Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 474/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 474/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 2450/110/2013/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 474
Ședința publică de la 26 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A. M.
Judecător S. A.
Judecător B. A.
Grefier E. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău – legal reprezentat de:
E. L. - procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul Z. A. - A., împotriva încheierii din 23.04.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 13.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat – în stare de arest – asistat de apărător ales av.Ț. A..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților pentru dezbateri.
Av.Ț. A. – având cuvântul pentru recurentul inculpat – precizează că a formulat recurs din două motive: unul pentru că greșit s-a dispus conexarea dosarului care are ca obiect cererea de liberare provizorie sub control judiciar cu dosarul de fond și, în al doilea rând – pentru că s-a dispus menținerea stării de arest preventiv.
Cu privire la primul motiv, arată că inculpatul oricând are dreptul să facă o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, el a formulat-o și instanța dispus conexarea dosarului cu dosarul de fond, fără a o mai soluționa. Din acest motiv solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate sub aspectul conexării celor două dosare și trimiterea cauzei pentru judecarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Cu privire la starea de arest, arată că are nouă cereri de punere în libertate sau de înlocuire a măsurii arestului preventiv, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și contată că „nimeni nu îl bagă în seamă și că inculpatul este așa de periculos că nu poate fi pus în libretate”. Consideră că rechizitoriul are multe neregularități, că șase luni s-a spus că este vorba despre infracțiunea de prevăzută de art.180 C.p. și nu a fost arestat, că ar trebui avute în vedere certificatul medico – legal și cele trei expertize efectuate în cauză, din care rezultă că nu i s-a pus în pericol viața victimei.
În concluzie, față de faptul că inculpatul este minor, are vârsta de 16 ani, semianalfabet, că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, că nu este niciun element că s-ar sustrage și ar fugi, solicită admiterea recursului și punerea în libertate a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public solicită a se constat că obiectul recursului îl constituie doar menținerea arestului preventiv, iar cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar arată că aceasta a primit termen aleatoriu în luna mai și că a fost corect conexată că fondul cauzei.
Pe menținerea stării de arest preventiv consideră că încheierea recurată este legală și temeinică pentru că din probe rezultă presupunerea că inculpatul a acționat cu intenție, că victima a rămas cu o infirmitate pe tot restul vieții, fapta este de dată recentă, inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică pentru că urmează să se administreze probe, există pericolul influențării și să comită alte fapte de violență.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul inculpat – având cuvântul – solicită judecarea în stare de libertate.
CURTEA
- deliberând –
Prin încheierea din data de 23.04.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ s-a dispus în temeiul art. 300/1 Cod procedură penală raportat la art. 160/h alin. 3 Cod procedură penală menținerea stării de arest preventiv a inculpatului Z. A.-A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă de omor calificat” prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 174-175 lit. i Cod penal cu art. 99 alin. 3 Cod penal.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere că:
În seara zilei de 07.11.2012, în jurul orei 21:00, inculpatul Z. A.-A., în vârstă de 16 ani, s-a întâlnit cu partea vătămată B. M.-V. și cu numiții R. E.-V. și R. P. în apropierea căii ferate care face legătura cu sediul S.C. Remat S.A., situată în apropierea căsuțelor sociale din cartierul „Izvoare”, mun. Bacău.
În momentul în care s-a apropiat o garnitură de tren, având în componență vagoane descoperite încărcate cu deșeuri metalice, partea vătămată, inculpatul și cu martorul R. P. s-au hotărât să urce în vagoane (trenul circula cu o viteză foarte redusă, fiind aproape de destinație) și să sustragă fier vechi. Deși i s-a propus să meargă cu ei în acest scop, martorul R. E.-V. a refuzat.
Cele trei persoane susmenționate au urcat în tren și au aruncat bucăți de fier vechi lângă calea ferată, apoi au sărit din vagoane și au început să adune deșeurile sustrase. La un moment dat, a izbucnit o altercație între partea vătămată și inculpat, cu privire la împărțirea unei bucăți de fier vechi, iar inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură puternică cu o rangă metalică în zona capului, după care a fugit înspre locuința sa.
Victima a căzut la pământ, fiind apoi descoperită de numiții P. S. și F. M., agenți de pază la S.C. Catguard Security S.A., societate care asigură paza societății de colectare a deșeurilor metalice.
Partea vătămată a fost transportată cu ambulanța la Spitalul județean de Urgență Bacău, fiind internată în perioada 07-13.11.2012.
Din concluziile certificatului medico-legal nr. 1679A1/23.11.2012, rezultă că partea vătămată B. M.-V. prezintă un traumatism cranio-cerebral cu fractură cominutivă cu înfundare fronto-parietală stânga – operat, eschilectomie; hematom epicranian local restant. Hematom orbito palpebral stâng în remisie. Hemoragie subconjunctivală ochi stâng. Leziunile pot data din 07.11.2012 și s-au putut produce prin lovire cu corp contondent, în condițiile stabilite de anchetă. Necesită cca 30-35 de zile de îngrijiri medicale.
