Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 94/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 94/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 17804/180/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 94/2013

Ședința publică de la 31 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. C.

JUDECĂTORI: M. A. A.

V. M.

P. G.- grefier

***********

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de

– P. V.- procuror

Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de inculpatul B. M., împotriva sentinței penale nr.1372/19.09.2012, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit recurentul inculpat, pentru acesta a răspuns avocat ales B. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei după care:

Avocat ales B. M. pentru inculpat și procurorul au învederat instanței că nu au alte cereri de formulat.

Nefiind formulate alte cereri, Curtea a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Avocat ales B. M. având cuvântul pentru recurentul inculpat a pus concluzii de admitere a recursului, casarea sentinței cu reținere și pe fond achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit.a cu referire la art.10 lit.b/1 Cpp și art.18/1 Cod penal. A susținut că inculpatul nu a condus autoturismul pe drumul public ci pe un drum pietruit din spatele blocului, dorind să facă manevre ușoare. Drumul pe care inculpatul făcea aceste manevre nu era unul circulat și nu prezenta pericol.

A solicitat a se reține în favoarea inculpatului circumstanțele personale în sensul că se află la prima abatere și că a regretat ce s-a întâmplat.

Procurorul având cuvântul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat apreciind că din probe rezultă că fapta există iar pedeapsa a fost corect individualizată.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând –

Asupra recursului penal de față constată următoarele;

Prin sentința penală nr. 1372/19.09.2012 a Judecătoriei Bacău,s-a dispus:

În temeiul art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 cu aplic art 74 lit a Cp și art 76 lit d Cp, condamnarea inculpatului B. M., fiul lui N. și M., ns la 19.10.1989 în mun. Bacău cu domiciliul în mun. Bacău, .. 17/B/13 jud. Bacău la pedeapsa închisorii în cuantum de 4 luni .

În temeiul art.81 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În temeiul art.82 C.p. s-a stabilit termenul de încercare pe o durată de 2 ani și 4 luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra prev.art.83 C.p.

În temeiul art.71 al.1,2 C.p. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II și b C.p.

În temeiul art.71 al.5 C.p. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și b C.p. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art.191 al. 1 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre penală, Judecătoria Bacău a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul procurorului de la P. de pe lângă Judecătoria Bacău nr.8704/P/2010, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a B. M., fiul lui N. și M., ns la 19.10.1989 în Bacău, de cetățenie română, CNP_, studii 12 clase, șef secție la Penny Market-Bacău, domiciliat în Bacău, .. 17/B/13, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o alcoolemie peste limita legală de 0,80 g %o prev. de art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 republicată.

In motivarea actului de sesizare se afirmă că inculpatul, în data de 27.10.2010, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . mun. Bacău având în sânge o alcoolemie în scădere de 1,10 gr %o alcool pur în sânge- prima probă-ora 01,45, respectiv 0,90 gr %o alcool pur în sânge- a doua probă- ora 02,45)

Pentru dovedirea situației de fapt au fost propuse spre administrare următoarele mijloace de probă:

-procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante,

-rezultatul testării cu aparatul etilotest,

-proces-verbal de prelevare probe biologice împreună cu buletinul de examinare clinică,

-buletinul de analiză toxicologică alcoolemie,

-declarații martori,

-declarații inculpat.

Inculpatul a negat săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, în data de 27.10.2010, inculpatul a declarat că a consumat 1 l de bere, după care între orele 00 ;30-01,10 a condus autoturismul pe . surprins la volan de către lucrătorii de poliție, ulterior în data de 17.03.2010 a declarat că a consumat 1 l de bere în jurul orelor 18,00, că a condus autoturismul câțiva metri, că ulterior a oprit autoturismul și a consumat băuturi alcoolice și că ulterior au sosit la fața locului lucrătorii de poliție.

Prin coroborarea probelor administrate, instanța a reținut că în data de 27.10.2010, la ora 01:10 lucrătorii din cadrul Secției 2 Poliție Bacău au oprit autoturismul marca F. cu nr de înmatriculare BC-16 M;. circula pe . mun Bacău. În prezența martorului asistent M. D. a fost identificat la volanul autoturismului mai sus menționat inculpatul B. M..

Întrucât inculpatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul Drager, ocazie cu care s-a constatat că acesta avea 0,49 mg /l alcool pur în aerul expirat.

Inculpatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Bacău unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr 3365-3366 reiese că inculpatul avea o alcoolemie în sânge de 1,10 g %o la ora 01:45 și de 0,90 g %o la ora 02:45.

Declarațiile inculpatului necoroborate cu alte probe nu pot forma convingerea instanței asupra existenței altei situații de fapt decât cea care a fost reținută și expusă pe larg mai sus.

Ultimele declarații ale inculpatului sunt contrazise însă de declarațiile martorului M. D., care a observat că în momentul intervenției lucrătorilor de poliție inculpatul conducea autoturismul, precum și de declarațiile martorului Bogescu E., persoană care se afla în autoturism împreună cu inculpatul în momentul săvârșirii faptei.

Declarația martorului Hârșana H. nu poate ea singură constitui temeiul reținerii unei alte situații de fapt.

