Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 998/2015. Curtea de Apel BACĂU

Curtea de Apel BACĂU - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 998/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 19-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 998/2015

Ședința publică din data de: 19 Octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. D.

JUDECĂTOR: O. V. P.

GREFIER: C.-A. F.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău

Reprezentat prin PROCUROR: M. S.

Pe rol fiind pronunțarea apelului declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA BACĂU, împotriva sentinței penale nr. 2105 din 22.10.2014, pronunțată de Judecătoria Bacău, în dosarul nr._ /2014.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 08 Octombrie 2015 fiind consemnate în încheierea din aceeași zi.

CURTEA

Deliberând

  1. P. de pe lângă Judecătoria Bacău a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 2105/2015 a Judecătoriei Bacău criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
  2. În motivele de apel procurorul arată următoarele:

Conform actului de sesizare a instanței, inculpatul A. M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, constând în aceea că nu a virat la bugetul de stat impozitul pe salarii, contribuțiile C.A.S. și pentru șomaj, și art. 303 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății raportat la art. 3021, alin. 1 C. pen. de la 1969, pentru nevirarea la fond a contribuțiilor pentru asigurările sociale de sănătate reținute de la salariați.

Potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 241 din 15.07.2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale - în vigoare la data săvârșirii faptelor din cauză - „constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă".

Art. 303 din Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății incriminează „fapta persoanei care dispune utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați", aceasta constituind deturnare de fonduri și fiind pedepsită conform prevederilor din Codul penal 1969, respectiv art. 3021.

Rezultă că aceeași faptă de stopaj la sursă și nevirare la fond a contribuțiilor de asigurări de sănătate datorate de angajați este incriminată prin cele două texte de lege menționate, dintre acestea fiind aplicabil art. 303 din Legea nr. 95/2006, în virtutea principiului „lex specialis generalibus derogant", având în vedere că acest act normativ este ulterior Legii nr. 241/2005 și are un caracter special în raport de aceasta, vizând doar domeniul sănătății.

La data de 01.02.2014 art. 303 din Legea nr. 95/2006 a fost abrogat, astfel cum rezultă din prevederile art. 176 pct. 7 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. D. urmare, nu mai poate fi reținută această infracțiune pentru fapta săvârșită de inculpat, de nevirare la fond a contribuțiilor de asigurări de sănătate, care va reintra sub incidența art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, ce reprezintă o incriminare cu caracter general.

Consideră că în cauză nu este incident art. 4 din Noul cod penal chiar dacă art. 303 din Legea nr. 95/2006 a fost abrogat, întrucât fapta de natură penală avută în vedere este incriminată în continuare de o altă lege în vigoare - în speță art. 6 din Legea nr. 241/2005. Avem în vedere că instituția dezincriminării se referă la fapte și nu la infracțiuni, așa cum rezultă din formularea art. 3 alin. 2 din Legea nr. 187/2012.

Întrucât de la data săvârșirii faptelor deduse judecății de către inculpatul A. M. textul art. 6 din Legea nr. 241/2005 a suferit modificări succesive, în ceea ce privește sancțiunea prevăzută de legiuitor, se impune în cauză aplicarea legii mai favorabile potrivit art. 5 Noul cod penal, respectiv forma de la data publicării actului ce prevedea sancționarea cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă.

În consecință, se impune în temeiul art. 386 C. pr. pen. schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu în infracțiunea de stopaj la sursă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41, alin. 2 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 Noul cod penal și dispunerea unei soluții de condamnare conform noii încadrări.

  1. Dispoziții legale relevante:

Art. 417 C. pr. pen. „ (1) Instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.

(2) În cadrul limitelor prevăzute la alin. (1), instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.”

Art. 408 C.pr.pen. „(1) Sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.”

Art. 421 pct. 1 lit. a C.pr.pen. „Instanța, judecând apelul, pronunță una dintre următoarele soluții:

1. respinge apelul, menținând hotărârea atacată:

a) dacă apelul este tardiv sau inadmisibil;”

Art. 6 din Legea nr. 241/2005 „Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.”

Art. 303 din Legea nr. 95/2006 „Fapta persoanei care dispune utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor din Codul penal.”

