculpatul contestator T. F. G. împotriva încheierii de ședință din data de 14.08.2014, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Hunedoara în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă inculpatul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul contestator, în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.08.2014.
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
L. G. O.
GREFIER
T. C.
Red. LGO
Tehnored. CT 2 ex/
J.F. D. V.
| ← Arestare preventivă. Art.223 NCPP. Decizia nr. 485/2014. Curtea... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|
