Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1001/2013. Curtea de Apel BACĂU

Curtea de Apel BACĂU - Sentințe și decizii penale / 2013

Decizia nr. 1001/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 3874/110/2013/a2

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 1001

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 2 octombrie 2013

Complet format din:

PREȘEDINTE: D. P. - judecător

JUDECĂTORI: A. A. M.

N. C. I.

GREFIER: G. S.

Ministerul Public: P. DE PE L. CURTEA DE APEL BACĂU

- reprezentat prin procuror B. G.

La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate de P. DE PE L. TRIBUNALUL BACĂU și partea civilă D. V., împotriva încheierii din 26.09.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat: recurenta-parte civilă D. V., identificată cu C.I. . nr._/13.10.2008 emisă de S.P.C.L.E.P. Bacău, intimații-inculpați în stare de arest, asistați după cum urmează: D. T. asistat de avocații V. M. și C. L., apărători aleși, D. G. asistat de avocat C. L., apărător ales, T. A., asistat de avocat G. D., apărător ales, M. M. asistat de avocați I. G. Perino și A. S., apărători aleși.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:

Recurenta-parte civilă D. V. având cuvântul a depus în scris și a precizat oral în instanță, că înțelege să îl recuze pe dl. judecător M. A. A., întrucât acesta s-a pronunțat în alte dosare civile în care s-a judecat cu inculpatul M. M. și de asemeni, pentru că a făcut acea opinie separată, la un alt termen de judecată.

Curtea, având în vedere cererea de recuzare depusă de recurenta-parte civilă D. V., a făcut cunoscut părților faptul că urmează să suspende ședința de judecată pentru soluționarea acestei cereri.

Avocat V. M. a solicitat cuvântul față de această cerere de recuzare și a apreciat că acesta este inadmisibilă, întrucât partea civilă nu are niciun drept formal și nici procesual în cauză.

Avocat C. L., G. D., I. G. Perino, A. S. și reprezentantul Parchetului, nu au avut alte cereri.

Curtea, a dispus suspendarea ședinței de judecată, pentru soluționarea cererii de recuzare, la orele 11,17, cauza fiind reluată la ora 11,59, când au răspuns aceleași părți.

După pronunțarea soluției cu privire la cererea de recuzare, reprezentantul Parchetului apărătorii intimaților-inculpați și recurenta-parte civilă, întrebați fiind, pe rând, au susținut că nu au alte cereri de formulat.

Curtea, față de dispozițiile procedurale, a ridicat din oficiu excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenta-parte civilă D. V. împotriva încheierii prin care instanța de fond s-a pronunțat asupra înlocuirii stării de arest a intimaților-inculpați, după care a dat cuvântul părților pentru dezbateri și pe cele puse în discuție.

Reprezentantul parchetului având cuvântul, a solicitat în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d Cod procedură penală, admiterea recursului declarat de P. de pe lângă Tribunalul Bacău, așa cum a fost declarat și motivat, casarea încheierii din 26 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău pentru motive de netemeinicie cu privire la dispoziția de înlocuire a măsurii arestării preventive luată față de inculpații D. T., D. G., T. A. și M. Mihaiță, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, în temeiul art. 300² Cod procedură penală să se dispună menținerea stării de arest preventiv pentru toți cei patru inculpați.

Susține în totalitate motivele de recurs formulate în scris și arată că soluția instanței de fond este netemeinică, sens în care solicită să se analizeze că pericolul social concret pentru ordinea publică subzistă și că termenul rezonabil al măsurii arestării preventive, nu este depășit. De asemenea, arată că în speța de față, cercetarea judecătorească nu a început, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă în continuare, fapt acceptat si de instanța de fond prin luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, că infracțiunile pentru care inculpații sunt acuzați sunt extrem de grave.

Pericolul social concret pentru ordinea publică rezultă din natura infracțiunilor comise, pentru că infracțiunea de omor este cea mai aspru pedepsită, iar infracțiunea are ca obiect juridic viața persoanei care reprezintă valoarea supremă apărată de lege, dreptul fundamental al omului la viață având un caracter absolut și în plus, pericolul social concret rezultă și din particularitatea speței, modalitatea de concepere și de comitere a faptei, inculpații și-au pregătit minuțios activitatea infracțională, după săvârșirea faptei și-au luat măsuri pentru ștergerea infracțiunii. Toate aceste aspecte coroborat cu faptul că până la această dată nu s-a dat citire actului de sesizare nu s-a audiat nicio parte din dosar, nu pot constitui condiții pentru înlocuirea măsurii arestării preventive. Chiar dacă s-au stabilit obligații în sarcina inculpaților, având în vedere că unii au altă cetățenie decât română, domiciliile acestora, aceste obligații nu echivalează cu garanții solide că inculpații nu ar împieta buna desfășurare a procesului penal.

Referitor la termenul rezonabil, susține că inculpații sunt arestați din lunile februarie-mai, iar acesta nu este depășit. În spețe similare privind infracțiuni de omor, C.E.D.O. s-a pronunțat că până și o durată de 2 ani și 6 luni nu ar depăși o durată rezonabilă, ori în cauză sunt câteva luni de arest preventiv. În acest moment procesual, sunt îndeplinite condițiile pentru legalitatea și temeinicia stării de arest și nu se impune o analiză a probelor, așa cum se face pe fondul cauzei pentru stabilirea vinovăției, este suficient analizarea mijloacelor de probă din care rezultă existența indiciilor temeinice necesare pentru luarea și menținerea stării de arest.

Față de recursul părții civile, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. a Cod procedură penală, a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, având în vedere art. 141 Cod procedură penală din care rezultă că împotriva încheierilor prin care s-a dispus asupra măsurilor preventive în cursul cercetării judecătorești, poate declara recurs, separat, procurorul ori inculpații.

