Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 476/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 476/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 3449/110/2012/a9

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.476

Ședința publică de la 29 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: V. M.

JUDECĂTORI: C. C.

P. D.

P. G.- grefier

***********

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Bacău legal reprezentat prin

V. V. G. - procuror

Pe rol fiind judecarea recursurilor penale declarate de inculpații N. I., N. E. și C. P. C., împotriva încheierii din data de 24.04.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 12.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpați în stare de arest asistați după cum urmează: N. I. avocat oficiu T. E., N. E. L. - avocat oficiu T. B. și C. P. C. – avocat oficiu O. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei după care:

Recurenții inculpați prin apărători și procurorul au învederat instanței că nu au alte cereri de formulat.

Nefiind formulate alte cereri, Curtea a constatat recursurile în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Avocat oficiu T. E. având cuvântul pentru recurentul inculpat N. I. a arătat că a trecut foarte mult timp de când acesta este arestat, ambii soți sunt arestați, au copii minori și nu are cine se ocupa de ei și pentru egalitate de tratament se impune judecarea sa în stare de libertate.

A pus concluzii de admitere a recursului, casarea încheierii și pe fond respingerea sesizării de menținere a stării de arest eventual înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

A depus la dosar referatul privind plata onorariului din fondul MJ.

Avocat oficiu T. B. având cuvântul pentru recurenta inculpată N. E. L. a pus concluzii de admitere a recursului, casarea încheierii, revocarea măsurii arestului preventiv eventual înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Inculpata este arestată de mai mult timp, circa 1 an de zile, are doi copii care impun să fie prezentă lângă ei, a colaborat cu organele de urmărire penală și instanța de judecată. Având în vedere art.136 alin.8 Cpp, toate acele circumstanțe sunt în favoarea ei și primează interesul minorilor în fața interesului general al societății.

A depus la dosar referatul privind plata onorariului din oficiu.

Avocat oficiu O. C. având cuvântul pentru recurentul inculpat C. P. C. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, acesta obligându-se să respecte toate obligațiile. Pentru egalitate de tratament și față de contribuția redusă la săvârșirea infracțiunii se impune să fie judecat în stare de libertate.

A depus la dosar referatul privind plata onorariului din oficiu.

Procurorul având cuvântul apreciind că încheierea recurată este legală și temeinică a pus concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate. Din probatoriul administrat până la acest moment rezultă amploarea activității infracționale, numărul mare de părți vătămate și minore obligate să se prostitueze.

Recurentul inculpat N. I. având ultimul cuvânt a lăsat soluția la aprecierea instanței.

Recurenta inculpată N. E. L. având ultimul cuvânt a lăsat soluția la aprecierea instanței.

Recurentul inculpat C. P. C. având ultimul cuvânt a solicitat să fie judecat în stare de libertate.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 24.04.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău s-a dispus:

În temeiul art.160/2 rap. la art.160/8a alin.6 din Cod procedură penală s-au respins ca neîntemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpatii N. I., N. E. L. si C. P. C..

În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală au fost obligați petenții la plata sumei de 50 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-au respins ca nefondate cererile de revocare si de înlocuire a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara/localitatea, formulate de inculpați, prin apărători.

În baza art. 300/2 raportat la art.160/b alin.3 Cod pr.penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților:

- N. I. - trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea 39/2003, rap. la art. 323 C.pen., art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001, modificată, art. 13 al. 1, al. 2, al. 3 teza a II a rap. la art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată, art. 329 al. 1 Cp, toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p., aflat în prezent în PNT. Bacău;

- N. E. L. - trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea 39/2003, rap. la art. 323 C.pen., art. 328 C.pen, art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001, modificată, art. 13 al. 1, al. 2, al. 3 teza a II-a rap. la art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată, cu aplicarea art. 33 lit. a Cp, aflată în prezent în PNT. Bacău;

- C. P. C. - trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea 39/2003, rap. la art. 323 C.pen., art. 26 Cp rap. la art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată, art. 13 al. 1, al. 2, al. 3 teza a II-a rap. la art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, aflat în prezent în PNT. Bacău;

S-a dispus comunicarea măsurii locului de deținere.

S-a constatat că inculpatul N. I. a fost asistat de apărător ales, iar ceilalți inculpați au fost asistați de apărători desemnați din oficiu.

În baza art.192 al.3 C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas in sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Bacău a reținut că:

I. Cu privire la cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de catre inculpatii N. I., N. E. L., C. P. C., instanța a retinut următoarele:

Potrivit art. 1602 cod procedură penală (1) Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

(2) Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În motivarea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar inculpatii au arătat, în drept, ca sunt îndeplinite condițiile prev. de art.1602 C.p.p., în sensul că pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați legea prevede o pedeapsă care nu depășește 18 ani închisoare și se angajează ca pe perioada liberării provizorii sub control judiciar să respecte obligațiile impuse de lege.

Cerererille au fost admise in principiu. În cauză, ulterior admiterii în principiu a cererii formulate, s-a procedat la ascultarea inculpatilor.

Examinând cererile formulate în raport de actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, instanta constată că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

În motivarea cererilor, se arată, în esență:

Inculpatii N. I., N. E. L. arata ca având în vedere că forța temeiurilor care au fost luate odată cu măsura arestării preventive nu mai există, pericolul social concret se diluează odată cu trecerea timpului, inculpatii fiind arestați de 14 luni, cunosc care sunt riscurile dacă nu vor respecta obligațiile care îi vor fi impuse, dacă vor fi puși în libertate nu va influența desfășurarea procesului penal, că ar putea fi cercetați în stare de libertate având în vedere situația familială specială, respectiv doi copii minori in intretinere. Inculpatul C. P. C. arata ca motivele expuse pe larg în cererea formulată, raportat la tot materialul de urmărire penală, contribuția infracțională a inculpatului raportat la a celorlalți care este mult redusă, lipsa antecedentelor penale.

Potrivit art. 1602 C.p.p., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda de instanța de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere, când sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 1602 al.1 și 2 C.p.p. Rezultă din interpretarea dispozițiilor legale că instanța nu este obligată să dispună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, în situația în care sunt îndeplinite condițiile prev. la art. 1602 al.1 și 2 C.p.p., admiterea în fond a cererii rămânând la aprecierea instanței.

Instanța de judecată învestită cu o cerere de liberare provizorie sub control judiciar trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor prev. de art. 1602 al.1 și 2 C.p.p., în raport de cadrul procesual existent în dosarul de urmărire penală, și ulterior, dacă va constata că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, să aprecieze asupra temeiniciei cererii și oportunității punerii în libertate a inculpatului.

Aceasta și pentru că liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții .

Așa cum rezultă din analiza dispozițiilor legale, atunci când instanța are a se pronunța asupra stării de arest a unei persoane, evaluarea oportunității acesteia se face după criteriile prevăzute de lege, cum sunt cele ale art. 136 Cod procedură penală, conform cărora la alegerea unei măsuri preventive în general trebuie să se țină seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

Deși, în mod formal, la condițiile liberării provizorii sub control judiciar, legea prevede în mod expres doar anumite condiții care trebuie îndeplinite, din analiza în ansamblu a dispozițiilor legale aplicabile în materie, rezultă și o condiție subînțeleasă și anume ca aceea ca lăsarea în libertate a unei persoane să nu prezinte pericol pentru ordinea publică.

Incidența acestei condiții se impune cu atât mai mult cu cât în cauză temeiul arestării inculpatilor este cel prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală. Aceasta deoarece chiar procedura liberării presupune mai multe etape de verificare, într-un final instanța având a se pronunța asupra temeiniciei cererii, temeinicie care trebuie analizată și în raport de motivul pentru care persoana a fost privată de libertate.

In consecinta, instanta a apreciat ca in cauza subzista temeiurile care au determinat arestarea, privite atât în raport de exigentele art.143 Cod de procedura penala, cât si în raport de cerintele impuse de art.148 lit.f Cod de procedura penala, fata de limitele de pedeapsa prevazute de lege si pericolul concret pentru ordinea publica pe care l-ar reprezenta lasarea în libertate a inculpatilor. Ori, atâta vreme cât de la data pronuntarii solutiei instantei de control judiciar si pâna în prezent nu au intervenit elemente noi, de natura a conduce la schimbarea temeiurilor care au determinat arestarea, nu se poate concluziona ca o masura alternativa, cum este cea a liberarii provizorii sub control judiciar, ajuta bunei desfasurari a procesului penal.