În vederea completării concluziilor certificatului medico-legal susmenționat,a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale prin care să se stabilească dacă leziunile suferite de partea vătămată B. M. - V. au pus în primejdie viața acesteia și dacă acestea constituie o infirmitate fizică permanentă.
Din concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 785/05.04.2013 emis de S.J.M.L. Bacău, rezultă că partea vătămată B. M.-V. prezintă TCC; plagă cranio-cerebrală fronto-parietală stânga; fractură cominutivă cu înfundare fronto-parietală stânga – operat, eschilectomie; defect osos restant postoperator. Numărul de zile de îngrijiri medicale a fost corect acordat - 30-35 de zile - rămâne nemodificat. Din foaia de observație clinică generală nu rezultă elemente clinice obiective pentru încadrarea în noțiunea de punere în primejdie a vieții din punct de vedere medico-legal. Lipsa de substanță osoasă craniană, postoperatorie îi conferă susnumitului infirmitate fizică permanentă.
Fiind audiat la urmărirea penală inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că nu a participat la activitatea de sustragere de fier vechi din tren și nici nu l-a agresat pe B. M.-V., în acel timp el fiind la locuința unei mătuși împreună cu membri ai familiei sale. Inculpatul a declarat că a auzit ulterior că victima a căzut din vagonul aflat în mișcare și s-a lovit în zona capului.
Susținerea inculpatului este contrazisă de declarațiile părții vătămate, a martorului R. E.-V. care arată că i-a văzut pe victimă, pe inculpat și pe R. P. cum sustrăgeau fier vechi din vagoane, apoi i-a auzit, fără a-i vedea, pe inculpat și pe partea vătămată cum se certau și se înjurau reciproc de la o bucată de fier vechi, iar la scurt timp l-a văzut pe inculpat fugind de-a lungul căii ferate cu o țeavă metalică în mână; precum și a martorului R. P. care arată că cele două părți au participat la sustragerea de fier vechi din vagoane. De asemenea, din concluziile certificatului medico-legal susmenționat rezultă în mod cert că partea vătămată a fost lovită în zona capului cu un corp contondent și nu s-a lovit de un corp sau plan dur ca urmare a unei căderi.
Potrivit dispozițiilor art.300 indice 1 Cod procedură penală, instanța este datoare să verifice, din oficiu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, mai înainte de expirarea duratei arestării preventive, la 28.04.2013.
Inculpatul legal citat a fost prezent la instanță, fiind asistat de apărător ales.
Pentru inculpat, apărarea a invocat mai multe ilegalități, încălcări ale normelor procedural penale petrecute pe parcursul urmăririi penale. S-a solicitat, în baza art. 300/1 alin. 2 Cod procedură penală să se constate că nici situația de fapt, nici situația juridică nu mai corespunde cu ceea ce a stat la baza prelungirii măsurii arestului preventiv și pe cale de consecință nu se mai impune menținerea acestei stări a arestului preventiv. În ceea ce privește situația de fapt s-a solicitat să se aibă în vedere că s-a solicitat prelungirea stării de arest a inculpatului conform referatului întocmit de P. de pe lângă Tribunalul Bacău deoarece nu s-au terminat cercetările penale în cauză și mai trebuia efectuată o expertiză medico-legală care va lămuri încadrarea juridică și pe cale de consecință trebuie menținută starea de arest, însă la acest moment, pe masa instanței se află dosarul de urmărire penală finalizat și expertiza medico-legală efectuată, astfel, apreciază, ca act procedural, că nu se mai impune menținerea stării de arest pentru că mai trebuie făcut ceva. Pe de altă parte, s-a arătat că în cauză s-a dat o ordonanță prin care s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru că erau probleme legate de încadrarea juridică, iar în principiu există o decizie cadru a Înaltei Curți de Casație și Justiție care spune că această țară a devenit o țară de „criminali” pentru că orice lovitură dată în cap sau într-o zonă vitală, indiferent de intensitate sau indiferent de intenția părții, automat este vorba despre o tentativă de omor, iar conform acestei decizii cadru a Înaltei Curți de Casație și Justiției în cauză este vorba despre o tentativă, însă organul de urmărire penală a avut niște îndoieli pentru că medicii legiști au spus că nu i-a fost pusă viața în pericol părții vătămate și a considerat că există o scăpare în certificatul medico-legal din partea celor doi medici legiști, sau nu sunt bine pregătiți profesional, nu au auzit de această decizie de speță, acestea ținând-o ca două „căpoase” că nu este vorba despre tentativă de omor pentru că nu i-a pus viața în pericol, fiind o simplă lovitură, intensitatea ei neducând la punerea vieții în pericol și datorită acestor scăpări a medicilor legiști procurorul a constatat necesitatea efectuării unei expertize. S-a arătat că această expertiză a venit care i-a infirmat punctul de vedere al domnului procuror, iar în rechizitoriul întocmit în cauză se spune doar că s-a efectuat