Recurenta-parte civilă D. V., având cuvântul, a precizat că nu mai are ce să spună având în vedere recursul procurorului.

Cu privire la recursul său, apreciază că este admisibil și solicită să fie admis în sensul celor susținute și de P..

Avocat V. M. având cuvântul pentru intimatul –inculpat D. T. în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b cod procedură penală, a solicitat respingerea recursului declarat de P. de pe lângă Tribunalul Bacău, ca nefondat, apreciind că judecătorul fondului și-a motivat hotărârea pe o motivare clară și concisă.

În ceea ce privește definirea legislației interne arată că suntem deficitari, însă trebuie văzut care este termenul explicit în ceea ce privește art. 300² și 16o^b Cod pr. penală, acel termen în ce privește durata, limita maximă, cu privire la durata arestării preventive din cursul urmăririi penale, de 180 zile. Chiar dacă nu avem o mențiune clară pe număr de zile, jurisprudența și doctrina aduc legislației interne recomandările C.E.D.O. din care rezultă că și o durată de 3 luni este excesivă. Există zeci de decizii pronunțate împotriva României, care toate acestea întregesc legislația națională în sensul că detenția nu trebuie să se confunde cu detenția de identitate. Judecătorul este suveran al cauzelor pe care le soluționează, își cunoaște foarte bine cauza, ce condiții ar putea fi stabilite, acesta manifestă deplină prudență atunci când a gândit începerea cercetării judecătorești cu inculpatul în boxă, în condițiile în care parte din persoane implicate în aceste proceduri, începând de la denunțuri și până la calitatea de martori sau învinuiți, nu se găsesc în țară. Apreciază că în cauză va fi o avalanșă de luni, anumite incidente în materie juridică între România și Republica M. și circuitul procedurilor în această cauză, cu atât mai mult cu cât a existat și în timpul urmăririi penale anumite incidente care au creat probleme Parchetului.

Pentru a nu fi sub presiunea unei arestări preventive și pentru a nu stingheri cursul firesc al procesului, instanța de fond a dispus înlocuirea măsurii. Astăzi nu a auzit motive temeinice pentru recurs, astfel încât hotărârea este legală și temeinică. Nu există motive credibile care să fie dezbătute în contradictoriu, judecătorul cauzei a dispus față de inculpat înlocuirea măsurii arestării preventive, reținând împrejurarea că are domiciliu în România, că nu există nicio dată concretă care să arate că în măsura în care va beneficia de punerea în libertate, ar perturba cercetarea judecătorească și judecarea cauzei, acesta a impus inculpatului anumite restricții, măsuri de control, foarte bine determinate. Procurorul a susținut afirmații generale care țin de gravitatea acuzației și noțiunea de termen rezonabil cu trimitere la jurisprudența C.E.D.O..

Face referire la cauza Lettelier contra Franței și arată că în această decizie se discută de acea durată de 2 ani si 6 luni, însă judecătorii europeni vin și cu interpretări de drept obligatorii în toate spețele similare în care nu se impune luarea măsurii arestului preventiv. Consideră că nu există această interdicție a judecătorului pentru a înlocui măsura arestului preventiv.

Invocă și decizia 1730/2009 a Î.C.C.J, care a definit noțiunea de schimbare a temeiurilor în accepțiunea art. 139 C.p.p. și arată că în această decizie se spune că trecerea timpului echivalează cu schimbarea temeiurilor. În aceste condiții, procurorul ar trebui să justifice fiecare termen de 30 sau 60 de zile, care să justifice arestarea, pentru că pornim de la prezumția de legalitate a stării de libertate și nu a celei de arest.

Solicită a se avea în vedere și decizia C., Bujuc & României și decizia cadru – afacerea Drudu. Inculpatul este acuzat și i se reține în sarcină infracțiunea de complicitate la infracțiunea de omor, însă trebuie analizat dacă aceste acuzație este credibilă sau nu. Pentru a discuta de omor, trebuie discutat de o latură subiectivă, ori manopera de resuscitare exclud intenția. Nu poate fi acuzat de o infracțiune de omor în condițiile în care a predat un pont. Până la efectuarea apărărilor necesare, solicită a fi pus în libertate în condițiile în care și procurorul de caz recunoaște că ancheta a fost parțial încheiată.

Face referire și la prevederile art. 2 C.E.D.O. și susține că nu s-a făcut acea anchetă completă de către procuror. Judecătorul instanței de fond a înlocuit măsura și a apreciat că nu există niciun impediment legal din care să rezulte că inculpatul nu se va prezenta. Acesta nu are cazier, nu a săvârșit alte fapte iar P. nu a adus nicio dovadă care să-i înlăture dreptul de a fi judecat în stare de libertate.

Pentru toate aceste motive, apreciază că hotărârea este legală, solicitând respingerea recursului.

Cu privire la recursul părții civile, a solicitat respingerea acestuia, ca inadmisibil.

Avocat C. L. având cuvântul pentru intimații-inculpați D. T. și D. G., a apreciat că soluția instanței de fond este temeinică și legală și a solicitat a se avea în vedere că inculpații sunt arestați de 8 luni de zile. Arată că în restaurant erau 8 persoane, care vorbeau limba rusă și că cei doi inculpați au fost supravegheați aproximativ un an și din dosar nu s-a conturat un aspect infracțional.

La fiecare prelungire a arestului preventiv, P. a solicitat prelungirea măsurii pentru că era necesară efectuarea expertizei ADN. Aceasta este efectuată din luna martie 2013, iar motive de menținere a stării de arest nu există. Arestarea nu trebuie să constituie o executare anticipată a pedepsei si din punctul lor de vedere este o restricție foarte severă.

