Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1183/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 1183/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 3433/291/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 1183

Ședința publică din 14.11. 2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: A. S.

JUDECĂTOR: I. N. C.

JUDECĂTOR: A. B.

GREFIER: P. E.

*******

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - a fost reprezentat legal de - E. C. – procuror.

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria R., împotriva sentinței penale nr.280 din 14.08.2013, pronunțată de Judecătoria R., în dosarul nr._ .

Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 C.pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul inculpat A. A., în stare de arest, asistat de avocat M. C., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Întrebat fiind intimatul inculpat precizează că nu dorește să își angajeze un apărător, fiind de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.

Apărătorul intimatului inculpat depune la dosar un memoriu.

Apărătorul intimatului inculpat și procurorul, pe rând, precizează că nu mai au alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul parchetului având cuvântul invocă nelegalitatea sentinței recurate, pentru următoarele motive: în actul de sesizare a instanței, precum și in motivarea sentinței penale nr. 280 din 14 august 2013 a Judecătoriei R., s-a reținut că actele materiale ale infracțiunii de furt calificat din: 15/ 16.05.2012 ( în dauna părții vătămate S.C. M. L. Serv SA ) și 28/29.06.2012 (în dauna părții vătămate S. Ș. ) au fost comise împreună cu minorii D. R. C., Cionah A. G., B. A. G., iar în aceste condiții s-ar fi impus ca instanța să rețină circumstanța agravantă prevăzută de art. 75,al.l lit c Cod penal: „ săvârșirea infracțiunii de către un infractor major, dacă aceasta fost comisă împreună cu un minor".

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale nr. 280 din 14 august 2013 a Judecătoriei R., cu privire la nelegala condamnare a inculpatului A. A., rejudecarea cauzei și condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii pentru comiterea infracțiunii continuate de furt calificat, în stare de recidivă postexecutorie, faptă prev. și ped. de art. 208 - art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal,art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal și a art 75, all lit c Cod penal, raportat la art. 3201 alin. 1 și 7 Cod penal și majorarea pedepsei.

Avocat M. C. având cuvântul pentru intimatul inculpat, arată că recursul parchetului este admisibil, solicitând a se individualiza pedeapsa avându-se în vedere și dispozițiile art. 320/1 c.p.p., iar dacă se va majora pedeapsa să fie majorată într-un cuantum redus fără aplicarea unui spor de pedeapsă, dispozițiile art. 75 lit. c c.p. fiind aplicabile doar la fapta de furt calificat nu și la distrugere.

Solicită a se avea în vedere și memoriul depus la dosar.

Depune la dosar referatul privind plata onorariului avocat oficiu din fondul M.J., care a fost vizat de instanță.

Intimatul inculpat în ultimul cuvânt, solicită a se avea în vedere memoriul depus la dosar si a se aprecia asupra recursului declarat de parchet.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Prin sentința penală nr. 280 din data de 14.08.2013, pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ s-a dispus următoarele:

a) În temeiul art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit. a), g) și i) din Codul penal, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. în condițiile art.37 alin.1 lit.b din Codul penal, raportat la dispozițiile art.320 indice 1 alin.1 și alin.7 din C.pr.pen., condamnarea inculpatului A. A., fiul lui I. și A. D., născut la data de 06.07.1981 în mun. R., județ N., cu domiciliul în municipiul R., ., județul N., în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Bacău, CNP_, cu antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată în stare de recidivă postexecutorie (cinci acte materiale: act material din 21/22.04.2012 - parte vătămată . R.; act material din 15/16.05.2013 - parte vătămată . SA R.; act material din 28/29.06.2012 - parte vătămată S. Ș.; act material din 04.06.2013 - parte vătămată . R.; act material din 04/05.06.2013 – parte vătămată . R.).

b) În temeiul art. 217 alin.1 și alin.4 din Codul penal cu aplicare art.37 alin.1 lit.b din Codul penal, raportat la dispozițiile art.320 indice 1 alin.1 și alin.7 din C.pr.pen., condamnarea inculpatului A. A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere în stare de recidivă postexecutorie (faptă din 19.10.2012 – parte vătămată C. E.).