o expertiză fără să menționeze dacă prin această probă științifică s-a lămurit aspectul privind punerea vieții în pericol a părții vătămate sau nu, însă tot tentativă de omor a rămas. S-a arătat că în aceste condiții, când există o bătaie de joc la adresa dreptului la apărare a inculpatului minor arestat, când a fost încălcată procedura penală într-o „veselie” continuă, dar cu totul nejustificat, consideră că nu mai există aceeași situație de fapt. Sub aspectul situației juridice, arată că la acest termen suntem teoretic la primul termen de judecată cu procedură completă chiar dacă este vorba de menținerea stării de arest când apreciază că se poate pune în discuție o nulitate absolută care a provocat o pagubă inculpatului și care nu poate fi reparată într-o altă modalitate decât prin invocarea sau anularea acelui act procedural, invocând dispozițiile art. 197 alin. 4 Cod procedură penală sub acest aspect al momentului invocării nulității. În acest sens arată că din momentul schimbării încadrării juridice și declinării competenței materiale de la P. Judecătoriei la P. Tribunalului același dosar și același inculpat minor au devenit peste noapte un inculpat extrem de periculos, un inculpat care bagă spaima în procuratură și în toată societatea băcăuană și neapărat trebuie arestat, însă până atunci, timp de 5 luni de zile alt procuror și alți polițiști care au făcut acest dosar au constatat că acesta nu prezintă pericol public, că se prezintă la cererea organelor judiciare de fiecare dată și își face apărările pe care le consideră necesare, apreciind că nu poate fi obligată o persoană să își facă apărarea după dorința organului de urmărire penală, fiind dreptul acestuia, și astfel nu s-a impus arestarea inculpatului minor. Mai mult decât atât, s-a considerat că în momentul în care un inculpat este arestat și acesta mai este și minor trebuie respectat Codul de procedură penală cu mare strictețe de aceea invocă nulitatea efectuării expertizei medico-legale pentru că nu s-au respectat dispoziții procedurale și norme juridice imperative prevăzute de art. 119 și mai ales, art. 120 Cod procedură penală, respectiv modalitatea în care se face o ordonanță, respectiv analiza dosarului de către organ și concluzia pe care o face același organ de urmărire penală, fiind dreptul acestuia suveran, însă în momentul în care a hotărât că trebuie efectuată expertiza l-au chemat pe inculpatul arestat, i-au adus la cunoștință ordonanța emisă, l-au întrebat dacă are de declarat ceva, dacă are vreun obiectiv de adăugat la expertiză și dau drumul la ordonanță, apreciind că din tot dosarul rezultă un dispreț total pentru procedură și pentru dreptul la apărare. În acest sens S-a arătat că s-a făcut o plângere la organul ierarhic superior și i s-a motivat, la încălcarea legii, că procurorul este suveran să dispună efectuarea unei ordonanțe, considerând că răspunsul este foarte avocățesc la plângerea formulată însă i s-a respins plângerea. De asemenea, S-a arătat că la prezentarea materialului de urmărire penală s-a solicitat procurorului să se efectueze un act de cercetare penală în apărare, cerere care a fost consemnată în procesul-verbal, respectiv relații de la CSM pentru a se comunica dacă locul unde s-a întâmplat incidentul este loc public sau un loc interzis publicului întrucât există o planșă foto iar partea vătămată spune că acolo s-a întâmplat incidentul, respectiv pe terasamentul căii ferate, arată că inculpatul nu este de acord cu aceasta însă în prezent merge pe ideea părții vătămate. S-a arătat că i se pare de bun simț că pe calea ferată, respectiv pe terasament publicul nu are ce căuta acolo și prin urmare nu este un loc public, considerându-se că cererea sa era întemeiată întrucât lămurea cauza sub aspectul încadrării juridice, fiind un omor calificat datorită faptului că a avut loc în public, însă conform rezoluție procurorului aceste verificări nu erau necesare întrucât victima a fost găsită lângă un bar care este loc public. În acest sens solicită să se aibă în vedere că într-adevăr victima a fost găsită acolo însă a fost luată de pe terasamentul căii ferate, aspect indicat și în rechizitoriu, de către rudele inculpatului, care au găsit victima, sens în care se întreabă unde a fost comisă fapta, existând 36 de fotografii făcute la fața locului de polițiștii criminaliști, indicându-se pe schiță locul unde s-a întâmplat, apreciind că numai pentru a se respinge o probă a fost mutat locul infracțiunii. Cu privire la menținerea stării de arest arată că nu înțelege de ce inculpatul Z. este un pericol public, dar nu un pericol public din acesta obișnuit, ci un pericol care răspândește teroare prin oraș și nu trebuie lăsat în libertate. Arată că se apropie sărbătorile pascale însă instanța ar trebui să nu îl lase în libertate ci să mențină starea de arest până după Paști pentru că a săvârșit o tentativă de omor și nu recunoaște, întrucât așa i se cere instanței, în mod indirect prin