Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe. Legea nr.8/1996. Decizia nr. 1021/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 1021/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 10240/279/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 1021

Ședința publică din data de 10 octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. P.

JUDECĂTORI: S. A.

B. A.

GREFIER: E. D.

***********

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de – G. B. – procuror

La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de inculpata P. D., împotriva sentinței penale nr. 279 din data de 20 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta inculpat – CNP_ – asistată de apărător ales – av.I. C..

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța pune în vedere recurentei inculpat dispozițiile art.70 al.2 C.p.p., în sensul că are dreptul de a nu face nicio declarație în fața instanței de control judiciar, atrăgându-i-se totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, iar în cazul în care consimte să declare, să spună tot ce știe cu privire la faptă și învinuirea ce i se aduce.

Recurenta inculpată arată că nu dorește să dea o nouă declarație.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Av.I. C. – având cuvântul pentru recurenta inculpat – apreciază că sentința penală nr. 279 din data de 20 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Piatra N. este nelegală și netemeinică. Consideră că hotărârea este nelegală deoarece inculpata a fost condamnată greșit și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.1411 al.1, 2, 5din Legea nr.8/1996 întrucât nu a săvârșit niciuna din faptele prevăzute de textul incriminatoriu. În fapt, transmitea programe cu licență și plătea taxele legale, însă datorită unei defecțiuni a decodorului s-au transmis și programe cu acces condiționat, dar pe o perioadă scurtă de timp.

Astfel, solicită achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 1411 al.1, 2, 5din Legea nr.8/1996 cu aplicarea art.41 al.2 C.p. întrucât nu a fost săvârșită.

În subsidiar, solicită a se observa că pedeapsa aplicată este mare și, în condițiile în care a retransmis cinci programe de televiziune pe timp de 6 luni, a recunoscut această faptă și a regretat, instanța a data eficiență dispozițiile art.3201 C.p.p., însă a omis să rețină și circumstanțele atenuante reale și personale (fără antecedente penale și are trei copii minori în întreținere. Consideră că trebuia redus cuantumul pedepsei până la limita minimă prevăzută de art.76 C.p.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpa, însă consideră că hotărârea instanței de fond este nelegală cu privire la schimbarea încadrării juridice deoarece trebuiau reținute două infracțiuni în concurs, dar nefiind formulat recurs de către parchet nu poate solicita îndreptarea hotărârii în acest sens.

De asemeni, consideră că apărările inculpatei sunt nefondate, că faptele se încadrează în dispozițiile art.140 al.1 lit.e și art.1411 al.1,2,5 din Legea nr.8/1996, că nu este o omisiune și nu este obligatoriu a fi reținute circumstanțe atenuante și că nu se impune a fi reținute față de modalitatea de săvârșire a infracțiunilor.

Recurenta – inculpat – având cuvântul arată că se raliază concluziilor apărătorului său.

CURTEA

- deliberând –

Asupra recursului penal de față, Curtea reține următoarele:

Prin sentința penală nr.279 din data de 20.05.2013, pronunțată de Judecătoria Piatra N., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea inculpatei de schimbare a încadrării juridice a faptelor, din infracțiunile prevăzute de art. 140 alin.1 lit. e și de art.141/1 alin.1, 2 și 5 din Legea nr. 8/1996 ®, ambele cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 140 alin. 1 lit. e din Legea nr. 8/1996 ®, cu aplicarea art. 41alin. 2 Cod penal și s-a dispus condamnarea inculpatei P. D., fiica lui V. și A., născută la data de 13.06.1972 în municipiul V., CNP_, domiciliată în Piatra N., ., .. B, . infracțiunilor prevăzute de:

a) art. 140 alin. 1 lit. e din Legea nr. 8/1996 ®, cu art. 41alin. 2 Cod penal și cu aplicarea art. 320/1 Cod procedură penală,la pedeapsa de 500 lei amendă penală și;

b) art. 141/1 alin. 1, 2 și 5 din Legea nr. 8/1996 ®, cu art. 41 alin. 2 Cod penal și cu aplicarea art. 320/1 Cod procedură penală,la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a și art.34 lit. d Cod penal, s-a dispus contopirea pedepsele aplicate inculpatei, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, cea de 2 (doi) ani închisoare.