Art. 302/1 alin. 1 C. pen.(anterior) „Deturnarea de fonduri

Schimbarea destinației fondurilor bănești sau a resurselor materiale, fără respectarea prevederilor legale, dacă fapta a cauzat o perturbare a activității economico-financiare sau a produs o pagubă unui organ ori unei instituții de stat sau unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Dacă fapta prevăzută la alin. 1 a avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.”

  1. Din actele și lucrările cauzei Curtea reține următoarele:

P. sentința penală nr. 2105/2015 a Judecătoriei Bacău s-a dispus următoarele:

În baza art. 386, alin. 1 respingerea cererii formulată de reprezentantul Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de stopaj la sursă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41, alin. 2 C. pen. de la 1969 și infracțiunea de deturnare de fonduri prevăzută de art. 303, alin. 1 din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 3021 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 41, alin. 2 C. pen. de la 1969, totul cu aplicarea art. 33, alin. 1, lit. a C. pen. de la 1969 în infracțiunea de stopaj la sursă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41, alin. 2 C. pen. de la 1969.

Condamnarea inculpatului A. M., fiul lui V. și N., născut la data de 06.03.1976 în mun. Bacău, jud. Bacău, domiciliat în ., cetățean român, studii postliceale, fără antecedente penale, CNP_, la la următoarele pedepse:

- 10 (zece) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale cu aplicarea art. 41, alin. 2 C. pen. de la 1969 și cu reținerea art. 74, alin. 1, lit. a C. pen. de la 1969, cu referire la art. 76, alin. 1, lit. d C. pen. de la 1969, totul cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen.

- 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 303 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății raportat la art. 302¹, alin. 1 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41, alin. 2 C. pen. de la 1969 și cu reținerea art. 74, alin. 1, lit. a C. pen. de la 1969, cu referire la art. 76, alin. 1, lit. d C. pen. de la 1969, totul cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen.

ambele cu aplicarea art. 33, lit. a C. pen. de la 1969 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 33, lit. a C. pen. de la 1969 și art. 34, alin. 1, lit. b C. pen de la 1969, cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen., s-au contopit cele două pedepse aplicate în cauză, inculpatul A. M. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare.

În temeiul art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64, alin.1, lit. a, teza a doua și lit. b C. pen. de la 1969 pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. de la 1969.

În temeiul art. 5 C. pen. raportat la art. 81 C. pen. de la 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin prezenta. În temeiul art. 82 C. pen. de la 1969, s-a fixat termen de încercare pe o durată de 2 ani și 10 luni de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 404, alin. 2 C. proc. P.. raportat la art. 71 alin. 5 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. de la 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 13, alin. 1 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, se va înainta o copie de pe dispozitiv, la data rămânerii definitive, către Oficiul Național al Registrului Comerțului, pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare în acest registru.

În baza art. 2 și art. 6 din O.G. nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri se va înainta către Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, o copie de pe dispozitivul prezentei sentințe, în vederea înscrierii în cazierul fiscal a inculpatului A. M..

În baza art. 397 C. proc. P.. raportat la art. 25 C. proc. P.., cu referire la art. 1349 și art. 1357 cod civil s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și a fost obligat inculpatul A. M. la plata către aceasta a sumei de 12.931 lei, la care se adaugă majorări, penalități și dobânzi până la achitarea debitului principal, în conformitate cu prevederile art. 119 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.

În baza art. 272, alin. 1 și art. 274, alin. 2 C. proc. P.. a fost obligat inculpatul A. M. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 1.600 lei, din care suma de 1.100 lei aferentă fazei de urmărire penală și suma de 500 lei pentru faza de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

La data de 07.05.2009, P. de pe lângă Judecătoria Bacău a fost sesizat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău cu plângere penala împotriva reprezentanților .., prin care învedera faptul că reprezentanții acestei societăți au reținut de la angajați, în perioada februarie_09, contribuții în regim de stopaj la sursă în cuantum de 13.087 lei la care se adaugă suma de 5.491 lei, reprezentând dobânzi, pe care nu le-au virat la bugetul de stat în termenul prevăzut de lege.

Ca urmare a cercetărilor efectuate s-a stabilit ca persoana juridica ..a fost administrată de către inculpatul A. M. în perioada 14.09._09, dată la care i-a fost retras dreptul de administrare ca urmare a deschiderii procedurii falimentului.