Din acest punct de vedere, nu trebuie confundat dreptul inculpatului de a solicita liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune cu posibilitatea instantei de a dispune asupra punerii în libertate, cu atât mai mult cu dispozitiile art.160/1 si urm.Cod de procedura penala sunt elocvente în exprimarea ideii ca liberarea reprezinta o facultate pentru organul judiciar.Desi Codul de procedura penala si Conventia Europeana a Drepturilor Omului garanteaza dreptul persoanei acuzate de a obtine liberarea în cursul procedurii, este evident ca aprecierea cu privire la oportunitatea unei asemenea cereri apartine instantei de judecata, în raport de conditiile de admisibilitate si necesitatea bunei desfasurari a instructiei penale. Ca atare, în alegerea acestei masuri alternative celei privative de libertate, trebuie tinut seama de dispozitiile art.136 alin.8 Cod de procedura penala, cu conditia ca, în cazul liberarii, acesta masura sa serveasca scopului pentru care a fost recunoscuta de lege, conform art.136 alin.2.

Este evident ca, în situatia de fata, unele dintre criteriile care trebuiesc avute în vedere cu ocazia solutionarii cererii sunt cele referitoare la gradul de pericol social concret al faptelor, la care face referire art.148 lit.f Cod de procedura penala.

Nu se poate ignora, astfel, gradul de pericol social deosebit de ridicat al infractiunilor pentru care cei doi inculpati au fost trimsi in judecta, care fac dovada prin ele însele a pericolului pentru odinea publica ce ar decurge din lasarea în libertate a inculpatilor.

In acest sens, instanta a retinut ca privitor la inculpatii N. I., N. E. L., C. P. C. activitatea infractionala retinuta in sarcina acestora reclama cu prisosinta judecarea in stare de arest pentru urmatoarele considerente:

Astfel, in sarcina inculpatului N. I. se retine săvârșirea infracțiunilor de:- asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. și ped de art. 8 din Legea 39/2003, rap. la art. 323 C.pen.- trafic de persoane prev. și ped. de art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001, modificată privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, (2 infracțiuni părți vătămate D. L. și D. M. N.),- trafic de minori prev. și ped. de art. 13 al. 1, al. 2, al. 3 teza a II a rap. la art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată (3 infracțiuni părți vătămate C. A., B. A. M., S. A.),- proxenetism prev. și ped. de art. 329 al. 1 Cp, cu privire activitatea de prostituție desfășurată de N. E. L., toate cu aplic. art. 33 lit. a Cp., constând în aceea că: - începând cu anul 2009, a inițiat împreună cu N. E. L. o asociere infracțională, în care în timp a cooptat alți membri executanți, cu scopul comiterii infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism;- împreună cu N. E. L. a recrutat prin inducere în eroare partea vătămată D. L., pe care a transportat-o în Italia la Ravena, a cazat-o în locuința pe care o avea închiriată în această localitate și a exploatat-o sexual la începutul anului 2010 cu sprijinul inc. L. Dyego, care o transporta cu autoturismul în locul în care practica prostituția,împreună cu inc.N. E. L.; - împreună cu inc. V. I. a recrutat-o prin inducere în eroare pe partea vătămată D. M.-N., pe care a transportat-o în Italia la Ravena, a cazat-o în locuința în care stătea N. E. L. și împreună cu aceasta a determinat-o să practice prostituția în folosul lor în perioada iunie-octombrie 2011, aceasta fiind transportată în zona în care desfășura activitățile ilegale de către șoferii inculpați în cauză P. P., D. E. și B. C.,- a cazat-o în locuința pe care o avea închiriată în Ravena – Italia pe partea vătămată minoră C. A., recrutată prin înșelăciune și transportată de către G. E. în Italia, pe care a exploatat-o sexual din toamna anului 2009 până în primăvara anului 2010 împreună cu N. E. L. și G. E.,- a trimis-o în Italia pe partea vătămată minoră B. A. M., care a fost recrutată prin înșelăciune de V. I., încredințând-o pe perioada călătoriei lui C. C., cu scopul exploatării ei sexuale de către N. E. L. și L. Dyego, - împreună cu inc. C. C. a recrutat-o prin inducere în eroare pe partea vătămată minoră S. A., pe care a încercat să o scoată ilegal din țară în data de 13.10.2011, în cele din urmă aceasta fiind transportată de către N. E. L. în Italia la Ravena, în luna noiembrie 2011, cazată în locuința acesteia și exploatată sexual în perioada noiembrie - decembrie 2011,- a îndemnat-o pe N. (fostă C.) E. L. să practice prostituția în Italia, a înlesnit practicarea acestei activități ilicite, trăgând foloase de pe urma ei, din anul 2009 – până în a doua decadă a lunii aprilie 2012 când au intervenit organele de urmărire penală stopând activitatea infracțională, iar in sarcina inculaptei N. E. L. – fostă C. – se retine savirisirea infracțiunilor de:- asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. și ped de art. 8 din Legea 39/2003, rap. la art. 323 C.pen.- prostituție prev. și ped. de art. 328 C.pen;- de trafic de persoane prev. și ped. de art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001, modificată privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, (2 infracțiuni părți vătămate D. L. și D. M. N.),- trafic de minori prev. și ped. de art. 13 al. 1, al. 2, al. 3 teza a II-a rap. la art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată (3 infracțiuni părți vătămate C. A., B. A. M., S. A.),cu aplicarea art.33 lit a Cp., constând în aceea că: - începând cu anul 2009, a constituit împreună cu N. I. o asociere infracțională, în care în timp au fost cooptați alți membri executanți, cu scopul comiterii infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism;- începând cu anul 2009, până în a doua decadă a lunii aprilie 2012, și-a obținut principalele mijloace de existență prin practicarea prostituției în Italia, în zona Ravena,- împreună cu inc. N. I. a recrutat prin inducere în eroare partea vătămată D. L., pe care a transportat-o în Italia la Ravena, a cazat-o în locuința pe care o avea închiriată în această localitate și a exploatat-o sexual la începutul anului 2010 cu sprijinul inc. L. Dyego, care o transporta cu autoturismul în locul în care practica prostituția,- a cazat-o în locuința pe care o avea închiriată în loc. Ravena – Italia pe partea vătămată D. M.-N., care a fost recrutată de N. I. și V. I. prin inducere în eroare și transportată de aceștia în Italia la Ravena și a determinat-o să practice prostituția în folosul lor în perioada iunie-octombrie 2011, aceasta fiind transportată în zona în care desfășura activitățile ilegale de către șoferii P. P., D. E. și B. C.,- împreună cu inc. N. I. a cazat-o în locuința pe care o avea închiriată în Ravena – Italia pe partea vătămată minoră C. A., recrutată prin înșelăciune și transportată de către inc. G. E. în Italia, pe care a exploatat-o sexual împreună cu aceștia, din toamna anului 2009 până în primăvara anului 2010,- la sfârșitul lunii aprilie 2010, împreună cu L. Dyego a cazat-o în Italia, la Ravena pe partea vătămată minoră B. A. M., care a fost recrutată prin înșelăciune de V. I., transportată de C. C., la solicitarea lui N. I., și a încercat să o determine să practice prostituția cu scopul exploatării ei sexuale, - a transportat-o și a cazat-o în locuința sa din loc. Ravena – Italia pe partea vătămată minoră S. A., care a fost recrutată prin inducere în eroare de către N. I. și C. C. și a exploatat-o sexual în perioada noiembrie - decembrie 2011. In sarcina inculpatului C. P. C. – se retine săvârșirea infracțiunilor de:- asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. și ped de art. 8 din Legea 39/2003, rap. la art. 323 C.pen.- complicitate la trafic de persoane, prev. și ped. de art. 26 Cp rap. la art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată, (parte vătămată D. M. N.)- trafic de minori prev. și ped. de art. 13 al. 1, al. 2, al. 3 teza a II-a rap. la art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată (parte vătămată S. A.), cu aplicarea art.33 lit.a CP., constând în aceea că:- începând cu anul 2011, a aderat la asocierea infracțională constituită de inculpații N. I. și N. E. L., cu scopul comiterii infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism- a sprijinit exploatarea sexuală a părții vătămate D. M. N. în perioada iunie-noiembrie 2011 prin aceea că a aservit-o sentimental cu scopul de a o ține sub control și a primit prin serviciile de transfer rapid sume de bani rezultate din activitatea infracțională, pe care le-a pus la dispoziția inc. N. I. - împreună cu inc. N. I. a recrutat-o prin inducere în eroare pe partea vătămată minoră S. A., pe care a încercat să o scoată ilegal din țară în data de 13.10.2011, în cele din urmă aceasta fiind transportată și cazată de către N. E. L. în Italia la Ravena, în luna noiembrie 2011, și exploatată sexual în perioada noiembrie - decembrie 2011.

