Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 537/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 537/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 15-07-2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 537/A/2014
Ședința publică de la 15 Iulie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. G.
Judecător: M. E. C.
Grefier: I. M.
Parchetul de pe lângă C. de A. A. I., reprezentat de:
Procuror: I. N.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă J. Mediaș împotriva sentinței penale nr. 91/05.06.2014 pronunțată de J. Mediaș în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul intimat S. F. R., aflat în stare de arest preventiv, asistat de avocatul M. R., care se prezintă în substituirea apărătoarei desemnate din oficiu, avocatei H. C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța îl întreabă pe inculpatul intimat S. F. R. dacă este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Întrebat fiind de către instanță, inculpatul intimat S. F. R. arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Instanța îi aduce la cunoștință inculpatului intimat S. F. R. că în cauză apelul a fost declarat de P. de pe lângă J. Mediaș.
Instanța îi pune în vedere inculpatului intimat S. F. R. că are dreptul de a da declarație în cauză.
Întrebat fiind de către instanță, inculpatul intimat S. F. R. arată că își menține declarațiile date și nu dorește să facă precizări suplimentare.
Instanța constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Parchetului arată că susține apelul declarat de P. de pe lângă J. Mediaș, așa cum a fost formulat, solicitând, în raport de circumstanțele personale ale inculpatului și starea de fapt, aplicarea dispozițiilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și d Cod penal privind pedeapsa complementară și menținerea pedepsei accesorii aplicată inculpatului de către instanța fondului.
Avocatul M. R., care se prezintă pentru inculpatul intimat S. F. R., în substituirea apărătoarei desemnate din oficiu, avocatei H. C., arată că inculpatul nu a declarat apel în cauză.
Cu privire la apelul declarat de P. de pe lângă J. Mediaș, apărătorul precizează că acesta este admisibil.
Inculpatul intimat S. F. R., având ultimul cuvânt, arată că a recunoscut totul și a recuperat prejudiciul cauzat. Inculpatul arată că regretă ce a făcut și învederează instanței că a dorit să se împace cu persoanele vătămate.
C. DE A.
Asupra apelului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr. 91/5.06.2014 pronunțată de J. Mediaș în dosarul penal nr._, în baza art. 228 alin.1-art.229 alin.1 lit. b,d N. C. penal, cu aplicarea art. 75 alin.2 lit. b și art. 76 alin.1; art. 79 alin.1 N. C. penal; art. 396 alin.10 rap. la art. 375 alin.1 Noul C. pr. penală, art. 41 alin.1 N. C. penal a fost condamnat inculpatul S. F. R. - fiul lui I. și Laurenția R., născut la data de 23.03.1978 în București, dom. în loc. Târgu M., ., ., CNP_, recidivist; la pedeapsa de - 6 luni închisoare ptr. săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna părții vătămate . Mediaș.
În baza art. 228 alin.1-art.229 alin.1 lit. b,d N. C. penal, cu aplicarea art. 75 alin.2 lit. b și art. 76 alin.1; art. 79 alin.1 N. C. penal; art. 396 alin.10 rap. la art. 375 alin.1 Noul C. pr. penală, cu aplicarea art. 41 alin.1 N. C. penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de - 6 luni închisoare ptr. săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna părții vătămate ..
În baza art.228 alin.1- art. 229 alin.1 lit. b,d N. C. penal cu aplicarea art. 75 alin.2 lit. b și art. 76 alin.1; art. 79 alin.1 N. C. penal; art. 396 alin.10 rap. la art. 375 alin.1 N. C. pr. penală, cu aplicarea art. 41 alin.1 N. C. penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de - 6 luni închisoare ptr. săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna părții vătămate . .
În baza art. 38 alin.1 cu art. 39 alin.1 lit. b N. C. penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare la care se va adăuga un spor de 4 luni închisoare, executând în total – 10 luni închisoare.
În baza art. 104 alin.2 N. C. penal, s-a revocat beneficiul liberării condiționate privind restul de 704 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 335/26.06.2008 a Judecătoriei Reghin, iar în baza art. 41 alin.1 și art. 43 alin.2 C. penal, inculpatul va executa acest rest de pedeapsă de 704 zile închisoare, adică de 1 an, 11 luni și 9 zile închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa nou stabilită de 10 luni închisoare, în final – 2 ani, 9 luni și 9 zile închisoare.