Lăsarea inculpaților în libertate, cu acele obligații stabilite de instanța de fond este corectă. Pentru ceilalți inculpați din dosar, termenul este în 2014 iar până atunci inculpații nu ar trebui să stea arestați.

Avocat G. D. având cuvântul pentru intimatul-inculpat T. A., a solicitat respingerea recursului formulat de P. și menținerea încheierii pronunțată de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică. Susține că în mod corect la acest moment s-a dispus înlocuirea măsurii având în vedere că s-a atins termenul rezonabil ( inculpatul fiind arestat de 8 luni) și că acea rezonanță în rândul opiniei publice s-a estompat iar temeiurile avute în vedere nu mai subzistă, pentru inculpat acestea s-au schimbat și sunt în favoarea lui.

Arată că acesta a fost trimis în calitate de autor și timp de 6 luni s-a solicitat prelungirea arestării pentru a veni expertiza ADN. Expertiza a sosit din luna martie, iar aceasta nu confirmă prezența inculpatului la fața locului. La dosar nu există indicii temeinice cu privire la săvârșirea faptei de către inculpat. Solicită a se avea în vedere că detaliile cu privire la faptă și prezența autorului nu există decât în declarația inculpatului Vâjîială, la acest moment se fac simple presupuneri că inculpatul a fost găsit în mașina împreună cu cei cinci inculpați în Ucraina. Nu s-a depus o dovadă că el ar fi fost cercetat într-un dosar în Ucraina, iar dacă făcea parte din acel grup nu ar fi fost pus în libertate.

Solicită a se avea în vedere că inculpatul are și cetățenie română, are domiciliul în România, a mai fost pus în libertate și a respectat obligațiile impuse și nu rezultă din dosar că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

Pentru aceste motive a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la recursul părții civile, a solicitat respingerea acestuia, ca inadmisibil.

Avocat I. A. Perino având cuvântul pentru intimatul-inculpat M. M., a solicitat în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b Cod procedură penală respingerea recursului, ca nefondat. A susținut că achiesează la concluziile colegilor săi și a precizat că P. în motivele de recurs critică hotărârea instanței de fond, pentru netemeinicie, însă această încheiere este temeinică.

Susține că instanța de fond, la luarea măsurii, trebuie să verifice garanțiile procesuale pe care le oferă inculpatul. Acesta oferă destule garanții, a fost monitorizat 2 ani și rezultă că nu are nicio legătură cu cauza în care este judecat. Mai mult, judecătorul de caz, apreciind corect cât va dura procesul și perioada scursă de la săvârșirea infracțiunii, a apreciat că inculpatul poate fi judecat în stare de libertate și că acesta nu a luat legătura și nu a comentat cu privire la acest caz.

În mod neadevărat se susține că inculpatul ar avea o legătură directă cu partea vătămată cu privire la anumite procese de natură pecuniară. Consideră că sub aceste aspecte, instanța de fond argumentează de ce prima dată a apreciat că s-a impus și a doua oară nu pentru luarea acestei măsuri. Există garanții suficiente că vor avea parte de un proces echitabil și sub acest aspect hotărârea este temeinică. Nu s-a adus niciun argument individual care să arate de ce fiecare inculpat nu poate să ofere garanțiile prezentate generic acestor susțineri.

Face referire cu privire la faptul că, coinculpatul G. Nicușor este liber, de asemenea, coinculpatul N. și că nici în privința lui pericolul nu și-a spus cuvântul și că prezintă garanții procesuale. Consideră că se impune respingerea recursului promovat de P. pe motivele invocate iar in ceea ce privește recursul părții civile, a solicitat respingerea, ca inadmisibil.

Avocat A. S. pentru același inculpat, a solicitat respingerea recursului declarat de P., ca nefondat si respingerea recursului părții civile, ca inadmisibil.

Referitor la pericolul social concret invocat de P., susține că nu s-a arătat pentru fiecare inculpat în ce constă acest pericol social concret. De la momentul arestării, au arătat că inculpatul nu este vinovat, are un comportament ireproșabil, s-a pus la dispoziția organelor de cercetare penală, iar drepturile sale au fost încălcate chiar de Ministerul Public. Procurorul trebuia să adune probe atât în favoarea cât și în defavoarea inculpatului, acesta nu s-a erijat în acea calitate de apărător al inculpatului. Judecătorul a apreciat din întregul ansamblu probator, inclusiv actul de sesizare și referat și se referă la egalitatea de arme. În acest sens dă citire motivării instanței de fond și arată că aceasta recunoaște că drepturile procesuale ale inculpatului au fost încălcate.

În ce privește luarea măsurii arestării preventive, aceasta trebuie să se bazeze pe indicii temeinice în conformitate cu art. 160¹ C.p.p. ori în ceea ce-l privește pe inculpat a existat o singură declarație a inculpatului Ghenadi Nicușor. Invocă cauza S. & României paragraful 60 și art. 6 paragraful 1 lit. d și consideră că nu există indicii temeinice care să impună luarea unei măsuri grave iar înlocuirea măsurii este din punctul său de vedere o măsură justă.

Mai arată că inculpatul a petrecut 4 luni în închisoare, și-a dat pe deplin concursul în faza de urmărire penală și își va da și în faza de judecată. În prezent, opinia publică consideră că acest caz este din ce în ce mai subțire, iar presupunerile Parchetului sunt din ce în ce, neîntemeiate.

Intimatul-inculpat D. T. personal în ultimul cuvânt, a susținut că s-a născut în Republica M., însă este cetățean român, locuiește în România din anul 2004, are familie și copii, nu are antecedente penale și nici măcar nu a primit o amendă. Solicită judecarea în stare de libertate.