Sinteza datelor de investigare indică aspectul că inculpatii ar fi activat ., existind astfel la acest moment procesual date si indicii - care au stat si la baza luării si mentinerii măsurii arestului preventiv- care converg spre ideea ca inculpații au lezat grav valorile sociale ocrotite de lege, au sfidat orice norma si regula privind siguranța si dreptul persoanelor privind siguranța persoanei, cunoscut fiind faptul ca infractiunile de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, asocierea la săvârșirea de infracțiuni sunt infracțiuni cu un grad de pericol social extrem de ridicat iar împrejurarea ca unele persoane uzează de astfel de activități pentru obținerea unor surse ilicite de câștig si de procurare a mijloacelor de trai releva cu prisosința acest lucru, dar in același timp provoacă o tulburare însemnata in desfășurarea relațiilor sociale cotidiene si constituie un teren favorabil pentru săvârșirea altor fapte de același gen, aspect deosebit de grav in condițiile in care numărul persoanelor care comit astfel de infracțiuni este din ce in ce mai mare este din ce in ce mai mare.

In plus, raportat la caracterul grav al faptelor comise, prin însăși natura acestora, prin desfășurarea pe o perioadă îndelungată de timp - pe parcursul anilor 2009-2010 - și prin relațiile și conexiunile cu alte persoane, prin modul de concepere și organizare a activității infracționale – prin luarea unor măsuri sporite de precauție și încercarea de a îngreuna și zădărnici activitatea de depistare și atragere a răspunderii penale prin implicarea altor persoane, constatării unor coeziuni infracționale ale persoanelor cercetate și nu în ultimul rând facem referire și caracterul transfrontalier al activității infracționale, astfel ca există date suficiente care certifică necesitatea judecării celor trei inculpați în stare de arest preventiv.

Astfel, Tribunalul retine că faptele ce fac obiectul cauzei prezintă un pericol social concret deosebit de ridicat, dat de modul organizat de săvârșire, cu participarea mai multor persoane, de prejudiciul important ce se prefigurează a fi produs și de dificultatea administrării probelor necesare aflării adevărului.

Tribunalul apreciază că, pentru buna desfășurare a procesului penal, lămurirea situației de fapt sub toate aspectele, judecarea celor trei inculpați în stare de arest, în acest moment procesual, se impune cu necesitate.

Circumstanțele personale, inc. C. fără antecedente penale, situația familială - învederate de inculpatii N. I. si N. L. - nu prezintă relevanță juridică la acest moment procesual, al soluționării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, ci, în eventualitatea în care se va stabili, la finalizarea cercetării judecătorești vinovăția sa, vor fi avute în vedere de instanță la momentul aplicării pedepsei, putând constitui unul dintre criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 72 C.p. Toate aceste elemente nu pot avea un rol covârșitor în raport cu gradul mare de pericol social al faptei cu privire la care există indicii temeinice că a săvârșit-o; or, din natura acestei infracțiuni rezultă că fapta prezintă un grad înalt de pericol social, concretizat în numărul mare de persoane implicate în ilicitul penal, modul concret în care s-a acționat de către inculpați- elaborat și sistematic, ceea ce confirmă caracterul organizat al faptelor antisociale. Toate aceste aspecte se constituie în tot atâtea argumente în susținerea ideii că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cu privire la acordarea liberării provizorii sub control judiciar, lăsarea în libertate a inculpatei prezentând pericol pentru ordinea publică.

Astfel, se apreciază că măsura arestarii preventive se impune a fi mentinută, fără ca de la data respectivă și până în prezent să fi intervenit elemente cu caracter de noutate în desfasurarea procesului penal.

Cât privește rezonabilitatea arestării preventive, este indiscutabil că, așa cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (D., 27 august 1992, Tomasi c/G.), „unul din factorii pertinenți, care legitimează o lungă detenție preventivă îl reprezintă existența și persistența unor indicii grave de vinovăție, respectiv o bănuială puternică de participare la săvârșirea unei infracțiuni grave”. De asemenea, în raport de aceleași exigențe, nu trebuie ignorată nici împrejurarea că durata rezonabilă nu se apreciază in abstracto, ci raportat la complexitatea cauzei, dar și la conduita autorităților și părților, criterii pe care instanța le are in vedre atunci când a apreciaza daca se impune privarea în continuare de libertate a inculpatilor. Astfel, împrejurarea ca cei trei inculpati sunt arestati de aproximativ 12luni, nu este suficienta pentru admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, deoarece prelungirea duratei judecatii are la baza atât motive de natura obiectiva, cât si impedimente de ordin procedural, iar temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive nu s-au modificat până în prezent, această măsură fiind verificată la primul termen de judecată, în baza art. 3001 Cod procedură penală, din data de 28.06.2012 si in succesiv in baza art.300/2 Cpp.

Tribunalul retine ca cercetările în cauză sunt complexe și de amploare, urmând a fi audiate părțile vatamate lipsa, din care o parte sunt minore, și martorul cu identitate protejata, astfel că derularea acestora se impune a avea loc cu inculpatii în stare de arest preventiv.

Raportându-se si la stadiul cercetării judecătorești - aflat în faza de debut, chiar daca inculpatii au fost audiati insa poziția lor procesuală a fost una oscilanta, de recunoaștere numai a infracțiunilor mai ușoare și cu probatoriu evident - tribunalul consideră ca realizarea scopului avut in vedere la luarea măsurii arestării preventive, scop constând, cf art.136 alin.1 Cod proc pen. in asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, este posibila, cel puțin in aceasta faza procesuala, numai prin cercetarea celor trei inculpați în stare de arest, si nu prin liberarea provizorie sub control judiciar, in cauza la termenul din 16.05.2013, urmând a fi audiate părțile vătămate lipsa la termenele anterioare-unele minore - și martorul acuzarii cu identitate protejata, astfel ca tribunalul considera ca realizarea scopului avut in vedere la luarea măsurii arestării preventive, scop constând, cf art.136 alin.1 Cod proc pen., in asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, este posibila, cel puțin in aceasta faza procesuala, numai prin cercetarea inculpaților în stare de arest, și nu prin liberarea provizorie sub control judiciar.

In concluzie, tribunalul a constatat că, dat fiind timpul relativ scurt de la ultima menținere a măsurii arestării preventive, din 15.03.2013, temeiul de arestare prevăzut în art.148 lit.f Cod procedură penală fiind chiar incompatibil cu liberarea provizorie sub control judiciar, lipsa unor garanții solide de ordin personal prezentate de inculpat care sa asigure instanța ca inculpații odată liberi nu vor mai săvârși alte infracțiuni sau că aceștia nu vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor inculpați judecați în libertate, sau părțile vatamate si martorii, precum și faptul ca obligațiile prevăzute în art.160/2 alin. 3 și 3/1 Cod procedură penală, ce s-ar putea stabili în sarcina inculpaților, nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică si asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal.

Pe de alta parte, instanța retine ca s-a statuat ca in cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța examinează, in cadrul procedurii reglementate in art. 160/8, îndeplinirea condițiilor prevăzute in art. 160/6 pentru admisibilitatea in principiu a cererii. Condițiile prevăzute in art. 160/2 alin. (1) si (2) nu privesc admisibilitatea in principiu a cererii, ci temeinicia acesteia si, ca atare, se examinează de catre instanța in etapa soluționării cererii, după admiterea in principiu, reglementata in art. 160/8a C. proc. pen. Prin urmare, daca nu este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute in art. 160/2 alin. (1) si (2), instanța nu poate respinge ca inadmisibila cererea de liberare provizorie sub control judiciar, ci ca neîntemeiată, după soluționarea cererii in condiții de contradictorialitate, potrivit art. 1608a C. proc. pen.

Condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea in principiu a cererii de liberare provizorie sunt cele cuprinse in art. 160/6 C. proc. pen. si care fac parte din dispozițiile comune ale secțiunii menționate a Codului de procedura penala. De regula, o cerere poate fi inadmisibila ori de cate ori nu este obiectiv încuviințată de lege, când lipsește legitimitatea subiectiva a celui care o folosește sau atunci când din datele cauzei rezulta inutilitatea ei funcționala in sensul ca nu poate produce efectele pe care legea a înțeles sa i le atribuie in cazul respectiv.