În baza art. 404 alin.5 rap. la art. 65 N .C. penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 66 lit. a, b, d N. C. penal pe durata executării pedepsei principale.
A fost menținută starea de arest a inculpatului cu deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei reținerii din data de 24.03.2014 și a arestului preventiv începând cu data de 3 aprilie 2014 și până la data pronunțării sentinței.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile . Mediaș suma de 1.000 lei, iar părții civile . Agrișteu M., suma de 3.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
A fost obligat inculpat să plătească statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare, onorariul cuvenit avocatului din oficiu urmând a se suporta din fondurile anume alocate de Ministerul Justiției.
În considerentele acestei sentințe s-au reținut următoarele:
P. rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. Mediaș, a fost trimis în judecată inculpatul,
S. F. R. – fiul lui I. și Laurenția R., născut la data de 23.03.1978 în București, dom. în loc. Târgu-M., . .;
pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat în încadrarea juridică prev. de art.228 alin.1-art.229 alin.1 lit. b,d C. penal, cu aplicarea art. 38 alin.1 și art. 41 alin.1 C. penal, arătându-se că: în data de 23/24.03.2014 prin efracție a pătruns în spațiile comerciale aparținând părților vătămate . Mediaș, . Mediaș și . Agrișteu jud. M. – punct de lucru Mediaș, de unde a sustras țigări, sticle cu bere, diverse produse alimentare și un telefon marca Nokia 1616.
Cu privire la aceste fapte, inculpatul a fost audiat în cursul urmăririi penale, cu respectarea procedurilor legale, din declarațiile date rezultând că a recunoscut săvârșirea faptelor.
În faza procesuală a camerei preliminare nu s-au constat aspecte de nelegalitate în ceea ce privește actul de sesizare al instanței, a actelor de urmărire penală sau a probelor administrate, potrivit încheierii de la fila 76 dosar.
În fața instanței, inculpatul S. F. R., a recunoscut săvârșirea faptelor, declarându-se vinovat și solicitând judecarea pe baza declarației sale de vinovăție în condițiile art. 375 C. pr. penală.
Dispozițiile legale amintite se referă la posibilitatea acordată inculpatului de a beneficia de judecata procesului pe baza recunoașterii vinovăției sale și a însușirii probelor administrate până la sesizarea instanței, caz în care, inculpatul beneficiază de reducerea limitelor legale ale pedepsei cu o treime.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
În fapt
În data de 19 martie 2014, inculpatul S. F. R., se afla în mun. Mediaș, și pentru că nu avea unde să locuiască și nici un loc de muncă a ajuns la piața agroalimentară unde a intrat în contact cu martorul C. A. D. care s-a oferit să-l ajute, asigurându-i un loc de cazare la dormitoarele destinate producătorilor agricoli din piață și să presteze munci ocazionale la comercianții din piață. Cu toate acestea, în noaptea de 23/24 martie 2014, fiind sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul S. F. R. s-a deplasat pe ., unde cu ajutorul unei pietre a spart geamul de la magazinul aparținând societății C. SRL Mediaș, și din interior a sustras 12 sticle cu bere. Inculpatul a revenit apoi în piața agroalimentară unde la fel cu o piatră a spart geamul din termopan al chioșcului aparținând societății G. E. SRL Mediaș ,sustrăgând 4 pachete de țigări. Apoi, inculpatul s-a deplasat la un alt magazin aflat tot în incinta pieței agroalimentare aparținând societății E. B. SRL Agrișteu de unde a sustras un telefon mobil marca Nokia model 1616, diferite produse alimentare – brânzeturi, cașcaval și mai multe sticle cu bere. Cu bunurile sustrase, inculpatul s-a deplasat la dormitoarele comune unde era găzduit și martorul C. A. D. căruia i-a oferit din bunurile sustrase. Acesta a refuzat, anunțând poliția, inculpatul fiind ulterior depistat în zona Gării CFR Mediaș.