În temeiul art.33 lit.a din Codul penal s-a constatat că infracțiunile pentru care inculpatul A. A. a fost condamnat în prezenta cauză au fost săvârșite sub forma concursului real de infracțiuni.

În temeiul art.34 alin.1 lit.b) din Codul penal, s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentință inculpatului A. A. menționate la punctele a) și b) acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare cu titlu de pedeapsă principală rezultantă, fără adăugarea vreunui spor.

Pe durata executării pedepsei cu închisoarea, s-au interzis condamnatului în condițiile arătate de art.71 alin.1 și alin. 2 din Codul penal, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a) și lit. b) din Codul penal cu titlu de pedeapsă accesorie.

Conform art.350 alin.1 din C.pr.pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A. A., dispusă față de acesta prin încheierea nr.18A din 21.06.2013 a Judecătoriei R. (dosar instanță_, mandat arestare preventivă nr.19 din 21.06.2013).

În baza art.88 alin.1 din C.pen., s-a dedus din pedeapsa cu închisoarea aplicată inculpatului A. A. prin prezenta sentință durata reținerii de 24 de ore din data de 20.06.2013 și a arestării preventive din 21.06.2013 și până la zi.

În conformitate cu art. 346 alin.1 din Codul de procedură penală, raportat la art. 14 alin.1 și alin. 3 lit.b) din Codul de procedură penală, raportat la art. 1349 alin.1 din Codul civil, s-au admis acțiunile civile exercitate în procesul - penal de: partea vătămată – parte civilă C. E., domiciliată în mun.R., .. 6A, apt.1, județul N., CNP_; partea vătămată – parte civilă ., prin administrator M. I., cu sediul în orașul Târgu F., ..24, ., județul Iași; parte vătămată – parte civilă ., reprezentată prin director executiv F. D., citată la adresa din satul C. V., comuna H., ., județul N., cu sediul în municipiul R., ., jud. N.; partea vătămată – parte civilă . SA, cu sediul în municipiul R., ., nr.259 (C2), județul N..

A fost obligat inculpatul A. A. la plata sumei de_ lei către partea vătămată – parte civilă C. E., CNP_, cu titlu de despăgubiri civile, la plata sumei de 1200 lei către partea vătămată - parte civilă . cu titlu de despăgubiri civile, la plata sumei de 2168,82 lei către partea vătămată – parte civilă . R. cu titlu de despăgubiri civile, și la plata sumei de 9786 lei către partea vătămată – parte civilă . SA cu titlu de despăgubiri civile.

S-a luat act că partea vătămată ., cu sediul în municipiul R., ..3, apt.7, județul N. și partea vătămată S. Ș., domiciliat în municipiul R., ., ., apt.46, județul N. nu s-au constituit parte civilă în procesul penal (filele 35 – 36 și respectiv fila nr.153 dosar u.p.)

Potrivit art.118 alin.1 lit.e) din C.pen. s-a confiscat din patrimoniul inculpatului suma de 700 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de inculpat de la partea vătămată . R. pentru care aceasta nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În temeiul art.191 alin.1 a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de câte 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu a fost avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul nr.1342/P/2012 din 12.07.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria R. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul A. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată prevăzute de art.208 alin.(l)-art.209 alin.(l) lit.a), g) și i) C.pen., cu aplicarea art.41 alin.(2) C.pen. și a art.37 alin.1 lit.b (o infracțiune compusă din 5 acte materiale - părți vătămate . R., . R., S. Ș., . R. și . R.) și distrugere prevăzută art.217 alin.(l) și (4) C.pen.,cu aplicarea art.37 alin.(l) lit.b) C.pen. (parte vătămată C. E.), totul cu aplicarea art.33 lit.a) C.pen.