rechizitoriu, dar mai ales prin toate rezoluțiile și ordonanțele de respingere a tuturor probelor solicitate în apărare pentru Z.. Solicită să se observe că la urmărirea penală s-a solicitat audierea a 4 martori, însă printr-o rezoluție a procurorului, care apreciază că iarăși înseamnă un mare respect pentru Codul de procedură penală, s-a respins proba cu martori solicitată de inculpat pentru un singur motiv, respectiv sunt rude apropiate cu inculpatul iar Codul de procedură penală interzice audierea acestora. Arată că în aceste condiții ar trebui să se pensioneze întrucât nu mai cunoaște Codul de procedură penală, însă invocă art. 80 Cod procedură penală conform căruia calitatea de rudă apropiată nu determină imposibilitatea audierii ca martor a acestor persoane, această calitate însemnând aplicarea unei anumite proceduri de audiere, respectiv după alin. 3, după ce este întrebat dacă este rudă cu părțile, i se pune în vedere că are dreptul de a da declarații sau de a nu da nici un fel de declarație și martorul își exprimă punctul de vedere, după care se procedează în consecință, apreciind că respingerea probei cu martori doar pentru acest motiv reprezintă un profund respect pentru procedura penală cu ghilimelele de rigoare. În aceste condiții se întreabă de ce s-ar menține starea de arest, având în vedere că sunt prea multe încălcări ale legii, iar în condițiile în care există măcar o nulitate absolută se întreabă dacă acest lucru are sau nu vreo consecință asupra stării de arest, din punctul său de vedere răspunsul este categoric pentru că tot acest lanț procedural determină menținerea stării de arest, iar prin invocarea acestor nulități solicită să se constate că nu se mai impune menținerea arestului preventiv față de inculpat. Arată că s-a indicat faptul că ar exista indicii că dacă inculpatul ar fi lăsat în libertate s-ar întâmpla nu știu ce minune, însă solicită să se aibă în vedere că în acest moment procedural trebuie să existe probe sub acest aspect. În același sens arată că timp de 5 luni, în anchetă, nimeni nu a spus că lăsarea în libertate a inculpatului ar conduce la producerea a ceva, după care același om, același inculpat, aceeași poziție procesuală conduc la cu totul și cu totul altă idee, de aceea solicită să se constate că nu se mai impune menținerea stării de arest, iar în ceea ce privește prezența inculpatului la termenele de judecată arată că este în interesul acestuia să fie prezent, chiar dacă nu va mai fi arestat, iar având în vedere nivelul inculpatului de educație, acesta având doar 2 clase și faptul că trăiește numai din fier vechi recuperat, furat întrebându-se dacă acesta reprezintă într-adevăr un pericol public, în sensul că nivelul acesta extrem de mare de sărăcie ar conduce la menținerea stării de arest. Precizează că inculpatul nu știe carte, știe doar să semneze, nu știe dacă mănâncă o dată la două, trei zile dar organele de urmărire penală consideră că prezintă un pericol public. Solicită să se facă în ciudă avocaților și astfel să rămână fără obiect o cerere de liberare provizorie sub control judiciar și consideră că ar fi utilă soluția de a nu se mai menține starea de arest a inculpatului.
Inculpatul în ultimul cuvânt a solicitat instanței judecarea lui în libertate, arătând că nu se consideră vinovat, nu a lovit pe partea vătămată și că dorește să fie alături de familia sa de Sfintele sărbători de P..
Analizând probele aflate la dosarul cauzei, instanța a reținut următoarele: în conformitate cu dispozițiile articolului 3001 aliniatul 1 din Codul de procedură penală „După înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datare să verifice din oficiu, în camera de consiliu legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive”.
Tribunalul a apreciat că pentru desfășurarea cercetării judecătorești, se impune a fi menținută starea de arest preventiv, pentru următoarele considerente:
Pentru inculpatul Z. A.-A., apărările formulate au fost înlăturate deoarece dosarul se află în lucru, mijloacele probatorii urmează a fi readministrate în cursul cercetării judecătorești.
Toate neclaritățile, nelămuririle, observațiile făcute de către apărare cu privire la modul cum s-au administrat probatoriile la urmărirea penală, urmează a fi analizate la momentul stabilit inițial, acela al începerii cercetării judecătorești, la 21.05.2013, pentru când este programat primul termen de judecată.
Pentru acest termen intermediar, 23.04.2013, potrivit normelor imperative dispuse la art. 300 ind. 1 Cod procedură penală instanța este datoare să verifice numai legalitatea si temeinicia stării de arest preventiv a inculpatului, de urgență, până la expirarea ultimei arestări preventive dispuse (la propunerea de arestare preventivă sau la prelungirea acesteia). Ca atare, eventuale invocări de nulitate relativă sau absolută constatate că s-ar fi petrecut pe parcursul urmării penale, vor fi discutate la primul termen de judecată cu procedură completă.
