Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 554/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 554/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 55/321/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIE Nr. 554/2013
Ședința publică de la 23 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE -N. C. I.
JUDECĂTOR -D. P.
JUDECĂTOR -B. A.
GREFIER -L. G.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău
Reprezentat legal prin procuror C. E.
*
La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate de inculpații A. D. și C. M. E., împotriva sentinței penale nr. 53 din 28.02.2013, pronunțată de Judecătoria Târgu N..
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 C.pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-inculpat A. D., în stare de arest, asistat de avocat oficiu P. G. și recurentul-inculpat C. M. E., în stare de arest, asistat de avocat oficiu S. D..
Procedura este completă.
S-a expus referatul asupra cauzei, după care:
Curtea, aduce la cunoștință recurentei-inculpate prevederile art.70 al.2 c.pr.penală în sensul că au dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-li-se atenția totodată că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor, iar dacă dau declarație, au obligația să declare tot ce știu cu privire la faptă și învinuirea ce li se aduce în legătură cu aceasta.
Recurenții-inculpați arată că se prevalează de dreptul la tăcere.
Nefiind alte cereri de formulat s-a constatat recursul în stare de judecată si s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat oficiu P. G., pentru recurentul-inculpat Acozmai D., solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale, reținerea spre rejudecare si pe fond reindividualizarea pedepsei având în vedere faptul că judecata la instanța de fond s-a făcut potrivit dispozițiilor art.320/1 C.pr.penală si reținerea art.76,74 lit.c C.penal. Solicită reducerea pedepsei spre minimul de 3 ani, iar față de modalitatea de executare a pedepsei, aplicarea art.81, 86/1 C.penal, având în vedere lipsa antecedentelor penale, comportamentul inculpatului și prin urmare se poate constata că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei întrucât inculpatul a realizat consecințele faptei săvârsite. Solicită onorariu avocat oficiu din fondurile M.J. potrivit referatului depus, avizat de instanță și față de care s-a dispus plata onorariului în cuantum de 300 lei.
Avocat oficiu S. D., pentru recurentul-inculpat C. M. E., solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale, reținerea spre rejudecare si pe fond reindividualizarea pedepsei având în vedere faptul că judecata la instanța de fond s-a făcut potrivit dispozițiilor art.320/1 C.pr.penală si reținerea art.76,74 lit.c C.penal. Solicită reducerea pedepsei, iar față de modalitatea de executare a pedepsei, aplicarea art.81, 86/1 C.penal, având în vedere lipsa antecedentelor penale, comportamentul inculpatului, este infractor minor și prin urmare se poate constata că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei întrucât inculpatul a realizat consecințele faptei săvârsite, având în vedere și raportul de evaluare din care rezultă faptul că inculpatul poate fi dat în supravegherea părinților. Solicită onorariu avocat oficiu din fondurile M.J. potrivit referatului depus, avizat de instanță și față de care s-a dispus plata onorariului în cuantum de 300 lei.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat. În cauză, în raport de împrejurările concrete de săvârsire a faptei, referatul de evaluare pentru inculpatul minor, lipsa autorității nonparentale, determină ca modalitatea de executare a pedepsei să fie conformă cu gradul de pericol si raportat la comportamentul inculpaților.
De asemenea, solicită a se aprecia asupra recursului declarat de inculpatul minor care este admisibil față de pedeapsa accesorie care se aplică doar după vârsta de 18 ani.
Recurentul-inculpat A. D., în cuvântul său, lasă soluția la aprecierea instanței.
Recurentul-inculpat C. M. E., în cuvântul său, lasă soluția la aprecierea instanței.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursurilor penale de față, Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală nr.53 din data de 28.02.2013, pronunțată de Judecătoria Târgu N., s-a dispus condamnarea inculpaților:
1. A. D. fiul lui N. și E., născut la data de 24.12.1978 în Tg. N. jud. N. cetățean român, studii 4 clase, CNP_, domiciliat în Tg N. .. 28 jud. N., în prezent deținut în Penitenciarul Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1 și 2 lit.b și c și alin.1 și 2/1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.320/1 alin.7 Cod procedură penală, art.74 lit.c, raportat la art.76 lit.c Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
2. C. M. E., fiul lui M. și A., născut la data de 17.06.1995, în orașul Tg.N., jud. N. cetățean român, studii 4 clase, fără antecedente penale, necăsătorit, CNP_, domiciliat în or. Tg. N., .. 172 jud. N., în prezent deținut la Penitenciarul Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1 și 2 lit.b și c și alin.1 și 2/ lit.a Cod penal, cu art.99 și următoarele Cod penal, art.74 lit.c Cod penal, raportat la art.76 lit.c Cod penal și cu aplicarea art.320/1 alin. 7 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În temeiul art.71 alin.2 Cod penal, s-a interzis inculpaților A. D. și Ciocrlan M. E. exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, pe durata pedepsei aplicate.