În actul de sesizare, Ministerul Public a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

1. În perioada aprilie 2012 - iunie 2013, pe timp de noapte, prin efracție sau escaladare, singur precum și însoțit de alte persoane, inculpatul A. A. a pătruns în incinta sediilor aparținând părților vătămate . R., . SA R., . R. și . R., precum și în boxa aparținând lui S. Ș., de unde a sustras bunuri în valoare totală de_ lei.

2. La data de 19.10.2012 inculpatul A. A. a incendiat imobilul aparținând părții vătămate C. E., producând un prejudiciu în valoare de_ lei.

Pentru dovedirea situației de fapt expusă prin rechizitoriu sunt menționate de către Ministerul Public următoarele mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale (f.nr.7); proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (f.nr.11-12 și 13-24 ); raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr._/25.06.2012 (f.nr.25-34); declarație C. M. F., administrator al .(f.nr.35-36); proces-verbal de reconstituire și planșa foto (f.nr.32-40); declarație martor asistent C. V. (f.nr.41); proces-verbal din 26.06.2012(f.nr.42); declarații martor P. M. M.(f.nr.43-44); declarații martor B. D. C.(f.nr.45-46); proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto(f.nr.51-61); proces-verbal de intervenție (f.nr.62); raport de investigații privind incendiul din data de 19.10.2012(f.nr.63); declarații parte vătămată C. E.(f.nr.64-65); declarație martor Baitel Comel (f.nr.69); proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (f.nr. 76 și 82-85); declarație M. I., administrator al părții vătămate . (f.nr.79); proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto(f.nr.96-99); declarație F. D., director al . (f.nr.100); proces-verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare începerii urmăriri penale (f.nr.112); proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (f.nr. 114-127); declarații S. C.,reprezentant al . (f.nr.128-129); proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (f.nr.135-137); declarații martor asistent V. D. (f.nr.138-139); proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și planșa foto (f.nr.140- 149 și 151-152); declarații parte vătămată S. Ș. (f.nr.153- 155);proces-verbal de reconstituire efectuată cu inculpatul A. A. și planșa foto (f.nr.157-158 și 159-175); declarație martor asistent I. D.(f.nr.176); declarație martor asistent Balusescu C. (f.nr.177); declarație martor asistent C. V.(f.nr.178); proces-verbal de conducere în teren efectuată cu inculpatul A. A. (f.nr.179-180) și planșa foto (f.nr.181-184); declarație făptuitor B. A. G. (f.nr.190); declarații învinuit D. R. C.(f.nr.194, 195 și 196); declarație învinuit CIONACH A. G. (f.nr.200); declarații învinuit D. I. C. (f.nr.205-206 și 208-209); declarații învinuit A. A. (f.nr.214-216, 218, 219, 220-221, 222-223 și 224); proces-verbal de constatare a infracțiunilor flagrante (f.nr.6-8); dovezi de restituire a bunurilor sustrase părții vătămate R. A.( f.nr.9-10); declarație martor E. M. I. (f.nr. 16); declarație martor P. F. (f.nr. 17); declarații parte vătămată R. A. (f.nr.12-13); declarații parte vătămată S. D. I. ( f.nr.14-15); raport de expertiză medico-legală nr.A 1-P/1546/09.10.20l2 (f.nr.22); declarații învinuit A. A. (f.nr.24, 26-27 și 29-30); declarații învinuit D. I. C. (f.nr.37,39 și 40).

În cursul urmăririi penale, inculpatul a avut o poziție procesuală sinceră, recunoscând săvârșire faptelor pentru care ulterior a fost trimis în judecată.

Prezent personal în fața instanței de judecată la termenul de judecată din data de 09.08.2013, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că recunoaște infracțiunile astfel cum au fost acestea reținute în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală conform dispozițiilor art.3201 din Codul de procedură penală (fila 49 dosar instanță).

Totodată, la același termen de judecată inculpatul a menționat că este de acord să despăgubească pretențiile civile ale părților vătămate care s-au constituit părți civile în procesul penal.