În speță, cererile de liberare provizorie sub control judiciar sunt obiectiv încuviințate in principiu, deoarece persoanele care le-au folosit fiind persoane cărora legea le conferă beneficiul acesteia (art. 160/6 C. proc. pen.) si cererea are pertinenta funcțională întrucât poate conduce la satisfacerea intereselor partii, aceasta neputând fi inadmisibila, deoarece toate cerințele legale care creează limitele admisibilității sunt satisfăcute.

Însa, pentru considerentele anterior expuse, pe de o parte, inculpatii se găsesc în cazul prevăzut în art.160/2 alin.1 Cod procedură penală, când liberarea provizorie nu se acordă, limita maxima de pedeapsa pentru infracțiunea de trafic de minori –prev. De art. 13 al. 1, al. 2, al. 3 teza a II-a rap. la art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată,- pt care sunt cercetați cei trei inculpați, este de 20 de ani –deci peste limita permisa de lege de 18 ani, iar, pe de alta parte, tribunalul constată că, pentru argumentele mai sus enumerate, dat fiind si timpul relativ scurt de la data ultimei mențineri a măsurii arestării preventive, precum si temeiul de arestare prevăzut în art.148 lit. f Cod procedură penală, lipsa unor garanții de ordin personal prezentate de inculpați, precum și faptul ca obligațiile prevăzute în art.160/2 alin. 3 și 3/1 Cod procedură penală, ce s-ar putea stabili în sarcina inculpaților, nefiind de natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică, in temeiul art.160 indice 8a alin.6 C.pr.pen. se impune respingerea ca netemeinică a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatii N. I., N. E. L., C. P. C. .

II. Cu privire la verificarea legalității si temeiniciei stării de arest a inculpaților N. I., N. E., C. P. C., în condițiile art. 300 ind 2 cod pr. penală, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art 160/b Cpr.pen, „în cursul judecații instanța verifică periodic dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia măsurii arestului preventiv.”

Analizând acest text de lege prin prisma dispozițiilor art.300/2 C.pr.pen potrivit căruia, în cauzele în care inculpatul major este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, cel târziu la 60 zile pentru inculpații majori, conform art.160/b C.p.p, si raportat la actele si lucrările dosarului tribunalul a apreciat ca măsura arestului preventiv privind pe cei trei inculpați este legala si temeinica si se impune menținerea acesteia pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul nr. 198D/P/2011 a D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău – s-a dispus, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților:

1. N. I. – fiul lui I. și A., născut la data de 18.04.1966 în mun. Onești, domiciliat în mun. Onești, ., nr. 17A, jud. Bacău, CNP –_, cu antecedente penale, nerecidivist, pentru săvârșirea infracțiunilor de:- asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. și ped de art. 8 din Legea 39/2003, rap. la art. 323 C.pen.- trafic de persoane prev. și ped. de art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001, modificată privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, (2 infracțiuni părți vătămate D. L. și D. M. N.),- trafic de minori prev. și ped. de art. 13 al. 1, al. 2, al. 3 teza a II a rap. la art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată (3 infracțiuni părți vătămate C. A., B. A. M., S. A.),- proxenetism prev. și ped. de art. 329 al. 1 Cp, cu privire activitatea de prostituție desfășurată de N. E. L.,

toate cu aplic. art. 33 lit. a Cp., constând în aceea că:

- începând cu anul 2009, a inițiat împreună cu N. E. L. o asociere infracțională, în care în timp a cooptat alți membri executanți, cu scopul comiterii infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism;

- împreună cu N. E. L. a recrutat prin inducere în eroare partea vătămată D. L., pe care a transportat-o în Italia la Ravena, a cazat-o în locuința pe care o avea închiriată în această localitate și a exploatat-o sexual la începutul anului 2010 cu sprijinul inc. L. Dyego, care o transporta cu autoturismul în locul în care practica prostituția,împreună cu inc.N. E. L.

- împreună cu inc. V. I. a recrutat-o prin inducere în eroare pe partea vătămată D. M.-N., pe care a transportat-o în Italia la Ravena, a cazat-o în locuința în care stătea N. E. L. și împreună cu aceasta a determinat-o să practice prostituția în folosul lor în perioada iunie-octombrie 2011, aceasta fiind transportată în zona în care desfășura activitățile ilegale de către șoferii inculpați în cauză P. P., D. E. și B. C.,

- a cazat-o în locuința pe care o avea închiriată în Ravena – Italia pe partea vătămată minoră C. A., recrutată prin înșelăciune și transportată de către G. E. în Italia, pe care a exploatat-o sexual din toamna anului 2009 până în primăvara anului 2010 împreună cu N. E. L. și G. E.,

- a trimis-o în Italia pe partea vătămată minoră B. A. M., care a fost recrutată prin înșelăciune de V. I., încredințând-o pe perioada călătoriei lui C. C., cu scopul exploatării ei sexuale de către N. E. L. și L. Dyego,

- împreună cu inc. C. C. a recrutat-o prin inducere în eroare pe partea vătămată minoră S. A., pe care a încercat să o scoată ilegal din țară în data de 13.10.2011, în cele din urmă aceasta fiind transportată de către N. E. L. în Italia la Ravena, în luna noiembrie 2011, cazată în locuința acesteia și exploatată sexual în perioada noiembrie - decembrie 2011,

- a îndemnat-o pe N. (fostă C.) E. L. să practice prostituția în Italia, a înlesnit practicarea acestei activități ilicite, trăgând foloase de pe urma ei, din anul 2009 – până în a doua decadă a lunii aprilie 2012 când au intervenit organele de urmărire penală stopând activitatea infracțională

2. N. E. L. – fostă C. – fiica lui F. și M., născută la data de 20.05.1990 în mun. Onești, domiciliată în com. Căiuți, ., CNP –_, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:- asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. și ped de art. 8 din Legea 39/2003, rap. la art. 323 C.pen.- prostituție prev. și ped. de art. 328 C.pen;- de trafic de persoane prev. și ped. de art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001, modificată privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, (2 infracțiuni părți vătămate D. L. și D. M. N.),- trafic de minori prev. și ped. de art. 13 al. 1, al. 2, al. 3 teza a II-a rap. la art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată (3 infracțiuni părți vătămate C. A., B. A. M., S. A.), cu aplicarea art.33 lit a Cp., constând în aceea că:

- începând cu anul 2009, a constituit împreună cu N. I. o asociere infracțională, în care în timp au fost cooptați alți membri executanți, cu scopul comiterii infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism;

- începând cu anul 2009, până în a doua decadă a lunii aprilie 2012, și-a obținut principalele mijloace de existență prin practicarea prostituției în Italia, în zona Ravena,

- împreună cu inc. N. I. a recrutat prin inducere în eroare partea vătămată D. L., pe care a transportat-o în Italia la Ravena, a cazat-o în locuința pe care o avea închiriată în această localitate și a exploatat-o sexual la începutul anului 2010 cu sprijinul inc. L. Dyego, care o transporta cu autoturismul în locul în care practica prostituția,

- a cazat-o în locuința pe care o avea închiriată în loc. Ravena – Italia pe partea vătămată D. M.-N., care a fost recrutată de N. I. și V. I. prin inducere în eroare și transportată de aceștia în Italia la Ravena și a determinat-o să practice prostituția în folosul lor în perioada iunie-octombrie 2011, aceasta fiind transportată în zona în care desfășura activitățile ilegale de către șoferii P. P., D. E. și B. C.,

- împreună cu inc. N. I. a cazat-o în locuința pe care o avea închiriată în Ravena – Italia pe partea vătămată minoră C. A., recrutată prin înșelăciune și transportată de către inc. G. E. în Italia, pe care a exploatat-o sexual împreună cu aceștia, din toamna anului 2009 până în primăvara anului 2010,

- la sfârșitul lunii aprilie 2010, împreună cu L. Dyego a cazat-o în Italia, la Ravena pe partea vătămată minoră B. A. M., care a fost recrutată prin înșelăciune de V. I., transportată de C. C., la solicitarea lui N. I., și a încercat să o determine să practice prostituția cu scopul exploatării ei sexuale,

- a transportat-o și a cazat-o în locuința sa din loc. Ravena – Italia pe partea vătămată minoră S. A., care a fost recrutată prin inducere în eroare de către N. I. și C. C. și a exploatat-o sexual în perioada noiembrie - decembrie 2011,

3. C. P. C. – fiul lui F. și M., născut la data de 22.07.1991 în mun. Onești, domiciliat în com. Căiuți, ., CNP –_, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:- asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. și ped de art. 8 din Legea 39/2003, rap. la art. 323 C.pen.- complicitate la trafic de persoane, prev. și ped. de art. 26 Cp rap. la art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată, (parte vătămată D. M. N.)- trafic de minori prev. și ped. de art. 13 al. 1, al. 2, al. 3 teza a II-a rap. la art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată (parte vătămată S. A.), cu aplicarea art.33 lit.a CP., constând în aceea că:

- începând cu anul 2011, a aderat la asocierea infracțională constituită de inculpații N. I. și N. E. L., cu scopul comiterii infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism

- a sprijinit exploatarea sexuală a părții vătămate D. M. N. în perioada iunie-noiembrie 2011 prin aceea că a aservit-o sentimental cu scopul de a o ține sub control și a primit prin serviciile de transfer rapid sume de bani rezultate din activitatea infracțională, pe care le-a pus la dispoziția inc. N. I..