În temeiul art.350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpaților A. D. și C. M. E., ia în baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedepsele aplicate celor doi inculpați durata reținerii și arestării preventive din data de 27.12.2012 la zi.
Au fost obligați inculpații A. D. și C. M. E. în solidar, inculpatul C. M. E. în solidar cu părțile responsabile civilmente Ciocărlan A. și C. M. domiciliate în orașul Tg. N. .. 172 jud N., la plata către partea vătămată A. G., fiul lui V. și M. domiciliat în . L., jud. N., a sumei de 3000 lei, cu titlu de despăgubiri civil din care 500 leu daune materiale și 2500 lei daune morale.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Avocați N., a sumei totale de 1400 lei, din care 200 lei pentru av. G. G. ( delegațiile nr. 770,771), 300 lei pentru av. P. R. ( delegația nr. 17 ), 300 lei pentru av. B. M.(delegația nr.15) și 600 lei pentru av. R. A. ( delegațiile nr. 756,757), reprezentând onorariu pentru asistență juridică din oficiu pentru inculpați.
În temeiul art.191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul A. D. la plata către stat a sumei de 1200 lei cheltuieli judiciare, iar pe inculpatul C. M. E., în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata către stat a sumei de 1200 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitorul nr.2662/P/2012 din 09.01.2012, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. N., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A. D., fiul lui N. și E., născut la data de 24.12.1978 și C. M. E., fiul lui M. și A., născut la data de 17.06.1995, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1,2 lit.b,c alin.2/1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.99 și următoarele cod penal pentru inculpatul Ciocărlan M. E..
Inculpații audiați în instanță au recunoscut săvârșirea faptelor, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
În noaptea de 27.12.2012, în jurul orei 4,00, partea vătămată A. G. se deplasa spre locuința unui coleg și când a ajuns în Piața „Adormirea Maicii Domnului”, din Tg. N. a fost acostat de un grup de 4 persoane, format din inculpații C. M. E., A. D. și minorii Ciocîărlan I. D. și Ciocăîrlan P. N.. Dintre aceștia, inculpatul C. M. E. i-a cerut părții vătămate o țigară dar fiind refuzat, partea vătămată arătând că nu fumează, inculpatul a început să tragă de partea vătămată, întrebându-l ce face și unde se duce. Partea vătămată l-a respins pe inculpat și s-a deplasat spre un taxi și până să ajungă la taxi a sunat la poliție.
Gestul părții vătămate de a vorbi la telefon a fost observat de inculpatul C. M. E., care le-a propus celorlalți trei să meargă să deposedeze partea vătămată de telefon și de bani.
Inculpatul A. D. a acceptat propunerea la fel și ceilalți doi minori, sens în care au urmărit partea vătămată până în fața fostului sediu „Raiffeisen Bank”, unde au ajuns-o din urmă.
Aici, inculpatul C. M. E. a lovit partea vătămată cu pumnul, care, în urma loviturii primite, a căzut, fiind urmat de inculpatul A. D., care a lovit și el partea vătămată cu piciorul.
Minorii au imobilizat victima, timp în care cei doi inculpați au deposedat-o unul de telefonul mobil, iar celălalt de un portofel, în care se afla suma de 120 lei, cartea de identitate și mai multe acte.
Acest incident a fost observat de martorul E. G. L., taximetrist, care a aprins luminile autoturismului și a claxonat, fapt ce i-a determinat pe agresori să părăsească zona în fugă.
Instanța de fond a arătat că situația de fapt astfel reținută rezultă din: plângerea și declarația părții vătămate A. G., declarația martorului E. G. L., planșa foto nr. 774/271._ și declarațiile făptuitorilor C. P. N. și Ciocîărlan I. D., coroborate cu declarațiile inculpaților, prin care recunosc săvârșirea faptelor.