În temeiul art. 71 Cod penal, s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II- a și lit. b Cod penal, pe perioada prevăzută de art. 71 alin. 2 Cod penal.

Potrivit art. 81 Cod penal, s-a dispuse suspendarea condiționată a executării pedepsei principale rezultante, pe o perioadă de 4 ani, conform art. 82 Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal și art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.În temeiul art. 191 Cod procedură penală, a fost obligată inculpata să plătească statului suma de 1800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 152/P/2010 din 02.12.2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul N. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei P. D. pentru săvârșirea infracțiunilor:

- retransmitere prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe, fără consimțământul titularului de drepturi, prevăzută de art. 140 alin.1 lit. e din Legea nr.8/1996® privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și;

- racordare și retransmisie, fără drept, la un program cu acces condiționat, prevăzută de art.141/1 alin. 1, 2 și 5 din Legea nr.8/1996®, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

S-a reținut prin actul de trimitere în judecată faptul că inculpata, în perioada martie 2010 - iunie 2010, a retransmis prin rețeaua de cablu a . Piatra N., programele „GSP-TV", „ANIMAL PLANET", „SPORT.RO", „HALLMARK", „ACASĂ TV", „ETNO TV", „AXN", „PRO CINEMA", „CINEMAX" și „EUFORIA LIFESTYLE" fără consimțământul titularului de drepturi.

Inculpata P. D., prin declarația notarială autentificată sub nr. 345/21.02.2012 de BNP H. D. și H. I., a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, și-a însușit materialul probator efectuat în cursul urmăririi penale și a solicitat aplicarea prevederilor art. 320/1 Cod procedură penală-fl.79 ds.

La termenul din data de 13.05.2013 (fl. 96 ds.) instanța a dispus, pentru o mai bună administrare a actului de justiție, în baza art.38 Cod procedură penală, disjungerea laturii civile de latura penală.

Analizând actele si lucrările dosarului instanța a reținut că inculpata P. D., în cursul anului 2010, era administrator al S.C. „MEDIA .. Piatra N. (fl. 43-44 ds.).

Societatea comercială avea ca obiect principal de activitate „telecomunicații prin rețele de cablu” - Cod CAEN: 6110.

În acest sens societatea deținea pe raza comunei Crăcăoani, jud.N., o stație autorizată de recepție a semnalului TV și o rețea de cablu desfășurată pe raza acestei comunei.

S.C. „MEDIA .. Piatra N. a obținut dreptul de retransmisie în rețeaua de telecomunicații pe raza acestor localități a celor 24 de programe prevăzute în Anexa cu structura ofertei de servicii de programe retransmise, în baza avizului de retransmisie nr. A/4830/26 mai 2005 emis de Consiliul Național al Audiovizualului (fl. 40,41 dup). Tabelul anexat avizului nu include programele „GSP-TV", „ANIMAL PLANET", „SPORT.RO", „HALLMARK", „ACASĂ TV", „ETNO TV", „AXN", „PRO CINEMA", „CINEMAX" și „EUFORIA LIFESTYLE”.

La data de 07 mai 2010, cu adresa nr. 8041/4.05.2010, partea vătămată S.C. „RCS 8b RDS" S.A. București, în calitate de reprezentant legal al posturilor de televiziune „GSP TV" și „DIGI SPORT", a formulat o plângere penală împotriva inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de retransmitere prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe, fără consimțământul titularului de drepturi, prevăzută de art.140 alin.1 lit. e din Legea nr.8/1996 ® privind drepturile de autor și drepturile conexe, arătând faptul că, fără a avea acordul din partea titularului de drepturi, S.C. „MEDIA .. Piatra N. a racordat, fără drept, abonații societății la rețeaua proprie de televiziune cărora le-a retransmis programele de televiziune ale posturilor „GSP-TV", „ANIMAL PLANET", „SPORT. RO", „HALLMARK", „ACASĂ TV", „ETNO TV", „AXN", „PRO CINEMA", „CINEMAX" și „EUFORIA LIFESTYLE", prejudiciind în acest mod interesele titularului de drepturi (fl. 9,10 dup).