La reținerea situației de fapt instanța a avut în vedere următoarele mijloace de probă:

-procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante,

-rezultatul testării cu aparatul etilotest,

-proces-verbal de prelevare probe biologice împreună cu buletinul de examinare clinică,

-buletinul de analiză toxicologică alcoolemie,

-declarații martori,

-declarații inculpat.

In drept, fapta inculpatului, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică în sânge de peste 0,80 g %o prev de art 87 alin 1 din OUG 195/2002 republicată.

In temeiul art.345 C.p.p. având în vedere că fapta există, constituie infracțiune și că a fost săvârsită de către inculpat, urmează a dispune condamnarea acestuia.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a ținut seama de criteriile generale prev.de art.72 C.p. respectiv dispozițiile părții generale ale C.p., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și imprejurările care atenueaza răspunderea penală prev de art 74 lit a Cp, respectiv buna conduită anterioară.

Având în vedere că pedeapsa aplicată este mai mică de 3 ani, că inculpatul, nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, și că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executare, instanța constatând întrunite condițiile prevăzute de art.81 C.p., a dispus suspendarea condiționată a executării acesteia, va stabili termenul de încercare pe durata prev.de art.82 C.p. și va atrage atenția inculpatului asupra prev.art.83 C.p.

In temeiul art.71 al.1,2 C.p.instanța a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II si b C.p.

In temeiul art.71 al.5 C.p. instanța a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II si b C.p. pe durata suspendării condiționate a executarii pedepsei închisorii.

In temeiul art.191 al 1 C.p.p. instanța constatând culpa procesuală a inculpatului, a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.

Împotriva sentinței penale sus-menționată a declarat recurs, în termen legal, recurentul inculpat BÎRSANMIHAI pentru netemeinicie, motivele invocate fiind înfățișate în detaliu în preambulul hotărârii.

Analizând sentința penală sus-menționată, atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept existente, în virtutea caracterului devolutiv al recursului prevăzut de art. 385/6 C.Pr.P.., curtea constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce se vor înfățișa în continuare.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține că la data de 27.10.2010 intimatul-inculpat B. M. a fost identificat de către organele poliției rutiere pilotând autoturismul marca F. înmatriculat sub nr._ pe un drum public, . mun. Bacău, (aspect recunoscut personal de acesta cu ocazia audierilor pe parcursul procesului penal) și pentru că emana halenă alcoolică a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru prelevarea probelor biologice.

La data constatării infracțiunii 27.10.2010, avea potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 3365- 3366, datat de 20 10.2010– fl.9 dosar urmărire penală, o alcoolemie exprimată în gr. la 1000 ml sânge de 1.10 gr. %o la prima recoltare care a avut loc la ora 01.45 și de 0,90 %o la cea de-a doua recoltare, ora 02.45.

Cu ocazia audierii inculpatului, fila 16 ds. urm.pen., acesta a recunoscut inițial comiterea faptei, însă ulterior a revenit asupra celor declarate și nu a mai recunoscut că ar fi fost surprins în trafic conducând autoturismul.

Recurentul inculpat a încercat să se disculpe și a manifestat o conduită nesinceră infirmată de martorii oculari audiați în cauză, respectiv că la momentul identificării sale de către organele de poliție se afla la volanul autovehiculului, aflat în stare de staționare și nu de mișcare.

Aceste apărări au fost invocate și susținute cu intenție evidentă de sustracțiune de răspundere penală, întrucât probele administrate științific și testimonial converg spre un singur rezultat dat de raționamentul juridic, și anume vinovăția inculpatului.

Probele administrate în cauză, probe testimoniale, inclusiv actele întocmite cu ocazie recoltării probelor biologice,coroborate cu declarațiile inculpatului, confirmă atât împrejurarea că în noaptea de 27.10.2010, orele 01,00 recurentul inculpat a condus autoturismul deși consumase în prealabil alcool, cât și împrejurarea că a fost oprit în trafic în timp ce conducea autovehiculul aflat în mișcare.

Așadar, conducerea pe drumurile publice a autovehiculului de către inculpat, persoană care a acționat voluntar știind că a consumat băuturi alcoolice și care îl face inapt deplasării cu autoturismul, atât din punct de vedere legal, dar și ca persoană care nu deține capacitatea specifică pilotării, nu poate conduce decât la concluzia unui pericol social, concret și ridicat al faptei comise.

În conformitate cu prevederile art.18/1 c. pen. nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În aliniatul 2 al aceluiași articol se precizează că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita inculpatului.

Fapta comisă de inculpat constituie o infracțiune de pericol prin natura sa, în înțelesul și reglementarea conferită de legiuitor și în aceste împrejurări reținând și poziția procesuală adoptată de inculpat, de tăgăduire și de lipsă de regret, cu atât mai mult nu se poate aprecia că faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Curtea în temeiul art. 385/15 pct.1 lit. b c. pr. pen. va respinge recursul declarat de recurentul inculpat B. M..

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 c. pr. pen. ;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b c. pr. pen., respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat B. M., împotriva sentinței penale nr.1372/19.09.2012, a Judecătoriei Bacău.

În temeiul art. 192 alin.2 c. pr. pen., obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31.01.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

C. C. M. A. A.

V. M.

GREFIER,

P. G.

red. sent.S. L.

red. dec. recurs C.C.01.02.2013

tehnored. G.P., 2 ex., 06.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 94/2013. Curtea de Apel BACĂU