Obligațiile de plată cu reținere la sursă ale societății au fost stabilite de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău în baza declarațiilor de plată întocmite și depuse la aceasta instituție de către inculpatul A. M.. Debitul calculat de către organele fiscale, în cuantum de 13.087 lei, a fost acumulat ca urmare a neplății la timp, în perioada februarie_09, deși sumele au fost reținute de la angajați.

În vederea stabilirii exacte a prejudiciului creat bugetului de stat prin faptele inculpatului A. M., prin ordonanța organului de cercetare penală din data de 05.06.2012, s-a dispus efectuarea în cauza a unei expertize contabile.

Instanța a reținut că potrivit raportului de expertiză contabilă depus la dosarul cauzei, obligațiile fiscale de plată ale .. provenite din stopajul la sursă și nevirate, în perioada august 2007- ianuarie 2010, sunt de 13.425 lei .

Structura obligațiilor constituite ca urmare a reținerilor efectuate cu titlu de impunere în regim de stopaj la sursă este următoarea:

- impozit pe veniturile din salarii reținut de la salariați – 3.009 lei;

- contribuția de asigurări sociale reținută de la asigurați – 6.068 lei ;

- contribuția de asigurări de sănătate reținută de la asigurați – 3.784 lei;

- contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați – 564 lei.

Referitor la posibilitatea achitării acestor debite, expertiza a relevat faptul că au existat disponibilitățile bănești necesare.

De asemenea, instanța a reținut că în cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unui supliment de expertiză, prin intermediul căreia s-a conchis că societatea administrată de către învinuit a dispus de o linie de credit de la instituția bancară B.R.D. – Groupe Societe Generale, care a fost utilizată integral până la data de 31.05.2007; la data de 28.12.2006 a fost contractată o linie de credit în valoare de 52.700 lei de la Credit Europe Bank, din care a fost utilizată suma de 52.564,03 lei până la data de 01.08.2007, iar în luna martie 2008 s-a contractat o linie de credit în valoare de 40.000 lei de la Pro Credit Bank, din care inculpatul A. M. a ridicat suma de 30.000 lei, suma de 900 lei a fost utilizată pentru diverse plăți iar diferența de 1.000 lei a fost reținută de bancă reprezentând comisioane.

Instanța a reținut că potrivit art. 27, lit. b din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, răspunderea pentru îndeplinirea obligației de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat aparține administratorului societății, iar potrivit art. 11, alin. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, modificată și completată prin O.G. nr. 61/2001, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității unei societăți comerciale revine administratorului, ordonatorului de credite sau persoanei care are obligația gestionarii unității respective.

Cu ocazia audierii sale, inculpatul A. M. a recunoscut că nu a virat sumele reprezentând contribuții reținute de la salariați în regim de stopaj la sursă, menționând că aceasta s-a datorat lipsei disponibilităților bănești. Cu toate acestea, apărarea formulată de acesta urma a fi înlăturată ca neîntemeiată, având în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă, din cuprinsul cărora reiese că societatea avea disponibilul bănesc necesar stingerii obligațiilor fiscale.

În ceea ce privește .. aceasta a fost radiată.

Încadrarea jurdică a faptelor reținută de către instanță

Cu privire la cadrul legislativ aplicabil, instanța a reținut că potrivit art. 58, alin. 1 din Legea nr. 571/2003 „plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri”.

Potrivit art. 215, alin. 1 din Legea nr. 96/2006 „obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanelor juridice sau fizice care au calitatea de angajator, persoanelor juridice ori fizice asimilate angajatorului, precum și persoanelor fizice, după caz”. De asemenea, art. 27 din Legea nr. 76/2002 prevede că „angajatorii au obligația de a calcula, de a reține și de a vira lunar, conform legii, contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj, a cărei cotă prevăzută de lege se aplică asupra bazei de calcul al contribuției individuale la bugetul asigurărilor pentru șomaj, stabilită potrivit legii, în situația persoanelor asigurate obligatoriu, prin efectul legii, prevăzute la art. 19”

Conform art. 303, alin. 1 din Legea nr. 95/2006 „fapta persoanei care dispune utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor din Codul penal” iar potrivit art. 6 din Legea nr. 241/2005 „constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă”.