De asemenea, instanța a motivat necesitatea amânării discutării cererii de liberare provizorie sub control judiciar la termenul de judecată stabilit – 21.05.2013 – tocmai pentru a evita o eventuală incompatibilitate (pe motivul antepronunțării) ce s-ar fi invocat de către apărare, atâta timp cât instanța a fost investită cu analizarea legalității și temeiniciei stării de arest preventiv și concomitent și cu discutarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar (în care soluția ar fi fost previzibilă, atâta timp cât s-ar fi menținut starea de arest preventiv potrivit art. 300 ind. 1 Cod procedură penală).
Cu privire la legalitatea și temeinicia stării de arest preventiv, instanța a considerat că nu s-a modificat pericolul concret pe care l-ar reprezenta judecarea inculpatului în stare de libertate, așa cum susține apărarea. Fapta este recent săvârșită, este încă vie în memoria colectivității, rezonanța socială a acesteia este în continuare puternic menținută. Reacția fermă a instituției se impune în continuarea a fi menținută.
Cercetarea judecătorească nu a demarat, se impun a fi audiați toți martorii ce au dat deja declarații la urmărirea penală.
Dosarul implică multe cercetări, informații, inculpatul nu recunoaște comiterea faptei. Apărarea a adus în discuție necesitatea schimbării încadrării juridice.
Sub aspectul legalității, analizând dosarul cauzei, instanța constată că luarea acestei măsuri preventive față de inculpat s-a luat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare, atât sub aspectul condițiilor de fond cât și sub aspectul condițiilor de procedură și întinderii în timp a măsurii.
Încheierea prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, din 21.03.2013 a Tribunalului Bacău, apreciem că este legală neimpunându-se revocarea ei, că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestora nu au încetat, fiind dată cu respectarea dispozițiilor art. 149 ind. 1, 143 și 148 lit. d și f Cod procedură penală pentru următoarele considerente:
Pentru luarea și menținerea măsurii arestării preventive a arestării este necesar să subziste cumulativ probe și indicii temeinice că inculpatul Z. A.-A. este prezumtivul autor, că ar fi comis o faptă prevăzută de legea penală, așa cum prevăd dispozițiile art. 143 Cod procedură penală și, de asemenea să existe probe din care să rezulte una din condițiile prevăzute de art. 148 Cod procedură penală.
Cu privire la prima condiție, Tribunalul a reținut că probatoriul administrat până la această dată, demonstrează că există „indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală” (art. 143 alin. 1 Cod procedură penală), care să nască presupunerea rezonabilă că acesta ar fi comis fapte de natură penală (depoziții de martori oculari R. E. V., R. P.).
De asemenea, potrivit art. 136 alin. 8 Cod procedură penală la „alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedente și alte situații privind persoana față de care se ia măsura”.
Infracțiunea pentru care inculpatul Z. A.-A. este cercetat este de tentativă de „omor calificat”, prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 - 175 lit. i Cod penal cu art. 99 Cod penal, fiind sancționată de lege cu închisoarea până la un maxim de 25 ani închisoare.
În privința celei de-a doua condiții cerută de dispozițiile art. 148 lit. f, apreciem că există în continuare probe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, datorită modului în care a fost săvârșită infracțiunea, fiind de natură să creeze o stare de temere, de nesiguranță în rândul opiniei publice,
Față de probatoriul administrat în cauză până la acest moment procesual, că temeiurile de care s-a ținut seama la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, subzistând un pericol concret pentru ordinea publică prin punerea în libertate a inculpatului, față de natura și gravitatea faptelor de care este acuzat acesta, rezonanța socială deosebită a acestora persistând cu repercursiuni nu doar materiale, dar și morale, de natură să insufle temere și repulsie în rândul opiniei publice.
Sub aspectul celui de-al doilea temei reținut la momentul arestării preventive și cu ocazia prelungirii arestării preventive, aceea a art. 148 lit. d Cod procedură penală avem în vedere faptul că, se regăsește în studiu un alt dosar penal, în care inculpatul Z. A.-A. este cercetat de P. de pe lângă Judecătoria Bacău, pentru o altă faptă comisă cu violență, și anume o infracțiune de „tâlhărie”, prevăzută de art. 211 alin. 1 lit. b, alin. 2 ind. 1 lit. a Cod penal cu art. 99 Cod penal, comisă în noaptea de 21/22.09.2011.
Sub aspectul temeiniciei, analizând probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual, instanța apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută în continuare întrucât temeiurile care au determinat arestarea impun și în continuare privarea de libertate a sa.
Conform dispozițiilor articolului 5 paragraful 1 litera c din Convenția europeana a drepturilor omului, care face parte integrantă din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr. 30/1994 si prin prisma prevederilor articolului 20 raportat la articolul 11 din Constituția României, este permisă restrângerea libertății persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură extremă, a săvârșit o infracțiune fără aaduce atingere prin aceasta prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul pana la soluționarea definitiva a cauzei.