Analizând probele administrate în cauză, având în vedere procedura simplificată de judecată prevăzută de art.320 indice 1 din C.pr.pen, instanța a reținut următoarea situație de fapt pe baza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale enumerate anterior:

1. a) În noaptea de 21/22.04.2012, împreună cu D. I. C., prin forțarea și escaladarea unui geam, inculpatul A. A. a pătruns în sediul . R., situat la parterul . . unde au sustras o unitate centrală de calculator, un monitor LCD, o tastatură, două flexuri electrice și două telefoane mobile, producând un prejudiciu de 700 de lei.

b) În noaptea de 15/16.05.2012, împreună cu minorul D. R. C., prin forțarea unei uși, inculpatul A. A. a pătruns în clădirea adăpostului de câini fără stăpân aparținând . R. de pe .,de unde cei doi au sustras țevi de cupru de la instalația de încălzire,un calculator,două baterii pentru baie și alte bunuri,producând un prejudiciu de 9786 lei.

c) În noaptea de 28/29.06.2012, împreună cu minorii CIONACH A. G.,D. R. C. și B. A. G., inculpatul A. A. a pătruns în subsolul . . din R.,a forțat ușa de la o boxă aparținând părții vătămate S. Ș., de unde au sustras scule electrice și alte bunuri în valoare totală de 5000 de lei.

d) În ziua de 04.06.2013 .în jurul orei 18:00, prin escaladarea unui gard împrejmuitor, inculpatul A. A. a pătruns în curtea aparținând părții vătămate . R., situată pe . a sustras mai multe obiecte metalice în valoare de 1985 lei, mai exact 51 de coturi metalice (f.nr.96-99), pe care ulterior le-a valorificat la un centru de colectare a materialelor neferoase din localitatea Trifești, județul N..

e) În noaptea de 04/05.06.2013, prin forțarea unei uși cu ajutorul unui levier,inculpatul a pătruns în depozitul aparținând părții vătămate . R., situat pe ..192 din municipiul R., de unde a sustras un tablou electric și un DVD player în valoare de 1200 de lei.

2. În ziua de 19.10.2012, inculpatul A. A. a incendiat imobilul situat pe . aparținând părții vătămate C. E. producând un prejudiciu de aproximativ_ de lei

În drept, cele 5 (cinci) acte materiale ale inculpatului A. A. care, cu intenție directă, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada aprilie 2012 - iunie 2013, pe timp de noapte, prin efracție și escaladare, singur precum și însoțit de alte persoane, a pătruns în incinta sediilor aparținând părților vătămate . R., . SA R., . R. și . R., precum și în boxa aparținând părții vătămată S. Ș., de unde a sustras bunuri în valoare totală de_ lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată săvârșit în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art.208 alin.(l)-art.209 alin.(l) lit.a),g) și i) C.pen., cu aplicarea art.41 alin.(2) C.pen. și a art.37 alin.1 lit.b (cinci acte materiale). Față de dispozițiile art.320 indice 1 alin.7 C.pr.pen, instanța a pronunțat condamnare inculpatului pentru această infracțiune.

La individualizarea pedepsei conform art. 72 C.pen. instanța a avut în vedere pericolul social concret al faptei comise, determinat atât de modul de săvârșire, cât și de importanța valorii sociale încălcate. Instanța a avut în vedere la individulizarea judiciară a pedepsei prevederile art.3201 alin. 7 C.proc.pen., potrivit cărora, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul închisorii, dacă recunoaște săvârșirea faptei până la începerea cercetării judecătorești.

În raport de cele arătate, pentru infracțiunii de furt calificat în formă continuată săvârșit în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art.208 alin.(l)-art.209 alin.(l) lit.a),g) și i) C.pen.,cu aplicarea art.41 alin.(2) C.pen. și a art.37 alin.1 lit.b (cinci acte materiale), instanța a aplicat acestuia pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pe care o consideră adecvată pentru a îndeplini scopurile pedepsei prevăzute de art.52 din C.pen.