Pentru a se putea verifica cele susținute prin plângere, lucrătorii de poliție, la data de 08 iunie 2010, s-au deplasat pe raza . abonați, respectiv S.C. „VALYSAND" S.R.L. și S.C. „RACLARIU MARNEC" S.N.C., unde au constatat, în flagrant, retransmiterea de către S.C. „MEDIA .. Piatra N. a programelor „GSP-TV", „ANIMAL PLANET", „SPORT.RO", „HALLMARK", „ACASĂ TV", „ETNO TV", „AXN", „PRO CINEMA", „CINEMAX" și „EUFORIA LIFESTYLE".

S-a încheiat în acest sens un proces verbal de constare ce a fost însoțit și de planșe foto ( fl. 13-23 dup).

S.C. „CAMINA TRUST” S.R.L. București este deținător exclusiv al licenței audio-vizuale pentru programul „GSP-TV" conform licenței nr. S-TV 204.1/208 ( fl.66 dup).

Pentru programul de televiziune „DIGI SPORT" deținătorul exclusiv al licenței audio-vizuale cu nr. S-TV 246.1/2009 este S.C. „RCS & RDS" S.A. București.

Se constată că S.C. .„RCS & RDS" S.A. București a fost împuternicită pentru preluarea și retransmiterea postului „GSP-TV" de către S.C. „CAMINA TRUST” S.R.L., în baza acordurilor nr.345/14 iulie 2008, nr.346/14 iulie 2998 și nr.347/14 iulie 2008, iar prin împuternicirea nr. 42/18 august 2010 a fost mandatată să formuleze plângeri penale împotriva oricărui terț care, sub orice formă, a preluat și retransmis neautorizat programul „GSP-TV".

Așa cum rezultă din cuprinsul adresei nr. 220/09 mai 2011, S.C. „RCS & RDS" S.A. București și S.C. „CAMINA TRUST” S.R.L. București nu au autorizat S.C. „MEDIA .. Piatra N. să preia, ori să retransmită gratuit sau în schimbul unui preț, prin orice mijloc de transmitere, programul „GSP-TV".

Se mai reține și faptul că deținător exclusiv al licenței audio - vizuale pentru programul de televiziune „AXN" este S.C. „HBO România” S.R.L. București, așa cum rezultă din adresa nr. 4211A/24.03.2011 (fl. 88-95 dup).

De asemenea, conform adresei nr. 607/09 martie 2011, S.C. „PRO - TV" S.A. București nu a autorizat niciodată S.C. „MEDIA .. Piatra N. pentru preluarea și retransmiterea programelor de televiziune „ACASĂ TV", „SPORT.RO” și „PRO CINEMA”, posturi pentru care este titulara licențelor S-TV46.2/12 iunie 2003 și S-TV72/27 noiembrie 2003 (fl. 75-85 dup).

Prin adresa nr.421/06 aprilie 2011, S.C. „ETNO FOLCLOR MEDIA” S.R.L. București a comunicat faptul că, nu a autorizat în nici un fel S.C. „MEDIA .. Piatra N. să retransmită programul de televiziune ,,ETNO TV ” ( f.86 dup).

S.C. „ANTENA TV GROUP” S.A. .București, în calitate de cesionar al drepturilor de licență deținute inițial de S.C. „ANTENA 4” S.A. București, a comunicat prin adresa nr. 158/08 iunie 2011 faptul că nu au autorizat în nici un fel ca S.C. „MEDIA .. Piatra N. să preia și să retransmită programul de televiziune „EUFORIA LIFE STYLE” (fl.70-71 dup).