Inculpatul C. M. E., audiat în cursul urmăririi penale, a arătat următoarele:
S-a întâlnit cu partea vătămată căreia i-a cerut o țigară, acesta spunându-i că nu are țigări. Când partea vătămată a ajuns în fața fostului sediu al Băncii „Raiffeisen” le-a reproșat faptul că îl, urmăresc și le-a spus că sună la poliție. I-a spus acestuia că sună degeaba la poliție moment în carte s-a enervat și a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul și piciorul.
În urma loviturii primite acesta a căzut jos, moment în care i-a căzut telefonul din mână, atunci a luat telefonul și a plecat.
Inculpatul A. D. audiat în cursul urmăririi penale a arătat următoarele:
În noaptea de 26/27.12.2012, în timp ce se afla în fața cinematografului „Ozana”, împreună cu inculpatul Ciocîărlan M. E. și cu doi frați ai acestuia, la un moment dat C. M. E. i-a cerut o țigară părții vătămate, care trecea prin zonă, dar acesta l-a refuzat.
Văzând că partea vătămată vorbește la telefon, inculpatul Ciocîărlan M. E. i-a spus „să îl facem” pe acest bărbat de telefon și de bani. C. M. E. a trântit-o pe partea vătămată la pământ și i-a luat telefonul mobil din mână, atunci el a lovit-o pe partea vătămată cu piciorul și a călcat-o în timp ce se afla căzută.
După aceea au fugit toți patru spre oficiul poștal de lângă magazinul „Fidelio”.
Martorul E. G. L. audiat în cursul urmăririi penale a arătat următoarele:
În dimineața zilei de 27.12.2012, între orele 4,00-5,00, în timp ce se afla în stația de taxi de la „Piața Adormirea Maicii Domnului”, a văzut pe trotuar o persoană care vorbea la telefon.
La un moment dat a văzut acea persoană în fața fostului sediu al Băncii „Raiffeisen” căzută jos și patru indivizi care o loveau.
Ulterior aceștia au plecat în fugă spre trecerea de pietoni de la poștă.
Ulterior partea vătămată s-a ridicat de jos și s-a dus la un taxi care a transportat-o la sediul poliției.
În atare context, instanța reține, față de probatoriul administrat și prezentat anterior, că săvârșirea faptei de către inculpat este neîndoielnică, stabilită dincolo de orice dubiu rezonabil, dată fiind și linia de raționament a curții europene de contencios al drepturilor omului, de la Strasbourg, conform căreia aprecierea probelor făcută de judecătorul național nu ar putea fi cenzurată în temeiul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, decât în cazul în care acesta a dedus din faptele prezentate concluzii în mod evident injuste și arbitrarii (Cauza Barbera, Messegue și Jabardo contra Spaniei – 6 decembrie 1988 ).
Instanța de fond a apreciat că, în drept, faptele inculpatului A. D., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1 și 2 lit.b și c alin.2/1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.320/1 alin.7 Cod procedură penală și art.74 lit.c Cod penal, raportat la art.76 lit.c Cod penal, iar faptele inculpatului C. M. E., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.1 și 2 lit.b și c alin.2/1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.99 și următoarele Cod penal, art.320/1 alin. 7 Cod procedură penală și art.74 lit.c Cod penal, raportat la art.76 lit.c Cod penal.
Prima instanță a motivat că la individualizarea judiciară a pedepselor a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal, dând eficiență gradului de pericol social al faptelor, natura relațiilor sociale lezate, modalitatea concretă în care acestea au fost săvârșite, formei de vinovăție reținută și circumstanțele personale ale inculpaților.
Având în vedere atitudinea inculpaților după săvârșirea faptelor de recunoaștere și regret va reține în favoarea acestora circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 lit.c Cod penal. Având în vedere că inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor înainte de începerea cercetării judecătorești, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art.320/1 alin.7 Cod procedură penală.
Având în vedere gradul de pericol social al faptelor săvârșite, împrejurările comiterii acestora, urmările produse precum și elementele care caracterizează persoana și conduita celor 2 inculpați, precum și concluziile referatului de evaluare, întocmit pentru inculpatul minor C. M. E., instanța a apreciat că scopul educativ preventiv al pedepsei va putea fi atins față de inculpați prin aplicarea unei pedepse privative de libertate orientată sub minimul special ca urmare a aplicării dispozițiilor art.76 Cod penal.