P. actul de sesizare, în mod corect s-a reținut în sarcina inculpatului o săvârșire a infracțiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, pentru nevirarea la fond a impozitului pe salarii,contribuții C.A.S. și fond pentru șomaj, iar pentru nevirarea la fond a contribuțiilor pentru asigurările sociale de sănătate reținute de la salariați, s-a reținut infracțiunea prevăzută de art. 303 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății raportat la art. 302¹, alin. 1 C. pen. de la 1969, în virtutea principiului „lex specialis generalibus derogant”, având în vedere că acest act normativ este ulterior Legii nr. 241/2005 și are un caracter special în raport de aceasta, vizând doar domeniul sănătății.

Totodată, instanța a constatat că la termenul din data de 30.09.2014, reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de stopaj la sursă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41, alin. 2 C. pen. de la 1969, a infracțiunii de deturnare de fonduri prevăzută de art. 303, alin. 1 din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 3021 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 41, alin. 2 C. pen. de la 1969, totul cu aplicarea art. 33, alin. 1, lit. a C. pen. de la 1969 în infracțiunea de stopaj la sursă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41, alin. 2 C. pen. de la 1969.

Cu toate acestea, prin prevederile art. 175 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, au fost abrogate prevederile art. 303 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Deși în cauză, față de modificările legislative intervenite, având în vedere că textul art. 303, alin. 1 din Legea nr. 95/2006 a fost abrogat, s-ar impune schimbarea încadrării juridice a faptei, instanța a constatat că în această situație ar fi obligatorie aplicarea legii penale noi. Acest aspect, coroborat cu faptul că inculpatul nu a fost prezent la judecarea cauzei și nu și-a exprimat acordul de a presta o muncă în folosul comunității, ar determina aplicarea obligatorie a unei pedepse cu închisoare cu executare, care nu este însă proporțională cu gravitatea faptei, motiv pentru care instanța a respins cererea de schimbare a încadrării și a făcut aplicarea globală a legii vechi.

În drept, fapta inculpatului A. M., care în calitate de administrator al .., în perioada februarie 2007 – 09.06.2009 a reținut contribuții de la angajați în regim de stopaj la sursă, în cuantum de 13.087 lei, la care se adaugă suma de 5.491 lei cu titlu de dobânzi, pe care nu le-a virat la bugetul de stat în termenul prevăzut de lege, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale cu aplicarea art. 41, alin. 2 C. pen. de la 1969.

Elementul material al laturii obiective constă în reținerea sumelor datorate, cu consecința provocării unei pagube directe bugetului de stat.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea a fost săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție a intenției indirecte, întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptelor sale, nu l-a urmărit, însă a acceptat posibilitatea producerii sale.

Urmarea imediată a faptei constă în prejudicierea bugetului de stat, raportul de cauzalitate între fapta comisă și urmarea socialmente periculoasă există.

Fapta inculpatului A. M., care în calitate de administrator al .., în perioada februarie 2007 – 09.06.2009 a reținut contibuții de la angajați în regim de stopaj la sursă, în cuantum de 13.087 lei, la care se adaugă suma de 5.491 lei cu titlu de dobânzi, pe care nu le-a virat la bugetul de stat în termenul prevăzut de lege, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 303 din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 302¹, alin. 1 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 41, alin. 2 C. pen. de la 1969

Individualizarea judiciară a pedepselor

Constatând așadar că sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 396, alin. 2 C. proc. P.., întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele există, constituie infracțiuni, sub aspectul laturii obiective și subiective, și au fost săvârșite de către inculpați cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța a dispus condamnarea inculpatului A. M..

Instanța a avut în vedere că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă dozare a acesteia, ținând seama și de persoana căreia îi este destinată, în vederea reintegrării în societate. S-a urmărit formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal anterior, respectiv dispozițiile părții generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, precum și criteriile prevăzute de art. 74 din Noul Cod penal. Art. 74 din Noul Cod penal prevede că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Pedeapsa stabilită de lege pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale este închisoarea ale cărei limite sunt cuprinse între un an și 3 ani închisoare sau amenda (în forma legii anterioară modificărilor intervenite prin adoptarea Legii nr. 187/2012 și a Legii nr. 50/2013; în urma acestor modificări, limitele de pedeapsă s-au majorat, fiind cuprinse între un an și 6 ani închisoare, astfel încât instanța urma a aplica legea penală mai favorabilă ca fiind cea în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii). În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 303 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății raportat la art. 302¹, alin. 1 C. pen. de la 1969, pedeapsa aplicabilă este cuprinsă între 6 luni și 5 ani închisoare.