Prin adresa nr.751/09 iunie 2011 S.C. „DISCOVERY ROMÂNIA” S.R.L. București, a comunicat faptul că nu a autorizat în nici un fel S.C. „MEDIA .. Piatra N. să preia și să retransmită programul de televiziune „ANIMAL PLANET”, pentru care este reprezentant legal în România al licențiatorului programului ( fl.48 dup).

Din materialul de urmărire penală rezultă faptul că inculpata P. D. a dispus, în mod nelegal, fără acordul titularilor drepturilor, personalului care deservea stația tehnică recepția programelor sus menționate și retransmiterea acestora în pachetul de programe standard, având în vedere faptul că, singurul în măsură să hotărască grila de programe, este administratorul societății.

La ultimul termen de judecată, respectiv la data de 13.05.2013, avocat I. C., pentru inculpata P. D., a arătat că încadrarea juridică a faptei inculpatei este cea prevăzută de art. 140 lit. e din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe și nu încadrarea juridică care reține agravanta prevăzută de art.141/1din aceeași lege, pedepsită cu o pedeapsă mai mare, apreciind că o faptă nu poate primi două încadrări juridice distincte. Mai arată că retransmiterea programelor presupune și racordarea și că pedeapsa este mai mare dacă s-a urmărit un scop comercial.

Instanța a dispus respingerea schimbării de încadrare juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei motivat de următoarele argumente:

Potrivit art. 140 al. 1 din Legea nr. 8/1996 ® , la data trimiterii în judecată: ,,constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă următoarele fapte comise fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege:

a) reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;

b) distribuirea, închirierea sau importul pe piața internă a operelor ori a produselor purtătoare de drepturi conexe, altele decât mărfurile-pirat;

c) comunicarea publică a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;

d) radiodifuzarea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;

e) retransmiterea prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;

f) realizarea de opere derivate;

g) fixarea, în scop comercial, a interpretărilor sau a execuțiilor artistice ori a programelor de radiodifuziune sau de televiziune;

h) încălcarea prevederilor art. 134.

Potrivit art. 141/1 din Legea nr. 8/1996 ®, la data trimiterii în judecată,constituie infracțiuni:

(1) Producerea, importul, distribuirea, deținerea, instalarea, întreținerea sau înlocuirea, în mod ilicit, a dispozitivelor de control al accesului, fie originale, fie pirat, utilizate pentru serviciile de programe cu acces condiționat constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani sau cu amendă.

(2) Fapta persoanei care se racordează fără drept sau care racordează fără drept o altă persoană la servicii de programe cu acces condiționat constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(3) Utilizarea anunțurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare în scopul promovării dispozitivelor pirat de control al accesului la serviciile de programe cu acces condiționat, precum și expunerea sau prezentarea către public în orice mod, fără drept, a informațiilor necesare confecționării de dispozitive de orice fel, apte să asigure accesul neautorizat la serviciile de programe precizate, cu acces condiționat, ori destinate accesului neautorizat în orice mod la astfel de servicii, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 ani.

(4) Vânzarea sau închirierea dispozitivelor pirat de control al accesului se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 10 ani.

(5) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (4) se sancționează și săvârșirea faptelor prevăzute la alin. (1) și (2) în scop comercial.

(6) În sensul prezentei legi, prin dispozitive pirat de control al accesului se înțelege orice dispozitiv a cărui confecționare nu a fost autorizată de către titularul drepturilor recunoscute prin prezenta lege în raport cu un anumit serviciu de programe de televiziune cu acces condiționat, realizat pentru facilitarea accesului la acel serviciu.

Din analiza juridică a celor două articole instanța constată că încadrarea dată de procuror prin actul de trimitere în judecată este corectă în condițiile în care legiuitorul a înțeles să sancționeze distinct, ca două infracțiuni, atât retransmiterea prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe, fără consimțământul titularului de drepturi, cât și racordarea și retransmisia, fără drept, la un program cu acces condiționat.