Totodată, fapta inculpatului care în ziua de 19.10.2012, inculpatul A. A., cu intenție directă a distrus prin incendiere imobilul situat pe . aparținând părții vătămate C. E. producând un prejudiciu de aproximativ_ de lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere săvârșită în stare de recidivă postexecutorie prevăzută art.217 alin.(l) și (4) C.pen., cu aplicarea art.37 alin.(l) lit.b) C.pen. Față de dispozițiile art.320 indice 1 alin.7 C.pr.pen., instanța a pronunțat condamnare inculpatului pentru această infracțiune.

Pentru ambele infracțiuni săvârșite cu intenție de inculpatul A. A. în luna octombrie 2012 (distrugere) și respectiv iunie 2013 (furt calificat în formă continuată), starea de recidivă post executorie rezultă din examinarea fișei de cazier judiciar a inculpatului A. A. (fila 43 dosar instanță).

La individualizarea pedepsei conform art. 72 C.pen. instanța a avut în vedere pericolul social concret al faptei comise, determinat atât de modul de săvârșire, cât și de importanța valorii sociale încălcate. Instanța a avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei prevederile art.3201 alin. 7 C.proc.pen., potrivit cărora, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul închisorii, dacă recunoaște săvârșirea faptei până la începerea cercetării judecătorești.

În raport de cele arătate, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere în stare de recidivă postexecutorie, art.217 alin.(l) și (4) C.pen.,cu aplicarea art.37 alin.(l) lit.b) C.pen, instanța a aplicat acestuia pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pe care o consideră adecvată pentru a îndeplini scopurile pedepsei prevăzute de art.52 din C.pen.

Întrucât infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză au fost sub forma concursului real de infracțiuni prevăzută de art.33 lit.a din Codul penal, în temeiul art.34 alin.1 lit.b din C.pen. instanța a contopit pedepsele amintite mai sus, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare, fără adăugarea vreunui spor.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi care însoțește în mod obligatoriu pedeapsa închisorii, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.64 alin.1 lit.a și lit.b C.pen. Prin urmare, în baza art.71 C.pen., urmează să aplice inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerilor drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a și lit.b din același cod. Astfel, instanța a interzis acestuia nu doar dreptul de a fi ales pe perioada executării pedepsei principale de 2 (doi) ani închisoare, dar și dreptul de a alege, întrucât prin gravitatea și consecințele faptelor sale, inculpatul a demonstrat că s-a poziționat în afara societății civilizate, nefiind de acceptat ca acesta să poată avea dreptul de a decide bunul al mers al comunității pe care a tulburat-o prin participarea sa prin vot la desemnarea organelor administrației publice centrale și locale.

Legat de cele arătate anterior, apreciind că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpatul A. A. nu a încetat, instanța a constatat că subzistă temeiurile pentru care s-a luat și ulterior menținut arestarea preventivă a acestuia, astfel încât în temeiul art.350 alin.1 din C.pr.pen. a menținut starea de arest preventiv a acestuia dispusă față de inculpat prin încheierea nr.18A din 21.06.2013 a Judecătoriei R. (dosar instanță_, mandat arestare preventivă nr.19 din 21.06.2013). Instanța a apreciat că inculpatul nu poate fi lăsat în libertate având în vedere pericolul concret pentru ordinea publică pe care acesta l-ar genera prin lăsarea sa în libertate, aspect ce ar conduce la crearea în opinia publică a unei aparențe de lipsă de fermitate din partea autorităților în sancționarea faptelor săvârșite de acesta în stare de recidivă postexecutorie, demonstrând astfel o persistență infracțională deosebită ținând cont de numărul considerabil de condamnări anterioare pe care acest inculpat le are în cazierul judiciar, dar și de numărul ridicat de acte materiale de furt săvârșite într-un interval relativ scurt de timp. Instanța a constatat că pentru inculpat furtul reprezintă practic o adevărată îndeletnicire, constituind un mijloc de procurare a existenței, și pe cale de consecință această „îndeletnicire” este incompatibilă cu statutul de persoană liberă.

În temeiul art.88 alin.1 din Codul penal, instanța a dedus din pedeapsa cu închisoarea aplicată inculpatului A. A. prin prezenta sentință durata reținerii de 24 de ore din data de 20.06.2013 și a arestării preventive din 21.06.2013 și până la zi.