- împreună cu inc. N. I. a recrutat-o prin inducere în eroare pe partea vătămată minoră S. A., pe care a încercat să o scoată ilegal din țară în data de 13.10.2011, în cele din urmă aceasta fiind transportată și cazată de către N. E. L. în Italia la Ravena, în luna noiembrie 2011, și exploatată sexual în perioada noiembrie - decembrie 2011,

În timpul urmăririi penale inculpații au fost arestați preventiv de către Tribunalul Bacău, respectiv prin încheierea de ședință nr. 51/ÎC/2011 din data de 19 aprilie 2012, pronunțată de către Tribunalul Bacău in dosarul nr._, față si de inc. N. I., N. E., C. P. C., pe o durată de 29 zile, pentru toți constatându-se a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, iar în baza art.300/1 si art.300/2 C.p.p., ultima fiind încheierea din 15.03.2013 pronunțata in dosar Penal nr._ 12 al Tribunalului BACAU, fiind menținută starea de arest preventiv.

I . Sub aspectul legalității, instanța a constatat că luarea acestei măsuri față de cei trei inculpați a avut loc cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare, atât în ceea ce privește condițiile de fond cât și a condițiilor de procedură și a întinderii în timp a măsurii.

Raportat la aspectul legalității arestului preventiv, instanța a constatat, văzând ansamblul materialului probator administrat legal în prezenta cauză până în acest moment procesual, inclusiv declarațiile acestora date in fata instanței de judecata, existența de motive verosimile, apte de a naște presupunerea rezonabilă pentru un observator obiectiv că inculpații N. I., N. E., C. P. C., ar fi săvârșit infracțiunile de care sunt acuzați (cauza Curții E.D.O. Fox, Campbell și Hartley c. Regatului Unit), fiind astfel îndeplinită condiția generală și prealabilă temeiurilor ce justifică luarea măsurii arestării preventive, anume aceea prevăzută de art.143 alin.1 C.pr.pen.

Astfel la dosar există suficiente indicii temeinice și probe care formează convingerea instanței în privința existenței unei bănuieli rezonabile că inculpații sunt autorii infracțiunilor reținute în sarcina acestora.

Elocvente în acest sens sunt:

- declarațiile celor cinci victime, din care trei minore, probă care în materia traficului de persoane prezintă o importanță deosebită, declarațiile de martori, precum și procesele verbale de redare a conținutului convorbirilor telefonice ale inculpaților înregistrate autorizat(d.u.p.vol.2-4), inclusiv declarațiile celor trei inc. date in fata instanței de judecata.

Mai mult decât atât existența indiciilor și a probelor a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat de Tribunalul Bacău cu ocazia luării, prelungirii si menținerii in temeiul art. 300/1, respectiv 300/2 Cpp. a măsurii arestului preventiv, soluții ce au fost menținute de fiecare data de Curtea de Apel Bacău, chiar daca pana la acest moment procesual cei trei inculpați au dat declarație, declarații din care rezulta ca atitudinea lor procesuala este una de recunoaștere parțiala si nuanțata a faptelor penale, totuși nu exista suficiente date din care sa rezulte ca pericolul social concret pentru ordinea publica a fost diminuat sau a dispărut, in continuare urmând a fi audiate părțile vătămate lipsa- D. si S. (aceasta neprezentându-se de tema inculpaților aflați in libertate conform procesului verbal executare mandat) si martorii in acuzare si apărare lipsa, care ar putea fi influențați in declarații, astfel ca buna desfășurare a procesului penal ar putea fi afectata prin punerea inculpaților in libertate in acest moment procesual.

Susținerile inculpaților prin apărători, in sensul ca nu mai subzista temeiurile care au stat la baza arestării lor, care ar impune înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi tara/localitate, sunt nefondate, în cauza nu a fost pana la acest moment procesual epuizata administrarea probatoriului, nici măcar audierea tuturor inculpaților si parților vătămate din care o parte minore, situație care sa nu mai justifice arestarea preventiva a acestora sau care sa determine tribunalul sa ajungă la concluzia ca s-au modificat temeiurile care au stat la baza arestării preventive acestuia, așa încât aprecierile acestora sunt pur subiective.

Apărările formulate de inculpați prin apărători, in sensul ca nu exista probe care sa justifice menținerea arestării acestora nu pot fi primite de către instanța in contextul in care rezulta neechivoc condițiile concrete in care s-a desfășurat activitatea acestora si mai mult decât atât, din actele dosarului reiese în mod indubitabil existenta si persistenta unor indicii grave de vinovăție, ce constituie conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie”; măsura arestării preventive a inculpaților fiind astfel conforma scopului instituit prin art. 5 al CEDO data fiind atât calitatea acestora și implicarea lor in presupusa activitate infracțională.

Susținerea inculpaților prin apărători in sensul ca a dispărut pericolul social concret pentru ordinea publica la acest moment procesual, urmărirea penala fiind finalizată si cercetarea judecătoreasca începuta nu poate fi primită, deoarece la acest moment procesual se verifica datele si indiciile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv, date si indicii care converg spre ideea ca inculpații au lezat grav valorile sociale ocrotite de lege, au sfidat orice norma si regula privind siguranța si dreptul persoanelor privind siguranța persoanei, cunoscut fiind faptul ca infracțiunile de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, asocierea la săvârșirea de infracțiuni sunt infracțiuni cu un grad de pericol social extrem de ridicat iar împrejurarea ca unele persoane uzează de astfel de activități pentru obținerea unor surse ilicite de câștig si de procurare a mijloacelor de trai releva cu prisosința acest lucru dar in același timp provoacă o tulburare însemnata in desfășurarea relațiilor sociale cotidiene si constituie un teren favorabil pentru săvârșirea altor fapte de același gen, aspect deosebit de grav in condițiile in care numărul persoanelor care comit astfel de infracțiuni este din ce in ce mai mare este din ce in ce mai mare.

In plus, raportat la caracterul grav al faptelor presupus a fi comise de cei trei inculpati, prin însăși natura acestora, prin desfășurarea pe o perioadă îndelungată de timp - pe parcursul anilor 2009-2010 - și prin relațiile și conexiunile cu alte persoane, prin modul de concepere și organizare a activității infracționale – prin luarea unor măsuri sporite de precauție și încercarea de a îngreuna și zădărnici activitatea de depistare și atragere a răspunderii penale prin implicarea altor persoane, constatării unor coeziuni infracționale ale persoanelor trimise in judecata asigurata si de faptul ca intre cei trei inc.sunt relații foarte apropriate-soț, soție si cumnat - și nu în ultimul rând facem referire și caracterul transfrontalier al activității infracționale, astfel ca există date suficiente care certifică necesitatea menținerii măsurii arestării preventive a inculpaților.

II.Sub aspectul temeiului care a determinat privarea de libertate a inculpaților N. I., N. E., C. P. C., se reține că acesta există în continuare, probele existente la dosar reflectând existența unor indicii care pot fi echivalate cu motive verosimile de bănuială că inculpații ar putea fi autorii infracțiunilor de care sunt acuzați, iar împrejurările care au dus la stabilirea pericolului concret pentru ordinea publică nu s-au modificat.