S-a constatat că materialul probator efectuat în cursul urmăririi penale este complet și dovedește pe deplin vinovăția inculpatei.

Instanța de fond a apreciat că, în drept, faptele inculpatei P. D. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de retransmitere prin cablu a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe, fără consimțământul titularului de drepturi, prevăzută de art. 140 aliniatul 1 litera e din Legea nr. 8/1996 ® privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și de racordare și retransmisie, fără drept, la un program cu acces condiționat, prevăzută de art. 141/1 aliniatele 1, 2 și 5 din Legea nr. 8/1996 ® privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal.

Prima instanță a motivat că la individualizarea pedepselor a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv: limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

S-a arătat că s-a făcut, totodată, aplicarea art. 320/1 Cod procedură penală, având în vedere poziția procesuală de recunoaștere a faptelor săvârșite adoptată de inculpată atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată. Astfel fiind, s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii.

În temeiul art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a și lit. b Cod penal, pe perioada prevăzută de art. 71 alin. 2 Cod penal.

Potrivit art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o perioadă stabilită conform art. 82 Cod penal, având în vedere vârsta inculpatei, poziția sinceră de recunoaștere și regret a faptelor săvârșite și lipsa antecedentelor penale.

Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat recurs inculpata.

Recursul nu a fost motivat în scris, iar în susținerile orale făcute și prin avocatul ales a fost criticată hotărârea recurată pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Prezentă în fața Curții, recurenta-inculpată nu a dat declarație în fața instanței de control judiciar, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Analizând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursul urmează a fi respins, pentru considerentele care vor fi prezentate.

În cauză, instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptelor săvârșite de recurenta-inculpată o corectă încadrare juridică și a dat dovadă de înțelegere prin aplicarea unor pedepse care constituie tocmai minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite, minime și așa reduse, în conformitate cu dispozițiile art.320/1 alin.7 Cod procedură penală, cu 1/3 și prin dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei principale rezultante.

Instanța de fond a respectat dispozițiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii, în sensul că a descris faptele săvârșite de recurenta-inculpată, cu arătarea timpului și locului unde au fost comise, încadrarea juridică dată acestora, de asemenea a analizat probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei, desigur sub aspectul laturii penale și a arătat temeiurilor de drept care justifică soluția dată și pentru care nu se impune schimbarea încadrării juridice.

Instanța de control judiciar își însușește motivarea hotărârii recurate făcută de instanța de fond, cu completările care vor fi făcute.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă pe deplin vinovăția recurentei - inculpate pentru infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată și condamnată de instanța de fond.

În ceea ce privește situația de fapt, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă următoarele:

Inculpata P. D., în cursul anului 2010, era administrator al S.C. „MEDIA .. Piatra N..

Societatea comercială avea ca obiect principal de activitate „telecomunicații prin rețele de cablu” - Cod CAEN: 6110.

În acest sens societatea deținea pe raza comunei Crăcăoani, jud.N., o stație autorizată de recepție a semnalului TV și o rețea de cablu desfășurată pe raza acestei comunei.

S.C. „MEDIA .. Piatra N. a obținut dreptul de retransmisie în rețeaua de telecomunicații pe raza acestor localități a celor 24 de programe, prevăzute în Anexa, cu structura ofertei de servicii de programe retransmise, în baza avizului de retransmisie nr. A/4830/26 mai 2005 emis de Consiliul Național al Audiovizualului (fl. 40,41 dup).

Tabelul anexat avizului nu include programele „GSP-TV", „ANIMAL PLANET”, „SPORT.RO”, „HALLMARK”, „ACASĂ TV”, „ETNO TV”, „AXN”, „PRO CINEMA”, „CINEMAX” și „EUFORIA LIFESTYLE”.