În ceea ce privește latura civilă, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei precum și din încheierea de dezbateri de la termenul din data de 09.08.2013, instanța a reținut ca s-au constituit părți civile în procesul penal partea vătămată – parte civilă C. E., domiciliată în municipiul R., .. 6A, apt.1, județul N., CNP_; partea vătămată – parte civilă ., prin administrator M. I., cu sediul în orașul Târgu F., ..24, ., județul Iași; parte vătămată – parte civilă ., reprezentată prin director executiv F. D., citată la adresa din satul C. V., comuna H., ., județul N., cu sediul în municipiul R., ., jud. N.; partea vătămată – parte civilă . SA, cu sediul în municipiul R., ., nr.259 (C2), județul N..

Observând poziția procesuală de recunoaștere a pretențiilor civile exprimată de inculpat personal in fața instanței de judecată (fila 49 dosar instanță), ținând cont de principiul disponibilității părților care guvernează latura civilă a procesului penal, instanța a considerat recunoașterea pretențiilor civile drept un act de achiesare și pe cale de consecință, în conformitate cu art. 346 alin.1 din Codul de procedură penală, raportat la art. 14 alin.1 și alin. 3 lit.b) din Codul de procedură penală, raportat la art. 1349 alin.1 din Codul civil, va admite acțiunile civile astfel cum au fost acestea exercitate în procesul - penal de părțile civile amintite, fără a putea cenzura acordul de voință consensual al părților majore și înzestrate cu capacitate deplină de exercițiu, obligându-l pe inculpatul A. A. la plata următoarelor sume de bani cu titlu de despăgubiri:_ lei către partea vătămată – parte civilă C. E., CNP_, cu titlu de despăgubiri civile, la plata sumei de 1200 lei către partea vătămată - parte civilă . cu titlu de despăgubiri civile, la plata sumei de 2168,82 lei către partea vătămată – parte civilă . R. cu titlu de despăgubiri civile (fila 50 dosar instanță), și la plata sumei de 9786 lei către partea vătămată – parte civilă . SA cu titlu de despăgubiri civile.

Totodată, instanța a luat act de faptul că ., cu sediul în municipiul R., ..3, apt.7, județul N. și partea vătămată S. Ș., domiciliat în municipiul R., ., ., apt.46, județul N. nu s-au constituit parte civilă în procesul penal (filele 35 – 36 și respectiv fila nr.153 dosar u.p.), astfel că potrivit art.118 alin.1 lit.e) din C.pen. a confiscat din patrimoniul inculpatului suma de 700 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de inculpat de la partea vătămată . R. pentru care aceasta nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În temeiul art.191 alin.1 din C.pr.pen instanța a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de câte 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termenul legal P. de pe lângă Judecătoria R., motivele fiind expuse pe larg în preambulul acestei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate ci numai analizate.

Analizând sentința penală recurată în raport cu motivele invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele, Curtea constată că recursul procurorului este fondat, pentru considerentele ce se vor înfățișa în continuare.

Instanța de fond, în urma evaluării probelor administrate în cauză, a reținut o situație de fapt corespunzătoare adevărului și a stabilit o încadrare juridică corectă.

Raportat la situația de fapt reținută - actele materiale ale infracțiunii de furt calificat din: 15/ 16.05.2012 ( în dauna părții vătămate S.C. M. L. Serv SA ) și 28/29.06.2012 (în dauna părții vătămate S. Ș. ) au fost comise împreună cu minorii D. R. C., Cionah A. G., B. A. G. - se impunea ca instanța să rețină, în cazul infracțiunii de furt calificat în formă continuată, circumstanța agravantă prevăzută de art. 75,al.l lit c Cod penal: „ săvârșirea infracțiunii de către un infractor major, dacă aceasta fost comisă împreună cu un minor".

Cât privește modalitatea de individualizare a pedepsei principale aplicată inculpatului A. A. curtea constată următoarele.