În privința formei continuate a infracțiunii, la stabilirea legii penale mai favorabile, instanța a avut în vedere că, potrivit noilor dispoziții în materie penală, faptele reținute a fi fost săvârșite de către inculpat în forma continuată, îndeplinesc aceste condiții (față de același subiect pasiv) și în conformitate cu noile reglementări (potrivit art. 35 din Noul Cod penal, infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni). Raportat la regimul sancționator al infracțiunii continuate, potrivit Noului Cod Penal, în conformitate cu care este posibilă aplicarea unui spor de cel mult trei ani (art. 36, alin. 1 C. pen.), față de regimul sancționator al infracțiunii continuate potrivit vechiului Cod Penal conform căruia infracțiunea continuată se sancționează (art. 42 C. pen. de la 1969) cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită la care se poate adăuga un spor, conform art. 34 C. pen. de la 1969 (care este de până la 5 ani), instanța a constatat că, in abstracto, este mai favorabilă legea nouă, însă in concreto, prin prisma modalităților de individualizare a pedepsei, este mai favorabilă legea veche.

Pe de altă parte, instanța a avut în vedere că cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului au fost săvârșite înainte de a interveni condamnarea definitivă pentru vreuna dintre acestea, fiind comise în concurs real.

Față de cele ce preced, având în vedere și prevederile Deciziei nr. 265/06.05.2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României, prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, instanța urma a aplica în prezenta cauză prevederile C. pen. de la 1969, ca lege mai favorabilă. Așa cum s-a arătat și anterior, deși in abstracto ar fi mai favorabilă legea nouă întrucât nu s-ar mai dispune condamnarea inculpatului pentru cea de a doua infracțiune reținută în sarcina sa, lipsa acestuia de la judecată și neexprimarea consimțământului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, ar atrage, automat, aplicarea unei pedepse cu executare.

Astfel, cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a reținut pericolul social concret al infracțiunilor, evidențiat de pericolul pe care l-ar putea prezenta, pentru bugetul asigurărilor de sănătate și pentru fondurile speciale de stat destinate salariilor, contribuțiilor de șomaj și asigurărilor sociale, nesancționarea fermă a unor astfel de fapte.

Instanța urma a reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74, alin. 1, lit. a C. pen. de la 1969, constând în conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii (nu a mai fost condamnat anterior și nu figurează cu alte fapte asemănătoare nici în cuprinsul cazierului fiscal), urmând ca la aplicarea pedepsei să se țină seama de prevederile art. 76, alin. 1, lit. d C. pen. de la 1969.

Față de cele ce preced, instanță a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea între limitele legale pentru infracțiunea dedusă judecății.

D. o pedeapsă justă și proporțională este de natură să creeze aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija și elibera de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe calea săvârșirii de infracțiuni. P. raportare la cele prezentate, respectiv pericolul social concret al infracțiunii, atitudinea inculpatului, circumstanțele reale și personale reținute de instanță, instanța va stabili în sarcina inculpatului o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale cu aplicarea art. 41, alin. 2 C. pen. de la 1969 și cu reținerea art. 74, alin. 1, lit. a C. pen. de la 1969, cu referire la art. 76, alin. 1, lit. d C. pen. de la 1969, totul cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen. și o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 303 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății raportat la art. 302¹, alin. 1 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41, alin. 2 C. pen. de la 1969 și cu reținerea art. 74, alin. 1, lit. a C. pen. de la 1969, cu referire la art. 76, alin. 1, lit. d C. pen. de la 1969, totul cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen.

În continuare, față de dispozițiile art. 33, lit. a C. pen. de la 1969 și ale art. 34, alin. 1, lit. b C. pen de la 1969, făcând aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen., instanța a contopit cele două pedepse, inculpatul A. M. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare. Față de natura infracțiunilor, prejudiciul cauzat și atitudinea sinceră a inculpatului, instanța a apreciat că în cauză nu se impune aplicarea vreunui spor de pedeapsă.