În prezenta cauză sunt îndeplinite ambele condiții prevăzute de art.148 lit. f C.p.p., temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive: pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile de care este acuzat inculpatul sunt mai mari de 4 ani, neintervenind vreo schimbare de încadrare juridică până în acest moment procesual care să atragă limite de pedeapsă mai mici sau egale cu 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Raportat la temeiul prevăzut de art.148 alin.1 lit.f C.pr.pen., se reține că

la aprecierea acestui pericol instanța a avut și are în vedere gradul ridicat de pericol al infracțiunilor presupus a fi comise de către cei trei inculpați, infracțiuni care au pus în pericol valori sociale importante proteguite de normele penale încălcate, anume se retine ca infracțiunile trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, asocierea la săvârșirea de infracțiuni aduc atingere uneia din cele mai importante valori ocrotite de legea penală, traficul de persoane si persoane minore, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate, cu un impact social deosebit, iar lăsarea inculpaților în stare de libertate ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și, în plus, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional, și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, împrejurările concrete în care au fost comise presupusele infracțiuni.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate „in concreto" pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică. In același sens s-a pronunțat și Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei care prin Recomandarea nr. R (80) 11 care la pct. 3 prevede că detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare a cursului justiției, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracțiune gravă. Punctul 4 al Recomandării specifică în plus că, dacă existența nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea, totuși, justifica, in mod excepțional, în anumite cazuri în care se comite o infracțiune deosebit de gravă.

Din actele și lucrările dosarului instanța constată că există dovezi privind existența cazului comiterii unor infracțiuni grave apreciate, atât de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cât și de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, ca fiind justificativ pentru luare măsurii arestului preventiv.

Astfel, pentru prezervarea ordinii publice, Curtea a admis că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp.(cauza Letellier contra Franței). Un asemenea element nu poate fi apreciat ca pertinent și suficient, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.

Or, în prezenta cauză, apreciind în concret necesitatea menținerii măsurii arestului preventiv față de inculpații N. I., N. E., C. P. C., tribunalul constată se impune în continuare detenția provizorie, existând indicii și probe privind comiterea unor infracțiuni deosebit de grave - trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, asocierea la săvârșirea de infracțiuni - iar raportat la caracterul grav al faptelor comise, prin însăși natura acestora, prin desfășurarea pe o perioadă îndelungată de timp - pe parcursul anilor 2009-2010 - și prin relațiile și conexiunile cu alte persoane, prin modul de concepere și organizare a activității infracționale presupus a fi desfășurata de către cei trei inculpați (elocvente în acest sens fiind spre ex. convorbirile telefonice din care ar rezulta faptul că victimele erau racolate prin diverse metode in România de către unii inculpați si transportate in Italia de către alți inculpați, unde inc.N. dețineau o casa si obligate sa se prostitueze iar sumele obținute din aceste activități ilegale ajungeau la liderii asocierii infracționale,adică inc.N. I. si N. L.), precum si – prin luarea unor măsuri sporite de precauție și încercarea de a îngreuna și zădărnici activitatea de depistare și atragere a răspunderii penale prin implicarea altor persoane, constatării unor coeziuni infracționale ale persoanelor cercetate și nu în ultimul rând facem referire și caracterul transfrontalier al activității infracționale, astfel ca există date suficiente care certifică necesitatea menținerii măsurii arestării preventive.

Aceste infracțiuni, aduc atingere celei mai importante valori sociale ocrotite de legea penală, respectiv viața, integritatea fizică și psihică, victimele –din care trei sunt minore - fiind supuse unor traume psihice. Un argument în plus pentru a sublinia gravitatea faptelor îl constituie însuși faptul că legiuitorul în mod obiectiv a prevăzut pedepse deosebit de aspre, în scopul preventiv de a descuraja comiterea unor astfel de infracțiuni.

Tribunalul constată că probatoriul administrat până la acest moment, demonstrează și probează existența unui pericol concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților, și alături de celelalte temeiuri reținute de Tribunal ca fiind actuale, reclamă necesitatea unei reacții ferme și eficiente a autorităților judiciare în privința persoanelor cercetate pentru fapte de natura celor în discuție, în sensul eliminării, izolării din societate a subiectului infracțional.

Prin prisma acestor împrejurări, instanța apreciază că lăsarea celor trei inculpați în libertate în acest moment procesual nu este nici oportună, tulburând grav liniștea publică, rezonanța faptelor nestopându-se și aducând atingere bunei desfășurări a procesului penal.

In plus, instanța investită cu soluționarea cauzei urmează să lămurească in continuare prin administrarea probatoriului situația de fapt reală, să stabilească probele care corespund adevărului, evitându-se astfel posibilitatea unor eventuale influente și înțelegeri frauduloase intre inculpați, in special intre inculpații arestați prev. si inculpații aflati in libertate, prin lăsarea in libertate a acestora, având in vedere și faptul ca inculpații N. I., N. L., Cotrihala, au avut o poziție oscilanta, de nerecunoaștere sau recunoaștere parțiala, numai a infractiunii de prostitutie si respectiv proxenetism, sau uneori dând si declarații contradictorii pe parcursul urmăririi penale, poziție care si-au menținut-o si in cursul cercetării judecătorești, prin declarațiile date in fata instanței de judecata . Astfel, pe lângă faptul ca aceste aspecte țin de fondul cauzei, urmând a fi clarificate in urma administrării intregului probatoriu in cursul cercetării judecătorești, sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publica nu poate fi ignorat pericolul concret al contribuției infracționale a acestora ( se presupune rezonabil ca începând cu anul 2009, inc. soții N. I. si L. au inițiat si constituit o asociere infracțională, în care în timp au fost cooptați alți membri executanți, inculpați si ei in prezenta cauza-inclusiv inc.Cotrihala –fratele lui N. L.- cu scopul comiterii infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism- activități ilicite extrem de periculoase prin finalitate- precum si posibilitate ca odată puși in libertate sa continue săvârșirea acestor activități ilegale, sa-si pună de acord declarațiile sau să influențeze părțile vătămate –unele minore - încă neaudiate si martorii, in continuare urmind a fi audiate partile vatamate lipsa- D. si S.( aceasta neprezentindu-se de teama inculpaților aflați in libertate cf p.verbal executare mandat) –si inculpatii insistind in audierea acestora si indicind chiar resedinta actuala a aecesteia din urma si martorii in acuzare si aparare lipsa, care ar putea fi influențați in declarații, astfel ca buna desfășurare a procesului penal ar putea fi afectata prin punerea inculpaților in libertate in acest moment procesual.

Raportat la complexitatea cauzei și a activităților infracționale care se prezuma a fi desfășurate de către cei trei inculpați, precum si poziția acestora de inițiatori ai asocierii infracționale, care a determinat angrenarea în comiterea faptelor penale a unui număr mare de persoane, prin asociere infracțională, precum si numărul mare al persoanelor vătămate si starea de minoritate a unora dintre acestea, lipsa garanțiilor ca inculpații ar abandona comportamentul antisocial – instanța apreciază că detenția provizorie pentru cei trei inculpați este necesară în continuare pentru buna desfășurare a procesului penal.

De asemenea, lăsarea în libertate a oricăruia dintre subiecții infracționali menționați ar periclita situația normală de instrumentare a cauzei, în condițiile în care cercetarea judecătoreasca este in faza incipienta, urmând a fi audiați alți inculpați si parți vătămate, iar ordinea publică ar fi efectiv amenințată prin lăsarea în libertate a celor trei inculpați, existând pericolul săvârșirii unor noi infracțiuni și riscul ca aceștia să exercite presiuni asupra părților vătămate și a martorilor.

Având în vedere gravitatea infracțiunilor comise de către inculpați, așa cum se reflectă în modalitatea de concepere și acțiune, în modalitatea organizată, valorile sociale încălcate prin comiterea faptelor, gradul ridicat de pericol social (traficul de ființe umane fiind considerată una din cele mai grave infracțiuni, datorită faptului că aduc atingere demnității persoanei), care se reflectă și în maximul pedepselor cu care legea penală sancționează săvârșirea unor astfel de fapt, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă din partea organelor judiciare ar crea impresia că inculpații pot persista în sfidarea legi, echivalând cu încurajarea tacită a acestora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și în protecția statului.

In plus, sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publica trebuie avut in vedere si modalitățile concrete utilizate de către cei trei inculpați pentru realizarea presupuselor infracțiuni reținute in rechizitoriu, astfel ca metoda fiind șantajul sentimental al părților vătămate, trei dintre acestea fiind minore, dar si exploatarea vulnerabilităților victimelor din punct de vedere financiar sau/si educațional, precum si situația familiala sau financiara dificila sau inducerea victimelor in eroare ( spre ex. inc.Cotrihala se presupune ca ar fi sprijinit exploatarea sexuală a părții vătămate D. M. N. în perioada iunie-noiembrie 2011 tocmai prin aceea ca a aservit-o sentimental cu scopul de a o ține sub control și a primit prin serviciile de transfer rapid sume de bani rezultate din activitatea infracțională, pe care le-a pus la dispoziția inc. N. I. si împreună cu inc. N. I. ar fi recrutat-o prin inducere în eroare pe partea vătămată minoră S. A., pe care a încercat să o scoată ilegal din țară în data de 13.10.2011, în cele din urmă aceasta fiind transportată și cazată de către N. E. L. în Italia la Ravena, în luna noiembrie 2011, și exploatată sexual în perioada noiembrie - decembrie 2011), vulnerabilități care pot fi exploatate in continuare de către inculpați in cazul in care ar fi cercetați in stare de libertate sau influențate in declarații având in vedere ca p.vat.S. si D. nu au dat inca declarații in fata instanței de judecata deși au fost citate de mai multe ori in acest sens.