Instanța a aplicat celor 2 inculpați și pedeapsa accesorie prevăzută de art.71 alin. 1,2 Cod penal, constatând în interzicerea exercițiului drepturilor enunțate de art. 64 alin. 1 lit.a teza a II- a și lit.b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. La stabilirea conținutului pedepsei accesorii instanța a avut în vedere dispozițiile art.71 alin.3 Cod penal, apreciind că interzicerea drepturilor enunțate la art.64 alin.1 lit. d și e Cod penal ar reprezenta o ingerință nejustificată a statului în exercitarea dreptului recunoscut de art.8 din Convenția europeană a drepturilor omului. În același context instanța mai reținut și că interzicerea dreptului la vot ar reprezenta, de asemenea o represiune excesivă, în condițiile în care nu există o legătură între acest drept și infracțiune, iar gravitatea acesteia nu justifică interzicerea automată a dreptului de a alege.
În temeiul art. 350 Cod procedură penală, a menținut starea de arest a inculpaților, iar în baza art.88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată celor doi inculpați durata reținerii și arestării din data de 27.12.2012 la zi.
În latura civilă a cauzei instanța a reținut următoarele:
Partea vătămată A. G. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5000 lei, din care 2500 lei reprezintă daune morale și 2500 lei reprezintă daune materiale, reprezentând cheltuielile efectuate pentru refacerea actelor suma de bani sustrasă.
Legea civilă condiționează tragerea la răspundere civilă delictuală de îndeplinirea următoarelor condiții: existența faptei cauzatoare de prejudicii vinovăția autorului faptei, producerea unui prejudiciu și existența legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate, deși partea vătămată a dovedit în mică măsură pretențiile civile solicitate, instanța a apreciat că acesta a suferit un prejudiciu material, reprezentând suma de 120 lei sustrasă, precum și cheltuielile efectuate pentru refacerea cărții de identitate și pentru reconstituirea actelor sustrase, dar nu în cuantumul solicitat, ci într-un cuantum pe care instanța îl apreciază ca fiind real.
Instanța mai reținut că telefonul mobil sustras i-a fost restituit părții vătămate, așa cum rezultă din dovada din 27.12.2012.
Cu privire la despăgubirile morale solicitate, instanța a reținut că partea vătămată a suferit un prejudiciu moral, decurgând din starea de temere trăită în momentele în care a fost lovită de către cei doi inculpați și deposedată de bunuri prin mijlocirea violenței fizice și psihice, astfel cuantumul despăgubirilor morale este justificat și proporțional cu gradul de suferință m,orală îndurată de partea vătămată.
Fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale, dar și elementele răspunderii solidare a celor doi inculpați, dar și a inculpatului minor cu părinții săi, instanța în baza art. 14, 346 Cod procedură penală, cu art.1357, art.1381, art.382 și art.373 Cod civil, a admis în parte acțiunea civilă și a obligat inculpații A. D. și C. M. E. în solidar, inculpatul C. M. E. în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata către partea vătămată a sumei de 3.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, din care 500 lei daune materiale și 2.500 lei daune morale.
Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, au declarat recurs inculpații.
Recursurile nu au fost motivate în scris, iar în susținerile orale făcute și prin avocații din oficiu, hotărârea recurată a fost criticată pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.
Analizând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursul inculpatului A. D. urmează a
respins, iar al inculpatului C. M. E. va fi admis, pentru considerentele care vor fi prezentate.
În cauză, instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptelor săvârșite de recurenții-inculpați o corectă încadrare juridică, însă a reținut în mod greșit în favoarea acestora circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.c Cod penal și, pe cale de consecință, a făcut o greșită individualizare a pedepselor aplicate pentru infracțiunile deduse judecății, prin coborârea acestora sub minimele speciale prevăzute de lege pentru infracțiunile deduse judecății, minime, desigur, reduse, în conformitate cu dispozițiile art.320/1 alin.7 Cod procedură penală, cu 1/3.