Starea de fapt menționată a rezultat din procesul-verbal de depistare a inculpatului în zona Gării CFR Mediaș - fila 13 dosar; dovada de ridicare de la inculpat a bunurilor sustrase – fila 14 dosar; procesele-verbale de cercetare la fața locului / filele 17-31; 37-45 ;60-83/ în care sunt evidențiate locațiile în care s-au produs furturile, probe ce se coroborează cu declarațiile martorelor B. C. A. și Drusan C. – filele 55-57; 98-99 dosar, acestea declarând faptul că au găsit magazinele sparte constatând lipsa unor bunuri din interior, precum se mai coroborează cu declarațiile inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor.
De altfel, inculpatul și-a asumat vinovăția deplină pentru faptele de care a fost acuzat și trimis în judecată; și-a însușit aceste probe, neavând alte probe de solicitat, așa încât, în contextul dat, instanța a reținut că faptele repetate ale inculpatului de a sustrage bunuri din magazinele aparținând părților vătămate în împrejurările descrise și reținute la starea de fapt, întrunesc fiecare elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin.1; art. 229 alin. 1 lit. b,d N. C. penal, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii între 1-5 ani.
Sub aspectul laturii obiective există o acțiune de luare a unor bunuri în scopul însușirii lor pe nedrept, iar sub aspectul laturii subiective, adică a vinovăției, împrejurările de fapt dezvoltate mai sus, denunță că inculpatul acționat cu intenție directă.
Pentru infracțiunile amintite legiuitorul a prevăzut posibilitatea înlăturării răspunderii penale ca efect al împăcării părților. Reprezentantul părții vătămate . Mediaș a declarat în mod explicit că nu acceptă împăcarea, și de asemenea, nici cu celelalte părți vătămate nu s-a ajuns la împăcare, așa încât, răspunderea inculpatului subzistă.
Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea între 1- 5 ani.
Având beneficiul procedurii recunoașterii vinovăției, limitele legale ale pedepselor enunțate se reduc pe temeiul legii cu o treime conform art.396 alin.10 N. C .pr .penală.
Faptele săvârșite de inculpat prezintă pericol social, dată fiind modalitatea în care au fost comise, pe timp de noapte și prin efracție. De asemenea, inculpatul este recidivist, anterior fiind condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru infracțiuni de același gen de furt calificat. Astfel prin sentința penală nr. 335/2008 a Judecătoriei Reghin, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare, din executarea căreia a fost liberat condiționat în data de 28.11.2012 având un rest de pedeapsă neexecutat de 704 zile închisoare. Dar, valoarea relativ redusă a prejudiciilor cauzate părților vătămate s-a impus a fi avută în vedere ca și o circumstanță atenuantă judiciară, conferind faptelor o gravitate mai redusă.
Potrivit art. 76 alin.1 N.C.penal, în cazul în care există circumstanțe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime, iar conform art. 79 alin.1 N.C.penal, când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale se reduc prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la tentativă, circumstanțe atenuante și cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine.
Așadar, având în vedere toate aceste circumstanțe, inculpatul a fost condamnat la trei pedepse de câte 6 luni închisoare fiecare.
Infracțiunile săvârșite se află în concurs real, conform art.38 alin. 1 lit. a N.C. penal, fiind săvârșite mai multe astfel de fapte înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele. În consecință, devin incidente prev. de art. 39 alin.1 lit. b C. penal, așa încât din cumularea pedepselor, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de – 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică de 4 luni închisoare/ 6 luni + 6 luni = 12 luni: 3/, urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de - 10 luni închisoare.
Față de inculpat sunt incidente și prevederile art. 104 alin.2N. C. penal, care stabilesc că dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, instanța a revocat liberarea și a dispus executarea restului de pedeapsă, pedeapsa pentru noua infracțiune urmând să se stabilească și să execute, potrivit dispozițiilor de la recidivă sau pluralitatea intermediară.
În consecință, în baza art. 41 alin.1 și art. 43 alin.2 N. C. penal, inculpatul urmează să execute în final acest rest de pedeapsă de 704 zile închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa nou stabilită de 10 luni, în total rezultând - 2 ani, 9 luni și 9 zile închisoare.