În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpaților, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor și din consecințele acestora.

În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul celor trei inculpați de a fi cercetați în stare de libertate, deoarece securitatea patrimoniilor ar fi amenințate și prin aceasta în mod evident pericolul pentru ordinea publică națională .

Or, în cazul în care constatând incidența temeiurilor de arestare preventivă instanța ar proceda la ignorarea acestora o atare măsură ar contraveni însăși rațiunii pentru care legiuitorul a reglementat instituția măsurilor preventive.

Raportat la aprecierea duratei rezonabile a măsurii preventive privative de libertate, potrivit art.5 parag.3 din Convenția E.D.O., aceasta se va analiza în concret, în funcție de particularitățile fiecărei cauze. Considerentele de genul probatoriul amplu de administrat, complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților și al instanței de judecată, au relevanță în jurisprudența Curții Europene atunci când se face o apreciere asupra duratei rezonabile a măsurii preventive privative de libertate (cauza Curții E.D.O. Allenet de Ribemont c. Franța). Aplicând aceste criterii la prezenta cauză, se constată că dosarul este al saselea termen de judecata pe fond, nu s-au administrat toate probele necesare de către instanță, ca urmează a fi audiate părțile vătămate si martori ai acuzaii, declarațiile acestora fiind esențiale in stabilirea adevărului in cauza.

Aplicând aceste principii la speța de față, având în vedere complexitatea cauzei, dedusă si din numărul mare al inculpaților cercetați penal și trimiși în judecata, durata arestării preventive a celor trei inculpați, de aproximativ 12 luni, nu poate fi apreciată că a depășit un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, măsura menținerii măsurii arestului preventiv fiind conformă și cu aceste dispoziții.

În ceea ce privește persoana inculpaților, se constată:

Circumstanțele reale și personale (N. I. și N. E., cu referire la situația familială dificila a acestora, in sensul ca au doi copii minori in întreținere, lipsa antecedentelor penale,) invocate in apărare de către cei trei inculpați sunt la acest moment procesual neîntemeiate, apărările formulate pe aceste aspecte reprezintă in opinia Tribunalului eventuale criterii de circumstanțiere si nu motive pentru punerea acestora in libertate. Cu privire la situația familială dificila a acestora, in sensul ca au doi copii minori in întreținere, instanța apreciază că situația de deținere a inculpaților are efecte negative asupra minorilor, insă această împrejurare nu poate prima interesului general al societății de a-i fi asigurata ordinea de drept. În plus, circumstanțele personale favorabile invocate de inculpați au existat și la momentul luării măsurii arestării preventive, ele urmând a fi valorificate, în măsura in care sunt reale, cu ocazia soluționării cauzei pe fond.

Instanța retine o atitudine procesuala oscilanta a inculpaților in cursul audierii acestora, inclusiv intenția inițiala a acestora de a se prevala de procedura prevăzută de art. 320/1 din Codul de procedură penală intenție pe care au părăsit-o ulterior iar declarațiile inculpaților in fata instanței de judecata nu sunt de natura sa contureze o schimbare a temeiurilor pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a acestora, iar circumstanțele personale și familiale invocate de inc.N. țin de atributul suveran al instanței de fond care se va pronunța asupra reținerii sau nereținerii acestora atunci când va analiza existența faptelor și a vinovăției inculpaților, in această fază procesuala prioritară fiind buna desfășurare a procesului penal.

In acest moment procesual instanța urmează sa constate ca temeiurile care au determinat arestarea subzista si in prezent si impun in continuarea privarea de libertate a celor trei inculpați pentru a garanta o mai buna desfășurare a procesului penal.

De asemenea judecata se află în fază incipientă, menținerea măsurii preventive impunându-se și pentru buna desfășurare a acesteia.

În speța de fata cercetarea judecătorească eset in faza avansata–fiind audiați inculpații, inclusiv inc. N. I., N. L. si COTRIHALA, si p.vat D., însa urmează a fi audiate celelalte p.vatamate lipsa si martori in acuzare, inclusiv cel cu identitate protejata, si oricum începutul cercetării judecătorești nu reprezintă o schimbare a temeiurilor avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive - cum neîntemeiat susțin apărătorii inculpaților - căci aceasta măsura nu fost dispusă doar pe durata urmăririi penale. In caz contrar, ar însemna ca odată finalizată urmărirea penală, toate persoanele cercetate in stare de arest sa fie puse in libertate, concluzie străină literei și spiritului dispozițiilor legale în materia masurilor preventive.

In apărare, inculpații, prin avocați, arata in esența ca:

inculpatul N. I. arată că s-au schimbat temeiurile avute în vedere când s-a luat măsura arestării preventive, față de situația familială deosebită a inculpatul, că are doi minori, că a fost o învățătură de minte pentru inculpat perioada cât a stat arestat, inculpata N. E. L. arata că nu se mai impune menținea măsurii arestării preventive, avându-se în vedere că soțul acesteia este arestat, că ar putea fi judecată în libertate pentru a crește copii, iar inculpatul C. P. C., arata că nu mai prezintă pericol social pentru ordinea publică, ca are o legătură de rudenie cu inculpații N. I. și N. E. – L., are vârsta de 20 de ani și nu are antecedente penale, însă, toate aceste apărări ale inculpaților la acest moment procesual se circumscriu in opinia Tribunalului unor aprecieri subiective, faptul ca urmărirea penala a fost încheiată si inculpații au fost trimiși in judecata si au dat declarații nu echivalează cu dispariția temeiurilor care au stat la baza arestării preventive a acestora pentru ca asta ar însemna ca ori de cate ori un inculpat este trimis in judecata ca un automatism sa fie pus de îndată in libertate.

Cu privire la aceste apărări, instanța reține ca declarațiile inculpaților vor fi apreciate in contextul celorlalte probe ce vor fi administrate in cauza, deci sunt aspecte ce țin de aprecierea probelor, care este atributul suveran al instanței de fond, care se va pronunța asupra reținerii sau nereținerii existenței faptelor și a vinovăției inculpaților, contribuția concretă a fiecăruia si corecta încadrare juridică a faptelor. Astfel, comportamentul procesual al inculpaților, chiar de recunoaștere parțială a săvârșirii faptelor, va fi de asemenea apreciat de către instanță la fundamentarea sentinței ce se va pronunța în cauză. În acest moment procesual instanța urmează să constate ca temeiurile care au determinat arestarea subzista și în prezent și impun in continuarea privarea de libertate a inculpaților, pentru a garanta o mai buna desfășurare a procesului penal.

Astfel, ținând seama de natura infracțiunilor ce se impută inculpaților, de caracterul organizat și modalitatea in care se presupune ca a fost conceputa activitatea infracțională, de numărul mare al faptelor pentru care inculpații sunt cercetați in prezenta cauza, de caracterul transfrontalier al faptelor, Tribunalul apreciază ca temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive împotriva inculpaților subzistă și impun in continuare privarea lor de libertate.

Potrivit art. 139 alin. 1 Cod procedură penală măsura arestării preventive luata se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Rezulta așadar ca pentru a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea/țara este necesar ca, față de momentul privării de libertate a inculpaților să fi intervenit niște împrejurări de natură a modifica, în sens favorabil acestuia, temeiurile care au impus arestarea acestora. În speță au fost invocate in acest sens, circumstanțele personale favorabile celor trei inculpați, cum ar fi vârsta, lipsa antecedentelor penale in cazul inc. Cotrihala sau situația familiala si lipsa antecedentelor penale in cazul inc. N. I. si L., însă acestea nu justifică in sine înlocuirea măsurii arestării preventive si pe de alta parte, aceste circumstanțe nu au intervenit ulterior privării de libertate a celor trei inculpați, ci au existat încă de la acel moment, fiind cunoscute si evaluate de către judecătorul care a dispus arestarea preventiva a inculpaților.