De asemenea, instanța de fond a indicat în mod greșit ca temeiul în drept al efectelor circumstanțelor atenuante reținute în favoarea recurentului-inculpat C. M. Edurad dispozițiile art.76 alin.1 lit.c Cod penal, în loc de art.76 alin.1 lit.d Cod penal și nu a precizat că executarea pedeapsa accesorie aplicată acestui inculpat începe de la data împlinirii de inculpat a vârstei de 18 ani, iar nu de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Instanța de fond a respectat dispozițiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii, în sensul că a descris faptele săvârșite, cu arătarea timpului și locului unde au fost comise, încadrarea juridică dată acestora, de asemenea a analizat probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și laturii civile și a arătat temeiurilor de drept care justifică soluția dată în latura penală a cauzei.
Instanța de control judiciar își însușește motivarea hotărârii recurate făcută de instanța de fond, cu completările și, desigur, corectivele care vor fi făcute, în raport și de aspectele de nelegalitate menționate mai sus.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă pe deplin vinovăția recurenților - inculpați pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond.
De altfel, recurenții-inculpați au declarat în fața instanței de fond, înainte de începerea cercetării judecătorești, că recunosc săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, așa cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței, că solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penal și au cerut aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, prevăzută de art.320/1 Cod procedură penală.
În aceste condiții, instanța de control judiciar nu va mai analiza situația de fapt, care, așa cum se arăta mai sus, a fost corect reținută de instanța de fond.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpați, în cauza dedusă judecății, așa cum se arăta mai sus, instanța de fond a reținut în mod greșit în favoarea acestora circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.c Cod penal și, pe cale de consecință, a făcut o greșită individualizare a pedepselor aplicate pentru infracțiunile deduse judecății, prin coborârea acestora sub minimele speciale prevăzute de lege pentru infracțiunile deduse judecății, minime, desigur, reduse, în conformitate cu dispozițiile art.320/1 alin.7 Cod procedură penală, cu 1/3.
Curtea constată că nu se impunea reținerea în favoarea inculpaților a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.c Cod penal, privind recunoașterea săvârșirii infracțiunilor, avându-se în vedere că inculpații au beneficiat de dispozițiile art. 320/1 Cod procedură penală.
În condițiile aplicării dispozițiilor art. 320/1 Cod procedură penală, reținerea dispozițiilor art.74 alin.1 lit.c Cod penal nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanțe atenuate judiciare, deoarece ar însemna ca aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă valență juridică. Dispozițiile art.74 alin.1 lit.c Cod penal pot coexista cu dispozițiile art. 320/1 Cod procedură penală, numai atunci când art.74 alin.1 lit.c Cod penal reflectă o altă atitudine favorabilă inculpatului, după săvârșirea infracțiunii, alta decât comportamentul sincer.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 754 din 15 martie 2012.
Desigur, față de faptul că sentința penală a fost recurată doar de inculpați, având în vedere principiul non reformatio in pejus, prevăzut și de art.385/8 alin.1 Cod procedură penală, Curtea nu poate înlătura circumstanțele atenuante reținute în favoarea acestora și, pe cale de consecință, nu poate majora cuantumul pedepselor principale aplicate, deoarece s-ar agrava situația inculpaților în propria lor cale de atac.
Așa cum este cunoscut, în conformitate cu dispozițiile art.72 Cod penal, la individualizare judiciară a pedepselor, instanța trebuie să aibă în vedere prevederile Părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute în Partea specială a Codului penal, gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, împrejurările concrete în care au fost comise, precum și persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Referitor la gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, la individualizarea judiciară a pedepsei trebuie avut în vedere faptul că inculpații au săvârșit o infracțiune de tâlhărie, infracțiune comisă în timpul nopții, într-un loc public, respectiv în apropierea Pieței „Adormirea Maicii Domnului”, din Tg. N. și de patru persoane împreună, din care trei minori.
Infracțiunea fiind comisă de inculpatul A. D. împreună chiar cu trei minori, se impunea reținerea circumstanței agravate legale, prevăzută de art.75 alin.1 lit.c Cod penal, respectiv: „săvârșirea infracțiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor”.
Însă, așa cum se arăta mai sus, deoarece sentința penală a fost recurată doar de inculpați, având în vedere principiul non reformatio in pejus, prevăzut și de art.385/8 alin.1 Cod procedură penală, Curtea nu poate reține această circumstanță agravantă legală, întrucât s-ar agrava situația acestui inculpat în propria sa cale de atac.