În privința pedepsei accesorii, instanța a avut în vedere faptul că potrivit art. 54 N.C. penal, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării unor drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate, iar potrivit art. 404 alin.5 N. C. pr. penală, când instanța pronunță pedeapsa închisorii, în dispozitiv se face mențiune că persoana condamnată este lipsită de drepturile, sau, după caz, de unele dintre drepturile prev. de art. 65 C. penal, ceea ce înseamnă că atunci când inculpatul este condamnat la o pedeapsă privativă de libertate în mod obligatoriu și în mod firesc ca și o consecință a acestui fapt, trebuie aplicată pedeapsa accesorie, prin restrângerea unora sau a tuturor drepturilor civile prev. de art. 65 C. penal.
Noua reglementare pune în conexiune aplicarea pedepsei accesorii cu pedeapsa complementară, însă art. 67 C. penal dispune că instanța aplică această pedeapsă complementară numai dacă ea este necesară.
În situația inculpatului instanța apreciază că nu este necesară aplicarea pedepsei complementare după ce executarea pedepsei principale se va fi desăvârșit, dar că atât faptele comise cât și regimul stabilit al pedepsei de executare în sistem de privare a libertății este incompatibil cu ocuparea și exercitarea unor funcții publice în cadrul autorităților de stat sau cu dreptul său de a desemna prin alegere persoane care să-l reprezinte în astfel de autorități. C. Europeană a Drepturilor Omului în cauza S. contra României a statuat cu valoare de principiu faptul că orice pedeapsă de orice natură trebuie să fie expresia unei aplicări efective și rezultatul deciziei motivate a instanței și nicidecum a unei aplicări automate a unor dispoziții legale.
În consecință, în considerarea dispozițiilor art. 404 alin.5 rap. la art. 65 N C .penal, s-a aplicat inculpatului S. F. R., pedeapsa accesorie privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 66 lit. a,b,d C. penal pe durata executării pedepsei principale.
Asupra măsurilor procesual preventive, s-a reținut că față de inculpatul S. F. R. au fost luate astfel de măsuri încă din faza de urmărire penală. Astfel, prin ordonanța din 24 martie 2014 a fost luată măsura reținerii sale, iar prin încheierea nr.21/A/ 2014 a Judecătoriei Mediaș a fost luată măsura controlului judiciar, înlocuită la data de 03.04.2014 cu măsura arestării preventive pe o durată de 30 zile, pentru nerespectarea obligațiilor ce i-au fost impuse. În cursul procedurilor de cameră preliminară a fost menținută starea de arest a inculpatului, conform încheierii din 28.04.2014 – fila 153 dosar .
Potrivit art. 399 N. C. pr. penală, instanța are obligația ca prin hotărâre să se pronunțe asupra măsurilor ce vizează starea de libertate a inculpatului.
Faptele reținute în sarcina inculpatului susțin gradul de pericol social pe care-l prezintă pentru ordinea publică ca și riscul mare de a recidiva pe aceeași cale, în situația în care ar fi în libertate.
D. urmare, în baza art. 399 rap. la art.242 alin.3 N. C. pr. penală, s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului cu deducerea potrivit art.72 N. C. penal, din pedeapsa aplicată, a perioadei reținerii din 24.03.2014 și apoi a arestului preventiv din 03.04.2014 și până în prezent. Faptele reținute în sarcina inculpatului susțin gradul de pericol social pe care-l prezintă pentru ordinea publică ca și riscul mare de a recidiva pe aceeași cale, în situația în care ar fi în libertate.
Cât privește latura civilă a acțiunii, părțile vătămate . Mediaș și . Agrișteu M. s-au constituit părți civile cu suma de 1.000 lei și respectiv 3.000 lei. Inculpatul nu a contestat aceste pretenții, ci dimpotrivă le-a recunoscut fiind de acord să le plătească. În consecință, în baza art. 397 rap. la art. 23 alin.3 N.C.pr.penală, inculpatul a fost obligat să plătească părților civile, sumele menționate cu titlu de despăgubiri civile. Partea vătămată . nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul în sumă de 28,80 lei, fiind recuperat prin restituire în natură.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă J. Mediaș.