Intimatul-inculpat D. G. personal în ultimul cuvânt, a cerut scuze pentru comportamentul de data trecută iar în legătură cu acest termen, susține că nu este un pericol public și nu va influența ancheta așa cum se susține. Nu există probe în acest sens și nu are cum să influențeze ancheta sau martorii. Este arestat de 8 luni si solicită să fie judecat în stare de libertate pentru a fi lângă copil.

Intimatul-inculpat T. A. personal în ultimul cuvânt, a solicitat să fie judecat în stare de libertate. arată că în luna februarie a fost liber, a îndeplinit toate obligațiile impuse, are domiciliul în Bacău, este pedagog, are studii superioare și 2 copii în întreținere. Învinuirile aduse sunt înscenări și dorește să dovedească că este nevinovat.

Intimatul-inculpat M. M. personal în ultimul cuvânt, a susținut că este de acord cu concluziile apărătorilor aleși. A solicitat să fie judecat în stare de libertate pentru a fi lângă familie si a demonstra că este nevinovat.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Prin încheierea din data de 26.09.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul penal nr._ 13 s-au respins excepțiile și cererile invocate de inculpați, privind neregularitatea actului de sesizare și nulitățile, prin avocați.

În temeiul art. 300 alin. 1 Cod de procedură penală, s-a constatat regularitatea actului de sesizare.

În baza art. 300² Cod de procedură penală, raportat la art. 139 alin. 1 Cod de procedură penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luate față de inculpatul M. M., trimis în judecată pentru următoarele infracțiuni: instigare la săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, instigare la comiterea infracțiunii de tâlhărie și instigare la săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzute de: art. 25 C. pen. raportat la art. 174 – 176 alin. 1 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; art. 25 C. pen. raportat la art. 211 alin. 1, 2 lit. a), b) și alin. 2¹ lit. a), c) C. pen., respectiv art. 25 C. pen. raportat la art. 192 alin. 2 C. pen.; cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu măsura obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 136 lit. c C.p.p.

În temeiul dispozițiilor art. 145¹ raportat la art. 145 al. 1¹ C.p.p., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul M. M. a fost obligat să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la Poliția Comunei Mărgineni, organul desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În temeiul dispozițiilor art. 145¹ raportat la art. 145 alin. 1² C.p.p., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul M. M. a fost obligat să respecte și următoarele obligații:

- să nu se apropie de coinculpații N. V. – D., D. T., D. G., T. A., A. M., de inculpații Murtazaliev R., C. S., Calamanov P., Procopenco I., V. A., precum și învinuitul D. I., de toate părțile vătămate/părți civile, de toți martorii indicați în cuprinsul rechizitoriului ( filele 86-88 din rechizitoriu ) și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

În temeiul art. 145¹ raportat la art. 145 alin. 2²C.p.p. s-a atras atenția inculpatului M. M. că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii obligării de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

În temeiul art. 145 alin.2¹ Cod de procedură penală, s-a dispus comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri: inculpatului M. M., Poliției Mun. Bacău, Direcției Generale de Pașapoarte, Jandarmeriei, Poliției Comunitare și Inspectoratului General de Poliție de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligațiilor care îi revin inculpatului.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului M. M., după rămânerea definitivă a încheierii și dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 300² Cod de procedură penală, raportat la art. 139 alin. 1 Cod de procedură penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luate față de inculpatul D. T., zis „Feghea”, trimis în judecată pentru următoarele infracțiuni: instigare la săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, instigare la comiterea infracțiunii de tâlhărie și instigare la săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzute de: art. 25 C. pen. raportat la art. 174 – 176 alin. 1 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; art. 25 C. pen. raportat la art. 211 alin. 1, 2 lit. a), b) și alin. 2¹ lit. a), c) C. pen., respectiv art. 25 C. pen. raportat la art. 192 alin. 2 C. pen.; cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu măsura obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 136 lit. c C.p.p.

În temeiul dispozițiilor art. 145¹ raportat la art. 145 al. 1¹ C.p.p., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul D. T., zis „Feghea” a fost obligat să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la Poliția Municipiului Iași, organul desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În temeiul dispozițiilor art. 145¹ raportat la art. 145 alin. 1² C.p.p., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul D. T., zis „Feghea” a fost obligat să respecte și următoarele obligații:

- să nu se apropie de coinculpații N. V. – D., T. A., A. M., M. M., de inculpații Murtazaliev R., C. S., Calamanov P., Procopenco I., V. A., de toate părțile vătămate/părți civile, de martorii indicați în cuprinsul rechizitoriului ( filele 86-88 din rechizitoriu ), cu excepția martorilor P. Nelea și C. A. - M. și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

În temeiul art. 145¹ raportat la art. 145 alin. 2²C.p.p. s-a atras atenția inculpatului D. T., zis „Feghea” că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii obligării de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

În temeiul art. 145 alin.2¹ Cod de procedură penală, s-a dispus comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri: inculpatului D. T., zis „Feghea”, Poliției Mun. Iași, Direcției Generale de Pașapoarte, Jandarmeriei, Poliției Comunitare și Inspectoratului General de Poliție de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligațiilor care îi revin inculpatului.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului D. T., zis „Feghea”, după rămânerea definitivă a încheierii și dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 300² Cod de procedură penală, raportat la art. 139 alin. 1 Cod de procedură penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luate față de D. G., zis „Grișa”, trimis în judecată pentru următoarele infracțiuni: instigare la săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, instigare la comiterea infracțiunii de tâlhărie și instigare la săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzute de: art. 25 C. pen. raportat la art. 174 – 176 alin. 1 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; art. 25 C. pen. raportat la art. 211 alin. 1, 2 lit. a), b) și alin. 2¹ lit. a), c) C. pen., respectiv art. 25 C. pen. raportat la art. 192 alin. 2 C. pen.; cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu măsura obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 136 lit. c C.p.p.