Ori, raportat la probele administrate până în acest moment al procesului penal, respectiv ceea ce s-a administrat la urmărirea penală, și cu prilejul soluționării propunerilor de arestare preventivă și de prelungire a arestului preventiv îl plasează pe inculpat ca fiind prezumtivul autor a săvârșirii faptelor, instanța a apreciat că în speță, există motive temeinice de bănuială în sensul Convenției. Totodată instanța a reținut că probele care fac dovada acestor motive verosimile nu trebuie sa aibă aceeași greutate ca si probele care ar justifica o soluție de condamnare, iar luarea acestei masuri preventive restrictive de libertate nu este de natură să aducă atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază inculpatul, până la exercitarea tuturor căilor de atac.
Pentru toate aceste considerente, instanța a menținut arestarea preventivă întrucât la aprecierea pericolului pe care l-ar prezenta în concret pentru ordinea publică, lăsarea în libertate a sa instanța are în vedere natura faptei de care este suspectat, sfera relațiilor sociale lezate (integritatea corporală, viața, sănătatea), rezonanța socială a faptei date fiind gravitatea acesteia, sfera largă de acțiune a acestuia, împrejurările în care se presupune a fi fost săvârșită fapta. Toate aceste aspecte, coroborate, au condus la concluzia că se impune menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului pentru a asigura ordinea publică si securitatea cetățenilor.
Pentru aceste considerente, urmează ca în baza art. 300 ind. 1 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest preventiv a acestui inculpat.
Instanța nu a putut admite înlocuirea arestului preventiv cu o altă măsură preventivă, fiindcă cercetarea judecătorească nu a demarat, și urmează a fi audiați toți martorii de la urmărirea penală, de coroborat toate mijloacele de probă în vederea stabilirii adevărului.
Inculpatul a susținut că depozițiile de martori nu sunt conforme cu realitatea, este credința sa, ori această atitudine trebuie verificată, prin audierea nemijlocită de către instanță a tuturor martorilor. Din coroborarea tuturor mijloacelor de probă (martori, expertiză) urmează ca instanța să-și formeze convingerea cine „minte sau nu”.
Până în prezent, există acele „indicii și temeiuri” de care face vorbire art. 143 Cod procedură penală, în sensul că, este potențialul autor al agresiunii comise asupra părții vătămate B. M.-V..
Aplecându-ne asupra jurisprudenței C.E.D.O., pertinente în materia supusă discuției, prin prisma dispozițiilor art. 5.3 din Convenție, s-a reținut că instanța de contencios european, prin Decizia din 10.06.2008 în cauza T. vs. România, a constatat că, în contra cerințelor legii naționale, făcea parte din practica standard a procurorilor români să nu ofere motive concrete pentru o arestare, în special în măsura în care era implicat pretinsul pericol pentru ordinea publică. Curtea a concluzionat anterior că există o încălcare a articolului 5 §1 (c) pentru acel motiv {vezi, mutatis mutamlis, P. împotriva României și Rupă împotriva României din 14 decembrie 2004).
Curtea a reiterat că o persoană acuzată de o infracțiune trebuie să fie întotdeauna eliberată în procesul pendinte exceptând cazul în care Statul poate arăta că există motive „relevante și suficiente” pentru a justifica detenția continuă. Justificarea pentru orice perioadă de detenție, indiferent cât de scurtă, trebuie să fie demonstrată în mod convingător de către autorități (vezi S. împotriva Moldovei din 4 octombrie 2005 și Castravet împotriva Moldovei din 13 martie 2007). Prelungirea aproape automată a detenției contravine garanțiilor stabilite în articolul 5 §3 (Mansur împotriva Turciei din 8 iunie 1995 și Kalashnikov împotriva Rusiei).
Curtea a constatat că în cazul menținerii detenției de mai multe ori prin folosirea aceleiași formule și fără a oferi detalii cu privire la motivele deciziilor sale, prin nefurnizarea unei decizii argumentate care să poată duce la existența unei cercetări atente și publice a administrării actului de justiție (vezi Suominen împotriva Finlandei din 1 iulie 2003), sunt suficiente pentru a permite să se conchidă că, dată fiind lipsa argumentelor concrete din hotărârile tribunalelor de drept intern, prelungirea repetată a detenției încalcă articolul 5 alineatul (3) din Convenție.
Jurisprudența C.E.D.O. a stabilit ca luarea acestei măsuri excepționale, arestarea preventivă a unei persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni apreciată ca având un pericol social ridicat, având în vedere și reacția publicului față de acestea - unele infracțiuni pot determina tulburări sociale - se poate justifica arestarea preventivă, cel puțin pentru o anumita perioada de timp. Acest motiv trebuie considerat ca relevant și suficient numai dacă este bazat pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea acuzatului ar determina o tulburare reală a ordinii publice. În plus, privarea de libertate va continua sa fie legitimă numai dacă ordinea publică va fi pe mai departe amenințată, continuarea privării de libertate neputând fi folosită ca o anticipare a pedepsei cu închisoarea {vezi CEDO, cauza Letellier vs. Franța din 26.06.1991).