Potrivit art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. În cauză a fost identificată ca lege penală mai favorabilă cea anterioară și nu Noul Cod penal.

La stabilirea pedepsei accesorii, instanța urma să aibă în vedere nu doar dispozițiile naționale, ci și normele europene, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În cauza C. și M. împotriva României, Curtea Europeană a statuat că interdicția tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal anterior ca pedeapsă nu poate fi aplicată în mod automat oricărei persoane condamnate la pedeapsa închisorii, indiferent de infracțiunea pentru care se aplică pedeapsa principală și fără a fi supusă controlului instanțelor în ceea ce privește necesitatea, nefiind adecvată și nu se justifică în raport cu natura infracțiunilor pentru care s-a angajat răspunderea penală a reclamanților din cauza respectivă.

În hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza C. împotriva României, instanța europeană și-a exprimat dubiul față de eficiența recurgerii la interdicția de a vota pentru a atinge scopurile indicate de Guvern (de prevenire a infracțiunilor, de pedepsire a infractorilor și de respectare a statului de drept, persoanele care au încălcat regulile societății fiind lipsite de dreptul de a-și exprima opinia asupra elaborării acestor reguli în timpul executării pedepsei lor cu închisoarea), și a arătat că aceste scopuri nu pot fi calificate ca incompatibile prin ele însele cu dreptul garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1. Curtea a reamintit că art. 3 din Protocolul nr. 1, care consfințește capacitatea individului de a influența compunerea corpului legislativ, nu exclude aplicarea unor restricții ale drepturilor electorale unui individ care, de exemplu, a comis grave abuzuri în exercitarea funcțiilor publice sau al cărui comportament a amenințat să submineze statul de drept sau fundamentele democrației. Cu toate acestea, nu trebuie să se recurgă cu ușurință la măsura extrem de severă pe care o constituie lipsirea de dreptul de vot. Pe de altă parte, principiul proporționalității impune existența unei legături perceptibile și suficiente între sancțiune și comportament, precum și față de situația persoanei afectate. Totodată Curtea a adus în discuție și recomandarea Comisiei de la Veneția, conform căreia suprimarea drepturilor politice trebuie pronunțată de o instanță judecătorească într-o hotărâre specifică, întrucât o instanță independentă, care aplică o procedură cu respectarea contradictorialității, oferă o garanție solidă împotriva arbitrarului. Aceste aspecte pot fi regăsite și în hotărârea dată în cauza Hirst contra Marii Britanii.

În hotărârea pronunțată în cauza S. și P. împotriva României, s-a stabilit că în ceea ce privește interzicerea exercitării drepturilor părintești trebuie să se demonstreze că retragerea absolută a drepturilor părintești corespunde unei necesități primordiale privind interesele copilului și că, în consecință, urmărește un scop legitim, anume protecția sănătății, moralei sau a educației minorilor.

Față de toate acestea, instanța trebuie să analizeze în concret dacă se impune interzicerea unor drepturi inculpatului și care anume dintre cele prevăzute de lege.

Natura faptei comise de inculpat denotă o atitudine de sfidare a valorilor sociale ocrotite de norma penală, ceea ce relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II-a și lit. b C. pen. de la 1969. P. urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat îi vor fi interzise inculpatului pe durata executării pedepsei principale, sancțiune necesară și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia.

În schimb, în ceea ce privește dreptul de a alege, instanța a apreciat că în raport cu natura concretă a faptelor comise de către inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept.

Totodată, ținând cont de împrejurarea că fapta în discuție nu a fost săvârșită de inculpat folosindu-se de funcția sau profesia lui în scopul săvârșirii infracțiunii, neavând nicio legătură cu exercitarea autorității părintești, instanța față de criteriile prevăzute de art. 71 alin. 3 Cod penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, a apreciat că nu se impune interzicerea pentru inculpat a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1 lit. c, d și e C. pen. de la 1969.

În consecință, potrivit art. 71 C. pen. de la 1969, pe durata executării pedepsei, inculpatului i s-au interzis cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II-a și lit. b C. pen. de la 1969.