În temeiul dispozițiilor art. 145¹ raportat la art. 145 al. 1¹ C.p.p., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul D. G., zis „Grișa” a fost obligat să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la Poliția Municipiului Iași, organul desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În temeiul dispozițiilor art. 145¹ raportat la art. 145 alin. 1² C.p.p., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul D. G., zis „Grișa” a fost obligat să respecte și următoarele obligații:

În temeiul art. 145¹ raportat la art. 145 alin. 2²C.p.p. s-a atras atenția inculpatului D. G., zis „Grișa” că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii obligării de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

În temeiul art. 145 alin.2¹ Cod de procedură penală, s-a dispus comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri: inculpatului D. G., zis „Grișa”, Poliției Mun. Iași, Direcției Generale de Pașapoarte, Jandarmeriei, Poliției Comunitare și Inspectoratului General de Poliție de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligațiilor care îi revin inculpatului.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului D. G., zis „Grișa”, după rămânerea definitivă a încheierii și dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 300² Cod de procedură penală, raportat la art. 139 alin. 1 Cod de procedură penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luate față de T. A., trimis în judecată pentru următoarele infracțiuni: omor deosebit de grav, de tâlhărie și de violare de domiciliu, prevăzute de art. 174 – 176 alin. 1 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; art. 211 alin. 1, 2 lit. a), b) și alin. 2¹ lit. a), c) C. pen., respectiv art. 192 alin. 2 C. pen.; cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu măsura obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 136 lit. c C.p.p.

În temeiul dispozițiilor art. 145¹ raportat la art. 145 al. 1¹ C.p.p., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul T. A. a fost obligat să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la Poliția Municipiului Bacău, organul desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În temeiul dispozițiilor art. 145¹ raportat la art. 145 alin. 1² C.p.p., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul T. A. a fost obligat să respecte și următoarele obligații:

- să nu se apropie de coinculpații N. V. – D., D. T., D. G., A. M., M. M., de inculpații Murtazaliev R., C. S., Calamanov P., Procopenco I., V. A., învinuitul D. I., de toate părțile vătămate/părți civile, de martorii indicați în cuprinsul rechizitoriului ( filele 86-88 din rechizitoriu ) și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

În temeiul art. 145¹ raportat la art. 145 alin. 2²C.p.p. s-a atras atenția inculpatului T. A. că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii obligării de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

În temeiul art. 145 alin. 2¹ Cod de procedură penală, s-a dispus comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri: inculpatului T. A., Poliției Mun. Bacău, Direcției Generale de Pașapoarte, Jandarmeriei, Poliției Comunitare și Inspectoratului General de Poliție de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligațiilor care îi revin inculpatului.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului T. A., după rămânerea definitivă a încheierii și dacă nu este arestat în altă cauză.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere următoarele:

I. Deliberând asupra excepțiilor și cererilor invocate de inculpați, privind neregularitatea actului de sesizare și nulitățile, au fost respinse, pentru considerentele ce succed:

1. În ceea ce privește solicitarea de restituire a cauzei la procuror, pentru necompetența acestuia, se reține că inculpații au invocat faptul că îi revenea aptitudinea de a efectua urmărirea penală, structurii D.I.I.C.O.T., și nu Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, motivându-se că în speță, ar fi incidente dispozițiile art. 12 din Legea nr. 508/2004 și art. 2 și 7 din Legea nr. 39/2003, din moment ce însuși procurorul se referă în cuprinsul actelor procedurale întocmite, la existența unei structuri criminale organizate, de tip piramidal, în cadrul căreia fiecare component are un rol prestabilit, riguros determinat. Deși susținerile privind analiza întreprinsă de procuror sunt reale, solicitarea inculpaților nu poate fi interpretată în sensul propus de aceștia. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 317 Cod de procedură penală, obiectul judecății trebuie să se limiteze la fapta și persoana arătate în actul de sesizare a instanței. Așa fiind, pentru a reține necompetența organului de urmărire penală, ar fi fost necesar ca urmărirea să se fi efectuat și pentru una din faptele propuse de art. 7 din Legea nr. 39/2003, fapte ce ar fi trebuit să fie incluse în cuprinsul rechizitoriului. Concluzia este logică, din moment ce competența materială se apreciază în funcție de infracțiunile pentru care se realizează actele de urmărire penală și care sunt reținute de organul de urmărire penală în cuprinsul actelor procedurale. În speța analizată, pentru ca demersul juridic al inculpaților să fie considerat viabil, în contextul art. 332 Cod de procedură penală, ar fi fost necesară sesizarea instanței cu una din infracțiunile pentru care legea statuează o competență specială. Faptul că procurorul ar fi omis, în mod voit, să rețină faptele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 ori, cel puțin pe cea descrisă de art. 323 Cod penal, pentru a i se reține competența, cum a sugerat avocatul inculpatului N. V. D., nu poate infirma aprecierile enunțate. Aceste lacune pot fi îndreptate prin utilizarea unor instituții procesuale reglementate legal; în orice caz, instanța nu are căderea de a specula motivele pentru care organul de urmărire penală a procedat în modalitatea descrisă de inculpați.

2. Excepția nulității absolute a prezentării materialului de urmărire penală de asemenea, a fost respinsă.

În susținerea acestui incident procesual, avocații inculpaților M. M. și T. A. au menționat că aceștia au formulat cereri de recuzare în timpul prezentării materialului de urmărire penală, manifestare de voință ce a întrerupt actul procedural al prezentării materialului de urmărire penală.