La data de 07 mai 2010, cu adresa nr. 8041/4.05.2010, partea vătămată S.C. „RCS 8b RDS" S.A. București, în calitate de reprezentant legal al posturilor de televiziune „GSP TV” și „DIGI SPORT”, a formulat o plângere penală împotriva inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de retransmitere prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe, fără consimțământul titularului de drepturi, prevăzută de art.140 alin.1 lit. e din Legea nr.8/1996 ® privind drepturile de autor și drepturile conexe, arătând faptul că, fără a avea acordul din partea titularului de drepturi, S.C. „MEDIA .. Piatra N. a racordat, fără drept, abonații societății la rețeaua proprie de televiziune cărora le-a retransmis programele de televiziune ale posturilor „GSP-TV”, „ANIMAL PLANET”, „SPORT. RO”, „HALLMARK”, „ACASĂ TV”, „ETNO TV”, „AXN”, „PRO CINEMA”, „CINEMAX” și „EUFORIA LIFESTYLE”, prejudiciind în acest mod interesele titularului de drepturi.

Pentru a se putea verifica cele susținute prin plângere, lucrătorii de poliție, la data de 08 iunie 2010, s-au deplasat pe raza . abonați, respectiv S.C. „VALYSAND” S.R.L. și S.C. „RACLARIU MARNEC” S.N.C., unde au constatat, în flagrant, retransmiterea de către S.C. „MEDIA .. Piatra N. a programelor: „GSP-TV”, „ANIMAL PLANET”, „SPORT.RO”, „HALLMARK”, „ACASĂ TV”, „ETNO TV”, „AXN”, „PRO CINEMA”, „CINEMAX” și „EUFORIA LIFESTYLE”, aspecte constatate prin proces verbal de constare și care a fost însoțit și de planșe foto ( fl. 13-23 d.u.p.).

S.C. „CAMINA TRUST” S.R.L. București este deținător exclusiv al licenței audio-vizuale pentru programul „GSP-TV” conform licenței nr. S-TV 204.1/208.

Pentru programul de televiziune „DIGI SPORT”, deținătorul exclusiv al licenței audio-vizuale cu nr. S-TV 246.1/2009 este S.C. „RCS & RDS” S.A. București.

Se constată că S.C. .„RCS & RDS” S.A. București a fost împuternicită pentru preluarea și retransmiterea postului „GSP-TV” de către S.C. „CAMINA TRUST” S.R.L., în baza acordurilor nr.345/14 iulie 2008, nr.346/14 iulie 2998 și nr.347/14 iulie 2008, iar prin împuternicirea nr. 42/18 august 2010 a fost mandatată să formuleze plângeri penale împotriva oricărui terț care, sub orice formă, a preluat și retransmis neautorizat programul „GSP-TV”.

Așa cum rezultă din cuprinsul adresei nr. 220/09 mai 2011, S.C. „RCS & RDS" S.A. București și S.C. „CAMINA TRUST” S.R.L. București nu au autorizat S.C. „MEDIA .. Piatra N. să preia, ori să retransmită gratuit sau în schimbul unui preț, prin orice mijloc de transmitere, programul „GSP-TV”.

Deținătorul exclusiv al licenței audio - vizuale pentru programul de televiziune „AXN” este S.C. „HBO România” S.R.L. București, așa cum rezultă din adresa nr. 4211A/24.03.2011.

De asemenea, conform adresei nr. 607/09 martie 2011, S.C. „PRO - TV" S.A. București nu a autorizat niciodată S.C. „MEDIA .. Piatra N. pentru preluarea și retransmiterea programelor de televiziune „ACASĂ TV", „SPORT.RO” și „PRO CINEMA”, posturi pentru care este titulara licențelor S-TV46.2/12 iunie 2003 și S-TV72/27 noiembrie 2003.

Prin adresa nr.421/06 aprilie 2011, S.C. „ETNO FOLCLOR MEDIA” S.R.L. București a comunicat faptul că, nu a autorizat în nici un fel S.C. „MEDIA .. Piatra N. să retransmită programul de televiziune ,,ETNO TV ” .