Curtea apreciază că nu se impunea reținerea în favoarea recurenților-inculpați a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 Cod penal, și pe cale de consecință nu trebuia coborâte pedepsele sub minimele speciale prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, minimă redusă potrivit dispozițiilor legale.
Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art.74 Cod penal, sau a altora asemănătoare, nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art.74 Cod penal, rezultă că recunoașterea unor atari împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată.
În această apreciere este obligatoriu să se țină seama de pericolul social concret al faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, sau care s-ar fi putut produce, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la fapte și persoana inculpatului.
Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată și deci lăsată doar la aprecierea acesteia.
Gravitatea și pericolul social al faptelor sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate de instanță în alegerea pedepselor și a cuantumului acestora.
Având în vedere aspectele mai sus arătate, Curtea constată că faptele comise de recurenții-inculpați au o asemenea gravitate, încât face inoportună reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestora, deoarece prin coborârea pedepselor sub minimele speciale prevăzute de lege pentru infracțiunile comise, se ajunge la o pedepse vădit disproporționate față de gravitatea faptelor, pedepse care nu-și atinge scopul preventiv-educativ, prevăzut de art.52 Cod penal.
Din examinarea fișelor de cazier judiciar-fl.34-36, rezultă că recurentul-inculpat A. D. a mai cunoscut rigorile legii penale, tot pentru săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului.
Astfel, prin sentința penală nr.309 din data de 09.05.2002, pronunțată de Judecătoria Tîrgu N., a fost condamnat la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
De asemenea, prin ordonanța nr.12/P/2007 din data de 08.03.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu N. i s-a aplicat sancțiunea amenzii administrative a amenzii, în cuantum de 200 lei, pentru tentativă la furt.
Prin ordonanța nr.37/P/2009 din data de 25.03.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu N. i s-a aplicat sancțiunea amenzii administrative a amenzii, în cuantum de 500 lei, pentru lovire sau alte violențe.
Prin ordonanța nr.2044/P/2009 din data de 11.03.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu N. i s-a aplicat sancțiunea amenzii administrative a amenzii, în cuantum de 600 lei, pentru furt calificat, lovire sau alte violențe și port ilegal de armă albă.
În fine, prin ordonanța nr.403/P/2011 din data de 13.05.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu N. i s-a aplicat sancțiunea amenzii administrative a amenzii, în cuantum de 300 lei, pentru furt calificat.
Referitor la recurentul-inculpat C. M.-E., din examinarea fișei de cazier judiciar-fl.41 dosar urmărire penală, se constată că și acesta a mai cunoscut rigorile legii penale, tot pentru săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului.
Astfel, prin ordonanța nr.503/P/2010 din data de 14.06.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu N. i s-a aplicat sancțiunea amenzii administrative a mustrării, pentru furt calificat, iar prin ordonanța nr.297/P/2012 din data de 15.10.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria B., i s-a aplicat sancțiunea amenzii administrative a amenzii, în cuantum de 400 lei, tot pentru furt calificat.
În ceea ce îl privește pe recurentul-inculpat C. M. E., din examinarea Referatului de evaluare întocmit de S. de probațiune de pe lângă Tribunalul N.-fl.66-70 dosar fond, rezultă că: „inculpatul are predispoziție spre un comportament infracțional, manifestă o conduită delicventă și niciunul din membrii familiei nu are autoritate asupra sa…”
Așa cum se arăta, instanța de fond a reținut în favoarea recurenților-inculpați circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.c Cod pena și a dat eficiență dispozițiilor art.76 alin.1 lit.c Cod penal.
Însă, prima instanță nu a observat că, deoarece inculpatul C. M. Edurad este minor limitele de pedeapsă se reduc cu ½, în conformitate cu 109 alin.1 Cod penal, respectiv, cu 1/3, potrivit art.320/1 alin.7 Cod procedură penală, condiții în care erau incidente dispozițiile art.76 alin.1 lit.d Cod penal, iar nu art.76 alin.1 lit.c Cod penal.
Potrivit art.52 Cod penal, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul inculpatului.
Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art.52 alin.1 Cod penal, potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”.
Pentru considerentele de mai sus, Curtea constată că scopul preventiv-educativ al pedepselor aplicate celor doi inculpați poate fi atins doar prin executarea pedepselor principale în regim privativ de libertate, așa cum corect a dispus și instanța de fond.