Neregularitatea propusă materializează un act viciat de nulitate relativă, iar nu absolută, în raport de prevederile art. 197 alin. 1 Cod de procedură penală, astfel cum, de altfel, s-a reținut și în considerentele Deciziei penale nr. 6826/22.11.2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, hotărâre depusă de avocații inculpaților în susținerea excepției.

În condițiile în care nulitatea ce operează în această situație este una relativă, regimul de invocare este cel statuat de prevederile alin. 4 al articolului amintit, potrivit căruia nulitatea actului poate fi reținută numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. Or, în ceea ce îl privește pe inculpatul M. M., cererea de recuzare a procurorului de caz a fost înregistrată la data de 30.07.2013, după cum reiese din cuprinsul ordonanței pronunțate de procurorul ierarhic superior, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, la data de 02.08.2013, depusă la termenul din data de 26.09.2013. Astfel cum rezultă din procesele – verbale aflate la filele 386-388 vol. V dosar urmărire penală, prezentarea materialului de urmărire penală s-a efectuat pe parcursul a trei zile, respectiv 30.07.2013, 31.07.2013, 01.08.2013, timp în care inculpatului, asistat de avocat în cursul efectuării actului procedural, îi incumba obligația de a invoca nulitatea, potrivit art. 197 alin. 1 și 4 Cod de procedură penală. Prin urmare, cererea vizând anularea este tardivă.

În situația inculpatului T. A., se reține că acesta l-a recuzat oral pe procuror, după terminarea prezentării materialului de urmărire penală, aspect dovedit prin procesul-verbal din data de 01.08.2013 (fila 375 vol. V dosar urmărire penală), caz în care actul procedural nu mai putea fi întrerupt, în mod logic. Chiar dacă s-ar admite teza conform căreia recuzarea ar fi survenit în timpul prezentării materialului (având în vedere mențiunea din același proces-verbal, din care reiese că inculpatul nu este de acord cu precizarea vizând terminarea materialului de urmărire penală) și procurorul ar fi ignorat manifestarea inculpatului, continuând să prezinte materialul, cererea de anulare este tardivă, în raport de aprecierile anunțate în cele ce preced, inculpatul beneficiind de posibilitatea de invocare a nulității chiar după momentul formulării cererii de recuzare (deci în cursul efectuării actului), cu atât mai mult cu cât a fost asistat de avocat ales. Față de considerentele de mai sus, instanța a apreciat că nu mai este necesară efectuarea unei adrese către instituția Parchetului, cum a solicitat avocatul inculpatului T. A., pentru a fi depuse cererea de recuzare, cu data și ora înregistrării, și ordonanța de soluționarea a cererii.

Nici argumentele încercate de același inculpat, privind forțarea sa de către organele judiciare pentru a semna procesul – verbal din data de 01.08.2013 (fila 374 vol. V dosar urmărire penală), întocmirea rechizitoriului și antepronunțarea procurorului pe cererile de probatorii înainte de finalizarea urmăririi penale, neaducerea la cunoștință a tuturor actelor de urmărire penală (cu referire la lipsa din dosar a declarațiilor luate în Republica M., unor rude ale inculpatului), nu determină nulitatea absolută a materialului de urmărire penală. Aceste susțineri concretizează cel mult cazuri vizând nulitatea relativă, fiind exclusă în speță dovedirea unei vătămări ce ar putea fi remediată exclusiv prin desființarea actului. Toate lacunele ce rezidă în încălcările amintite pot fi îndreptate de către instanță, în cursul judecății.

Oricum, instanța a apreciat că excepția analizată este tardiv formulată la cel de-al doilea termen cu procedura completă. Astfel, împrejurarea că, la primul termen de judecată a fost admisă cererea inculpatului A. M., pentru lipsă de apărare, nu prorogă momentul de invocare a nulităților relative de către părțile interesate, cu excepția inculpatului amintit. Nu trebuie, așadar, confundat momentul limită de invocare a nulității, cu momentul procesual în care instanța beneficiază de posibilitatea de analiză a acestei instituții.

A invocat avocatul inculpatului A. M., faptul că prezentarea materialului de urmărire penală, în ceea ce îl privește pe acesta, este viciată de nulitate, întrucât nu i s-a asigurat asistența juridică. Față de atare punct de vedere, vădit nefondat, instanța amintește faptul că, în virtutea dispozițiilor art. 171 Cod de procedură penală, în cursul urmăririi penale, asistența juridică nu era obligatorie pentru acest inculpat, cercetat în stare de libertate.

3. S-a mai susținut neregularitatea actului de sesizare, pentru următoarele motive: în cuprinsul rechizitoriului nu este descrisă în mod concret, fapta inculpatului Ghinadi Nicușor; nu sunt relevate probele, urmărirea penală nu este completă, au fost depuse rapoarte de expertiză direct în dosarul de instanță, după trimiterea în judecată a inculpaților, cheltuielile judiciare sunt stabilite prin aproximare.

În legătură cu faptele inculpatului Ghinadi Nicușor, este adevărat că rechizitoriul este structurat pe mai multe secțiuni, dintre care unele vizează participația penală a fiecărui inculpat în mod distinct, și niciuna din aceste secțiuni nu îl vizează pe inculpatul evocat. Totuși, descrierea faptelor imputate acestuia este relevată în cuprinsul Secțiunii a VI-a – „Conjunctura comiterii faptelor și elementele care înlătură apărările inculpaților”, în cuprinsul secțiunilor vizându-i pe coinculpați, dar și al Capitolului III – „Încadrarea juridică”.