În cauza T. c. României din 24 februarie 2009, Curtea a constatat încălcarea art. 5.3 din Convenție ca urmare a faptului că instanțele naționale nu au arătat în motivarea hotărârilor prin care au menținut măsura arestării preventive, care este în concret, „pericolul pentru ordinea publică”, situație evidenta și în cauza dată și au refuzat să ia în calcul posibilitatea adoptării unei măsuri alternative dintre cele prevăzute în dreptul intern, deși art. 5.3 din Convenție impune autoritarilor să aibă în vedere astfel de măsuri și să le aplice ori de câte ori situația se pretează și acuzatul furnizează garanții că va participa la proces. Curtea acceptă, astfel, detenția unei persoane numai pentru motive suficient de puternice, care ar putea justifica prelungirea detenției preventive (vezi cauza Hass vs. Polonia din 07.11.2006).
Persoanei arestate preventiv i s-a recunoscut un drept la o durată rezonabilă a procedurii, iar nivelul de protecție asigurat este sensibil mai ridicat decât în cazul cauzelor penale în care inculpatul nu este arestat preventiv și mult mai puțin decât în cazul litigiilor civile, tocmai datorită efectelor importante pe care le presupune în plan psihic și al imaginii un proces penal.
Având în vedere că prin luarea și menținerea măsurilor de prevenție se aduce atingere dreptului fundamental al inviolabilității persoanei, legiuitorul a instituit garanții procesuale temeinice, care impun respectarea strictă a dispozițiilor legale care permit luarea acestor măsuri procesuale.
Garanțiile procesuale constau în multiplele condiții care trebuie realizate cumulativ pentru a se putea dispune o măsură de prevenție și cu atât mai mult pentru a se menține peste un termen rezonabil.
Alegerea și evident menținerea măsurii de prevenție se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele penale și alte situații privind persoana inculpatului.
În cadrul criteriilor complementare, gradul de pericol social al infracțiunii nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură generală a infracțiunii (art. 17 Cod procedură penală), acesta fiind exprimat prin limitele de pedeapsă prevăzute în art. 148. În cadrul acestor criterii, pericolul social trebuie privit prin prisma unor circumstanțe concrete ale cauzei.
Odată cu ratificarea Convenției Europene a Drepturilor Omului de țara noastră, pe lângă condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile procedurale pentru luarea măsurii arestului preventiv s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dată în aplicarea acesteia.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, raportat la prevederile Convenției și a practicii C.E.D.O., rezultă că menținerea măsurii arestului preventiv a inculpaților este conformă cu aceste dispoziții.
Libertatea individuală este una dintre valorile fundamentale protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, impunând, din cauza importanței sale, un control riguros în primul rând din partea organelor judiciare ale statelor membre, dar și din partea Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la oricare măsură care ar putea aduce atingere acestei valori (Hotărârea Wild, Ooms și Versyp).
Potrivit art. 136 Cod procedură penală, luarea și menținerea măsurii arestului preventiv se dispune pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Ori, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că se justifică un interes al judecării prezentei cauze cu inculpați în stare de arest preventiv.
Regula este judecarea inculpaților, pentru care funcționează, până la soluționarea definitivă a cauzei penale, prezumția de nevinovăție, în stare de libertate, judecarea acestora în stare de arest preventiv fiind excepția și numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile mai sus enunțate și dezvoltate.
În conformitate cu dispozițiile art. 5 pct. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 5 paragraf 3 din Convenție, modificat prin Protocolul nr. 11: „orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit. c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii”.
Deci, prevederile art. 5 pct. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul celui arestat de a fi eliberat în cursul procedurii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că persistența unor motive plauzibile de a suspecta persoana arestată de comiterea unor infracțiuni este o condiție sine qua non pentru regularitatea detenției, însă după o anumită de timp, aceasta nu mai este suficientă (Hotărârea W împotriva Elveției).
Curtea recunoaște că prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea infracțiunilor se poate provoca o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, totuși acest factor nu este pertinent și suficient dacă nu s-ar baza pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea deținutului ar tulbura liniștea publică. În plus, detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică continuă să fie efectiv amenințată.
Curtea Europeană a apreciat că existența unor indicii grave de culpabilitate, deduse și din gravitatea faptelor și sancțiunea pe care o riscă persoana deținută, constituie elemente pertinente .
În consecință se apreciază că acest inculpat nu poate fi cercetat în stare de liberate, nu prezintă garanții morale deosebite.
Curtea a statuat că deși gravitatea pedepsei pe care o riscă cel arestat poate fi de natură a-l determina să se sustragă de la judecată, acest risc se diminuează pe măsura prelungirii arestări și având în vedere persoana celui arestat preventiv. Însă gravitatea pedepsei nu poate justifica singură lungi perioade de detenție (Panchenko împotriva Rusiei, hotărârea din 08.02.200, Ilijkov împotriva Bulgariei, hotărârea din 26.07.2001).
Menținerea stării de arest a inculpatului poate fi justificată numai dacă ar exista indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public, care în pofida prezumției de nevinovăție, să prevaleze asupra regulilor privind libertatea individuală (hotărârea Labita împotriva Italiei, Neumeister împotriva Austriei și Stasaitis împotriva Lituanie).