Privitor la oportunitatea luării față de inculpați a unei alte măsuri preventive neprivative de libertate dintre cele reglementate de art. 145 Cod procedură penală respectiv art. 145 ind. 1 Cod procedură penală, oportunitate analizată prin prisma dispozițiilor art. 136 alin 8 Cod procedură penală, Tribunalul reține că circumstanțele personale favorabile - lipsa antecedentelor penale, situația familiala - invocate de inculpați nu pot constitui, prin ele însele, temei al reconsiderării privării lor de libertate, acestea trebuind evaluate în contextul gravității sporite a faptelor de care sunt acuzați și a scopului urmărit prin măsura preventivă dispusă, respectiv asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal. Tribunalul nu poate dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara/localitatea întrucât apreciază că interesul de a proteja în mod eficient liniștea publică si asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, primează în fața interesului particular al inculpaților de a fi judecați în stare de libertate.

Față de aceste aspecte și având în vedere caracterul grav al faptelor presupus a fi comise de cei trei inculpați, în cadrul unei asocieri infracționale, constituită chiar de către inc. N. I. si L. si sprijinita in diverse forme si de inc.Cotrihala, fratele lui N.L., în scopul comiterii de infracțiuni grave, precum si periculozitatea acestora, care rezidă și in pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile descrise, impactul social pe care l-ar avea lăsarea în libertate a acestora, fără a fi încălcat in vreun mod egalitatea de tratament in fața legii, instanța constată că în cauză nu au dispărut temeiurile arestării preventive a inculpaților, motiv pentru care se va respinge si cererea de revocare sau înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara formulată de inculpați prin apărători.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul apreciază ca menținerea măsurii arestului preventiv pentru cei trei inculpați se impune si se întemeiază pe o stare de fapt periculoasa pentru societate si care necesita intervenția rapida si ferma a instituțiilor statului abilitat, fiind dovedita existenta si persistenta pericolului pe care cei trei inculpați îl reprezintă, pericol de natura sa amenințe buna desfășurare a procesului penal in curs, aspect care se pliază pe însăși scopul masurilor preventive, acesta vizând tocmai asigurarea bunei desfășurări a procesului penal (art. 136 C.penal), iar din actele dosarului reiese în mod indubitabil existenta si persistenta unor indicii grave de vinovăție, ce constituie conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenti care legitimează o detenție provizorie”.

Astfel, apreciind că arestarea preventivă este legală iar temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu s-au schimbat și nici nu au încetat și impun în continuare privarea de libertate instanța, având în vedere toate considerentele expuse, cât și a faptului că urmează la termenul din 16.05.2013 vor fi audiate in continuare părțile vătămate lipsa la termenul de astăzi - din care doua sunt minore, ca din declarațiile inculpaților rezulta ca atitudinea lor procesuala este una de recunoaștere parțiala si nuanțata a faptelor penale, ceea ce implica readministrarea întregului probatoriu de up., ca nu exista suficiente date din care sa rezulte ca pericolul social concret pentru ordinea publica a fost diminuat sau a dispărut si in continuare urmând a fi audiate părțile vătămate minore lipsa - D. si S.( aceasta neprezentându-se de teama inculpaților aflați in libertate cf p.verbal executare mandat de aducere), in audierea lor insistind de altfel si inculpatii, precum si ultimii martori in acuzare lipsa la termenul anteriro, care ar putea fi influențați in declarații, inclusiv a martorului acuzarii cu identitate protejata, astfel ca buna desfășurare a procesului penal ar putea fi afectata prin punerea inculpaților in libertate in acest moment procesual, constatând că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și acestea impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, instanța în temeiul art. 160/b și art. 300/2 din C.p.p. raportat la art. 148 lit. f din C.p.p. a menținut starea de arest a inculpaților N. I., N. E., C. P. C..

S-a dispus comunicarea măsurii la locul de deținere, iar cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Împotriva acestei încheieri, în cadrul termenului legal, au declarat recurs inculpații N. I.. N. E. și C. P. C., pentru netemeinicie, motivele de recurs fiind detaliate în preambulul prezentei decizii penale..

Analizând încheierea recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursurile declarate sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru cele ce vor fi prezentate.

Prima instanță a făcut o corectă aplicarea a prevederilor art.300/2 Cod procedură penală, cu art. l60/b Cod procedură penală și a motivat în mod corespunzător menținerea măsurii arestului preventiv pentru fiecare inculpat motivare pe care instanța de control judiciar și-o însușește

În conformitate cu dispozițiile art.300/2, cu art.160/b alin.1 și 3 Cod procedură penală, „În cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.

Potrivit acestor texte, instanța are obligația de a verifica dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului și dacă nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

Verificând, în temeiul art.300/2 Cod procedură penală, legalitatea și temeinicia luării măsurii arestului preventiv, în raport cu gravitatea faptei pentru care a fost trimis recurentul-inculpat în judecată, Curtea constată că măsura preventivă a fost legal menținută.

În cauză sunt probe, respectiv, plângerile și declarațiile părților vătămate filele 2-8, 15, 17-23, 25-35, 37-41, 43-49, declarațiile martorilor M. E. E., P. P., Chelniciuc S., S. Ș., B. M., Buliletew S., Osoloș C., Dotoharu M. G. și S., B. M., N. M., filele 204-233 ds.urm. pen., procesul verbal de transcriere a declarațiilor martorului protejat, procesele verbale de redare în formă scrisă a interceptărilor autorizate, al căror conținut nu va fi redat în continuare, acesta regăsindu-se în actele de urmărire penală la filele indicate și din care rezultă presupunerea că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați.

De asemenea, din probe rezultă că recurenții-inculpați se află în situația prevăzută de art.148 alin. 1 lit. f Cod penal, temei avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv și pentru următoarele considerente:

 infracțiunea de trafic de persoane, alături de celelalte infracțiuni pentru care au fost trimiși în judecată recurenții inculpați prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social, iar faptele au produs o puternică rezonanță socială;

 există în continuare probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, iar pe de altă parte inculpații au avut o poziție procesuală oscilantă .

În consecință, motivarea instanței de judecată, în sensul că nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a recurenților este corectă.

Infracțiunile de trafic de minori sunt infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social, presupun înfrângerea normelor de convețuire socială, a libertății psihice și fizice a persoanelor, dar și o stare de degradare morală cu consecințe negative asupra relațiilor sociale normale.

Gruparea infracțională cercetată în cauza de față a manifestat o disponibilitate bolnavă pentru obținerea de beneficii materiale ilicite, prin săvârșirea de infracțiuni contra libertății fizice și morale a persoanelor.

În aceste condiții mai sus detaliate este de neconceput a aprecia că inculpații nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, deși modalitatea de concepere a actului infracțional confirmă o periculozitate concretă deosebită și netăgăduită a inculpaților care au o reprezentare deformată asupra normelor și relațiilor de convețuire socială, că nu vor căuta sa influențeze aflarea adevărului, dar în condițiile în care nu au avut nicio reținere să coopteze și minori, ceea ce denotă predispoziția lor în actul de corupere a conduitei civilizate, de respect și de corectitudine într-o societate dreaptă, normală și, respectiv, ca temeiurile care au impus arestarea sau schimbat, deși actele dosarului, a probatoriului administrat dar și încadrarea juridica nu relevă modificări asupra situației existente la momentul luării măsurii preventive.

Desigur, faptul că recurenții inculpați sunt arestați sau au sănătatea precară, nu îi împiedică să propună probe în apărare și în circumstanțiere, să depună acte medicale sau orice alte dovezi, probe care, în condițiile în care vor fi apreciate ca fiind utile și pertinente cauzei, să fie admise și administrate de instanță, în condiții de oralitate, publicitate și contradictorialitate, sau să se prevaleze de dispozițiile art. 139/1 C.pr.pen. parte din recurenții inculpați beneficiind și de apărător ales.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, Curtea de Apel Bacău, va respinge ca nefondate recursurile declarate.

În conformitate cu dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală, vor fi obligați recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b c. pr. pen., respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții inculpați N. I., N. E. L. și COTRIHALA P. C., împotriva încheierii de ședință din data de 24.04.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău.

În temeiul art. 192 alin. 2 c. pr. pen., obligă recurenții să plătească statului fiecare câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.04.2013

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

V. M. C. C.

P. D.

GREFIER,

P. G.

red.înch.B.V.S.

red.dec.rec. C.C.

tehnored.P.G.

2 ex.

30.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 476/2013. Curtea de Apel BACĂU