În ceea ce privește arătarea probelor, această susținerea este nefondată, față de conținutul rechizitoriului.

Referitor la următoarele două aspecte amintite, instanța a reținut netemeinicia acestora față de solicitarea de restituire. Nici dispozițiile art. 300 (care vizează exclusiv condiții intrinseci ale rechizitoriului, conform art. 263-264 Cod de procedură penală), nici art. 332 Cod de procedură penală nu prevăd atare soluție, în raport de motivele analizate. În plus, alegația că urmărirea penală nu este completă, este neprobată. Precizările referitoare la omisiunea procurorului de a admite cererile de probatorii formulate de inculpați și, implicit încălcarea dreptului la un proces echitabil, deși reflectă o situație reală, nu sunt susceptibile de a infirma concluzia preconizată. În plus, instanța urmează să verifice în mod concret, în cursul cercetării judecătorești, care este utilitatea, concludența și pertinența probelor propuse de inculpați, față de teza probatorie vizată și situația de fapt reținută în actul de sesizare.

Argumentul evidențiat de avocații inculpatului M. M., vizând stabilirea cheltuielilor judiciare, prin aproximare, nu poate fi apreciat ca pe un motiv de neregularitate a rechizitoriului. Atare aspect urmează a fi verificat de instanță, cu prilejul soluționării cauzei, în funcție de soluția fondului speței.

4. Nulitatea actelor de urmărire penală, pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil, invocată de inculpați, cu precădere de avocații inculpatului M. M., nu poate fi reținută. Solicitarea se bazează, în esență, pe suprimarea dreptului inculpaților de a dovedi netemeinicia aspectelor relevate de probatoriul administrat de procuror în defavoarea acestora. Este real că cererile de probatorii au fost respinse, prin ordonanțe (vol. V dosar urmărire penală; filele 317-327). În cuprinsul acestor acte, procurorul a menționat, însă, motivele respingerii cererilor; de asemenea, este real și că potrivit art. 66 alin. 2 Cod de procedură penală, atunci când există probe de vinovăție, inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. Aceste prevederi legale consacră dreptul la un proces echitabil, antamând și componenta acestuia relativă la egalitatea armelor. Astfel, pentru ca dreptul stabilit legal să nu fie unul pur formal, iluzoriu, instanța a apreciat că, într-adevăr, organele judiciare sunt obligate să concretizeze posibilitatea reală a inculpatului de a proba netemeinicia probelor care îl incriminează. Totuși, deși demersul organului de urmărire penală de a respinge orice solicitare de probe, din partea inculpaților, în finalul urmăririi penale, este regretabil, în antiteză vădită cu principiul amintit (în condițiile în care Statul Român s-a aflat în mod constant în fruntea condamnărilor Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil), chiar dacă ordonanțele sunt motivate, există posibilitatea ca instanța să remedieze aceste omisiuni, urmând să analizeze desigur condițiile de admisibilitate a probatoriului propus, în combatere, de fiecare inculpat în parte. În alte cuvinte, în stadiul procesual al judecății urmează a remediate orice încălcări ale drepturilor inculpaților, în măsura în care se va constata temeinicia acestora, situație față de care nu se impune anularea actelor procesuale din timpul urmăririi penale.

În concluzie, instanța, în temeiul art. 300 alin. 1 Cod de procedură penală, a constatat regularitatea actului de sesizare.

II. Analizând legalitatea și temeinicia arestării preventive, în temeiul art. 300²Cod de procedură penală, instanța a înlocui,t raportat la dispozițiile art. 139 alin. 1 Cod de procedură penală, măsura arestării preventive, cu aceea a interzicerii de a nu părăsi țara, pentru toți inculpații, după cum urmează:

În primul rând, măsura nu este determinată de lipsa oricăror dovezi ori indicii temeinice care să determine concluzia că inculpații au săvârșit fapte penale, astfel cum au susținut avocații acestora. Validarea unui atare punct de vedere ar echivala cu aplicabilitatea instituției revocării măsurii, în temeiul art. 139 alin. 2 Cod de procedură penală.

În al doilea rând, instanța și-a menținut punctul de vedere exprimat în cuprinsul încheierii din data de 05.08.2013, potrivit căruia din ansamblul materialului probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale, care materializează noțiunea de „indicii temeinice”, propuse de prevederile art. 143 alin. 1 Cod de procedură penală, iar nu și pe aceea de „probe”, în sensul art. 63 Cod de procedură penală, reiese presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit faptele care formează obiectul judecății. Astfel, pe când noțiunea de probe se referă la „orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei”, noțiunea de „indicii temeinice” surprinde simple presupuneri de fapt, determinate de aparențe care se desprind din actele dosarului.

În al treilea rând, instanța a apreciat că, la acest moment, nu se mai justifică menținerea în detenție a inculpaților, măsura intruzivă de libertate atingând, pentru fiecare dintre aceștia, o durată rezonabilă.

Astfel, în aprecierea limitelor rezonabile ale detenției inculpaților, instanța a avut în vedere atât perioada de timp scursă de la data comiterii presupuselor fapte, respectiv mai mult de 2 ani (interval în care rezonanța socială a faptelor s-a estompat), dar și perioada detenției pentru fiecare inculpat, respectiv mai mult de 4 luni pentru inculpatul M. M., și mai mult de 8 luni pentru ceilalți inculpați. De asemenea, în raport de jurisprudența curții de contencios al drepturilor omului, pe lângă elementele arătate, trebuie valorificate și aspecte precum comportamentul autorităților și al celor arestați.