S.C. „ANTENA TV GROUP” S.A. .București, în calitate de cesionar al drepturilor de licență deținute inițial de S.C. „ANTENA 4” S.A. București, a comunicat prin adresa nr. 158/08 iunie 2011 faptul că nu au autorizat în nici un fel ca S.C. „MEDIA .. Piatra N. să preia și să retransmită programul de televiziune „EUFORIA LIFE STYLE”.

Prin adresa nr.751/09 iunie 2011 S.C. „DISCOVERY ROMÂNIA” S.R.L. București, a comunicat faptul că nu a autorizat în nici un fel S.C. „MEDIA .. Piatra N. să preia și să retransmită programul de televiziune „ANIMAL PLANET”, pentru care este reprezentant legal în România al licențiatorului programului.

Din probele administrate rezultă că inculpata P. D. a dispus, în mod nelegal, fără acordul titularilor drepturilor, personalului care deservea stația tehnică recepția programelor sus menționate și retransmiterea acestora în pachetul de programe standard, având în vedere faptul că, singurul în măsură să hotărască grila de programe, este administratorul societății.

În ceea ce privește încadrarea juridică a infracțiunilor, așa cum se arăta mai sus, instanța de fond a dat faptelor săvârșite de inculpată o corectă încadrare juridică, faptele, față de latura obiectivă, întrunind atât elementele constitutive ale infracțiunii de retransmitere prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe, fără consimțământul titularului de drepturi, prevăzută de art. 140 alin.1 lit. e din Legea nr.8/1996® privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, cât și ale infracțiunii de racordare și retransmisie, fără drept, la un program cu acces condiționat, prevăzută de art.141/1 alin. 1, 2 și 5 din Legea nr.8/1996®, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, iar nu doar ale infracțiunii de retransmitere prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe, fără consimțământul titularului de drepturi, prevăzută de art. 140 alin.1 lit. e din Legea nr.8/1996® privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

De altfel, se impune se arăta că în drept, faptele inculpatei întruneau elementele constitutive ale următoarelor infracțiuni:

a) retransmiterea prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe, prevăzută de art. 140 alin. 1 lit.e din Legea nr. 8/1996 ®, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal;

b) producerea, importul, distribuirea, deținerea, instalarea, întreținerea sau înlocuirea, în mod ilicit, a dispozitivelor de control al accesului, fie originale, fie pirat, utilizate pentru serviciile de programe cu acces condiționat, prevăzută de art.141/1 alin.1 din Legea nr.8/1996, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal;

c) racordare fără drept sau care racordează fără drept o altă persoană la servicii de programe cu acces condiționat, prevăzută de art.141/1 alin.2 din Legea nr.8/1996, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și;

d) producerea, importul, distribuirea, deținerea, instalarea, întreținerea sau înlocuirea, în mod ilicit, a dispozitivelor de control al accesului, fie originale, fie pirat, utilizate pentru serviciile de programe cu acces condiționat, respectiv, racordare fără drept sau care racordează fără drept o altă persoană la servicii de programe cu acces condiționat, în scop comercial, prevăzută de art.141/1 alin.5 din Legea nr.8/1996, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Desigur, față de faptul că sentința penală a fost recurată doar de inculpată, având în vedere principiul non reformatio in pejus, prevăzut și de art.385/8 alin.1 Cod procedură penală, Curtea nu poate dispune condamnarea inculpatei și pentru celelalte infracțiuni, deoarece s-ar agrava situația inculpatei în propria sa cale de atac.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, așa cum se arăta mai sus, instanța de fond dat dovadă de înțelegere prin aplicarea unor pedepse care constituie tocmai minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite, minime și așa reduse, în conformitate cu dispozițiile art.320/1 alin.7 Cod procedură penală, cu 1/3 și prin dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei principale rezultante.