Instanța de fond a aplicat inculpaților și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitări drepturilor prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, în condițiile art. 71 alin.2 Cod penal.
Însă nu a observat că inculpatul minor C. M. E. împlinește vârsta de 18 ani după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, condiții în care se impune a se preciza că executarea pedepsei accesorii începe după împlinirea vârstei majoratului.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin decizia nr.LI din 04.06.2007, prin care a statuat că: „Pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 raportat la art. 64 lit. a) și b) și art. 71 alin. 3 cu referire la art. 64 lit. d) din Codul penal este aplicabilă și inculpaților minori, pedeapsă a cărei executare va începe la împlinirea vârstei de 18 ani, atunci când minorul urmează să devină major în cursul procesului penal sau în timpul executării pedepsei.”.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat A. D..
În baza art.383/17 alin.4 Cod procedură penală, cu art.383 alin.2 Cod procedură penală, se va deduce, în continuare, din pedeapsa principală aplicată acestui inculpat perioada executată prin arest preventiv, începând cu data pronunțării sentinței penale recurate, respectiv de la data de 28.02.2013, la zi.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligat recurentul-inculpat să plătească statului suma de 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.
În temeiul art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, va fi admis recursul declarat de recurentul-inculpat C. M. E., numai cu privire la temeiul în drept al efectelor circumstanțelor atenuante reținute în favoarea recurentului-inculpat și la data de la care începe executarea pedepsei accesorii aplicate acestui inculpat.
Va fi casată în parte sentința penală recurată, doar sub aceste aspecte, se va reține cauza spre rejudecare și în fond;
Se va reține ca temeiul în drept al efectelor circumstanțelor atenuante reținute în favoarea recurentului-inculpat, dispozițiile art.76 alin.1 lit.d Cod penal, în loc de art.76 alin.1 lit.c Cod penal și va stabili că executarea pedeapsa accesorie aplicată acestui inculpat de instanța de fond începe de la data împlinirii de inculpat a vârstei de 18 ani.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
În baza art.383/17 alin.4 Cod procedură penală, cu art.383 alin.2 Cod procedură penală, deduce, în continuare, din pedeapsa principală aplicată acestui inculpat perioada executată prin arest preventiv, începând cu data pronunțării sentinței penale recurate, respectiv de la data de 28.02.2013, la zi.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE :
I. În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat A. D. împotriva sentinței penale nr.53 din data de 28.02.2013, pronunțată de Judecătoria Târgu N..
În baza art.383/17 alin.4 Cod procedură penală, cu art.383 alin.2 Cod procedură penală, deduce în continuare din pedeapsa principală aplicată acestui inculpat perioada executată prin arest preventiv, începând cu data pronunțării sentinței penale recurate, respectiv de la data de 28.02.2013, la zi.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul-inculpat să plătească statului suma de 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.
II. În temeiul art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul-inculpat C. M. E. împotriva sentinței penale nr.53 din data de 28.02.2013, pronunțată de Judecătoria Târgu N., numai cu privire la temeiul în drept al efectelor circumstanțelor atenuante reținute în favoarea recurentului-inculpat și la data de la care începe executarea pedepsei accesorii aplicate acestui inculpat.
Casează în parte sentința penală recurată, doar sub aceste aspecte, reține cauza spre rejudecare și în fond;
Reține ca temeiul în drept al efectelor circumstanțelor atenuante reținute în favoarea recurentului-inculpat, dispozițiile art.76 alin.1 lit.d Cod penal, în loc de art.76 alin.1 lit.c Cod penal.
Stabilește că executarea pedeapsa accesorie aplicată acestui inculpat de instanța de fond începe de la data împlinirii de inculpat a vârstei de 18 ani.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
În baza art.383/17 alin.4 Cod procedură penală, cu art.383 alin.2 Cod procedură penală, deduce în continuare din pedeapsa principală aplicată acestui inculpat perioada executată prin arest preventiv, începând cu data pronunțării sentinței penale recurate, respectiv de la data de 28.02.2013, la zi.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.05.2013, în prezența recurenților-inculpați.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
N. C. I. D. P.
B. A.
GREFIER,
L. G.
Red.sent. F. S.
Red.dec.D.P.
Tehnoredactat D.P.
03.06.2013/
3 ex.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... → |
|---|