P. apelul declarat P. a solicitat admiterea acestuia, desființarea sentinței penale atacate și, procedând la o nouă judecată a cauzei, pronunțarea unei hotărâri prin care să se aplice inculpatului o pedeapsă complementară pe lângă pedepsele accesorii aplicate.
În motivarea apelului se arată că în mod greșit instanța de fond, a aplicat pedepse accesorii inculpatului în condițiile în care nu a aplicat acestuia și pedepse complementare.
C. de A. examinând sentința penală atacată prin prisma motivelor invocate precum, și din oficiu constată că apelul declarat de P. de pe lângă J. Mediaș este fondat și va fi admis, din următoarele considerente:
Pe baza probelor administrate în cursul cercetării penale, instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt în cauză, stare de fapt recunoscută și însușită de inculpat, care a solicitat a fi judecat în procedura simplificată, a recunoașterii vinovăției.
Astfel, s-a reținut că la data de19 martie 2014, inculpatul S. F. R., se afla în mun. Mediaș, și pentru că nu avea unde să locuiască și nici un loc de muncă a ajuns la piața agroalimentară unde a intrat în contact cu martorul C. A. D. care s-a oferit să-l ajute, asigurându-i un loc de cazare la dormitoarele destinate producătorilor agricoli din piață și să presteze munci ocazionale la comercianții din piață. Cu toate acestea, în noaptea de 23/24 martie 2014, fiind sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul S. F. R. s-a deplasat pe ., unde cu ajutorul unei pietre a spart geamul de la magazinul aparținând societății C. SRL Mediaș, și din interior a sustras 12 sticle cu bere. Inculpatul a revenit apoi în piața agroalimentară unde la fel cu o piatră a spart geamul din termopan al chioșcului aparținând societății G. E. SRL Mediaș ,sustrăgând 4 pachete de țigări. Apoi, inculpatul s-a deplasat la un alt magazin aflat tot în incinta pieței agroalimentare aparținând societății E. B. SRL Agrișteu de unde a sustras un telefon mobil marca Nokia model 1616, diferite produse alimentare – brânzeturi, cașcaval și mai multe sticle cu bere. Cu bunurile sustrase, inculpatul s-a deplasat la dormitoarele comune unde era găzduit și martorul C. A. D. căruia i-a oferit din bunurile sustrase. Acesta a refuzat, anunțând poliția, inculpatul fiind ulterior depistat în zona Gării CFR Mediaș.
Încadrarea juridică dată faptei este legală, la fel ca și individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului.
Apelul declarat de P. este fondat.
Conform disp. art. 65 C.p., pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a -, b, d-o C.p., a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.
În condițiile în care instanța de fond, în mod justificat – având în vedere faptele săvârșite și gravitatea redusă a acestora, nu a aplicat inculpatului și pedepse complementare, nu putea aplica acestuia pedepse accesorii.
Față de cele expuse și constatând că în cauză nu se impune a se aplica inculpatului intimat pedepse complementare, C. va înlătura pedepsele accesorii aplicate inculpatului S. F. R..
În baza art. 421 al. 2 lit. a C.p.p. apelul declarat de P. de pe lângă J. Mediaș va fi admis ca fondat.
În baza art. 275 al. 3 C.pr.penală cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul S. F. R., în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de P. de pe lângă J. Mediaș împotriva sentinței penale nr. 91/5.06.2014 pronunțată de J. Mediaș în dosar penal nr._ .
Desființează sentința penală atacată numai sub aspectul aplicării pedepselor accesorii inculpatului S. F. R., pe care le înlătură.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art. 72 cod penal compută din pedeapsa aplicată durata reținerii pentru data de 24.03.2014 și a arestului preventiv începând cu 3.04.2014 la zi.
În baza art. 275 (3) C.pr.penală cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul S. F. R., în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 15.07.2014.
Președinte, Judecător,
D. G. M. E. C.
Grefier,
I. M.
Red. DG
Dact. IM/2 ex./17.07.2014
Jud. fond D. O.
← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
---|