În legătură cu primul element menționat, este de observat că primele arestări s-au efectuat abia la data de 09.02.2013 (inculpații D. T. și D. G.), după circa un an jumătate de la data presupuselor fapte; în plus, propunerile de prelungire a măsurii au fost motivate și de necesitatea întregirii probatoriului, cu referire și la o expertiză ADN. Astfel, deși expertiza era efectuată din luna martie 2013, solicitările de prelungire s-au bazat și pe necesitatea depunerii acesteia la dosarul de urmărire penală, situație care nu poate fi imputată inculpaților.

În ceea ce privește comportamentul inculpaților, nu s-a probat că aceștia ar fi încercat zădărnicirea adevărului; mai mult, T. A. și M. M. s-au pus la dispoziția organelor judiciare înainte de a fi arestați, neînțelegând să se sustragă de la efectuarea actelor procedurale. Este adevărat că, în cuprinsul încheierii din data de 05.08.2013, instanța a considerat că separarea inculpaților de ceilalți inculpați trimiși în judecată în stare de libertate dar și de martori, se impune și pentru a preîntâmpina eventuale demersuri de influențare a martorilor. Dacă la acea dată argumentul se impunea, totuși, după aproximativ două luni de la menținerea stării de arest, Tribunalul a apreciat că dezideratul amintit poate fi realizat și prin impunerea unor obligații inculpaților, printre care și cea de a nu se apropia ori comunica cu ceilalți inculpați, părți vătămate/părți civile și martori.

Împrejurările amintite trebuie coroborate și cu datele personale ale inculpaților, aceștia nefiind cunoscuți cu antecedente penale, inculpații D. G. și T. A. având copii minori, context în care se preconizează concluzia că pericolul social concret pentru ordinea publică s-a diminuat într-o manieră suficient de relevantă pentru a justifica opinia că lăsarea lor în libertate în cadrul unui control judiciar strict, stabilit în condițiile art. 145¹ raportat la art. 145 alin. 1¹ și 1² Cod de procedură penală, nu va împiedica buna desfășurare a judecății. Un argument suplimentar acestei concluzii îl constituie și atenționarea inculpaților că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii obligării de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care le incumbă, s-a luat față de aceștia măsura arestării preventive.

În plus, punând în balanță dreptul inculpaților la respectarea libertății individuale, pe de o parte, și necesitatea protecției ordinii publice împotriva unui pericol concret pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a acestora, pe de altă parte, asigurând un echilibru între interesele contradictorii, în scopul respectării drepturilor părții vătămate, ale inculpaților și a interesului public, în afara obligațiilor propuse de art. 145 alin. 1¹ Cod de procedură penală, în virtutea alin. 1²al aceluiași articol, instanța a pus în vedere inculpaților obligația de a nu se apropia de coinculpați, de inculpații Murtazaliev R., C. S., Calamanov P., Procopenco I., V. A., precum și învinuitul D. I., de părțile vătămate/părți civile, de toți martorii indicați în cuprinsul rechizitoriului (filele 86-88 din rechizitoriu) și de a nu comunica cu aceștia direct sau indirect. Sigur că, în cazul inculpaților D. T. și D. G., vor fi excluse persoanele din familie, respectiv D. I. (fratele acestora), P. Nelea și C. A. – M. (concubinele inculpaților), date fiind relațiile personale dintre aceștia.

De asemenea, având în vedere că arestarea nu trebuie să constituie o executare anticipată a unei eventuale pedepse, măsura preventivă nu se mai impune a fi menținută, constatându-se dispariția justului echilibru între restrângerea dreptului la libertate al inculpaților și scopul urmărit prin atingerea adusă acestui drept.

În baza art. 300² Cod de procedură penală, raportat la art. 139 alin. 1 Cod de procedură penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luate față de inculpatul M. M., trimis în judecată pentru următoarele infracțiuni: instigare la săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, instigare la comiterea infracțiunii de tâlhărie și instigare la săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzute de: art. 25 C. pen. raportat la art. 174 – 176 alin. 1 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; art. 25 C. pen. raportat la art. 211 alin. 1, 2 lit. a), b) și alin. 2¹ lit. a), c) C. pen., respectiv art. 25 C. pen. raportat la art. 192 alin. 2 C. pen.; cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu măsura obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 136 lit. c C.p.p.

- să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la Poliția Comunei Mărgineni, jud. Bacău, organul desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În temeiul art. 145 alin. 2¹ Cod de procedură penală, s-a dispus comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri: inculpatului M. M., Poliției comunei Mărgineni, jud. Bacău, Direcției Generale de Pașapoarte, Jandarmeriei, Poliției Comunitare și Inspectoratului General de Poliție de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligațiilor care îi revin inculpatului.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului M. M., după rămânerea definitivă a încheierii și dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 300² Cod de procedură penală, raportat la art. 139 alin. 1 Cod de procedură penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luate față de inculpatul D. T., zis „Feghea”, trimis în judecată pentru următoarele infracțiuni: instigare la săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, instigare la comiterea infracțiunii de tâlhărie și instigare la săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzute de: art. 25 C. pen. raportat la art. 174 – 176 alin. 1 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; art. 25 C. pen. raportat la art. 211 alin. 1, 2 lit. a), b) și alin. 2¹ lit. a), c) C. pen., respectiv art. 25 C. pen. raportat la art. 192 alin. 2 C. pen.; cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu măsura obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 136 lit. c C.p.p.

- să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la Poliția Municipiului Iași, organul desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În temeiul art. 145 alin. 2¹ Cod de procedură penală, s-a dispus comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri: inculpatului D. T., zis „Feghea”, Poliției Mun. Iași, Direcției Generale de Pașapoarte, Jandarmeriei, Poliției Comunitare și Inspectoratului General de Poliție de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligațiilor care îi revin inculpatului.