Apreciind, în contextul celor deja menționate, că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate, inculpatul prezentând șanse ridicate de reintegrare în societate, considerând că aplicarea unei pedepse reprezintă un avertisment suficient pentru inculpat în măsură să conducă la reeducarea sa, la formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, de valorile sociale ocrotite prin dispozițiile legale ce incriminează infracțiunile pentru care a fost antrenată răspunderea penală și să își conformeze conduita exigențelor legii penale, față de dispozițiile art. 5 C. pen. privitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate în baza art. 81 C. pen. de la 1969, iar în baza art. 82 C. pen. de la 1969 a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 10 luni, care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 71, alin. 5 C. pen. de la 1969, executarea pedepselor accesorii a fost suspendată pe durata suspendării executării pedepsei principale, iar inculpatului i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. de la 1969, cu privire la revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

Soluționarea acțiunii civile

Instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 12.931 lei, la care se adaugă majorări, penalități și dobânzi până la achitarea debitului principal, în conformitate cu prevederile art. 119 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.

  1. Analizând sentința penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate, cat si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, în limitele foxate de art. 417 C. pr. pen. Curtea găsește fondat apelul pentru următoarele considerente:

Inculpatul au fost trimis în judecată și i s-a angajat răspunderea penală prin sentința penală apelată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

P. decizia nr. 363/2015 a Curții Constituționale dispoziția normativă menționată a fost declarată neconstituțională.

În conformitatea cu dispozițiile art. 147 alin. 1 din Constituția României ,,Dispozițiile din legi...constatate neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale... Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate neconstituționale sunt suspendate de drept,,. Decizia Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial al Romaniei la 06.07.2015, dată de la care sunt incidente dispozițiile art. 147 alin. 1 teza II din Cosntituția Romaniei, adică norma de incriminare prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 are efectele juridice suspendate de drept.

Cum potrivit dispozițiilor art. 3 C. pen. ,,Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare,, se poate constata că în cauza de față nu se realizează cerința ca fapta imputată inculpatului să fie prevăzută de legea penală așa cum o impune art. 15 alin. 1 C. pen.

În atare condiții fapta imputată inculpaților nemaifiind prevăzută de legea penală la data judecării apelului Curtea constată ca realizată ipoteza normativă prev. de art. 16 alin. 1 lit. b teza I C. pen. context în care față de inculpat se impune a se pronunța o soluție de achitare.

În aceste condiții Curtea primește favorabil a critica inculpatului pe aceasta linie și reformează soluția primei instanțe potrivit dispozitivului prezentei.

  1. În privința celuilalt capăt de acuzare și anume săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 303 din Legea nr. 95/2006 rap. la art. 3021 alin. 1 C. pen.(anterior):

Curtea constată că art. 303 din Legea nr. 95/2006 a fost abrogat context în care fapta care constituie acest capăt de acuzare scapă ilicitului penal, context în care sunt incidente dispozițiile art. 4 C. pen., iar sub aspect procesual art. 16 alin. 1 lit. b teza I c. pr. pen.

În aceste condiții instanța de apel reformează soluția primei instanțe si pe această linie dispunând potrivit dispozitivului prezentei.

  1. Potrivit art. 397 alin. 1 rap. la art. 25 alin. 5 c. pr. pen. lasă nesoluționată acțiunea civilă intentată de partea civilă A. Bucuresti.
  2. În baza art. 275 alin. 3 C. Pr. P.. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru aceste motive;

În numele legii,

DECIDE :

În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria Bacău și în consecință:

Desființează în totalitate sentința penală nr. 2105/2014 a Judecătoriei Bacău și în rejudecare:

În temeiul art.396 alin.1 și 6 Cod procedură penală, raportat la art.16 alin.1 lit. b teza I Cod procedură penală, dispune achitarea inculpatului A. M. cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1969, respectiv cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 303 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății rap. art. 3021 alin. 1 C. pen.(anterior) cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. (anterior) și art. 5 C. pen.

În temeiul art.397 alin.1, raportat la art.25.alin.5 Cod procedură penală, lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală București.

În baza art.274 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, la fond și în apel, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. D.O. V. P.

GREFIER,

C.-A. F.

Red. s.p. E. S. C.

Red. dec. D.C. 02.11.2015

Tehnoredactat F.C.A. 04.11.2015/8 ex.

← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr....  Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 985/2015. Curtea de Apel BACĂU →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 998/2015. Curtea de Apel BACĂU