Apărarea ordinii publice, este pertinent și suficient numai dacă se bazează pe fapte capabile să demonstreze că punerea în libertate a inculpaților ar tulbura în mod real ordinea publică.
Analizând menținerea măsurii arestului preventiv din perspectiva art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că, proclamând dreptul la libertate, scopul articolului menționat este de a asigura că nici o persoană să nu fie privată de libertate în mod arbitrar și peste un termen apreciat ca rezonabil (Amuur vs. Franța).
În mai multe cauze Curtea europeană a arătat că avantajele pe care le prezintă detenția preventivă sunt cunoscute și nu pot fi negate: să împiedice persoana suspectă să fugă, să evite distrugerea unor probe, să împiedice săvârșirea unor noi infracțiuni, sau, eventual, să-l protejeze împotriva furiei publicului sau a victimei. Dar adversarii detenției preventive nu încetează să afirme că aceasta prezintă și numeroase inconveniente: reprezintă o atingere adusă prezumției de nevinovăție, produce o ruptură de mediul familial și profesional și poate constitui un mijloc de presiune asupra inculpatului pentru a-l constrânge să mărturisească.
Curtea a precizat care este principiul general în această materie: „detenția preventivă trebuie să aibă un caracter de excepție, starea de libertate fiind starea normală și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile, independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă” (cazul Wemhoff contra Germania, hotărârea din 27 iunie 1968).
Pentru motivele arătate Tribunalul, în temeiul art. 300/1 Cod procedură penală raportat la art. 160/h alin. 3 Cod procedură penală a menținut starea de arest preventiv a inculpatului Z. A.-A. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă de omor calificat” prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 174-175 lit. i Cod penal cu art. 99 alin. 3 Cod penal.
S-a constatat că inculpatul a avut apărător ales, iar cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia, potrivit art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, motivele de recurs fiind expuse în preambulul prezentei decizii
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu conform art. 3856 alin. (3) Cod procedură penală, instanța de recurs constatată prin raportare la prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului că recursul inculpatului este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul de recurs care vizează măsura dispusă de instanța de fond, de conexare la prezentul dosar a cauzei care formează obiectul dosarului nr._, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar, precum și dispoziția de luare în discuție a acestei cereri la termenul de judecată stabilit pentru judecata fondului, 21.05.2013, având în vedere că prin încheierea recurată a fost dispusă menținerea arestării preventive a inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 300 ind. 1 C .p .p . se observă că aspectul invocat excede obiectului judecății. Practic, măsura criticată de către recurent este una administrativă, iar sub acest aspect recurentul are la dispoziție un alt remediu procesual, respectiv o cerere pentru preschimbarea termenului de judecată.
În ceea ce privește soluția dispusă asupra măsurii arestării preventive ,în mod corect judecătorul de la instanța de fond a reținut incidența în speță a dispozițiilor art.148 lit. f C .p .p . care au justificat și justifică în continuare arestarea preventivă a inculpatului.
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în Codul de procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 C.proc.pen. Odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 parag. 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, în cauza Wemhoff: „detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă”. Aprecierea necesității luării măsurii detenției provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție.
Prin urmare, pe de o parte instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între dreptul la libertate al persoanei acuzată de săvârșirea unor infracțiuni grave, și interesul public de protecție a cetățenilor, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea acesteia, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal,pe de altă parte.
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, au fost corect reținute de către judecător, acestea nefiind înlăturate de probele existente la dosarul cauzei. Instanța de recurs reține că măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrate până la acest moment, nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de acesta ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.
Tribunalul a reținut în mod corect atât pericolul social al faptelor presupus a fi săvârșite, cât și pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului recurent (față de modul de săvârșire a faptei,consecințele grave ale activității inculpatului; lipsa garanțiilor că inculpatul ar abandona comportamentul infracțional;).
Se constată că lucrările dosarului efectuate până la acest stadiu procesual cuprind atât indicii rezonabile că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este acuzat, cât și probe temeinice în învinuirea acestuia.
De asemenea, Curtea, în conformitate cu jurisprudența CEDO, subliniază faptul că probele și indiciile pe care s-a întemeiat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu trebuie să aibă greutatea celor care ar motiva o condamnare.
Pentru cele ce preced constatând că la acest moment, interesul general prevalează în raport cu interesul recurentului inculpat de a fi pus în stare de libertate, astfel că în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C.proc.pen.. instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de acesta.
Văzând și dispozițiile art.192 al.2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 38515 pct.1 lit.b Cod pr.penală respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat Z. A. A. împotriva încheierii din 23.04.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul penal nr._ 13.
În conformitate cu prevederile art. 192 al.2 Cod pr.penală obligă-recurentul inculpat să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
A. A. M. S. A. pt. E. D.
Aflat în C:O
A. B. semnează prim grefier
Red. î.D. D.
Red.d.r. AAM
Tehnored. NC
Ex.2
30.04.2013
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 155/2013.... → |
|---|