În ceea ce privește motivele de recurs invocate de procuror, curtea reține următoarele:

Potrivit art.72 C.pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, în speță de față, Curtea constată că nu s-a făcut o justă apreciere a criteriilor generale prevăzute de art.72 C.pen., neținându-se cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptei comise în raport cu circumstanțele reale de săvârșire și antecedentele penale ale inculpatului.

Astfel, inculpatul a săvârșit 5 acte materiale de furt calificat, pe timp de noapte, prin efracție, împreună cu mai mulți minori, producând un prejudiciu total de_ lei nercuperat.

De asemenea, inculpatul a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b, suferind anterior multiple condamnări definitive tot pentru infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, aspect ce relevă dispreț față de valorile apărate de legea penală.

Față de toate acestea, se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului, o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu executare efectivă, fiind în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate și cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.

Față de toate acestea, curtea în baza art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d cpp va admite recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria R. în ceea ce privește omisiunea reținerii circumstanței agravante prev. de art. 75 alin. 1 lit. c cp pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată și cuantumul pedepsei aplicate.

Va casa în parte sentința atacată, sub aceste aspecte va reține cauza spre rejudecare și în fond:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului A. A. în pedepsele componente:

1) 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208-209 alin. 1- 209 alin. 1 lit. a,g,i cp cu aplic art. 41 alin. 2, în condițiile art. 37 alin. 1 lit. b cp rap. la art. 320/1 alin. 1 și alin. 7 cp.

2) 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 217 alin. 1 și 4 cp cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b cp rap. la art. 320/1 alin. 1 și alin. 7 cp .

3)Va reține pentru infracțiunea de la punctual 1) circumstanța agravantă prev. de art. 75 alin. 1 lit. c cp și va majora pedeapsa aplicată de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b cp va contopi pedepsele aplicate inculpatului la punctele 2) și 3) în pedeapsa ce a mai grea.

Pedeapsă de executat 3 ani închisoare.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate

În baza art. 385 ind. 16 alin. 2 cpp rap. la art. 381 cpp va deduce în continuare arestul preventiv de la 14.08.2013 la zi.

Va constata că intimatul inculpat a fost asistat de apărător desemnat din oficiu.

În baza art. 192 alin. 3 cpp cheltuieli judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În baza art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d cpp admite recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria R. împotriva sentinței penale nr. 280/14.08.2013 pronunțată de Judecătoria R. în dos._ în ceea ce privește omisiunea reținerii circumstanței agravante prev. de art. 75 alin. 1 lit. c cp pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată și cuantumul pedepsei aplicate.

Casează în parte sentința atacată, sub aceste aspecte reține cauza spre rejudecare și în fond:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului A. A. în pedepsele componente:

1) 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208-209 alin. 1- 209 alin. 1 lit. a,g,i cp cu aplic art. 41 alin. 2, în condițiile art. 37 alin. 1 lit. b cp rap. la art. 320/1 alin. 1 și alin. 7 cp.

2) 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 217 alin. 1 și 4 cp cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b cp rap. la art. 320/1 alin. 1 și alin. 7 cp .

3)Reține pentru infracțiunea de la punctual 1) circumstanța agravantă prev. de art. 75 alin. 1 lit. c cp și majorează pedeapsa aplicată de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b cp contopește pedepsele aplicate inculpatului la punctele 2) și 3) în pedeapsa ce a mai grea.

Pedeapsă de executat 3 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate

În baza art. 385 ind. 16 alin. 2 cpp rap. la art. 381 cpp deduce în continuare arestul preventiv de la 14.08.2013 la zi.

Constată că intimatul inculpat a fost asistat de apărător desemnat din oficiu.

În baza art. 192 alin. 3 cpp cheltuieli judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.11.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A. S. I. N. C.

A. B.

GREFIER,

E. P.

Red.s.p. – A.O.F.

Red.d.r. – N.C.I.

Tehnored. E.P. – 3 ex.

03.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1183/2013. Curtea de Apel BACĂU