În conformitate cu dispozițiile art.72 Cod penal, la individualizare judiciară a pedepselor, instanța trebuie să aibă în vedere prevederile Părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute în Partea specială a Codului penal, sau legile penale speciale, gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, împrejurările concrete în care au fost comise, precum și persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Referitor la gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, la individualizarea judiciară a pedepsei trebuie avut în vedere faptul că inculpata a două infracțiuni continuate de retransmitere prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe, fără consimțământul titularului de drepturi, prevăzută de art. 140 alin.1 lit. e din Legea nr.8/1996® privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, cât și ale infracțiunii de racordare și retransmisie, fără drept, la un program cu acces condiționat, prevăzută de art.141/1 alin. 1, 2 și 5 din Legea nr.8/1996®, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Desigur, față de faptul că sentința penală a fost recurată doar de inculpat, având în vedere principiul non reformatio in pejus, prevăzut și de art.385/8 alin.1 Cod procedură penală, Curtea nu poate majora cuantumul pedepselor principale aplicate, deoarece s-ar agrava situația inculpatei în propria sa cale de atac.

Curtea apreciază că nu se impunea reținerea în favoarea recurentei-inculpate a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 Cod penal, și pe cale de consecință nu trebuie coborâte pedepsele pentru infracțiunile deduse judecății sub minimul special prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșită, minime reduse, în conformitate cu dispozițiile art.320/1 alin.7 Cod procedură penală, cu 1/3.

Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art.74 Cod penal, sau a altora asemănătoare, nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedepsele principale, deoarece, din redactarea dată textului art.74 Cod penal, rezultă că recunoașterea unor atari împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

În această apreciere este obligatoriu să se țină seama de pericolul social concret al faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunile, de urmările produse, sau care s-ar fi putut produce, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la fapte și persoana inculpatului.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată și deci lăsată doar la aprecierea acesteia.

Gravitatea și pericolul social al faptelor sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate de instanță în alegerea pedepselor și a cuantumului acestora.

Referitor la persoana inculpatei, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar-fl.122 dosar urmărire penală, aceasta a mai fost cercetată și pentru alte fapte penale, aplicându-i-se sancțiunea amenzii administrative.

Din actul de sesizare prin care inculpata a fost trimisă în judecată, rezultă că s-au disjuns cercetările penale cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.214/2005.

Având în vedere gradul de pericol al infracțiunilor săvârșite, durata în timp în care au fost comise faptele, numărul mare al părților vătămate, întinderea prejudiciilor solicitate de părțile civile, desigur asupra cărora se va pronunța instanța de fond, care a disjuns soluționarea laturii civile, precum și poziția inculpatei și persoana acesteia, Curtea constată că faptele comise de recurenta-inculpată au o asemenea gravitate, încât face inoportună reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acesteia, deoarece prin coborârea pedepselor sub minimele speciale prevăzut de lege pentru infracțiunile comise, minime reduse cu 1/3, se ajunge la pedepse vădit disproporționate față de gravitatea faptelor, pedepse care nu-și ating scopul preventiv-educativ, prevăzut de art.52 Cod penal.

De altfel, față de caracterul continuat al infracțiunilor săvârșite, în condițiile în care s-ar reține circumstanțe atenuante în favoarea recurentei-inculpate, în conformitate cu dispozițiile art.80 Cod penal, coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite, minime reduse și așa cu 1/3, potrivit art.320/1 alin.7 Cod procedură penală, nu mai este obligatorie.

În conformitate cu dispozițiile art.52 Cod penal, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul inculpatului.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat decursul declarat.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală;

Pentru aceste motive;

În numele legii;

DECIDE :

În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-inculpată P. D. împotriva sentinței penale nr.279 din data de 20.05.2013, pronunțată de Judecătoria Piatra N..

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurenta-inculpată să plătească statului suma de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.10.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

D. P. S. A.

B. A.

GREFIER,

E. D.

Red.sent.M.J.

Red.dec.D.P.

Tehnoredactat D.P.

22.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe. Legea nr.8/1996. Decizia nr. 1021/2013. Curtea de Apel BACĂU